Romania Sociala logo
Menu

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (VI)

autor:   18 May 2021  

Învățământul sociologic din perioada comunistă avea hibele lui, dar pratica de cercetare sociologică a studenților era un lucru foarte bun. Era trecută în programa analitică, din anul I până în anul al III-lea. Imediat după sesiunea de examene, în iulie, plecam cu grupuri de studenţi în diferite zone din ţară să cercetăm pe temele stabilite în catedră. Aveam obligaţia să facem trei săptămâni practică de cer­cetare ştiinţifică la sfârşitul fiecărui an de studiu. Au fost pline de învăţătură acele săptămâni. Am cunoscut mai bine ţara şi firea românilor. Studenții au deprins procedeele de anchetă.

În 1969, am făcut practica studenţească la Slatina. Tema: procesul de urbanizare. Conducătorul practicii studenţilor era profesorul Henri H. Stahl: dormea la căminul unui liceu, nu la hotel, cum ar fi avut dreptul. Şi noi, asistenţii, ne‑am cazat la căminul aceluiaşi liceu, împreună cu studenţii. Profesorul Henri H. Stahl a fost un adevărat „coechipier” şi ne‑a transmis şi nouă spiritul de echipă. Am învăţat, împeună cu studenţii, munca de teren, ce înseamnă să ai o „problemă de studiu a ta”. Asta îi întreba profesorul Henri H. Stahl pe cei care îl rugau să le conducă lucrarea de diplomă sau să‑i primească la doctorat. Îndemnul Profesorului de a studia o problemă socială semnificativă, bine delimitată, cu relevanţă teoretică, dar şi aplicativă, l‑am preluat ca linie de conduită în activitatea mea didactică. Le spuneam studenţilor: „Cine îmbrăţişează prea larg, nu strânge prea bine”.

Problema mea de studiu nu era chiar a mea. Mi s‑a repartizat să studiez cauzele infracţionalităţii, relaţia dintre industrializare şi devianţă în judeţul Olt, în special în oraşul Slatina, capitala de judeţ. M‑am apucat să studiez statistic fenomenul. Beneficiind de faptul că cercetarea din zona Slatina se desfăşura sub tutela lui Miron Constantinescu, am avut acces la dosarele de la Miliţia judeţeană. Tot timpul cât am scos din registre date privind dinamica infracţionalităţii a stat lângă mine un tov. căpitan care veghea să nu copiez decât datele din rubricile pentru care primisem aprobare. Surpriza a fost de proporţii: în statistica de la miliţie nu exista niciun caz de cerşetorie sau de prostituţie, comporta­mente deviante incriminate de lege. Spun „surpriză de proporţii” pentru că în oraş te împiedicai de cerşetori, iar la uşa restaurantelor îşi făceau de lucru tinere dubioase.

– Tovarăşe căpitan, în oraşul ăsta nu există nicio prostituată?!

– Tovarăşe asistent, dacă vă interesează, vă pot da câteva adrese. Fete drăguţe, curate…

Am înţeles imediat câtă valoare au statisticile oficiale… Ce nu am înțeles nici pânâ în ziua de azi: „De unde știa câpitanul că eru curate”.



Luând exemplul campaniilor de cercetare din Şcoala Gusti (profesorul Henri H. Stahl mi‑a arătat în comuna Runcu gospodăria în care se multiplica „ziarul” campaniei), le‑am cerut studenţilor în Practica de la Pitești (1972) să completeze fiecare într‑un caiet faptele care le‑au atras atenţia şi impresiile lor despre starea de lucruri din întreprinderile în care fuseseră repartizați. Tema investigației: procesul de adaptare la munca industrială a celor proveniți din rural.

Citesc „Jurnalul de bord” al echipei studenţeşti. L-au completat prin rotaţie studenţii: în fiecare zi alt student, altă studentă. Eu l-am citit la sfârșitul perioadei de practică, după ce le-am comunicat calificativul fiecăruia. Curios. Ştiam că sociologii sunt mai interesanţi când vorbesc decât atunci când scriu. Tinerii sociologi, studenţii, scriu, vorbesc şi gândesc la fel de interesant:

„Cine credeţi că este cel mai aprig hoţ al vieţii? Este timpul, pentru că el, şi nu altcineva, ne fură cele mai frumoase clipe ale vieţii, ne fură tinereţea. Prima cercetare sociologică la care particip. Prima impresie despre oraş: Piteştiul pluteşte în praf, precum Londra, în ceaţă. […]

