Romania Sociala logo
Menu

Nu toți plagiatorii sunt neobrăzați

autor:   11 May 2016   

Septimiu Chelcea

Să nu-i băgăm pe toți plagiatorii în aceeași oală sau în același cazan cu smoală. Sunt plagiatori și plagiatori, deși plagiatul înseamnă unul și același lucru: furt intelectual.

O glumă amară

Circulă pe rețelele de socializare un text despre modul de desfășurare a examenelor scrisem în universitățile din România.

Anul I. Profesorul privește pe fereastră… Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenţii se prefac că scriu de zor…

Anul II. Profesorul privește pe fereastră… Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenții copiază în continuare. Când profesorul se încruntă, studenţii se prefac că scriu de zor…

Anul III. Profesorul privește pe fereastră … Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenții continuă să copieze. Când studenții se încruntă, profesorul se întoarce și privește pe fereastră…

Este doar o glumă, dar ea atrage atenția asupra climatului din universități, punând o întrebare gravă: „Este cultura universitară de azi o cultură a plagiatului?”. Am încercat să răspund la această întrebare pe baza unor cercetări sociologice concrete (vezi Chelcea, 2008).

Ce este plagiatul?

Cuvântul „plagiat” provine din limba latină (plagiarius, persoană care fură sclavi). Satirizând moravurile vremii, Marţial (Marcus Valerius Martialis, c. 40 – c. 104) a folosit pentru prima dată cuvântul „plagiat” pentru a-l ridiculiza pe Fidentinus („încrezutul”, „îndrăznețul” – poreclă dată unui plagiator stângaci), care îi recita versurile ca şi cum ar fi fost „stăpânul” lor (Kolich, 1983, p. 143, apud Bowden, 1996, p. 82).  Iată epigrama lui Marțial, în traducerea lui Tudor Măinescu (1961):

Unui plagiator

Poemul acesta, Fidentine,

Îl recunosc, e scris de mine.

Dar îl reciți atât de rău,

C-a început să fie-al tău.

plagiat-fotoIn secula seculorum, înţelesul cuvântului s-a cristalizat ca furt din proprietatea intelectuală.  Leonard P. Stavinsky (1973, p. 447) dă plagiatului următaoare definiţie: „Prezentarea muncii altuia pentru a îndeplini cerinţele academice constituie plagiat. Manuscrisul ’împrumutat’ este prezentat ca rezultat al muncii proprii, fără citarea de rigoare”. Considerăm foarte acceptabilă această definiție.

O tipologie a studenților plagiatori

Pentru construirea unei tipologii, am luat în considerare intersectarea axelor „Îi este rușine că a plagiat/ Nu âi este rușimne” și „Își dă seama că a greșit/Nu ți dă seama”. Au rezultat patru tipuri de plagiatori:

A) „Plagiator-ocazional”, care recur­ge la această practică „din necesitate”, sub presiunea supraîncărcării sau a planificării defectuoase a timpului, dar care încearcă un sen­timent de ruşine când i se reproşează încălcarea regulilor universi­tare şi morale;

B) „Plagiator-neobrăzat”, căruia nu îi este ruşine de sine: ştie că a comis o faptă nepermisă, dar consideră că „toţi fac aşa”;

C) „Plagiator-autocentrat” – cel care nu şi-a dat seama că a comis o fraudă, dar nici nu se ruşinează când i se reproşează public acest lucru;

D) „Plagiator-heterocentrat” – cel care în momentul preluării unui text din diferite lucrări sau de pe internet nu şi-a dat seama că procedează greşit, dar care resimte sentimentul de ruşine când i se arată în public faptul că a procedat incorrect. (Figura 1)

figura-1-plagiat

Fig. 1. Tipologia studenţilor plagiatori

Numărul „plagiatorilor-ocazionali” poate fi redus prin dozarea corespunzătoare a cerinţelor curriculare; cel al „plagiatorilor-hete­rocentraţi” – prin accentuarea dezaprobării publice. „Plagiatorii-neobrăzaţi” – în opinia noastră, cei mai numeroşi – trebuie con­vinşi că nici „normalitatea statistică”, nici „normalitatea morală” nu este cea pe care şi-o reprezintă ei. În fine, asupra „plagiatori­lor-autocentraţi” ar trebui să se acţioneze psihosociologic pentru acceptarea normelor sociale. În toate cazurile, se impune învăţarea şi exersarea stilului de redactare a lucrărilor ştiinţifice – eventu­al, prin includerea în anul I în curriculă a unui laborator special sau, mai eficient, prin atenţia acordată de către toţi profesorii mo­dului de redactare a referatelor, recenziilor şi lucrărilor scrise la examene.

Plagiatorii neobrăzați din studenție – doctoranzi plagiatori  

Am întrebat o doctorandă din Departamentul de Științe Politice de la Universitatea din Pittbourg ce se întâmplă dacă în cursul stadiului de pregătire cineva prezintă o parte a tezei de doctorat în care se dovedeștie că a plagiat. Răspunsul a fost prompt: „Se sinucide intelctual”.

