Romania Sociala logo
Menu

România deleuziană: fragmentul III, despre drama romă (II)

autor:   15 May 2016  

Stefan Ungurean

La gura căminului, un străin are adesea prilejul de a afla de la gazda sa adevăruri însemnate pe care aceasta le-ar tăinui, poate, prietenilor. Destăinuindu-te unui străin te despovărezi de o tăcere obligatorie; şi nu te temi de indiscreţia lui pentru că el este în trecere” spune Tocqueville în „Despre democraţie în America”. Faptul că uneori asemenea *inhibiţii* nu sunt folositoare este demonstrabil prin „Sonata Kreutzer” a lui Tolstoi, care nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi existat o mărturisire făcută noaptea, în tren.

Sunt singur în compartiment, e ora două şi cum locurile de pe banchetă s-au eliberat, mă întind pe canapea şi vreau să adorm. Ghinion. La Oneşti intră doi romi. Prima reacţie este de a o şterge în alt compartiment. Apoi mă răzgâdesc, ,,ce o să păţesc?”. Nu au bilete, tratează direct cu „naşu”. Au chef de vorbă. Nu trece mult timp şi sunt întrebat cu ce mă ocup. Am fost surprins că întrebarea a venit atât de devreme şi atât de direct. Trebuia să iau rapid o decizie, așa că, surprins, am spus adevărul. Nu au părut a fi mirați, ba dimpotrivă. Gura li s-a deschis şi mai tare. În cele din urmă doar unul vorbea. Mi-a spus că merg la bazar, la Suceava, cumpără marfă pe care o vând apoi în zona Oneştiului. Şi că le are cu vioara, că ar vrea să se lipească de un unchi ce cântă pe vapor şi care e milionar, dar nu vrea ăla să-l ia şi pe el şi de aceea a ajuns să facă comerţul ăsta. Dacă ar putea pleca pe vapor, toate s-ar aranja în viaţa lui.

Era însurat. Nu mai ţin minte câţi copii a spus că are, am reţinut că există o fată de cinsprezece ani. Arata foarte tânăr şi informaţia asta m-a dat peste cap. L-am întrebat de vârstă. „Treizeci şi unu”. ,,Cum aşa?”. ,,Păi m-am însurat la paişpe ani, nevastă-mea avea treişpe”. Auzisem că aşa ceva se mai întâmplă la romi, dar nu-mi fusese dat să întâlnesc un asemenea familist. Acum mai bine de o sută de ani, străbunica mea şi-a strigat fiul: ,,Ilarioane, vină să- ţi vezi nevasta cum sare coarda!”. Nu împlinise paisprezece ani. Asta o spun aşa, pentru a arăta că romii nu deţin, istoric vorbind, monopolul asupra fenomenului.

Mi-am stors mintea să găsesc răspunsul la întrebarea: „cum eram eu la paişpe ani?”. Mergeam la şcoală, făceam piaţa, ceva curăţenie şi jucam fotbal. Nu sărutasem nici o fată, iar despre sex ştiam ce vedeam prin manualele de anatomie, iar ăsta era deja soţ. ,,După nuntă am plecat în Germania unde am stat trei ani şi m-am întors cu 40.000 de mărci. Nu mă întreba profesore cum i-am făcut”. Nu l-am întrebat. Eram uluit. Pentru mine banii erau niște hârtiuţe pe care le primeam de la părinţi să fac cumpărături. Nu făcusem din munca mea nici măcar un leu şi aveau să treacă ani buni până să mă laud cu aşa ceva. În pofida a tot şi a toate, cel din faţa mea dispunea de un exerciţiu al vieţii pe care eu, la acel moment, nu-l aveam. Nu sunt foarte sigur că astăzi îl posed.

