Romania Sociala logo
Menu
Opinii

Societatea supravegheată vs. Capitalism (românesc)

  14 April, 2018

Trecerea în revistă, pe scurt
Ca mulți alții, m-am întrebat și eu de-a lungul timpului „ce e de făcut” pentru a reporni România?
Primul pas, este să aflu „unde sunt”. Care sunt etapele prin care am trecut? Iată o schiță a lor, cu mențiunea că acestea se subîntind una alteia, unde începe una nu se termină neapărat cealaltă, ci, pur și simplu coexistă.
Mai întâi am aflat, prin studenție, că problema este înscrierea pe o orbită joasă a dezvoltării subdezvoltării, România trecând de la statutul de semiperiferie a sistemului mondial,

Mai multe din Opinii

România deleuziană. Fragmentul XXIII, despre încredere.

  6 April, 2018

Despre încredere se poate gândi în două planuri. Într-un prim plan, încrederea ar reprezenta subiect al unei cunoașteri bazate pe cunoștințe. În alt plan, încrederea ar ține de cunoaștere ca spiritualitate.
Diferența dintre cele tipuri de cunoașteri stă în faptul că în cadrul cunoașterii ce se fundamentează pe spiritualitate ar fi vorba de o anumită deplasare a subiectului, că ,, pornind de la această deplasare a subiectului, apare posibilitatea de a surprinde lucrurile atât din punct de vedere al realităţii, cât şi din cel al valorii”, că astfel subiectul  devine capabil  ,,

Spovedanie profană

  27 March, 2018

Ca profesor  de carieră, care a fost şi obiect şi subiect al ofertelor educative în intervalul istoric dintre Marea Revoluţie socialistă din Octombrie 1917 şi Marea Păcăleală capitalistă din Decembrie 1989, am tresărit la auzul unui slogan din recuzita socialismului de tip bolşevic: „trebuie să schimbăm mentalitatea!”. Rostită cu aplomb prezidenţial, aserţiunea cu pricina mi-a trezit vechi dubitaţii, nu neapărat carteziene… Când eram student, aveam impresia că schimbarea hibernează în mentalul nostru colectiv şi va deveni, cu certitudine, realitate din moment ce se invoca în toate mediile şi era inevitabilă din discursurile puternicilor vremii; chiar dacă unele erau puţin agramate… Cum ...

Demonocraţia – „dezvoltare creatoare” a liberalismului românesc

  14 March, 2018

Ca simplu anonim trecut, de câtva timp, în gradena istoriei şi gratificat cu Înaltul titlu de… pensionar, am urmărit desfăşurarea celor două congrese ale asocierilor rivale politic, dar vizibil unite în aflarea în treabă, atunci când vine vorba de problemele reale ale ţării şi de agenda cetăţeanului tânăr dus cu… cornul şi laptele. În ceea ce mă priveşte, ca ins dus cu zăhărelul de… Cuba, am aşteptat (zadarnic) să aud ceva soluţii alternative şi la problemele pensionarilor. Am înţeles că aşa ceva nici ca problemă nu există! Când eram student, pe la „practicile agricole” auzeam că „bătrânii nu sunt nişte ...

Forumul Economic Mondial de la Davos, mesajul Papei Francisc și mesajul elitelor pentru viitor

  12 March, 2018

Papa Francisc “A venit timpul să ne asumăm timpul și responsabilititatea pentru ca toată lumea să poată trăi în demnitate” Între 23 și 26 ianuarie a avut loc la Davos una dintre cele mai importante întâlniri ale anului 2018, ocazie în care elitele mondiale au discutat despre prezentul și viitorul economic al umanității. Ceremonia pentru deschidere a avut loc pe 22 ianuarie, moment în care între orele 18.00 și 21.00, participanții au fost invitați să se roage pentru cei săraci în Biserica Sf. Ioan din Davos. La acest eveniment au participat peste 3000 de personalități, politicieni, bancheri, reprezentanți ai societății ...