Piteştiul cu problemele lui edilitare şi noi cu cele de cercetare. Nu prea posedăm «metode şi tehnici», dar ne facem noi mari”. […]

Pentru că tot folosim statistica, ştiţi care sunt locurile cu cea mai mare densitate de studenţi la sociologie pe metrul pătrat? Sunt trei. Poşta: când intri acolo, poţi să nu te uiţi nici în dreapta, nici în stânga şi să arunci un «Salut, fraţilor!». Cu siguranţă, câteva voci îţi vor răspunde. Al doilea loc este Bardezi [Bar de zi], cafeneaua din centrul Piteştiului, cu scaune incomode şi cu cafea proastă. În fine, cel de-al treilea loc, şi cel mai populat, este biroul Serviciului Personal şi Învăţământ al întreprinderii în care ne facem practica”.

La Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului. Studenţii trebuiau să reconstituie ruta profesională a muncitorilor: vârsta la prima angajare, modul cum au dobândit calificarea (şcoală profesională, ucenicie la locul de muncă, şcoală tehnică etc.), treapta de salarizare, schimbarea locului de muncă şi a salarizării, domiciliul perma­nent (în urban sau în rural), naveta la locul de muncă, situaţia familiei (căsătorit/necăsătorit, copii, ocupaţia soţiei etc.). După aflarea rutei profesionale, studenţii aveau de făcut convorbiri sociologice (interviuri în profunzime) cu un număr de angajaţi cuprinşi într-un eşantion pe cote.

 „Este acolo, la «Personal şi Învăţământ», un tovarăş, Stase îl cheamă. Dacă ne-am alege o mascotă a cercetării, ar fi nedrept să cadă sorţii pe altcineva decât pe simpaticul domn Stase, care, în prima zi, ne-a spus că ne tunde, că ne rade, că şi dânsul are un băiat, că şi dânsul…, ehe! După două zile ne dădea târcoale ca o cloşcă, nu cumva să ne lipsească ceva. Cred că bucuros ar fi făcut o parte din munca noastră dacă în felul acesta am avea mai mult timp să asistăm la micile demonstraţii de mare autoritate ce şi le îngăduia cu muncitorii:

– Cum te cheamă, mă?

– Unoou…

– Cum, mă? Cască gura, zi!

– Ungureanu Ion.

– Unde lucrezi tu, mă derbedeule?

– La binale, domn’…

– Şi de ce nu te tunzi neisprăvitule?!

– …

– Eşti frate cu Ungureanu, ăla, ai? Doi chiulăi! Vă fac eu oameni sau, dacă nu, valea. Producţia nu are nevoie de vedete. Ai înţeles? Că mă pun cu bătaia pe voi. Vă ia mama dracului, dacă încăpeţi pe mâna mea. Ai priceput?!

– Îhî…

– Să-i spui şi lui frate-tu! Hai… ieşi! Stai. De ce ai venit? Adeverinţă? Aşteaptă acolo. Ţi-o dau, mă, că sunt om bun.

Ajuns la această destăinuire, aprigul domn Stase se întoarce către noi, ne face cu ochiul…

Ăstea sunt relaţiile umane, nu ce învăţăm la facultate!”.



În această practică studenţească de cercetare nu au mers totdeauna lucrurile ca pe roate – cel puţin în grupele conduse de mine. Profesorul Miron Constantinescu a dispus să organizăm practica în sistem paramilitar: dimineaţa, la ora 8, studenţii să fie în locurile repar­tizate, seara, înainte de masă, şedinţă de bilanţ, după masa de seară, două ore liber, la dispoziţia fiecăruia, la ora 22, stingerea. Nimeni să nu părăsească localitatea fără să fie învoit. Ne‑a făcut răspunzători de tot ce se întâmplă cu studenţii. În prima zi de practică le‑am citit studenţilor regulamentul. Şi lucrurile au decurs normal: nu ajungeam în între­prinderile stabilite ca loc de practică fix la ora 8, nu sunam stingerea chiar la ora 22, dar în fiecare seară convocam studenţii la o discuţie despre activitatea de peste zi: ce deficienţe în organizarea muncii au descoperit, ce soluţii propun, dacă au întâmpinat dificultăţi în aplicarea chestionarelor şi fişelor de observaţie etc. Pe baza rapor­tărilor, conveneam cu studenţii ce urma să facem a doua zi.

