Cred că sociologia românească se confruntă cu o criză structurală. Este important să o luăm în serios și să experimentăm soluțiile posibile.
Acest prim articol este dedicat crizei difuzării ideilor în sociologi, a comunicării în cadrul comunității sociologice românești.
Revoluția din 1989 a pus mari speranțe în sociologie. Puținii sociologi rămași au depus eforturi entuziaste de refacere a comunității sociologice. Bunele intenții nu sunt însă suficiente.
Tranziția a avut un impact mai degrabă negativ asupra comunicării în interiorul comunității sociologice. Revistele sunt mai multe, dar nu sunt difuzate. Cărțile se publică mai mult, dar dacă mergi într-o librărie ai surpriza că nu mai găsești un stand de sociologie. Câteva traduceri, dar nu lucrări românești. Revistele de sociologie sunt citite foarte puțin. Iar cărțile se publică în tiraje de buzunar, le găsești mai mult în CV urile autorilor, dar nu în librării și nici chiar la biblioteci. Întâlnirile sociologilor sunt destul de rare. Comunicarea în cadrul comunității sociologilor s-a rarefiat pe fondul scăderii interesului pentru publicațiile românești. Cu siguranță toți ne punem întrebarea: ceea ce publicăm citește cineva? Citările sunt importante, dar avem totodată îndoieli în legătură cu semnificația lor. Crește citarea de politețe: citări nu de idei, ci propoziții banale.
Adesea am avut senzația că vorbesc în deșert. E un efort de a pune pe hârtie o idee. Bună sau mai puțin bună. Și critica unei idei e un indicator al interesului. Ignorarea este un gest mai dur de negare. Lipsa feed-backului blochează orice sistem.
În 2015 am lansat un experiment: România socială. Eseuri pe teme libere, centrate pe problemele sociale ale țării și ale sociologiei. Am profitat de o nouă oportunitate: comunicarea electronică. Un text este difuzat ”a doua zi”. Gratuit. Un anumit cost este, dar suportat de institutul nostru și de efortul al lui Iulian Aldea, Iulian Stănescu și Sebastian Fitzek. Dar contribuția cea mai importantă în interesul comunității academice o aduc autorii, care își pun gândurile pe hârtie, fără niciun profit, nici economic, nici administrativ. Aflăm că articolele sociologice de acest tip nu sunt luate în considerare în ”punctajul” evaluărilor.
România Socială (RS), împreună cu Bibliteca virtuală de sociologie, a introdus un sistem simplu de identificare a impactului publicațiilor. În RS găsim titlul articolelor și câteva propoziții introductive. Dacă nu e de interes, nu este deschis. Nu se înregistrează ”vizualizarea” lui. Se înregistrează doar când a fost deschis. Deschiderea unui articol, care este aici de 2-3 pagini, este o probă suficientă a interesului: cu siguranță textul a fost cel puțin văzut în diagonală, dacă nu citit.
L-am rugat pe Iulian Aldea să facă o statistică a publicațiilor în RS și ”citirii” lor. O așteptăm cu mare interes. Primele date întrec orice așteptări.
RS a publicat în cei cinci ani și jumătate de funcționare multe articole și, ceea ce este și mult mai important, sunt foarte citite. Numărul de cititori ai RS pare să depășească cu multe ordine de mărime cele mai importante reviste nu numai românești, dar chiar și străine. Din curiozitate, am făcut propria mea statistică. Iată ce informații am găsit.
În 2016-2021 (5 ani și o jumătate de an) sunt pubicate în RS 96 articole ale mele.
Dar ele au fost citite ? În 5 ani și jumătate, cele 96 articole din RS au fost ”deschise” (deci ”parcurse”, citite) de 106 284 ori. Nu cititori, ci ”citiri”. Ca profesor, la un curs, probabil au participat 70 de studenți x 28 cursuri într-un an. Deci foarte optimist aș fi putut fi ascultat de 1960 studenți/ curs. În RS am avut o audiență de 10 ori mai mare: 19 324 citiri pe an.
Anul trecut am pus toate articolele mele împreună, într-o carte publicată în format electronic, tot în România Socială. Cei interesați au avut posibilitatea să citească unele articole direct în această carte. Se adaugă deci și 1 643 de ”deschideri” ale cărții, pe lângă citirea directă a fiecărui articol.
Acum am sentimentul că nu vorbesc în deșert. Neașteptat de mulți colegi au fost interesați să mă ”asculte”, fără nicio obligație. Acum o lună, când se calcula tot ce s-a făcut în ultimii ani, un coleg mi-a spus, ușor încurcat, că nu prea am punctajul necesar pentru această perioadă. Mi se poate acorda, în fine, un doi. Puncte, nu notă. Și nu am publicat măcar un studiu ISI. Da, avea dreptate, dar depinde cum calculezi ce este important în știință. În acea perioadă am publicat două cărți și 96 articole în RS.
Eseurile științifice trebuie considerate a fi un mijloc eficient de comunicare științifică. Nu singurul. Evident, cele mai importante sunt cărțile și studiile academice. Dar eseurile sociologice trebuie privite ca un produs legitim al publicisticii sociologice, cu o valoare științifică distinctă.
RS s-a probat a fi un mijloc extraordinar de comunicare științifică. Veniți cu ideile voastre și noi le publicăm. Veniți și citiți: veți afla și cum gândesc alți colegi. Nu veți avea senzația că a fost o pierdere de timp.
