Dar cum poate fi validată afirmaţia că
guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de
caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea
semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei
publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de
asemenea, că Franţa va înregistra în viitoarele decenii o rata nominală a creşterii
economice de 4% pe an, un nivel mai
mare decât cel din precedentele două decenii (2,9%). În sfârşit, ţinând cont de faptul că media aritmetică a
dobânzilor aferente obligaţiunilor de stat (bondurilor) emise de guvernul
francez în ultimul deceniu a fost de 2,2%
pe an, voi utiliza pentru acest studiu de caz un nivel mediu al dobânzii pentru
credite care vor fi rambursate de 2%
pe an.4 În funcţie de
valoarea acestor parametrii, serviciul datoriei (costul anual al rambursărilor şi
dobânzilor) poate fi estimat prin utilizarea următorului model de calcul, un
model bazat pe formula dobânzii compuse:
SD = D ((r (1+d)t)
/ ((1+r)t
– 1)),
unde SD
reprezintă serviciul datoriei, D –
valoarea datoriilor care trebuie rambursate, d – rata medie anuală a dobânzii, r – rata nominală anuală a creşterii economice, iar t –
durata în ani a perioadei de rambursare.
Așa cum am precizat, nivelul actual al datoriilor
guvernului francez este cu mult mai mare decât pragul minim admisibil
reglementat de Comisia Europeană (100%
vs 60% din PIB). În aceste
circumstanțe, înjumătățirea ponderii în
PIB a acestor datorii implică două opțiuni (scenarii) fundamentale:
1. Rostogolirea datoriilor din momentul zero
al unui anumit interval de timp și
dublarea produsului intern brut în ultimul an al acestui interval;
2. Rambursarea parțială, într-o anumită
perioadă de timp, a datoriilor existente la un moment dat.
În cazul primei opțiuni, valoarea finală a PIB
din intervalul (0-t), PIB(t), implică următoarea formulă de calcul:
PIB (t) = PIB (0) (1+r)t,
unde r=
0,04. Dacă vom efectua calculele necesare, vom constata că PIB(t) = 2 PIB(0) pentru r = 0,04 și t=18. Pe
cale de consecință, ponderea în produsul intern brut final a datoriilor
inițiale se va diminua până la 50%. Evident,
această opțiune este necostisitoare, deoarece rostogolirea datoriilor cu o
dobândă constantă nu presupune majorarea seviciului datoriei. Pe de altă parte,
punctul slab al acestei opțiuni îl constituie ipoteza că economia Franței va
crește timp de 18 ani cu o rată
nominală de 4% pe an, iar în acest
interval de timp nu vor exista deficite bugetare. Ori, dacă ținem cont că
procesele de creștere economică sunt în mod inevitabil ciclice pe termen lung
și de faptul că guvernul francez a înregistrat deficite bugetare cuprinse între
7,2% și 2,7% din PIB în fiecare an din ultimul deceniu, vom constata că
fezabilitatea acestei opțiuni este în mod practic nulă.5
Cea de a doua opțiune de reducere semnificativă
a actualelor datorii ale guvernului francez neccesită rostogolirea timp de un
deceniu a 76% și rambursarea a 24% din aceste datorii. Într-adevăr,
pentru t=10 și r=0,04, PIB(10) = 1,48 PIB(0),
iar ponderea în produsul intern brut final a 76% din produsul intern brut inițial va fi de 50%. În sfârșit, serviciul datoriei aferent rambursării a 24% din actualul nivel al datoriilor
guvernamentale poate fi estimat prin modelul de calcul prezentat anterior, în
care D = 0,24, d= 0,02, r = 0,04, iar t = 10. Dacă efectuăm calculele
necesare vom obține SD = 0,02438. Rezulă,
deci, că această opțiune împlică o durată mult mai surtă de implementare
comparativ cu cea precedentă (10 ani
vs 18 ani), dar și costuri anuale
suplimentare pe parcursul unui deceniu de cel puțin 2,4% din PIB.
