Romania Sociala logo
Menu
Autor Simona Maria Stănescu

Simona Maria Stănescu este sociolog, cercetător științific I în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, doctor în sociologie al Universității din București (2011).

Simona a participat la implementarea a numeroase proiecte orientate spre reforma asistenței sociale în România, construcție instituțională în domeniul social, dezvoltarea serviciilor sociale, cercetarea economiei sociale și calitatea vieții persoanelor vârstnice.

Simona are o vastă experiență în coordonarea echipelor de cercetare interdisciplinare si este autor a peste 50 de articole în reviste academice și peste 80 de capitole în volume, autor a două cărți de autor, co-autor a trei volume și coordonator a altor 13. Volumul de autor „Statul bunastarii intre supravietuire, reforma si integrare europeana” (2013) a fost distins cu premiul Dimitrie Gusti în sociologie al Academiei Române. Este redactor șef al revistei academice Sociologie Românească, secretar general al Asociației Române de Sociologie și co-coordonator al colecției de Științe psiho-sociale a editurii ProUniversitaria. Interesele ei de cercetare includ statul bunăstării, extinderea Uniunii Europene, economia socială, demografia și situația diferitelor grupuri vulnerabile.

Silvana Crivoi – Calitatea vieții profesionale a cadrelor didactice universitare în contextul tehnologizării activității academice

  30 December, 2025

Silvana Crivoi (2025). Calitatea vieții profesionale a cadrelor didactice universitare în contextul tehnologizării activității academice, Editura Universității din București Felicitări pentru publicarea volumului!  Vă mulțumesc! Cartea abordează un subiect de mare actualitate: utilizarea digitalizării și a inteligenței artificiale în mediul universitar. Care este impactul unui astfel de demers? Potențialitățile tehnologiei sunt multiple și diverse, însă modul în care aceasta este utilizată – așa-numita tehnologie-în-practică – depinde atât de deciziile individuale, cât și de structurile sociale pre-existente.  Îmi doresc ca acest demers de cercetare să ofere o modalitate de analiză și înțelegere a impactului tehnologiei asupra muncii în universități în contextul normelor de interacțiune și a ...

Mădălina Căpraru – Revitalizarea cămășii femeiești de sărbătoare: de la tradițional la estetic

  16 December, 2025

Mădălina Căpraru (2025). Revitalizarea cămășii femeiești de sărbătoare: de la tradițional la estetic Editura Pro Universitaria Felicitări pentru publicarea volumului! Cartea este concentrată asupra actorilor implicați în procesul de revitalizare acămășii femeiești de sărbătoare. Cine sunt acești revitalizatori?Mulțumesc mult! În sfârșit a văzut lumina tiparului. Într-adevrăr, subiectul cărții estecentrat pe actorii sociali care au consolidat această mișcare de revitalizare a cămășii femeieștide sărbătoare – actori sociali pe care au am ales să îi numesc revitalizatori. Scopul lor esteacela de a înlocui imaginea iei artizanale din discursul și imaginea tradiționalului românesccu cea a cămășii tradiționale cusute înainte de secolul XX – perioadă istorică ...

Rebeca Cojocaru – Arta stradală și schimbarea socială

  13 December, 2025

Rebeca Cojocaru (2024) Arta stradală și schimbarea socială, Editura Tritonic, București Felicitări pentru publicarea cărții bazată pe teza dumneavoastră de doctorat în domeniul sociologiei!  În cartea dumneavoastră, arta stradală urbană, grafitti-ul și terapia prin artă dau voce comunității. Ce ne puteți spune despre rolul acestora de instrumente dinamice pentru schimbarea socială și negocierea spațiului comun? Arta și graffiti-ul sunt forme de comunicare socială, nu doar expresii estetice, prin urmare ele își revendică dreptul la vizibilitate și mai important, de a aparține spațiului public. Zidul este un canal de dialog, o formă de reprezentare a indivizilor, sau grupurilor și chiar un limbaj ce pune sub ...

Georgiana Oprescu (2025). Perspective sociologice în dinamica turismului românesc. Calitatea vieții localnicilor și turiștilor din sudul litoralului

  12 December, 2025

Din perspectiva turismului românesc, cartea analizează una dintre cele mai dinamice regiuni: sudul Mării Negre. Ce ne puteți spune despre această zonă? Sudul litoralului românesc se configurează drept una dintre cele mai dinamice și adaptative regiuni turistice ale României, caracterizată printr-o capacitate remarcabilă de autoregenerare, specifică unui veritabil turism „phoenixian”. Această dinamică rezultă din interacțiunea complexă dintre tradițiile comunităților locale, diversitatea culturală și potențialul natural al zonei, elemente care contribuie la conturarea unei identități turistice distincte. În pofida acestui potențial, regiunea rămâne marcată de provocări structurale: sezonalitate ridicată, infrastructură insuficient modernizată, presiuni asupra mediului și o cooperare încă imperfectă între autorități, ...

