Romania Sociala logo
Menu

Cultura individualistă vs. cultura colectivistă și memoria autobiografică

autor:   19 August 2016  

Septimiu Chelcea

Psihologia experimentală a debutat cu studiul memoriei. În 1885, Hermann Ebbinghaus a publicat în volumul Über das Gedächtnis bine-cunoscuta „curbă a uitării”: prima oră uităm aproape jumătate din ce am memorat; după o zi, se pierd trei pătrimi din informația achiziționată. Deși au trecut peste 130 de ani de când oamenii de știință studiază memoria, implicit uitarea, acest proces psihic este departe de a-și fi dezvăluit toate și în întregime mecanismele neuro-fiziologice. Memoria rămâne un laborator deschis. Astăzi, specialiștii se concentrează asupra relației dintre memoria autobiografică și tipul de cultură (individualistă/colectivistă). Modul în care ne reamintim primele întâmplări și de ce unii dintre noi își aduc aminte evenimente de când aveau doi-trei ani și alții doar de la vârsta de cinci-șase ani rămân, totuși, un „mister”. S-au făcut însă descoperiri interesante privind diferența dintre stilurile de comunicare părinți-copii specifice culturilor individualiste (culturile vestice) și culturile colectiviste (culturile estice).

Prelumând definiția memoriei autobiografice propusă de Katherine Nelson și Robyn Fivush (2004), voi spune și eu că este în dicuție memoria explicită a unui eveniment care a avut loc într-un anumit moment și loc în trecutul unei persoane și că memoria autobiografică depinde, pe de o parte. de dezvoltarea neurologică a îndividului necesară pentru emergența în general a memoriei, în mod specific a memoriei episodice, și, pe de altă parte, de interacțiunea factorilor sociali, cognitivi și de comunicare.

Culturile individualiste versus culturile colectiviste

Geert Hofstede (1980), profesor de antropologie organizaţională şi management internaţional

la Universiteit Maastricht, a elaborat un model de descriere și clasificare a culturii națiunilor, care şi-a dovedit valabilitatea în plan teoretic şi metodologic. Modelul a fost rafinat și aplicat în etape într-un număr tot mai mare de țări. Lucrarea a cunoscut trei ediții (1980, 2001, 2010). Ediția a treia a fost tradusă şi în limba română în 2012.

Nu voi intra în detaliile metodologice ale cercetării. Precizez doar că la ancheta pe bază de chestionar au participat ca respondenţi numai persoanele angajate în filialele locale ale corporaţiei multinaţionale IBM şi că fiecare dimensiune are în chestionar mai mulţi itemi scalaţi (întrebări cu variante de răspuns prestabilite), pe baza cărora Geert Hofstede a construit un indice, cu spaţiul de variaţie de la 0 la 100 de puncte (vezi Hofstede et al., 2012, pp. 38-44, 62-67). De asemenea, nu voi comenta decât dimensiunea individualism-colectivism.

Scala individualism-colectivism măsoară gradul de integrare socială, rolul individului în raport cu rolul grupului. Individualismul este caracteristic societăţilor în care legăturile dintre indivizi sunt slabe: se aşteaptă ca fiecare să aibă grijă de sine şi de familia apropiată (familia nucleară, formată din părinţi şi copii). Opus acestuia, colectivismul caracterizează societăţile în care oamenii sunt integraţi de la naştere în grupuri interne (grupuri de apartenenţă) puternice, strâns unite, care de-a lungul vieţii continuă să-i protejeze, în schimbul unei loialităţi necondiţionate (Hofstede et al., 2012, p. 96).

