Romania Sociala logo
Menu

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (VI)

autor:   18 May 2021  

Învățământul sociologic din perioada comunistă avea hibele lui, dar pratica de cercetare sociologică a studenților era un lucru foarte bun. Era trecută în programa analitică, din anul I până în anul al III-lea. Imediat după sesiunea de examene, în iulie, plecam cu grupuri de studenţi în diferite zone din ţară să cercetăm pe temele stabilite în catedră. Aveam obligaţia să facem trei săptămâni practică de cer­cetare ştiinţifică la sfârşitul fiecărui an de studiu. Au fost pline de învăţătură acele săptămâni. Am cunoscut mai bine ţara şi firea românilor. Studenții au deprins procedeele de anchetă.

În 1969, am făcut practica studenţească la Slatina. Tema: procesul de urbanizare. Conducătorul practicii studenţilor era profesorul Henri H. Stahl: dormea la căminul unui liceu, nu la hotel, cum ar fi avut dreptul. Şi noi, asistenţii, ne‑am cazat la căminul aceluiaşi liceu, împreună cu studenţii. Profesorul Henri H. Stahl a fost un adevărat „coechipier” şi ne‑a transmis şi nouă spiritul de echipă. Am învăţat, împeună cu studenţii, munca de teren, ce înseamnă să ai o „problemă de studiu a ta”. Asta îi întreba profesorul Henri H. Stahl pe cei care îl rugau să le conducă lucrarea de diplomă sau să‑i primească la doctorat. Îndemnul Profesorului de a studia o problemă socială semnificativă, bine delimitată, cu relevanţă teoretică, dar şi aplicativă, l‑am preluat ca linie de conduită în activitatea mea didactică. Le spuneam studenţilor: „Cine îmbrăţişează prea larg, nu strânge prea bine”.

Problema mea de studiu nu era chiar a mea. Mi s‑a repartizat să studiez cauzele infracţionalităţii, relaţia dintre industrializare şi devianţă în judeţul Olt, în special în oraşul Slatina, capitala de judeţ. M‑am apucat să studiez statistic fenomenul. Beneficiind de faptul că cercetarea din zona Slatina se desfăşura sub tutela lui Miron Constantinescu, am avut acces la dosarele de la Miliţia judeţeană. Tot timpul cât am scos din registre date privind dinamica infracţionalităţii a stat lângă mine un tov. căpitan care veghea să nu copiez decât datele din rubricile pentru care primisem aprobare. Surpriza a fost de proporţii: în statistica de la miliţie nu exista niciun caz de cerşetorie sau de prostituţie, comporta­mente deviante incriminate de lege. Spun „surpriză de proporţii” pentru că în oraş te împiedicai de cerşetori, iar la uşa restaurantelor îşi făceau de lucru tinere dubioase.

– Tovarăşe căpitan, în oraşul ăsta nu există nicio prostituată?!

– Tovarăşe asistent, dacă vă interesează, vă pot da câteva adrese. Fete drăguţe, curate…

Am înţeles imediat câtă valoare au statisticile oficiale… Ce nu am înțeles nici pânâ în ziua de azi: „De unde știa câpitanul că eru curate”.



Luând exemplul campaniilor de cercetare din Şcoala Gusti (profesorul Henri H. Stahl mi‑a arătat în comuna Runcu gospodăria în care se multiplica „ziarul” campaniei), le‑am cerut studenţilor în Practica de la Pitești (1972) să completeze fiecare într‑un caiet faptele care le‑au atras atenţia şi impresiile lor despre starea de lucruri din întreprinderile în care fuseseră repartizați. Tema investigației: procesul de adaptare la munca industrială a celor proveniți din rural.

Citesc „Jurnalul de bord” al echipei studenţeşti. L-au completat prin rotaţie studenţii: în fiecare zi alt student, altă studentă. Eu l-am citit la sfârșitul perioadei de practică, după ce le-am comunicat calificativul fiecăruia. Curios. Ştiam că sociologii sunt mai interesanţi când vorbesc decât atunci când scriu. Tinerii sociologi, studenţii, scriu, vorbesc şi gândesc la fel de interesant:

„Cine credeţi că este cel mai aprig hoţ al vieţii? Este timpul, pentru că el, şi nu altcineva, ne fură cele mai frumoase clipe ale vieţii, ne fură tinereţea. Prima cercetare sociologică la care particip. Prima impresie despre oraş: Piteştiul pluteşte în praf, precum Londra, în ceaţă. […]

Piteştiul cu problemele lui edilitare şi noi cu cele de cercetare. Nu prea posedăm «metode şi tehnici», dar ne facem noi mari”. […]

Pentru că tot folosim statistica, ştiţi care sunt locurile cu cea mai mare densitate de studenţi la sociologie pe metrul pătrat? Sunt trei. Poşta: când intri acolo, poţi să nu te uiţi nici în dreapta, nici în stânga şi să arunci un «Salut, fraţilor!». Cu siguranţă, câteva voci îţi vor răspunde. Al doilea loc este Bardezi [Bar de zi], cafeneaua din centrul Piteştiului, cu scaune incomode şi cu cafea proastă. În fine, cel de-al treilea loc, şi cel mai populat, este biroul Serviciului Personal şi Învăţământ al întreprinderii în care ne facem practica”.

La Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului. Studenţii trebuiau să reconstituie ruta profesională a muncitorilor: vârsta la prima angajare, modul cum au dobândit calificarea (şcoală profesională, ucenicie la locul de muncă, şcoală tehnică etc.), treapta de salarizare, schimbarea locului de muncă şi a salarizării, domiciliul perma­nent (în urban sau în rural), naveta la locul de muncă, situaţia familiei (căsătorit/necăsătorit, copii, ocupaţia soţiei etc.). După aflarea rutei profesionale, studenţii aveau de făcut convorbiri sociologice (interviuri în profunzime) cu un număr de angajaţi cuprinşi într-un eşantion pe cote.

 „Este acolo, la «Personal şi Învăţământ», un tovarăş, Stase îl cheamă. Dacă ne-am alege o mascotă a cercetării, ar fi nedrept să cadă sorţii pe altcineva decât pe simpaticul domn Stase, care, în prima zi, ne-a spus că ne tunde, că ne rade, că şi dânsul are un băiat, că şi dânsul…, ehe! După două zile ne dădea târcoale ca o cloşcă, nu cumva să ne lipsească ceva. Cred că bucuros ar fi făcut o parte din munca noastră dacă în felul acesta am avea mai mult timp să asistăm la micile demonstraţii de mare autoritate ce şi le îngăduia cu muncitorii:

– Cum te cheamă, mă?

– Unoou…

– Cum, mă? Cască gura, zi!

– Ungureanu Ion.

– Unde lucrezi tu, mă derbedeule?

– La binale, domn’…

– Şi de ce nu te tunzi neisprăvitule?!

– …

– Eşti frate cu Ungureanu, ăla, ai? Doi chiulăi! Vă fac eu oameni sau, dacă nu, valea. Producţia nu are nevoie de vedete. Ai înţeles? Că mă pun cu bătaia pe voi. Vă ia mama dracului, dacă încăpeţi pe mâna mea. Ai priceput?!

– Îhî…

– Să-i spui şi lui frate-tu! Hai… ieşi! Stai. De ce ai venit? Adeverinţă? Aşteaptă acolo. Ţi-o dau, mă, că sunt om bun.

Ajuns la această destăinuire, aprigul domn Stase se întoarce către noi, ne face cu ochiul…

Ăstea sunt relaţiile umane, nu ce învăţăm la facultate!”.



În această practică studenţească de cercetare nu au mers totdeauna lucrurile ca pe roate – cel puţin în grupele conduse de mine. Profesorul Miron Constantinescu a dispus să organizăm practica în sistem paramilitar: dimineaţa, la ora 8, studenţii să fie în locurile repar­tizate, seara, înainte de masă, şedinţă de bilanţ, după masa de seară, două ore liber, la dispoziţia fiecăruia, la ora 22, stingerea. Nimeni să nu părăsească localitatea fără să fie învoit. Ne‑a făcut răspunzători de tot ce se întâmplă cu studenţii. În prima zi de practică le‑am citit studenţilor regulamentul. Şi lucrurile au decurs normal: nu ajungeam în între­prinderile stabilite ca loc de practică fix la ora 8, nu sunam stingerea chiar la ora 22, dar în fiecare seară convocam studenţii la o discuţie despre activitatea de peste zi: ce deficienţe în organizarea muncii au descoperit, ce soluţii propun, dacă au întâmpinat dificultăţi în aplicarea chestionarelor şi fişelor de observaţie etc. Pe baza rapor­tărilor, conveneam cu studenţii ce urma să facem a doua zi.

S‑a petrecut, însă, un lucru extrem de neplăcut, foarte grav. Două studente din anul I s‑au lăsat „agăţate” de nişte studenţi de la Institutul Agronomic din Bucureşti, care erau şi ei în practică la Ştefăneşti, o localitate din imediata apropiere a Municipiului Piteşti. Au fost invitate la ei la Ştefăneşti la o serată. Nici vorbă să‑mi ceară voie. N‑aş fi aflat de escapada lor dacă în jurul orei 23 nu aş fi fost trezit de una dintre cele două studente petrecăreţe, care, panicată, mi‑a spus că cealaltă studentă a fost sechestrată într‑o cameră, că a auzit strigăte disperate de ajutor. Ea a reuşit să sară pe fereastră şi a alergat să mă anunţe. Până să mă dezmeticesc ce să fac, cum să procedez, a apărut şi cealaltă studentă. Avea vânătăi pe faţă, fusta abia se mai ţinea pe ea, plângea şi repeta: m‑a violat, m‑a violat. Am chemat ambulanţa de la Spitalul judeţean, pentru ca să se certifice violul. A doua zi, împreună cu studenta violată, am depus plângere la Miliţia Municipiului Piteşti. Ofiţerii de acolo mai mult s‑au amuzat: „Studentă virgină, cine dracu’ a mai văzut?!”. Le‑am cerut să‑l aducă pe agresor la confruntarea cu victima. Nici nu au vrut să audă.