Mi-a declarat că acum a găsit o fată care-l iubește. Este fostă colegă de clasă a fiicei. O ştie de mică, că se juca cu fii-sa. Se gândeşte să o lase pe nevastă-sa. Nu mai simte nimic pentru ea. „Eu am fost tatăl ei, ea a fost mama mea, noi pe noi ne-am crescut! Când ea plângea o ogoiam eu, când plângeam eu, ea mă mângâia. Ne-am mai şi cotonogit. La început, dacă o loveam, ea nu se lăsa, dădea şi ea. Dar toate au trecut”. Acum vrea să o ia pe asta mică. Nu cred că decizia ar fi urmarea unei schimbări profunde în modul în care vede viața. Nu întâmplător râde când afirmă: ,,poate o să fac nunta împreună cu fii-mea. Ce zici profesore de asta? ”. Bănuiesc că are ceva remuşcări. Sunt în cazul străinului descris de Simmel: „cel ce vine azi şi pleacă mâine”, apropiere-distanţă, obiectivitate-subiectivitate. Caut un sprijin undeva, mă plasez la înălţimea eticii kantiene şi-mi vine să-i spun: „nu-ţi părăsi soţia, căci dacă aşa ceva ar deveni un principiu unic de conduită universală, valoarea vieţii tuturor va scădea !”. Mă pun apoi în pielea lui şi-mi stă pe limbă să-i zic: „gata, nu mai eşti copil, trăieşte-ţi clipa, ieși din fetișismul prin care nevastă-ta îți apare drept mamă!” Până la urmă aleg să tac. Weber mă salvează: e vorba de întâietatea afectivităţii asupra acţiunii raţionale. Conjectură: nu cumva faptul este o trăsătură a modului lor de viață și el este cauzat de întârzierea intrării romilor în modelul disciplinar impus de modernitate?

Mă gândesc: oare ce ar fi zis Erich Berne şi toţi specialiştii în analiză tranzacţională la toată această poveste, la aceste schimbări atât de rapide ale sufletului, când copil, când părinte. Ce se întâmplă dacă lucrul acesta se petrece de sute de ani, cum arată individul filosofic-juridic care iese din această maşinărie? Nu cumva ceea ce interlocutorul meu vroia să facă reprezenta o ,,linie de fugă”, cum ar spune Deleuze, o încercare de eliberare de schemele pe care le-a dobândit ca să *funcţioneze* ca soţ și ca părinte? Şi nu cumva la romi ,,liniile de fugă” ale unora devin maşini generatoare de captivităţi pentru alţii, într-o proporţie ce nu suferă comparaţie? Romul nu se simte responsabil faţă de trecut, la modul în care Walter Benjamin leagă această responsabilitate de visele neîmplinite ale părinţilor și nici nu are privirea ațintită spre viitor, cu mintea la destinul copilului.

Eu nu cred în *excepţionalismul* rom. Exista în viaţa cotidiană a iobagilor români practica a ceea ce grecii numeau „epimeleia heatou”, a avea grijă de sufletul tău, ca mod de a veghea asupra ceea ce gândim, asupra a ceea ce se petrece în gândire, adică o atitudine faţă de sine legată de capacitatea de autoguvernare ca premisă a capacităţii de a-i guverna pe ceilalţi? Ştim că „epimeleia heatou” reprezintă o practică a subiectivităţii pe care se edifică ideea creştină a mărturisirii şi a vinovăţiei. Aveau iobagii români ideea profeţiei, adică ceva ce ar viza controlul viitorului? Erau ei marcaţi de problema mântuirii şi a vocaţiei mesianice? Absenţa puterii disciplinare atât în ceea ce priveşte controlul mediului, cât şi a subiectivităţii, se regăseşte şi la iobagul român. Ca şi în cazul căsătoriei timpurii, absenţele enumerate mai sus nu reprezintă monopolul exclusivist al romilor.

Una din consecinţele interferenţelor şi suprapuneri de spirit grec, spirit iudaic şi spirit creştin ar fi producerea demnităţii, ca o formă de coerciţie a sinelui. Demnitatea vizează relaţia sinelui cu sinele, mândria, relaţia cu celălalt. Romul îmi pare a avea, cu predilecţie, doar mândrie. Cum să se fundamenteze o conştiinţă morală în afara sentimentului de vinovăţie? Dar cum să ajungă cel din faţa mea la aşa ceva când el are din plin gustul nedreptăţii care i s-a făcut în viaţă, fiind introdus cu forţa într-o maşinărie. Faptul că unchiul nu i-a întins o mână de ajutor îl constrânge nu să caute libertatea, ci să găsească o cale de ieșire să scape de povara de a juca mereu dublu, când părinte, când copil, când terorist, când ostatic, cum ar spune Baudrillard. Iar calea de ieșire găsită este aceea de iubit și părinte impunător și salvator totodată. Teroristul etern, iniţiator al unei noi maşinării ce o va face captivă pe viitoarea parteneră și care va rata astfel şansa de a deveni, la rândul ei, un om adult.