Marea majoritate a populaţiei, aproximativ 70% dintre locuitorii Terrei (Franzoi, 1996, 16), trăieşte în ceea ce Geert Hofstede a numit „culturi colectiviste”, sintagmă fără conotaţie politică. În culturile colectiviste prevalează puterea grupului în raport cu cea a individului. Grupul de apartenenţă (familia, clasa şcolară, echipa de muncă etc.) conferă identitate individului. În culturile individualiste, indivizii sunt centraţi pe ei înşişi şi manifestă responsabilitate numai faţă de membrii familiei restrânse (formată din părinţi şi copii). La astfel de persoane este dezvoltată conştiinţa de sine, iar „actualizarea sinelui” are un rol important, spre deosebire de culturile colectiviste, în care oamenii au conştiinţa de „noi”, identitatea lor bazându-se pe grupul social din care fac parte. În culturile individualiste, comunicarea este slab contextuală (de exemplu, Australia, Elveţia, Finlanda, Germania, Israel, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, SUA, Suedia), în timp ce în culturile colectiviste comunicarea este înalt contextuală (de exemplu, Brazilia, China, Coreea, Egipt, Filipine, Indonezia, Japonia, Pakistan, Turcia, Vietnam).

În culturile individualiste, în SUA, de exemplu, oamenii preferă să se realizeze prin eforturi personale, prin ei înşişi, spre deosebire de culturile colectiviste, în care oamenii caută să muncească şi să se realizeze prin eforturi comune.

Pe scala individualism-colectivism, dintre cele 76 de ţări incluse în cercetarea din 2001, Guatemala are valoarea indicelui individualism-colectivism (IIP) cea mai mică (IIP = 6), corespunzătoare unui grad înalt de orientare colectivistă. La polul opus este SUA (IIP = 91). România, alături de Bulgaria şi Mexic, ocupă locurile 48-50, ceea ce înseamnă că aparţinem unei culturi intermediare, mai apropiată de cultura colectivistă decât de cultura individualistă. Rezultatele unei cercetări proprii, desfăşurată în anii 1999-2000, au condus la concluzia că sinele (self-ul) românesc este intermediar, între sinele vestic propriu culturilor individualiste şi sinele estic din culturile colectiviste, dar mai apropiat de sinele vestic (Chelcea et al., 2000, p. 120).

 

Influența culturii asupra reamintirii

Mult timp s-a crezut că studiind mecanismele cerebrale vom pătrunde „misterele” sistemului de stocare și recuperare a informațiilor – cum este înțeleasă, la modul general acceptat, memoria. Însă, în ultimele două decenii, cercetări riguroase au relevat rolul important pe care îl are cultura în cogniție și memorare.

Sunt exemplare în acest domeniu cercetările recente conduse de Qi Wang, profesoară de psihologie la Cornell University (SUA), care au relevat, pe de o parte, rolul important al variabilelor intrapersonale – construirea sinelui (self-construal) și cunoașterea emoției (emotion knowledge) – și, pe de altă parte, importanța variabilei interpersonale  – reminiscența părinte-copil (parent-child reminiscing) – în explicarea diferențelor culturale în ce privește conținutul, structura, emergența și accesibilitatea generală a memoriei autobiografice (Wang, 2011, p. 2).

graficVoi rezuma cercetările profesoarei de la Cornell University, sperând că voi trezi interesul psihosociologilor pentru studiul relației dintre memoria autobiografică și specificul cultural românesc. Îmi place să cred, de asemenea, că modelul propus de Qi Wang va permite interpretarea mai nuanțată a autobiografiilor marilor personalități ale istoriei și culturii române. (Fig. 1) 

Construcția selfului. În culturile individualiste, persoanele se consideră distincte, separate de celelalte persoane, având caracteristici unice (self autonom), spre deosebire de culturile colectiviste, în care prevalează armonia interpersonală și de grup, fapt pentru care persoanele tind să se autoperceapă în termenii rolului social și al relațiilor interpersonale (self interdependent). Comparând amintirile din copilărie ale adulților europeni și euro-americani (reprezentativi pentru cultura individualistă) cu amintirile din copilărie ale persoanelor din China și Koreea (aparținând culturii colectiviste), Qi Wang și colaboratorii săi au găsit că adulții din culturile individualiste au acces la amintiri mult mai îndepărtate din copilărie, că își reamintesc mai frecvent episoade unice, centrate mai mult pe rolul pe care l-au jucat. Într-o cercetare recentă asupra copiilor bilingvi din Hong Kong, Qi Wang și colaboratorii săi (2010) au identificat diferențe în memoria autobiografică în funcție de limba vorbită: copiii vorbitori de limbă engleză erau centrați pe autonomie ca agent al construcției selfului, în timp ce copiii vorbitori de limbă chineză se focalizau pe interacțiunile sociale. Ca o concluzie, profesoara Qi Wang susține că „ce, cum și dacă ne reamintim întâmplări personale depinde de construcția culturală a selfului” (Wang, 2011, p. 5).

