În cartea de față încerc să explic că modernitatea există în orice societate, însă valorile și standardele sale nu ființează peste tot în integralitatea lor, ci doar ca procese tendențiale universale. Astăzi, este dificil de a cunoaște societăți neatinse deloc de modernitate. Fără îndoială, trebuie făcută distincția între folosirea unor produse ale modernității și organizarea societății după principii și norme ale modernității.
Eu abordez modernitatea ca tip de evoluţie în societăţile și în zonele cu o economie insuficient funcţională. Din cauza decalajului dintre ritmul mai alert de înnoire instituţională şi progresul economic mai lent, modernizarea culturală, politică şi intelectuală devansează modernizarea ...
România este cea mai slab performantă țară ca absorbție a fondurilor europene între țările Uniunii Europene.1 Totuși, în rândul beneficiarilor există multiple exemple de succes. Anumite organizaţii non-guvernamentale accesează fonduri structurale însumate de peste 34 milioane euro.2 Unele primării reuşesc să implementeze proiecte de 130 milioane euro,3 în timp ce alte primării nu atrag fonduri europene. Unele au personal înalt calificat, altele „trebuie să dea şapte afară, ca să angajeze pe cineva la urbanism”. Unele participă la cursuri de instruire pe tema fondurilor europene, dar totuşi „nimeni de la noi nu ştie să scrie un proiect”. Alțiii spun că “am ...
Într-un interviu acordat la Realitatea.tv, fostul premier al României, Adrian Năstase, a fost de părere că ieșirea Marii Britanii din UE va declanșa efectul “bulgărului de zăpadă”. În opinia sa, există riscul major ca alte state să-i urmeze exemplul.
Pe blogul său Adrian Năstase declara că pe fondul acestei rupturi domnia sa nu crede în dimensiunea emoțională a unui divorț. „Nu cred. Nu cred că a fost doar o dimensiune emotională. Marea Britanie purta trei pălării (există o lungă tradiție în domeniu): statutul de membru al Uniunii Europene, calitatea de partener special al Statelor Unite dar și cea de membru al ...
„ și iată o femeie cananeiancă, din acele ținuturi ieșind striga zicând: Miluiește-mă Doamne, Fiul lui David, fiica mea este chinuită de demon! El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră.
50 DE ANI DE LA REINSTITUȚIONALIZAREA SOCIOLOGIEI ÎN ROMÂNIA, București, Editura Universității din București, 2016 (172 pagini, 30 lei) - Maria Voinea, Ioan Mărginean, Septimiu Chelcea (eds.)
Motto
Sociologi propriu-ziși nu sunt decât cei cărora învățătura de carte le folosește pentru a judeca și teoretiza ei înșiși, pe seamă proprie, până la nivelul unor soluții practice, fenomenele noi pe care viața socială ni le pune mereu în față.
Henri H. Stahl
Am ales ca motto pentru acest volum de amintiri prilejuit de împlinirea a 50 de ani de la reinstituționalizarea învățământului sociologic în România un citat din Teoria și practica investigațiilor sociale de Henri H. ...
Tranziția României a fost dominată de o combinație de dezamăgire cu privire la situația prezentă și un optimism moderat pentru un viitor neprecizat. Marea majoritate a populației consideră constant că direcția în care mergem este greșită, dar într-un viitor greu de precizat, speră totuși că va fi bine.
La baza acestei stări de spirit în aparență contradictorie stă certitudinea că integrarea europeană este un obiectiv absolut necesar, dar, dincolo de dificultățile cu care ne confruntăm, rezultatul va fi bun în final. Vom deveni o țară europeană, organizată după modelele europene și suficient de prosperă. Optimismul este susținut și de promisiunea UE: ...
În anii 90 s-a discutat despre reîntoarcerea regelui. Argument: regele are o funcție politică de a menține echilibrul politic. Atunci am decis că și noi românii putem menține echilibrul politic, dar nu prea sigur, inventând o poziție de tip regal: președintele. Acest sistem bazat pe un conflict structural, parlament/ președinte, nici cal, nici măgar cum a zis un hâtru, 26 ani ne-a costat enorm. De câteva zile aflu că unii avansează ideea de a ieși din acest conflict structural prin republică prezidențială. Un fel de nou rege ales pentru 5 ani, de fapt, cum istoria demonstrează, pe 10 ani, dacă ...
Next Page »