S‑a petrecut, însă, un lucru extrem de neplăcut, foarte grav. Două studente din anul I s‑au lăsat „agăţate” de nişte studenţi de la Institutul Agronomic din Bucureşti, care erau şi ei în practică la Ştefăneşti, o localitate din imediata apropiere a Municipiului Piteşti. Au fost invitate la ei la Ştefăneşti la o serată. Nici vorbă să‑mi ceară voie. N‑aş fi aflat de escapada lor dacă în jurul orei 23 nu aş fi fost trezit de una dintre cele două studente petrecăreţe, care, panicată, mi‑a spus că cealaltă studentă a fost sechestrată într‑o cameră, că a auzit strigăte disperate de ajutor. Ea a reuşit să sară pe fereastră şi a alergat să mă anunţe. Până să mă dezmeticesc ce să fac, cum să procedez, a apărut şi cealaltă studentă. Avea vânătăi pe faţă, fusta abia se mai ţinea pe ea, plângea şi repeta: m‑a violat, m‑a violat. Am chemat ambulanţa de la Spitalul judeţean, pentru ca să se certifice violul. A doua zi, împreună cu studenta violată, am depus plângere la Miliţia Municipiului Piteşti. Ofiţerii de acolo mai mult s‑au amuzat: „Studentă virgină, cine dracu’ a mai văzut?!”. Le‑am cerut să‑l aducă pe agresor la confruntarea cu victima. Nici nu au vrut să audă.

Nemulţumit de reacţia Miliţiei, am anunţat părinţii studentei şi m‑am înfiinţat la primul secretar al Comitetului Judeţean PCR, care era la curent cu faptul că studenţii de la Sociologie fac practică în Piteşti. Conform regulei, când am sosit la Piteşti, primul drum l‑am făcut la Judeţeana de partid, unde am prezentat obiectivele cercetărilor sociologice conduse de tovarăşul Miron Constantinescu. Prim‑secretar era Ion Dincă. Ne‑a expus planul de dezvoltare al municipiului, problemele sociale (căminele muncitoreşti, transportul în comun, educaţia tinerilor etc.): „Eu ştiu cum stăm cu realizarea planului de dezvoltare economică a judeţului după culoarea flăcării de la Combinatul Petrochimic. Dacă flacăra este mai mult albastră, lucrurile merg bine”. Ion Dincă – pe atunci nu era încă „Dincă Teleagă” – mi‑a ascultat plângerea. S‑a înfuriat. A pus mâna pe telefon şi a strigat la şeful Miliţiei: „Fă‑ţi datoria! Nu am uitat că ai scos din locuinţă o familie de muncitori, ca să bagi în locul lor un subofiţer de‑al tău!”. Ion Dincă a rămas în memoria argeșenilor ca un personaj odios: Se spune că stătea cu pistolul pe birou.

Oricât de odios a fost, nu am văzut  niciun pistol pe biroul lui Ion Dincă. Fără intervenția lui, Miliția din Pitești ar fi clasat plângerea mea. Din momentul în care a pus mâna pe telefon, ancheta judiciară a început să se mişte rapid. Însoţit de un ofiţer, m‑am deplasat la Ştefăneşti. Am stat de vorbă cu îndrumătorul practicii studenţilor de la Institutul Agronomic.

– În noaptea aceea, nu aţi auzit strigăte de ajutor?

– Am auzit ceva, dar nu m-am băgat.

– Conduceţi practica studenţilor şi nu v-aţi băgat?! Cum e posibil?!

– Anul trecut, un coleg de-al meu a intervenit într-un scandal în dormitorul studenţilor. I-au pus pătura în cap şi l-au bătut măr. Mi-a fost frică.

Unui profesor să‑i fie frică de studenţii lui – asta n‑am putut să înţeleg atunci. Revin la Ştefăneşti: studentul nelegiuit, un repetent din anul III, mare cât o uşă de cârciumă, a fost reţinut de miliţie, băgat în dubă. Înainte de asta, m‑a ameninţat: „După ce ies din puşcărie, nu scapi. Bag cuţitul în tine!”. Au trecut aproape 50 de ani de atunci. Dacă în următorii doi – trei ani – atât cred că, în cazul cel mai bun, voi mai face umbră pământului – nu voi fi înjunghiat, înseamnă că am scăpat. L‑am întrebat pe ofiţerul de Miliţie, un căpitan, de ce nu s‑au mişcat lucrurile de la început: „Derbedeul ăsta este nepotul şefului meu. Peste câteva luni, dau examen pentru gradul de maior…”. Cred că a fost avansat în grad, să‑i fie ruşine!