Interviu cu dr. Ionuț-Marian Anghel, premiat cu Premiul Academiei Române în sociologie „Dimitrie Gusti” pentru anul 2023

  10 December, 2025

Interviu cu dr. Ionuț-Marian Anghel, câștigător al premiului „Dimitrie Gusti” în sociologie al Academiei Române, secția de Științe economice, juridice și sociologice pentru volumul Forme de guvernare a situației romilor Scurt istoric de la Iluminism la Uniunea Europeană, Editura Tritonic, București  Felicitări pentru premierea volumului! Cum a luat naștere ideea acestui volum? Mulțumesc. Cred că oricine este cât de cât familiarizat cu cercetările din domeniu cred ca a observat o expansiune a publicațiilor în ultimii 30 de ani privind situația socială, economică, politică sau culturală (identitară) a persoanelor de etnie romă, nu doar în România, cât și în celelalte state din Estul ...

Interviu cu conf. univ. dr. Ciprian Iftimoaei, câștigător al premiului „Henri H. Stahl” în sociologie al Academiei Române pentru anul 2023

  10 December, 2025

Interviu cu conf. univ. dr. Ciprian Iftimoaei, câștigător al premiului „Henri H. Stahl” în sociologie al Academiei Române, secția de Științe economice, juridice și sociologice pentru volumul Sociologia elitelor. Abordări clasice și contemporane, Editura Institutul European, Iași. Felicitări pentru premierea volumului! Cum a luat naștere ideea acestui volum? Încă din facultate am fost interesat de cei care conduc, care iau decizii importante pentru mersul societății în care trăim, de mecanismele de selecție, recrutare și promovare în funcții importante din stat, de rezultatele guvernării. La cursurile de Istoria Sociologiei, Sociologie Generală și Sociologie Politică am găsit răspunsuri la o parte din preocupările mele. ...

Carmen Matei – Formarea polițiștilor de penitenciare, Editura Pro Universitaria

  8 December, 2025

Felicitări pentru publicarea volumului! Cartea dumneavoastră aduce în prim plan o radiografie sociologică a formării profesionale a personalului care lucrează in penitenciare. Ce ne puteți împărtăși în acest sens? -           În societate penitenciarul este instituția care ocupă o poziție marginală. Este capăt de linie pentru individul care a eșuat în demersurile în care a fost integrat de către alte instituții. Misiunea instituțiilor carcerale este să deconstruiască, să reclădească și să consolideze edificiul uman. Este un proces dificil pentru că discutăm de o reabilitare într-un termen scurt pentru a schimba o conduită și convingeri care s-au consolidat într-o viață, sub influența factorilor ...

Irina Sînziana Niță (2024) Entrepreneurial Community Organisations (ECOs) Romanian commons’ governing institutions as particular forms of social economy

  22 November, 2025

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?  Vă mulțumesc! Volumul de față este o adaptare a tezei de doctorat în domeniul sociologie pe care am susținut-o public în anul 2023. Am fost onorată sa fiu invitată să public textul alături de editura Pro Universitaria și bucuroasă că efortul meu a avut astfel ocazia să vadă lumina tiparului. De ce obști și composesorate? Obștile au fost o prezență constantă în viața mea pe parcursul anilor. Mama este din Vaideeni și a moștenit drepturi în obștea satului natal de la părinții ei, cărora le-am și dedicat ...

Cristina Vasiliu (2024) – Proiectele europene și planificarea strategică din perspectiva autorităților publice locale

  12 November, 2025

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum? Vă mulțumesc pentru frumoasa colaborare în acest demers. Premisele publicării acestui volum  au plecat de la nevoia reală din teritoriu de a evalua rolul fondurilor europene și legătura acestora cu dezvoltarea locală a comunităților noastre. Expertiza de peste 25 de ani în planificare strategică, în atragerea și implementarea de fonduri europene au declanșat dorința de înțelege și la nivel științific această legătură. Ce ne puteți spune despre perspectiva autorităților locale în privința implementării proiectelor europene? Autoritățile locale de la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor conștientizează rolul major ...

Ioana Prodan (2025) Procesul de inovare socială și antreprenoriat social în România. Inovații în domeniul serviciilor sociale, Editura Pro Universitaria, București 

  14 October, 2025

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?  Conceptul de inovare socială m-a atras și intrigat în același timp. Un concept care este frecvent utilizat în politicile publice contemporane și totuși atât de puțin cunoscut în esența sa. Această curiozitate și nevoie de claritate conceptuală a fost împlinită prin absolvirea Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din București. Așadar volumul de față înglobează și prezintă teza mea de doctorat într-un format bine structurat și ușor de parcurs. Prin acest demers exploratoriu, consider că am construit o punte între teorie, politici publice și practică în ...

Next Page »
Recomandari
ULTIMELE ARTICOLE
Archives