Nemulţumit de reacţia Miliţiei, am anunţat părinţii studentei şi m‑am înfiinţat la primul secretar al Comitetului Judeţean PCR, care era la curent cu faptul că studenţii de la Sociologie fac practică în Piteşti. Conform regulei, când am sosit la Piteşti, primul drum l‑am făcut la Judeţeana de partid, unde am prezentat obiectivele cercetărilor sociologice conduse de tovarăşul Miron Constantinescu. Prim‑secretar era Ion Dincă. Ne‑a expus planul de dezvoltare al municipiului, problemele sociale (căminele muncitoreşti, transportul în comun, educaţia tinerilor etc.): „Eu ştiu cum stăm cu realizarea planului de dezvoltare economică a judeţului după culoarea flăcării de la Combinatul Petrochimic. Dacă flacăra este mai mult albastră, lucrurile merg bine”. Ion Dincă – pe atunci nu era încă „Dincă Teleagă” – mi‑a ascultat plângerea. S‑a înfuriat. A pus mâna pe telefon şi a strigat la şeful Miliţiei: „Fă‑ţi datoria! Nu am uitat că ai scos din locuinţă o familie de muncitori, ca să bagi în locul lor un subofiţer de‑al tău!”. Ion Dincă a rămas în memoria argeșenilor ca un personaj odios: Se spune că stătea cu pistolul pe birou.

Oricât de odios a fost, nu am văzut  niciun pistol pe biroul lui Ion Dincă. Fără intervenția lui, Miliția din Pitești ar fi clasat plângerea mea. Din momentul în care a pus mâna pe telefon, ancheta judiciară a început să se mişte rapid. Însoţit de un ofiţer, m‑am deplasat la Ştefăneşti. Am stat de vorbă cu îndrumătorul practicii studenţilor de la Institutul Agronomic.

– În noaptea aceea, nu aţi auzit strigăte de ajutor?

– Am auzit ceva, dar nu m-am băgat.

– Conduceţi practica studenţilor şi nu v-aţi băgat?! Cum e posibil?!

– Anul trecut, un coleg de-al meu a intervenit într-un scandal în dormitorul studenţilor. I-au pus pătura în cap şi l-au bătut măr. Mi-a fost frică.

Unui profesor să‑i fie frică de studenţii lui – asta n‑am putut să înţeleg atunci. Revin la Ştefăneşti: studentul nelegiuit, un repetent din anul III, mare cât o uşă de cârciumă, a fost reţinut de miliţie, băgat în dubă. Înainte de asta, m‑a ameninţat: „După ce ies din puşcărie, nu scapi. Bag cuţitul în tine!”. Au trecut aproape 50 de ani de atunci. Dacă în următorii doi – trei ani – atât cred că, în cazul cel mai bun, voi mai face umbră pământului – nu voi fi înjunghiat, înseamnă că am scăpat. L‑am întrebat pe ofiţerul de Miliţie, un căpitan, de ce nu s‑au mişcat lucrurile de la început: „Derbedeul ăsta este nepotul şefului meu. Peste câteva luni, dau examen pentru gradul de maior…”. Cred că a fost avansat în grad, să‑i fie ruşine!



Au venit la căminul Institutului Peda­gogic din Piteşti, unde eram cazaţi, şi rudele infractorului, şi părinţii studentei violate. Un unchi al studentului repetent, un grangur de la judeţ, a vrut să negocieze retragerea plângerii, a promis că nepotul lui, băiat bun şi cuminte, şi‑a dat seama că a greşit şi promite că se va căsători cu studenta, mai ales că era virgină. Cheltuielile de nuntă vor fi suportate de el: „Pe cuvânt de onoare!”. „Care onoare?!”. Părinţii studentei, oameni de la ţară, oameni munciţi, nici n‑au vrut să asculte promisiunile: „Mergem în tribunal, chiar dacă nu avem bani pentru avocat. Ticălosul trebuie pedepsit, că de nu, va mai nenoroci şi alte fete”.

La facultate, în anii ce au urmat, profesorul Miron Constantinescu nu uita să ne avertizeze înainte de plecarea în practica de cercetare sociologică: „Şi să nu se mai întâmple ce i s‑a întâmplat lui Chelcea”. De parcă eu aş fi fost violat…

 



Facebook

Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024

Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of Work and Family Life. A Secondary Descriptive Analysis in the Romanian ContextMaria Simionescu (Vlăsceanu) Răspunsuri la criza ocupării. Transformări ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...