Cunoașterea emoției. Ca variabilă intrapersonală, cunoașterea emoției se referă la cunoașterea schematică a situației, a antecedentelor emoțiilor trăite (de exemplu, sărbătorirea zilei de naștere). Această variabilă poate influența memoria autobiografică, permițând individului să interpreteze și să înțeleagă în ce împrejurare a experimentat o anumită emoție, ce relevanță are respectiva emoție, dacă este memorabilă. Cunoașterea emoției se construiește în copilărie prin participarea zilnică la  practicile socio-culturale. În culturile individualiste emoția este văzută ca o expresie directă a selfului, ca afirmare a unicității individului. Prin contrast, în culturile colectiviste emoția este pusă în legătură cu armonia socială. Ca urmare, emoțiile trebuie atent controlate. Acest lucru a fost relevat în cercetările conduse de Qi Wang prin observarea modului cum se adresează mamele copiilor lor începând de la vârsta de trei ani: în culturile individualiste se insistă asupra cauzelor și consecințelor situației emoționale a copilului, spre deosebire de stilul conversației din culturile colectiviste, insistându-se pe aspectele negative, comentându-se greșelile copiilor. Consecința modului de dobândire a cunoașterii emoției, amintirile din copilărie ale indivizilor din culturile individualiste sunt mai bogate în detalii decât cele ale indivizilor din culturile colectiviste.

Reminiscența părinte-copil. În modelul memoriei autobiografice conceptualizat de Qi Wang, reamintirea vagă a comunicării părinte-copil îl ajută pe copil să restabilească evenimentele în formă lingvistică, oferindu-i un cadru de organizare a memoriei. Prin această variabilă interpersonală se transmit copilului normele sociale și ideea importanței reamintirii evenimentelor din trecut, ca și modelele de aducere în memorie a trecutului. S-au constatat diferențe stilistice și de conținut între culturile individualiste și culturile colectiviste în ce privește reminiscența părinte-copil. În culturile individualiste, când mamele vorbesc acasă cu copiii preșcolari utilizează adesea un „stil de conversație elaborativ”: se concentrează asupra unei întâmplări concrete, cer copiilor cât mai multe informații și urmăresc atente răspunsurile lor. Astfel de conversații îi fac pe copii să învețe să-și elaboreze povestiri despre ei înșiși – consideră Qi Wang. În culturile colectiviste, în astfel de situații mamele practică un „stil de conversație pragmatic”: pun și repetă întrebări despre fapte, așteaptă de la copii răspunsuri corecte. Conversația nu se focalizează pe povestirea copiilor, ci pe sublinierea poziției de autoritate a mamelor. Ca urmare a diferenței de stil în conversația părinte-copil, adulții din culturile colectiviste își reamintesc întâmplările din copilărie mai dezorganizat, cu mai puține detalii decât adulții din culturile individualiste.

*

Dincolo de progresul în cunoașterea științifică a proceselor de memorare în contextul vieții de zi cu zi și de înțelegere mai aprofundată a diferențelor culturale în lumea în care trăim, rezultate cercetărilor coordonate de Qi Wang au implicații în diferite domenii: la interviurile de angajare în companiile multinaționale, în negocierile de afaceri sau în formarea și păstrarea armoniei cuplurilor maritale mixte cultural, ca și în domeniul școlar-educativ când se evaluează capacitatea preșcolarilor și școlarilor de rechemare în memorie a întâmplărilor din copilărie.

 

Bibliografie

Chelcea, Septimiu; Lungu, Ovidiu; Radu, Lucian; Vlăduţ, Mihaela (2000), „Reprezentarea mentală a self-ului şi a altora. Efectul Muhammad Ali în România. Particularităţi ale tranziţiei”, Revista de psihologie aplicată, 2, pp. 109-120.

