Cercetarea este una dintre activitățile strategice în viața statelor. La rândul ei, competența este factorul cheie atât al dezvoltării unei societăți cât și al calității ordinii sociale. Dimitrie Gusti avertiza guvernarea că organizarea competențelor în stat este o variabilă cheie în orice reformă autentică. Fără de așa ceva reforma eșuează și viața statului și înlăuntrul statelor se falsifică. Problema clasamentelor cercetării și a evaluării performanțelor în actul de promovare a persoanelor este, așadar, una de interes strategic. Chestiunea aceasta a devenit de ani buni una de maximă alarmă. Riscul falsificării unuia dintre procesele cheie în dinmaica statelor și anume organizarea competențelor în stat și buna gestionare a inteligenței la scara unui popor s-a agravat în ultima perioadă. Este meritul Academicianului Cătălin Zamfir de a se oferi să scoată cu mâna proprie fierul înroșit din și de focul orgoliilor, al intereselor obscure, al închipuirilor care amenință să sufoce mediile intelectuale românești și nu numai. Venim în întâmpinarea eminentului nostru coleg pentru a întări îndemnul spre dezbatere a unei așa de însemnate chestiuni aflată sub riscul unei devieri primejdioase pentru echilibrul mai general în cadrul unui stat și așa înghesuit de presiuni insuportabile, la care nu se poate răspunde fără de contribuția cercetării naționale și deci a elitelor unei țări. Chestiunea clasamentelor și a evaluărilor proceselor de promovare a competențelor și deci de stimulare a climatului propice activităților specifice acestui sector în cadrul acestui sector este una de interes strategic și intervenția de maximă responsabilitate a Academicianului Cătălin Zamfir este salutară. Despre ce este vorba, în fapt, la modul foarte concret? De ani buni anumite grupuri de interese, adevărate „mafii pseudomesianice ale școlii”, cum le caracteriza ilustrul economist, academicianul Tudorel Postolache, au reușit să determine introducerea în legislația de profil din România metodologii de clasificare a cercetării științifice aflate în dispreț deopotrivă cu principii ale dreptului și cu litera și spiritul Constituției României. Aceste clasamente ridică studiile publicate în limba engleză în reviste cotate ISI, una dintre multele baze de indexare internațională a revistelor, la rang de criterii eliminatorii, în metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor și/sau pentru promovare. Toate clasamentele care, în România și pentru România, așază o limbă străină deasupra limbii române sunt expresia îndemnului la ruptură și la disprețul propriei identități și a derogării de la exigența firească a slujirii culturii și limbii materne și deopotrivă de la codul etic și deontologic al cercetării slujitoare. Legile României și metodologiile de clasificare a performanțelor trebuie să respecte principiul pre-eminenței limbii naționale în raport cu orice altă limbă, în toate domeniile care folosesc „limba naturală”. Chiar și în științele universale, matematica, în principal, particulele de legătură, de la verbe la prepoziții, sunt preluate din limba naturală, cu identitatea ei lingvistică. O cultură națională care nu se poate afirma la ea acasă, nu se poate afirma nici în lume. Pentru a fi în lume trebuie să exiști acasă. În 1904, tânărul pe atunci, Nicolae Iorga (avea 33 de ani), manifesta cu studenții pentru demnitatea limbii române. Dar atunci studenții prețuiau limba română, ca limbă a uneia dintre popoarele europene. Metodologia clasamentelor care așază scrierea studiilor în limba română într-o poziție inferioară față de scrierea într-o limbă străină, oricare ar fi, îndeamnă cercetătorii să ocolească limba maternă, ba chiar s-o disprețuiască, socotind-o nepotrivită pentru performanțele foarte înalte. O asemenea metodologie etalează cu nerușinare o atitudine trădătoare și anticonstituțională. A promova, prin legile și instituțiile