Romania Sociala logo
Menu

1923 – 2023: 100 de ani de la Constituţia României de după Marea Unire

autor:   29 March 2023  

Se cuvine să aducem în discuţie Constituţia din 1923, adoptată acum 100 de ani, din cel puţin două motive. Mai întâi, dezbaterile despre legea fundamentală reprezintă un subiect care revine mereu în actualitate. În al doilea rând, este întotdeauna util să învăţăm din propria istorie, cu părţile sale mai luminoase şi mai puţin luminoase.

În cele ce urmează, voi aborda, pe scurt, trei subiecte privind Constituţia din 1923:

  • de ce a fost necesară;
  • împlinirile şi elementele de noutate ale acesteia;
  • lipsurile sau deficienţele sale.

Constituţia din 1923 a fost necesară deoarece baza organizării politico-statale a României a cunoscut schimbări majore. Mai întâi, unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România. În al doilea rând, reforma agrară – un act de dreptate socială pentru ţărănime, promis încă din timpul războiului, când statul român se găsea în faţa unei ameninţări existenţiale, redus la câteva judeţe din Moldova. Să nu uităm că ţărănimea, care forma imensa majoritate a armatei, a luptat şi a dat jertfa de sânge din 1917 la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz atât pentru idealul naţional, cât şi pentru pământ. În al treilea rând, trecerea la votul universal. Fără renunţarea la votul cenzitar, prevăzut de vechea constituţie, reforma agrară ar fi rămas blocată politic de clasa marilor proprietari funciari.

Elementele de noutate ale Constituţiei din 1923 sunt puţin numeroase deoarece o mare din articole au fost preluate din vechea constituţie din 1866. Reţinem însă câteva puncte importante [1]:

  • votul universal, egal, direct, obligatoriu şi secret, chiar dacă doar masculin;
  • egalitatea în drepturi politice şi civile pentru minorităţile etnice şi religioase, precum şi facilitarea naturalizării; în cea mai mare parte, aceasta au oglindit obligaţiile României conform documentelor de drept internaţional, precum Tratatul privind minorităţile, parte a sistemului de la Versailles prin care au fost stabilite graniţele României Mari;
  • renunţarea la principiul proprietăţii „sacre” în favoarea „garantării” proprietăţii; vechea constituţie din 1866 statuase sacralitatea proprietăţii tocmai pentru a bloca reforma agrară;
  • zăcămintele miniere şi bogăţiile de orice natură ale subsolului au devenit proprietatea statului; regimul concesionării acestora avea să fie stabilit ulterior prin legea minelor;
  • căile de comunicaţie, apele navigabile şi flotabile, spaţiul atmosferic „sunt de domeniu public”;
  • statul îşi rezervă dreptul de a interveni, prin legi, în raporturile dintre „factorii de producţiune” pentru a preveni conflictele economice şi sociale.

Este important să nu idealizăm excesiv ori să fetişizăm trecutul, ci să învăţăm şi să valorizăm lecţiile acestuia. După cum spunea N. Iorga, „un popor care nu-şi cunoaşte trecutul e condamnat să-l repete”. Constituţia din 1923 a avut o serie de deficienţe şi lipsuri. La un veac distanţă, este util să le amintim pe cele mai importante, fie şi ca reper pentru progresul faţă de atunci [1, 2, 3]:

  • în primul rând, Constituţia din 1923 a perpetuat un dezechilibru între puterile statului prin care parlamentul era emanaţia guvernului, inversând raporturile normale între puterea legislativă şi cea executivă; practic, regele numea un nou guvern, iar acesta obţinea de la rege dizolvarea parlamentului, urmată de organizarea de noi alegeri parlamentare; noul guvern „câştiga” apoi alegerile cu o majoritate covârşitoare;
  • alegerile nu erau libere şi corecte: „câştigarea alegerilor” se realiza printr-o suită de mijloace care nu aveau nimic de a face cu preceptele constituţionale: violenţă, mită electorală, suspendarea alegerilor de către autorităţi în anumite zone compacte cunoscute ca favorabile opoziţiei sub pretext de molimă, intimidarea alegătorilor etc.; lumea satelor forma ţinta predilectă a acestor „tehnici” electorale; în 6 din cele 7 alegeri organizate în baza constituţiei din 1923, partidul de guvernământ a obţinut victorii covârşitoare; numai în 1937 guvernul a obţinut doar o majoritate relativă;
  • ca atare, regimul politic din România anilor 1923-1938 nu poate fi caracterizat drept democratic, deşi formal se organizau alegeri în care concurau mai multe partide politice; la originea schimbării partidului de guvernământ nu se afla electoratul, ci regele;
  • practica politică descrisă anterior, prin care nu parlamentul, ci regele era factorul politic decisiv în schimbarea de guvern, a condus la instabilitate guvernamentală: între martie 1923 şi februarie 1938, un interval de aproape 15 ani, România a avut 17 guverne, aşadar durata medie a unei guvernări a fost de mai puţin de un an;
  • prin inversarea raporturilor normale între parlament şi guvern, instabilitatea guvernamentală a atras după sine şi instabilitatea parlamentară: în acelaşi interval, 1923-1938, parlamentul a fost dizolvat de 7 ori; numai două legislaturi au fost complete, iar media unui parlament a fost de ceva mai mult de 2 ani;
  • drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu au fost apărate suficient deoarece, între altele, Constituţia din 1923 a permis guvernarea permanentă prin măsuri excepţionale şi sub starea de asediu, prin care drepturi şi libertăţi cetăţeneşti erau suspendate şi se instituia cenzura;
  • inexistenţa unui mecanism care să prevină implicarea politică a serviciilor de informaţii de la acea vreme, Siguranţa şi Serviciul de Informaţii Speciale;
  • principiul autonomiei locale nu exista în Constituţia din 1923: ca atare, a rezultat un nivel scăzut de autonomie locală şi de descentralizare administrativă; mai grav, practica politică a timpului era ca după fiecare schimbare de guvern, primarii şi consilierii locali să treacă la noul partid de guvernământ sau să fie schimbaţi cu membri ai noului partid de guvernământ;
  • Constituţia din 1923 nu recunoştea unele drepturi politice şi civile, cum ar fi dreptul la grevă ori dreptul de vot pentru femei.