Hofstede, Geert; Hofstede, Gert J.; Minkov, Michael [2010] (2012), Culturi şi organizaţii. Softul mental.Cooperarea interculturală şi importanţa ei pentru supravieţuire. Bucureşti: Editura Humanitas.

Nelson, Katherine ; Fivush, Robyn (2004), „The emergence of autobiographical memory: A social cultural developmental theory, Psychological Review, 111, pp. 486-511.

Wang, Qi (2011), „Autobiographical Memory and Culture”, Online Readings in Psychology and Culture, 5, 2, pp. 1-12.

Wang, Qi, Shao, Y., Li, Y. J. (2010), „’Do you like pizza or shao-mai?’ The bilingual and bicultural self in Hong Kong Chinese children and adolescents”, Child Development, 81, pp. 555-567.



Facebook

Apariții editoriale: Irina Nastasă-Matei, Zoltán Rostás (coord.) (2020) Rediscovering Eastern-European Universities

Ne face plăcere să anunțăm apariția în toamna anului 2020 a volumelor Dimitrie Gusti, Bibliografia receptării, coordonat de Zoltán Rostás, Editura Universității din București, 2020 (493 pagin) și Rediscovering Eastern-European Universities. Perpectives from the interwar period, co-coordonat de Irina Nastasă-Matei și Zoltan Rostas, Editura ProUniversitaria, 2020 (278 pagini). Volumul Rediscovering Eastern-European Universities. ...

Starea socială a României: tranziție și post-tranziție

Am fost solicitat să particip la Volumul IX al Istoriei României al Academiei Române cu două capitole: Starea socială a României în perioada socialistă și Starea socială a României în tranziție și post-tranziție. Despre perioada de după 1989 s-a scris mult, dar analize globale sunt foarte rare. E o perioadă foarte ...

Apariție editorială: Septimiu Chelcea – OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare

Ne face plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare, apărută la Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion C. Brătianu” (București, 2020, 424 de pagini). Cartea include două părți. În prima parte este analizată opinia publică. Cele cinci capitole (Opinia publică: o perspectivă ...

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească, Asociația Română de Sociologie, Expert Projects, Iași. Revista a fost înfiinţată în 1936 de reputatul sociolog român Dimitrie Gusti, membru al Academiei Române din anul 1919 și președinte al Academiei Române (1944-1946). Revista a fost desfiinţată în 1946 de regimul comunist ...

Sociologia românească și sociologia occidentală

România s-a gândit mereu pe sine ca o parte a societății occidentale. România, o societate occidentală, dar în curs de dezvoltare, de lichidare a decalajul față de modelul occidental. Această viziune se regăsește, însă doar parțial, și în relația sociologiei românești cu sociologia occidentală. Cu un decalaj doar de câteva decenii, ...

O boală veche : filoxenia

În urmă cu peste un secol și jumătate, gazetarul Mihai Eminescu, umilit peste măsură de temenelele autorităților românești din Acel timp, față de un Occident care suferea de complexe de superioritate (glazurate de megalomanie egolatră) cu nimic diferite de cele de astăzi, făcând un succint examen al etiologiei lipsei de ...

Interviu cu Iuliana Precupețu, coordonatoarea proiectului AMASE finanțat de Norway Grants și UEFISCDI

Iuliana Precupețu, cercetător științific I în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, este coordonatoarea proiectului  AMASE A multidimensional approach to social exclusion in later life – health consequences for ageing populations finanțat de Norway Grants și UEFISCDI pentru perioada 1.09.2020–31.08.2023. Buna ziua si felicitări pentru câștigarea proiectului! Cum ...

Opțiuni politice în fața alegerilor din decembrie

Urmează, posibil, alegerile. Cum se prezintă partidele, ce propun ele electoratului ? La ce ne așteptăm noi, alegătorii ? România e de mult timp în criză. Sistemul nostru politic se confruntă acum, înainte de alegeri, cu o criză medicală care pare a sintetiza fondul profund al crizei României din ultima perioadă. ...