statului, o asemenea filosofie (în și prin practica și filosofia clasamentelor cercetării) este anticonstituțional și ca atare de natură să determine intervenția Curții Constituționale într- un caz flagrant de neconstituționalitate prin efectul metodologiilor de aplicare a legii. Metodologiile subtilizează într-atât de viclean spiritul legii încât instituie căi de aplicare care intră în conflict cu spiritul constituției. A face din indexarea ISI un criteriu eliminatoriu este contrar principiului universal al egalității în fața legii și anticonstituțional pentru că așază deasupra identității naționale o altă identitate etnică și sugerează preemptiv că limba română, cultura română și poporul român sunt realități inferioare, de rang secund instituindu-se astfel o scară falsificatoare a limbilor și popoarelor. Principiul operațional care admite existenței unei lingua franca nu reclamă un regim eliminatoriu, suprematist, ci un regim de realitate auxiliară, la care poți recurge în anumite condiții și acest fapt nu reclamă să faci din recursul la un instrument oarecare cale discriminatorie față de propria ta identitate lingvistică. E posibil ca un studiu publicat într-o revistă ISI să fie în sine excelent, dar excelența sa nu derivă din folosirea limbii engleze, de pildă, ci din valoarea intrinsecă a acelei cercetări încât publicarea lui în limba română și într-o revistă indexată în alte baze de indexare internațională nu-i scade valoarea. Confuzia între valoare și valoarea de circulație până într-acolo încât să disprețuiești ceea ce nu are circulație mare este cel puțin disfuncțional, cu siguranță semidoct dacă nu cumva răuvoitor. Ar însemna să situezi opera lui Homer sub valoarea cărților Sandrei Brown pentru că numărul cititorilor lui Homer este „scandalos” de mic în comparație cu al cititorilor acestei autoare cu valoare mare de circulație. A situa o editură românească în mod automat sub rangul unei edituri străine și a subclasa publicațiile ei în raport cu rangul de piață a altor edituri este incorect, imoral, atestând uni patologic impuls intropunitiv. Înainte de a fi editat în traduceri, Eminescu a fost editat în limba română și plenitudinea valorii „poemului filosofic” „Luceafărul” a fost atinsă în limba română și numai cel ce cunoaște subtilitățile limbii în care a fost creat poemul eminescian l-ar putea transpune într-o altă limbă. Eminescu ar fi putut să-și scrie opera poetică în germană pe care o cunoștea în toate subtilitățile ei. Opera lui D Gusti a fost, cu două notabile excepții, editată în limba română, la fel a lui H H Stahl, Tr Herseni, Anton Golopenția, Mircea Vulcănescu și toți marii reprezentanți ai acestei prestigioase școli de sociologie românească. Revista în care erau chemați să publice membrii echipelor de cercetare se numea Sociologie românească și nu se sinchisea de nu știu ce clasamente internaționalist-antinaționale. Ba Gusti a și avertizat asupra internaționalismului antinațional ca una dintre primejdiile care vin asupra culturilor naționale. Conferințele lui Gusti la New York, Piladelphia, Paris etc. erau ascultate pentru că în țară marele sociolog fondase o mare școală, elaborase o metodologie de valoare universală în limba română, în publicații și edituri românești. Maxima sub care așeza Gusti rațiunea cercetărilor sociologice ale  Școlii era aceasta: Per Scientia Pro Patria. Pro Patria nu Pro Mundo. Slujind patria și limba română, acești mari savanți au devenit valori de circulație universală. Practicile academice de la alte universități atestă preeminența localului în raport cu presiunea globalului. Să ne referim la filosofia clasamentului la o universitate prestigioasă din Anglia pentru a sesiza provincialismul legiuitorului român și complexul de inferioritate ale ISI-iștilor de la București, Iași, Cluj, Timișoara, vai de capul lor și al nostru cu ei peste fruntea cercetării românești.