Bibliografie generală

[1] Academia Română, Istoria românilor. Vol. VIII: România întregită (1918-1940). Bucureşti: Ed. Enciclopedică: 2003.

[2] Bogdan Bucur. Sociologia proastei guvernări în România interbelică. Bucureşti: Rao, 2019.

[3] Cătălin Zamfir (coord.). Istoria socială a României. ed. a II-a, Bucureşti: Ed. Academiei Române, 2019.

Textul de mai sus a are la bază prelegerea pe aceeaşi temă susţinută de autor în cadrul celei de a XXVI-a sesiuni a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), desfăşurată între 5-8 februarie 2023 la Bucureşti.



Facebook

Personalitatea machiavelică

Din 1968, când Richard Christie, profesor de psihologie socială la Columbia University (Canada), și Florence L. Geis, profesoară de psihologie la University of Delaware (SUA), au publicat primul studiu în care s-a folosit termenul „machiavelism” și până în prezent, s-au scris numeroase cărți și aticole științifice despre această trăsătură de ...

România deleuziană. Fragmentul XLIX (49) despre milă (VII)

James Tissot „Suite de l’enfant prodigue : le depart”- (vers 1880) [Musée des Beaux-Arts de Nantes] Mila ca bunătate „Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după ...

Avuţia naţională a României

Semnalăm apariţia volumul colectiv Avuţia naţională a României, coordonator prof. univ. dr. Florin Georgescu, autori Gheorghe Gherghina, Bogdan Cozmâncă, Florian Neagu, Liliana Pintilia, Livia Drăguşin. Lucrarea are la bază analizele privind formarea şi evoluţia capitalului şi a capitalismului în România de după 1989 realizate de Florin Georgescu în Capitalul în România ...

Gelozia la locul de muncă

Etimologic, cuvântul „gelozie”, provenit din limba greacă, semnifică un „Sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită nu este fidelă” (vezi Dicționar esențial de neologisme al limbii române, 2009, p. 411). De remarcat că această definiție corespunde doar „geloziei romantice”, termen introdus în vocabularul psihologiei în anul 1981 ...

Gelozia retroactivă, o temă de cercetare excentrică?

Gelozia implică trei entități: două persoane care sunt într-o relație emoțională și o a treia persoană care amenință real sau virtual relația. Când cea de-a treia persoană primejduiește relația romantică numai prin amintirea sa, vorbim despre „gelozie retroactivă” (sau „gelozie retrospectivă”). Spre deosebire de gelozia romantică orientată spre viitor, gelozia ...

Coordonate statistice privind îmbătrânirea populației României

Acest articol reprezintă o sinteză din studiul Demographic Ageing. Romania in the European Context, realizat în co-autorat și publicat în Romanian Journal of Population Studies (2022), la care am adăugat o serie de considerații ținând cont de datele provizorii de la Recensământul Populației și Locuințelor runda 2021, publicate de Institutul ...

Cercetare, militantism : pragul

Punere în oglindă  Am scris despre cuplul sociologie/literatură , pentru că literatura poate alimenta imaginația sociologică, în descrierea de situații, tipuri de personaje și interacțiuni între personaje .  Sociologia s-a îndepărtat de literatură pentru a se constituie ca disciplină, dar literatura era sociologică înainte de constituirea sociologiei ca disciplină. Să ne gândim de ...

O poveste de neadormit copiii petrecută în 31 decembrie 1989

Povestea de mai jos trimite, poate, pe oricare dintre noi, la gândul rolului întâmplărilor cu miez și coajă din viața noastră cea de toate zilele și nopțile. Mai ales a celor deosebite, importante pentru semnificația lor venită din lumina și negurile ceremonialelor de trecere de la un an la altul. ...