Romania Sociala logo
Menu

Câţi intelectuali români îşi asumă identitatea europeană?

autor:   7 June 2016  

Constantin Schifirneț

O data cu aderarea României la Uniunea Europeană,  misiunea socială a intelectualilor se schimbă radical, ea fiind axată pe  europenizarea societăţii şi integrarea europeană.

Consider  că intelectualitatea este îndrituită să se europenizeze mai repede decât alte categorii sociale dată fiind disponibilitatea ei pentru valorile europene. În acest context se profilează rolul intelectualilor români în europenizarea societăţii româneşti, în promovarea intereselor cetăţenilor români.[1]

Se constată însă o anumită indiferenţă a intelectualilor români faţă de Uniunea Europeană – noul centru de putere pentru toate categoriile sociale interne. Intrarea României în structurile europene ar fi trebuit să declanşeze o amplă mişcare intelectuală de evaluare a europenizării societăţii româneşti în contextul perioadei postcomuniste.

Intelectualul român se percepe ca actor social într-o ţară care ar fi situată la periferia Europei, el însuşi caracterizându-se diferit de  intelectualii din celelalte ţări europene. În realitate, nu este nimic programat ca intelectualul român să aibă un statut periferic, dar mediul său de existenţă influenţează, uneori decisiv, statutul său. De aceea, intelectualii îşi asumă în mică măsură europenitatea ca identitate proprie, profesional şi social. Europenismul  se regăseşte rar în discursul identitar, deşi el este acceptat formal.

Europenizarea este deplină numai din momentul în care societatea românească depăşeşte ea însăşi mentalitatea de periferie a Europei. Uniunea Europeană nu este un ansamblu mecanic de state, ci o nouă comunitate rezultată din europenizarea tuturor societăţilor europene şi din conştiinţa europenităţii încât orice cetăţean să înţeleagă că este suveran pe teritoriul de la Prut la Atlantic, că are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice alt european.

Ca membri  ai UE, românii sunt obligaţi sã se alinieze la trendul dezvoltării europene, fiindcă o altă opţiune, în acest context, nu mai este posibilă. Europenizarea se concretizează în adaptarea cadrului instituţional politico-juridic şi administrativ la norme europene, iar nu într-o preluare a unor forme din una sau mai multe dintre ţările occidentale, aşa cum se întâmpla în secolul al XIX-lea. Astăzi, cu siguranţã, elitele, inclusiv intelectualii, reprezintă interesele societăţii româneşti şi, implicit interesele UE.

Datorită propriei experienţe cu Comunitatea Europeană, după 1990 România ar fi trebuit să aibă un alt traseu în relaţia cu UE decât celelalte state excomuniste, fiindcă ea a fost singura ţară din spaţiul comunist care a avut relaţii comerciale şi diplomatice cu Piaţa Comună. Statul român dispunea, în acel moment, de un corp profesional calificat în problemele Comunităţii Europene, de diplomaţi şi specialişti din diverse sectoare conexe cu organizaţia europeană.

Modernizarea a oferit calea spre progres dar şi riscul pierderii identităţii. De-a lungul timpului, elitele româneşti au cheltuit aproape toate rezervele de energie în dovedirea continuităţii etnice şi naţionale, pentru afirmarea naţiunii şi a statului naţional. Dincolo de eventualele limite sau insatisfacţii faţă de statul român nu se poate contesta un fapt indubitabil: datorită existenţei acestui stat şi a poporului român cu o identitate indubitabilă, România a fost acceptată în UE. Să ne imaginăm situaţia în care România ar fi fost republică în  cadrul URSS şi dificultăţile ce ar fi decurs, din această poziţie geopolitică,  în aderarea la UE, aşa cum se poate constata astăzi cu fostele republici ex-sovietice.

Intelectualii au fost cei care au elaborat primul proiect al istoriei unei naţiuni. Construcţia naţională a fost realizată de intelectuali, în special de către cei din domeniile umaniste. Menţionăm pe lexicografi, filologi şi folclorişti, care au adus argumente despre continuitatea istorică şi naţională a românilor prin tradiţie, limbă, religie şi cultura ţărănească şi populară, ca dimensiuni incontestabile ale identităţi naţionale. Aşa se explică de ce Academia Română, la începuturile ei, a avut doar secţii de filologie şi istorie. Aceşti specialişti au reuşit să cristalizeze şi să întărească ideea de naţiune la majoritatea membrilor unei societăţi. Aşadar, legături comune străvechi, participare populară, limbi vernaculare, obiceiuri şi tradiţii sunt elemente ale concepţiei etnice despre naţiune, după cum argumentează Anthony D. Smith[2]. De-a lungul istoriei noastre, întreaga energie a intelectualilor a fost folosită pentru argumentarea existenţei naţiunii române, fiindcă aceasta era contestată şi în Est şi în Vest. Elitele intelectuale au susţinut suveranitatea şi independenţa ţării puse continuu în pericol.

Credem că după aderarea la UE nu se justifică accentul pus de o bună parte a spaţiului public pe dezbateri despre identitatea naţională şi mai puţin despre identitatea europeană a românilor. Prin aderarea României la Uniunea Europeană, misiunea intelectualităţii de a justifica existenţa şi continuitatea naţională s-a încheiat. Oricine ar încerca astăzi să pună în discuţie legitimitatea istorică a poporului român intră în conflict cu principii ale Uniunii Europene. Este limpede că în UE nu a intrat o ficţiune, ci un popor cu o istorie şi cultură distincte.