România deleuziană în care există copii ce sunt supuşi unui proces rapid de transformare în părinte, (,,devenirea-părinte a copilului”), neajungând niciodată adulți, visând la autoritatea pură a teroristului, adică la dorința de a fi iubit de ostatic.

(Sursă Foto: www. pixabay.com)



Facebook

(Re)thinking Europe

O contribuție creștină pentru viitorul proiectului european Între 27 și 29 octombrie 2017 am avut onoarea să particip din partea României la o conferință istorică organizată de Vatican, prima la astfel de dimensiuni, ocazie în care Biserica prin mesajul Papei Francisc a redeschis dialogul cu lumea politică europeană. Evenimentul a ...

Demonocraţia – „dezvoltare creatoare” a liberalismului românesc

Ca simplu anonim trecut, de câtva timp, în gradena istoriei şi gratificat cu Înaltul titlu de… pensionar, am urmărit desfăşurarea celor două congrese ale asocierilor rivale politic, dar vizibil unite în aflarea în treabă, atunci când vine vorba de problemele reale ale ţării şi de agenda cetăţeanului tânăr dus cu… ...

Societatea supravegheată vs. Capitalism (românesc)

Trecerea în revistă, pe scurt Ca mulți alții, m-am întrebat și eu de-a lungul timpului „ce e de făcut” pentru a reporni România? Primul pas, este să aflu „unde sunt”. Care sunt etapele prin care am trecut? Iată o schiță a lor, cu mențiunea că acestea se subîntind una alteia, unde începe ...

Forumul Economic Mondial de la Davos, mesajul Papei Francisc și mesajul elitelor pentru viitor

Papa Francisc “A venit timpul să ne asumăm timpul și responsabilititatea pentru ca toată lumea să poată trăi în demnitate” Între 23 și 26 ianuarie a avut loc la Davos una dintre cele mai importante întâlniri ale anului 2018, ocazie în care elitele mondiale au discutat despre prezentul și viitorul economic ...

România deleuziană. Fragmentul XXIII, despre încredere.

Despre încredere se poate gândi în două planuri. Într-un prim plan, încrederea ar reprezenta subiect al unei cunoașteri bazate pe cunoștințe. În alt plan, încrederea ar ține de cunoaștere ca spiritualitate. Diferența dintre cele tipuri de cunoașteri stă în faptul că în cadrul cunoașterii ce se fundamentează pe spiritualitate ar fi ...

România deleuziană. Fragmentul XXII despre viața ca adult. Amintiri din secolul XX (I)

Proiectele de sociologie vizuală ale studenților Facultății de Sociologie și Comunicare, Universitatea „Transilvania” din Brașov” au demarat în 2006. Din 2008, ele s-au focalizat pe vârstnicii din lumea satului, pe considerentul că există  șanse mai mari ca adevărul să precumpănească în raport cu imaginea de sine. Ulterior această abordare va ...

Spovedanie profană

Ca profesor  de carieră, care a fost şi obiect şi subiect al ofertelor educative în intervalul istoric dintre Marea Revoluţie socialistă din Octombrie 1917 şi Marea Păcăleală capitalistă din Decembrie 1989, am tresărit la auzul unui slogan din recuzita socialismului de tip bolşevic: „trebuie să schimbăm mentalitatea!”. Rostită cu aplomb prezidenţial, ...

Tranziția societății și oprirea căderii în viitor

În lucrările despre sociologia tranziției, s-a declarat de mai multe ori sfârșitul acesteia. În fapt, există mai multe tranziții dupa 1989, și anume: tranziția politică, de la regimul comunist la democrație, tranziția economică, de la economia de stat la economia de piață și în final tranziția socială, de la societatea ...