Se pare că la noi doctoranzii care plagiază iubesc viață, nu-i bate gândul sinuciderii intelectuale, ci îi bântuie dorința de a se afirma în politică, în viața publică și chiar academică. Când am denunțat plagiatul unor doctoranzi, colegii mei din Consiliul Școlii Doctorale au arătat clemență: să le mai dăm o șansă, s-a întâmplat. Șansă, după șansă până obțin titlul de doctor în știință. Și apoi privesc de sus, de la înălțimea poziției sociale pe care s-au cățărat.

Luni, 9 mai a.c., Senatul Rămâniei, în calitate de cameră decizională, a adoptat, fără niciun vot împotrivă, modificarea Legii educaţiei prin care şcolile doctorale au responsabilitatea de a analiză sesizările privind plagiatele din doctorate, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) urmând să avizeze verdictul.
Clemența față de plagiatorii neobrăzați nu mai trebuie tolerată. Exmatricularea din școlile doctorala trebuie să fie lege, nu excepție!

 

Bibliografie

Bowden, Darise (1996), „Coming to terms: Plagiarism”, în The English Journal, 85, 4, pp. 82-84.

Chelcea, Septimiu (2008), „Cultura universitară – cultură a plagiatului?”, în S. Chelcea (coord.). Rușinea și vinovăția în spațiul public. Spre o sociologie a emoțiilor (pp. 236-247). București: Editura Humanitas.

Kolich, Augustus M. (1983), „Plagiarism: The worm of reason”, în. College English, 45, 2, pp. 141-148.

Stavinsky, Leonard P. (1973), „Term paper „mills”, academic plagiarism, and state eegulation”, în Political Science Quarterly, 88, 3, pp. 445-461.



Facebook

Cum ne imaginăm că va fi viitorul?

Este o întrebare pe care fiecare dintre noi ne-o punem. Cel mai simplu este să invoc propria mea experienţă. În anii ’60 eram tânăr. Viitorul mi se părea confuz. Pe de o parte, politic ni se oferea un model de viitor: o societate socialistă, care va evolua spre comunism. Problema era a credibilităţii. Imensa majoritate a românilor ...

Franţa, un avertisment pentru viitoarele crize ale Europei?

Ne preocupă tot mai mult viitorul. Încă îl populăm aproape exclusiv cu speranţe. Un salt l-am făcut. Disciplinăm speranţele cu date şi cunoştinţe despre cum putem evolua în sensul dorit. Suntem însă mereu surprinşi că realitatea care năvăleşte în prezent nu se prea potriveşte cu predicţiile noastre. Constatăm că avem o capacitate scăzută de a ...

File din „Jurnalul de cercetare” (Boldești, 1967)

Printre fişele mele de lectură am găsit câteva pagini de însemnări aşternute pe hârtie în urmă cu mai mult de o jumătate de secol: „Drumuri şi oameni. Boldeşti, 23.05.1967”. La Boldești, Institutul de Psihologie al Academiei RSR, prin secția de Psihologie socială, condusă de Traian Herseni, a realizat prima cercetare psihosociologică de teren, pe baza ...

România deleuziană: fragmentul XXVIII, despre păsări și animale (II)

Semnificația problemei: ,,Problema animalităţii” nu este, firește una oarecare. Dacă o consider decisivă, cum se spune, şi încă de multă vreme, în ea însăşi şi pentru valoarea ei strategică este pentru că, dificilă şi enigmatică în sine, ea reprezintă totodată şi limita pe care se întemeiază şi pornind de la ...

Istoria socială a României

Dragi cititori, avem plăcerea să vă semnalăm suplimentarea tirajului iniţial al cărţii Istoria socială a României, lucrare elaborată de profesorul Cătălin Zamfir şi un grup de cercetători ai Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV). Cartea a apărut la finele anului 2018 sub îngrijirea editurii Academiei Române şi face parte dintr-o colecţie mai largă ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 5. Problemele bugetelor locale

Succesul pe termen lung al actualei politici financiare presupune continuitate, răbdare şi consecvenţă în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor reziduale. O asemenea problemă o constituie gradul extrem de redus al autonomiei financiare de care beneficiază autorităţile publice locale. Spre exemplu, veniturile autorităţilor publice locale au totalizat anul trecut 77,854 miliarde lei ...

De ce este ignorată sociologia în România?

Iată o întrebare la care am încercat să găsesc răspuns şi înainte şi după schimbarea de paradigmă ideologică din Decembrie 1989. Sociologia sub regimul comunist: ascultată din politeţe, dar ignorată În timpul guvernării comuniste, când aveam obligaţia de a integra în „câmpul muncii” absolvenţii care refuzau repartiţia primită după absolvirea şcolii profesionale, a liceului de specialitate şi chiar ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 4. Companiile nefinanciare cu capital străin, mai competitive decât cele autohtone

Boomul economic din România ultimilor ani nu reprezintă doar o consecinţă a mixului de politici  fiscal-monetare pus în practică de guvernul român şi de BNR. În opinia mea, pe lângă relaxarea fiscală şi creşterea semnificativă a pensiilor şi a salariilor din sectorul public, performanţele remarcabile ale companiilor nefinanciare cu capital ...