În acest moment, al postaderării, nu avem o dezbatere publică despre europenizare, similară disputei din perioada interbelică, între adepţii ,,occidentalizării”,  cu privire la forţele motrice ale modernizării societăţii româneşti. În în pofida multor constrângeri ideologice din perioada de dinainte de 1989, recursul la Europa era mai vizibil decât este în prezent în agenda  publică a intelectualului român. În schimb astăzi, spaţiul public este dominat de discuţii despre fonduri europene, spaţiul Schengen sau conduita unor cetăţeni români în ţări din Uniunea Europeană, şi destul de palid sunt abordate problemele referitoare la conştiinţa şi identitatea europene.

Unul din paradoxurile intelectualităţii româneşti de astăzi este acela al integrării europene prin americanizare. Modelul cultural şi de dezvoltare nu este prioritar Europa, ci SUA. Spaţiul public autohton este dominat de dezbateri orientate către valori şi idei din cultura americană, cultura europeană fiind mai mult premisa de la care se discută despre lumea de astăzi. Preluarea de idei şi experienţe din SUA nu înseamnă americanizarea societăţii româneşti, după cum aplicarea normelor europene nu înseamnă occidentalizarea acesteia, iar impunerea unor tradiţii româneşti în spaţiul european nu înseamnă orientalizarea sau balcanizarea Europei.

Aşa cum în trecut legãturile cu Occidentul nu s-au făcut în detrimentul pierderii identităţii naţionale la fel şi astăzi, decizii şi principii ale Uniunii Europene se adaptează şi devin elemente intrinseci ale dezvoltării societăţii româneşti.

Articolul Câţi intelectuali români îşi asumă identitatea europeană? a fost publicat si pe Platforma de bloguri adevarul.ro.

[1] Constantin Schifirneţ (2013), ,,The Intellectual’s State in the Context of the Romanian Society’s Europeanization”, Management Dynamics in the Knowledge Economy, Volume 1, no. 2, pp. 293-315.

[2] Anthony D. Smith (1991) National Identity. London: Penguin Books.



Facebook

Centenar Tiberiu Bogdan

La 21 martie se împlinesc 100 de ani de la nașterea celui care a fost Profesorul Tiberiu Bogdan (m. 1995). A fost nu numai un excelent profesor pentru studenți, ci și un model de profesor pentru profesori. Om de o amplă cultură și de desăvârșită probitate științifică, Tiberiu Bogdan a ținut primele cursuri de ...

Fake news-urile: cocktailuri cu minciuni

După evenimentele din Decembrie ’89, limba română s-a îmbogățit cu multe neologisme. Între acestea, expresia „fake news” a prins teren nu numai în limbajul specialiștilor în comunicare, ci și în vorbirea de zi cu zi. În limba engleză, sintagma „fake news” a apărut în urmă cu 130 de ani, în ...

Economia României după Marea Unire, volumul II

În luna decembrie 2018 a apărut lucrarea Economia României după Marea Unire, vol. II Economia sectorială, coordonator principal academician Aurel Iancu. Apărut în condiţii grafice deosebite la prestigioasa Editură a Academiei Române, Volumul continuă seria Civilizaţia românească, coordonator Victor Spinei, din care fac parte, între altele, Istoria socială a României, autor Cătălin Zamfir şi Demografia ...

Am văzut și eu în-juriștii la… grevă!

Curiozitatea, această singură boală feminină de care suferă toți bărbații, mi-a pricinuit recent un îngrijorător simptom de cronicizare... Ca simplu cetățean cu varii probleme prin capitală n-am putut părăsi urb-ea, etalon al țării fără a trece și prin fața unei clădiri (pe treptele căreia își făcea o poznă de grup justiția  ...

România deleuziană. Fragmentul XXIX despre copilărie. Amintiri din secolul XX (II)

Proiectele de sociologie vizuală ale studenților Facultății de Sociologie și Comunicare, Universitatea „Transilvania” din Brașov” au demarat în 2006. Din 2008, ele s-au focalizat pe vârstnicii din lumea satului, pe considerentul că există  șanse mai mari ca adevărul să precumpănească în raport cu imaginea de sine. Lucrurile chiar așa stau și ele confirmă  indirect,  o ...

Demografia României – coordonator profesorul Vasile Ghețău

Sfârșitul anului centenar a adus o nouă apariție editorială în colecția „Civilizația Românească”, publicată sub egida Academiei Române: Demografia României, coordonată de profesorul Vasile Ghețău. Lucrarea este un volum colectiv la care contribuie specialiști în demografie și statistică. Pe lângă coordonatorul cărții, semnează studii prof. Traian Rotariu, prof. Dumitru Sandu și prof. Tudorel Andrei. Autorii ...

Prioritate absolută în sociologia românească

În sincronie cu toate instituțiile purtătoare de ethos românesc, ICCV a luat inițiativa de a redacta istoria socială a dinamicii spațiului social românesc în secolul care a marcat Marea Unire a tuturor românilor, opus finalizat recent și lansat în circuitul științific de profil. Cu un nivel de expertiză de tip academic, textul prezintă efortul de ...

Dimensiuni teritoriale ale depopulării României

Cu notabile excepții,  gravele probleme ale depopulării țării  sunt tratate în presă dar și în firava literatură  de specialitate cu predilecție  la nivel național.  Există suficiente  argumente pentru a privilegia această abordare, datele vehiculate de presă  punând accent înfricoșător pe  declinul populației țării provenit din scădere naturală a populației și, ...