România deleuziană. Fragmentul XXII despre viața ca adult. Amintiri din secolul XX (I)

  6 March, 2018

Proiectele de sociologie vizuală ale studenților Facultății de Sociologie și Comunicare, Universitatea „Transilvania” din Brașov” au demarat în 2006. Din 2008, ele s-au focalizat pe vârstnicii din lumea satului, pe considerentul că există  șanse mai mari ca adevărul să precumpănească în raport cu imaginea de sine. Ulterior această abordare va primi o  confirmare grație unei idei a lui Nietzsche descoperită de Jung:  „ acolo unde mândria este suficient de insistentă, memoria preferă să cedeze”. Gândurile celor care au acceptat să se destăinuie l-au transformat pe studentul din anul I într-un fel de duhovnic. Un duhovnic care va recunoaște apoi că a ...

Tranziția societății și oprirea căderii în viitor

  3 March, 2018

În lucrările despre sociologia tranziției, s-a declarat de mai multe ori sfârșitul acesteia. În fapt, există mai multe tranziții dupa 1989, și anume: tranziția politică, de la regimul comunist la democrație, tranziția economică, de la economia de stat la economia de piață și în final tranziția socială, de la societatea românească așa cum arata în 1989 la o societate diferită. Primele două tranziții s-au încheiat. S-au construit instituțiile democratice ale unui nou stat, suntem membri ai Uniunii Europene și ai NATO și economia etatizată a fost înlocuită cu cea de piață. Tranziția spre o altfel de societate este însă una care ...

Avatarurile filoxeniei

  28 February, 2018

În urmă cu peste un secol și aproape jumătate, gazetarul Mihai Eminescu, umilit peste măsură de temenelele autorităților românești, din  acel timp, față de un Occident care suferea de complexe de superioritate (glazurate de  megalomanie egolatră)  cu nimic diferite față de cele de astăzi, facând un succint examen  al etiologiei lipsei de demnitate națională a contemporanilor formula  aprecierea că acest comportament al actorilor  decizionali de  atunci, nu era un simplu derapaj al unor indivizi cu  un echipament  intelectual  precar. Opinia sa era dură : acest comportament vine din Istorie, din secolele de obediență față de cele trei imperii megieșe aflate ...

România deleuziană. Fragmentul XXI, despre tinerețe. Amintiri din secolul XX (I)

  24 February, 2018

Proiectele de sociologie vizuală ale studenților Facultății de Sociologie și Comunicare, Universitatea „Transilvania” din Brașov” au demarat în 2006. Din 2008, sub denumirea generică  ,,Dincolo de gard”,  ele s-au focalizat pe vârstnicii din lumea satului. Mărturisirile celor intervievați,  grupate într-o crestomație de texte în șase ,,lumi” distincte (despre copilărie, despre adolescență, despre tinerețe, despre viața de adult, despre bătrânețe și despre părinți)  vor apărea sub formă de serial.  Fragmentul de față este continuarea celui publicat anterior, care a fost despre adolescență. xxx ,,Am făcut armata în Maramureș, în cea mai dură garnizoană. Am ieșât om în adevăratul sens al cuvântului. Eram terorizați, ...

Va rezista Trump? Cele trei linii de apărare

  2 February, 2018

Intensitatea şi amploarea opoziţiei din societatea americană, la toate nivelurile sale, faţă de Donald Trump ridică întrebarea dacă va rezista în funcţia de preşedinte al SUA. Cum în articolul precedent am prezentat căile sau procedurile constituţionale prin care Trump ar putea fi îndepărtat de la Casa Albă, să vedem şi care sunt liniile de apărare. O primă linie de apărare vine într-o prelungire firească a conduitei din campania electorală: polarizarea opiniei publice (interne şi internaţionale) şi prezenţa permanentă în media. Preşedintele este în centrul atenţiei; produce ştiri, comentarii, reacţii. De aceea, pentru Trump contează mai puţin dacă ştirile sunt pozitive sau negative. ...