Universitatea la care facem trimitere recomandă pentru actul evaluator evitarea criteriilor de preeminență a marilor baze de date comerciale și a criteriilor cantitative în detrimentul celor calitative, Filosofia clasamentului practicat de prestigioasa universitate britanică descurajează categoric ignorarea altor tipuri de rezultate ale cercetării și acordarea unui regim de exclusivitate pentru articole și respinge categoric atribuirea unui regim de excepție unei baze de date, oricare ar fi aceasta, cu atât mai mult uneia cu demnitate mai degrabă comercială decât academică (criteriul frecvenței citării revistei, a revistei nu a ideilor din cuprinsul articolelor publicate sub semnătura cuiva, este unul comercial nu axiologic). Factorul de impact al revistei nu este argument al valorii articolului publicat în acea revistă. Iată un extras ilustrativ din recomandările Universității din Leeds, membră a prestigiosului ”Grup Russell”, Marea Britanie, privind utilizarea standardelor de măsurare pentru recrutare și promovare: 

• „să evaluați și să luați în considerare toate tipurile de rezultate ale cercetării (nu doar articole) și să evaluați toate contribuțiile cercetătorului, nu doar cele incluse în marile baze de date comerciale;
• evitați să utilizați factorul de impact al jurnalului, pentru a evalua candidații sau articolele de cercetare;
• concentrați-vă pe calitate în detrimentul cantității
• găsiți contribuțiile și rolurile pe care cercetătorii le-au avut în cercetarea lor, de exemplu, folosind metoda CRediT (dacă publicațiile lor folosesc această taxonomie)
• asigurați-vă că orice evaluare cantitativă sprijină evaluarea calitativă, de specialitate
• nu compara cercetătorii unii cu alții – ei pot avea oportunități diferite de publicare
• fiți precaut când faceți comparații între discipline, deoarece tiparele de publicare variază de la o disciplină la alta.”
• valorile pot depinde de „vârsta academică” a unui cercetător, deoarece unele valori ale autorului cresc pe măsură ce se acumulează citările
• fiți transparent cu privire la măsurile pe care le utilizați pentru a evalua cercetarea”

Să examinăm în fine și situația clasamentului a 803 instituții universitare și de cercetare din Europa de Răsărit pentru a identifica rangul real al Academiei Române comparativ cu cel al universităților și al altor instituții de profil academic românești și din cele 27 de state ale acestei regiuni semi-continentale a Europei complete, așa cum o delimita Generalul Charles de Gaulle. O asemenea examinare spulberă subtilitatea eristică a actualei metodologii de evaluare și obrăznicia jignitoare a unora dintre membrii grupurilor de evaluatori urcați deasupra legii tocmai printr-o asemenea subtilizare. Această incursiune vine ca un răspuns la intervenția dlui Academician Cătălin Zamfir în dezbaterile privind actuala practică de evaluare a cercetării din domeniul științelor sociale și a disciplinelor umaniste, în frunte cu istoria României. Autoritatea și deci dreptul de evaluare este luat de la o instituție precum Academia Română pentru a fi acordat în regim preselectiv universităților și exclusiv Ministerului printr-o comisie alcătuită aproape exclusiv din membrii ai corpului didactic universitar. Pe ce anume se întemeiază discriminarea Academiei în practica evaluării cercetării și a validării concursurilor de ocupare a posturilor în instituțiile de cercetare?