Au venit la căminul Institutului Peda­gogic din Piteşti, unde eram cazaţi, şi rudele infractorului, şi părinţii studentei violate. Un unchi al studentului repetent, un grangur de la judeţ, a vrut să negocieze retragerea plângerii, a promis că nepotul lui, băiat bun şi cuminte, şi‑a dat seama că a greşit şi promite că se va căsători cu studenta, mai ales că era virgină. Cheltuielile de nuntă vor fi suportate de el: „Pe cuvânt de onoare!”. „Care onoare?!”. Părinţii studentei, oameni de la ţară, oameni munciţi, nici n‑au vrut să asculte promisiunile: „Mergem în tribunal, chiar dacă nu avem bani pentru avocat. Ticălosul trebuie pedepsit, că de nu, va mai nenoroci şi alte fete”.

La facultate, în anii ce au urmat, profesorul Miron Constantinescu nu uita să ne avertizeze înainte de plecarea în practica de cercetare sociologică: „Şi să nu se mai întâmple ce i s‑a întâmplat lui Chelcea”. De parcă eu aş fi fost violat…

 



Facebook

Simona Mihaiu, Criminalitatea violentă. Semnificații și implicații sociale, Editura Pro Universitaria, 231 pagini, București, 2021

Ne face o deosebită plăcere să anunțăm publicarea volumului colegei noastre Simona Mihaiu. Lucrarea prezintă noțiuni de bază și teorii etiologice din sfera criminalității violente, alături de analize statistice și rezultate ale cercetărilor calitative realizate de autoare.  Mottoul cărții: „Orice crimă este prea mult” (Jürgen Habermas).  Simona Mihaiu, Criminalitatea violentă. Semnificații și ...

O carte despre o „moștenire”: „In honorem Sanda Golopenția”. Lecturi posibile(VIII)

 Există două tipuri ideale de realizare a volumelor „In honorem”, unul care are în vedere în mod exclusiv personalitatea celui în cauză și altul care cuprinde studii ce au drept subiect cercetările/opera celui onorat. În realitate lucrurile nu sunt atât de clar separate. În primul caz poți găsi și analize, dar în ...

Criza sociologiei românești I. Comunicarea sociologică

Cred că sociologia românească se confruntă cu o criză structurală. Este important să o luăm în serios și să experimentăm soluțiile posibile.  Acest prim articol este dedicat crizei difuzării ideilor în sociologi, a comunicării în cadrul comunității sociologice românești.  Revoluția din 1989 a pus mari speranțe în sociologie. Puținii sociologi rămași au ...

Ar fi împlinit 68 de ani

Fostul meu student din anii 1960 și prietenul dintotdeauna Cornel Constantinescu, plecat dintre noiîn plină forță creatoare, răpus de blestematul de COVID-19, s-a afirmat plenar în multiple domenii de activitate. Ca profesor, a slujit exemplar catedra universitară: prelegerile sociologice purtau amprenta sa – rigurozitate, echilibru dinamic fundamental/inovativ, teoretic/aplicativ și spontaneitate ...

Vagabondaj disciplinar

Elefantul și cei șase orbi  În cercetare, legenda indiană despre «Cei șase orbi și elefantul» este prima care îmi vine în întâmpinare. Ca un avertisment. Ca un pericol care se anunță.     Era odată ca niciodată… Șase prieteni orbi, instruiți și curioși. Auziseră multe despre cel mai mare și majestuos animal terestru: Elefantul. ...

Poliția, singură în fața infractorului

Deschid televizorul. Televizorul a devenit un mijloc foarte important de contact cu lumea. Aici văd cum este lumea în care trăiesc și ce se face pentru ca lumea noastră să fie mai bună. Iar o crimă, iar o casă spartă, iar furturi, șantaj. Violență. Bătăi între găști. Mai grav. Oameni bine ...

Timpul nu mai are răbdare

După cum este cunoscut, România a fost afectată dramatic în ultimele trei decenii de un declin demografic fără precedent. Datele din studiul studiul de caz prezentat în continuare reflectă consecințele tragice ale acestui flagel. PRI – populația rezidentă la începutul anului; PRS – populația rezidentă la sfârșitul anului.Sursa: Eurostat (demo_gind-Eurostat-Data Explorer). În ...

Pandemia COVID-19 şi vaccinarea: reprezentări sociale

Semnalăm apariţia unui nou raport social elaborat de un grup de sociologi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române. Raportul prezintă rezultatele unui sondaj de opinie la nivel naţional privind felul în care populaţia României vede pandemia COVID-19 (percepţii, evaluări, atitudini), consecinţele acesteia asupra vieţii ...