Materialul dlui Academician Cătălin Zamfir referitor la filosofia și metodologia clasamentelor cercetării adoptate la adăpostul legii ridică o problemă tulburătoare. Instituția cu cea mai mare putere științifică din România este evaluată de persoane provenind din instituții care se află în afara și, paradoxal, în urma Academiei Române în clasamentul celor 803 instituții academice și de cercetare  din cele 27 de țări ale Europei de Est.  Unde anume se situează Academia Română în ierarhia instituțiilor academice, universitare și de cercetare, care definesc sistemul actualizat al puterii științelor (actualitatea cunoașterii) la scara Europei de Est, din care facem parte ca țară? Potrivit clasamentului realizat de Scimago Institutions Rankings, Academia România s-a aflat în anul 2023 pe locul al 18-lea în clasamentul general privind cercetarea în Europa de Est, din cele 803 instituţii evaluate, şi pe locul al doilea între instituţiile din România, după Institutul de Ştiinţe Spaţiale[1]. Universitățile românești, la rândul lor, se situează pe pragul fixat de rangul lor pe această scară, după cum urmează. Universitatea București se situează pe locul 123 între cele 803 instituții evaluate, Politehnica București, pe locul 158, Academia de studii Economice, pe locul  209, Universitatea din Craiova, pe locul 301, Babeș-Bolyai din Cluj, pe locul 47. Universitatea GH Asachi din Iași, pe locul 336, Universitatea de Vest din Timișoara, pe locul 245, Politehnica din Timișoara, pe locul 327 etc. Țările din Europa de Est (Rusia, Polonia, Cehia, Croația, Slovenia) din care provin instituţiile clasate înaintea Academiei Române alocă cercetării un procent din BIP de 2-4 ori mai mare decât alocă România (0,45% din PIB)[2]. În România, procentul din PIB alocat cercetării este de 12 ori mai mic decât în Israel, de 4 ori mai mic decât în Slovenia, Cehia, Polonia, de circa 3 ori mai mic decât în Ungaria (care, ca țară, este situată după România în clasamentul menționat), de aproape 2 ori mai mic decât în Serbia, de aproape 2 ori mai mic decât în Bulgaria. Procentele din PIB alocate cercetării în celelalte ţări sunt următoarele: Slovenia, 2.13%; Cehia, 2%; Ungaria, 1,64%; Polonia, 1,59%; Croația, 1,24%; Lituania 1,11%; Rusia, 1,09% din PIB; Serbia 0,99%; Bulgaria – 0,77%; Letonia – 0,74%, Belarus – 0,46%.[3] Potrivit datelor Băncii Mondiale, Europa centrală şi ţările baltice alocă pentru cercetare în medie 1,33% din PIB, Zona Euro, 2,31% din PIB, Uniunea Europeană, 2,28% din PIB. Ţările cu venit ridicat alocă 2,94%, ţările cu venit mediu şi mic, 1,64%, ţările cu venit mediu inferior, 0,58% din PIB, iar cele cu venit mediu superior, 2,24% din PIB. Nu mai vorbim de statele care alocă sume considerabile pentru cercetare precum de Israel, 5,6% din PIB, Coreea de Sud, 4,93%, SUA, 3,46%, Elveția, 3,36%, Japonia,3,30%, Germania, 3,14%, Finlanda, 2,99%, Danemarca, 2,81%, China, 2,43%. Prin urmare, actuala metodologie a clasamentelor și a evaluării performanțelor practicată în România este edificată pe nisipuri mișcătoare ale unor interese de grup, și poate ale unei filosofii disolutive menite să tulbure atmosfera corpurilor intelectuale românești și să blocheze dinamica uneia dintre activitățile cu funcție strategică de prim rang: cercetarea academică și rolul pivot al Academiei Române în cadrul acestui sector esențial al societății și al statului român. Faptul că Academia Română, cu un procent de 5 – 12 ori mai mic în alocația pentru cercetare din PIB comparativ cu statele din aria centrală a sistemului mondial și cu un procent de 2 – 6 ori mai mic decât țările din Europa de Răsărit, se situează pe locul 18 între cele 803 ale acestei regiuni europene atestă capacitatea managerială și strategică a acestei instituții de a chivernisi cea mai însemnată parte a avuției unui popor, inteligența. Pe ce se întemeiază atunci suspendarea sa din poziția și rolul de evaluator al propriilor sale valori și competențe în cadrul procesului de evaluare a dinamicii acestora în zona sa de responsabilitate?! Cine face metodologiile și cu ce scop? Aceasta pare o întrebare legitimă.

[1] https://www.scimagoir.com/rankings.php?country=Eastern+Europe&ranking=Research

[2] https://data.worldbank.org/indicator/GB.XPD.RSDV.GD.ZS?locations=HU-RO-CZ-HR-RU-RS-SI-AM-UA-PL-AL-BA-EE-XK-LV-LT-ME-MK-AZ-BY-GE-MD&start=2021&end=2021&view=bar

[3] Sub România ca procent alocat din PIB, se situează restul de 9 țări din cele 27 ale Europei de Est: Ucraina 0,29%, Georgia 0,25%, Armenia, 0,21%, Armenia, 0,21%, Macedonia de Nord, 0,38%, Moldova  0,23%, Azerbaijan  0,21%, Bosnia Hertegovina  0,19%.