Mulţumim domnule academician, magistrală expunere, copleşitoare lucrare, tulburătoare aş spune şi sunt absolut convins că dezbaterile care vor urma vor da expresie acestei emoţionalităţi puternice provocate de o carte într-adevăr eveniment. O să avem ocazia să aprofundăm această dezbatere. Îl invităm pe domnul prim ministru Petre Roman care este puţin în grabă şi domnia sa a dorit neapărat să contribuie la această dezbatere. Domnule Prim-ministru, poftiți!

Domnul prim ministru a menţionat aici cel puţin 3 noţiuni memorabile: decalaje, slugărnicie şi lichidare, care dintr-o dată ne conduc spre întrebarea, cine sunt lichidatorii? Dacă s-a procedat la lichidare însemnează că a existat o iniţiativă în această direcţie, adică a fost conceput un program. Eu cred că ce a spus domnul academician Cătălin Zamfir când s-a referit la alternativa celor două modele  sau viziuni asupra capitalismului, modelul „global național”, vestic și cel „mondialist neoliberal”, estic, ar cuprinde răspunsuri inclusiv la această chestiune. Opțiunea pentru viziunea mondialist-neoliberală a celor ce-au ales calea schimbărilor în tot Estul fost comunist a condus exact aici, adică la situația de acum, a unei societăți fără industrialism național (industria, câtă este aparține corporațiilor transnaționale), cu multă sărăcie în locul bunăstării etc. Modelul analitic propus de Dl Academician, în cartea pe care o dezbatem, este cuprinzător, cu o putere explicativă remarcabilă.  Reiau și aici câteva reflecții dintr-o prezentare mai amplă a celor două extraordinare contribuții ale Domniei sale, cea referitoare la metasistemul puterii și cea referitoare la metoda SEDA de diagnosticare predictivă a crizelor. Modelul analitic propus de către autorul cărții pe care o dezbatem aici,  se arată că „în spatele sistemului de putere, cu partide, cu competiții electorale se află adevărata putere, denotată în Vest de sistemul globalist național și în Est de sistemul mondialist-neoliberal. Deci dinamica puterii este inteligibilă în trei termeni: termenul ascuns semnalat, în această interpretare, de cele două modele sau viziuni (acestea nu sunt nemijlocit vizibile și pot fi cunoscute inferențial) și cei 2 termeni la vedere: partidele politice și rețeaua ONG-urilor. Altfel spus, dinamica puterii la scara lumii presupune o substructură care, evident, nu este nemijlocit vizibilă (semnalată de cele două viziuni alternative: globalist-națională și mondialist neoliberală,) și un sistem pluripartidist și ONG-ist, democratic, la vedere, în deplinătate vizibil în cadrul competițiilor electorale și apoi în disputele bine controlate din umbră pe durata guvernărilor. Tot în planul de la suprafață survine, subliniem încă odată, un al treilea termen, alocat puterii civice exercitată prin și de rețeaua ONG-urilor. Putem denumi acest trio-compozitum metasistem. Acesta operează prin cele două brațe la vedere, partidele și ONG-urile și un nucleu ascuns semnalat de substructura invizibilă a celor două viziuni geoeconomice: globalist-națională și mondialist-neoliberală. Așadar, pentru a controla din amonte reacția populației pe durata ciclurilor postelectorale (dintre alegeri), metasistemul a dezvoltat o a doua platformă de distribuție a puterii civice și anume rețeaua ONG-urilor” (Ciprian Bădescu și , „Nașterea metasistemului politic mondial și explicarea crizelor sistemice. Considerații asupra cărții Academicianului Cătălin Zamfir, „România în criză”, în www.Sociologia-azi.ro). Să reținem ideea axială a modelului teoretic elaborat de autorul cărții. Condiția lumii noastre și criza agravată în tot Estul, dar mai cu seamă în România, decurge din alternarea celor două modele de societate în Vest și în Est. Modelul de societate „impus” în Est a fost cel mondialist-neoliberal, ne spune autorul în cartea Domniei sale. „Ipoteza pe care o supunem atenției este ca diferenţele substanțiale dintre Romania (inclusiv Bulgaria) si celelalte țări in tranziţie se explica mai mult prin politica mondialist-neoliberalii adoptată in Romania spre deosebire de celelalte țări in tranziţie care au adoptau un model mai apropiat de cel al Occidentului european” (cf Cătălin Zamfir, România în tranziție, Editura Academiei, p 36). Modelul de societate dominant în Vest este cel „global-național”. „Acest model este dominant in occidentul european. Dincolo de diferenţele dintre țările occidentale, se poate distinge un model comun al acestor ţări. L-aș rezuma astfel: Societatea internaţională este un sistem tendențial, dar ea este compusa din țări. Țările sunt sistemele cu coerența cea mai   ridicată, independente, cu propriile interese pe care le promovează in relaţiile cu celelalte țări. Țările sunt cheia strategică a lumii” (idem, p 24). Acest model folosește comunitatea interesului național și deci țara ca unitate de acțiune și categorie de gândire strategică pentru că este sistemul cu cea mai mare coerență și cu propriile interese, precum precizează autorul. Când se distruge această unitate și deci „țara”, ca noțiune și categorie pivot, este eliminată din gândirea strategică rezultatul este dezastruos. În momentul în care, cum spune Dl Academician, a fost introdus în societatea românească un model nou pentru structura organizatorică a societăţii constând din înlocuirea comunității naţionale (a interesului național) cu o comunitate difuză de ONG-uri (prin care este asigurată promovarea intereselor trans și supranaționale), s-a produs implicit și o disoluție a comunităţii cognitive româneşti. Un asemenea proces a provocat, altfel spus, dizolvarea capacității de auto-cunoaștere a societății înlăuntrul căreia funcţionează şi capacitatea de cunoaştere a comunităţii sociologilor. „Rețeaua aceasta controlează circuitele banilor cu care se cumpără influența, discursul public și percepția socială, astfel încât acolo unde partidul de la guvernare are mâna prea scurtă intervin ONG-urile. Cazurile dezagregării Complexului energetic Oltenia, al blocării lucrărilor la autostrada care traversează Transilvania pentru că amenință o specie de gândaci și deci, chipurile, ecosistemul, distrugerea mineritului în condițiile în care este relansat în Germania etc., sunt exemple referitoare la puterea ONG -urilor și de fapt a finanțatorilor din spate, care fac parte din nucleul ocult al sistemului corporatist-plutocratic. Aceste exemple arată și efectul dizolvant pe care-l exercită rețeaua ONG-urilor asupra Comunității naționale și deci asupra interesului național. Triumful metasistemului și deci a viziunii mondialist neoliberale în Est este garantat de sistemul de la suprafață, compus din rotativa electorală a partidelor și din rețeaua ONG-urilor” (Ciprian & , în idem). Pentru a evidenția efectul negativ al aplicării modelului mondialist neoliberal în Est și, în particular, în România, autorul utilizează un pachet de indicatori multidimensionali sub forma unor serii temporale de lungimi variabile, de la momentul interbelic până la cel actual. În primii 10 ani ai tranziției, de pildă, PIB-ul în România scade la 79% față de nivelul acestuia în 1989. Față de celelalte țări care „au reușit în toți acești ani o reformă cu creștere”, în România a fost „o reformă cu declin economic marcat” (Zamfir C., idem, p 39). Și mai concludent este indicatorul performanțelor în țările în tranziție (UE8) raportat la cel din Uniunea Europeană. În toate țările în tranziție (UE8) nivelul performanțelor, măsurat prin PIB pe cap de locuitor în 2017, abia atinge pragul de 83% față nivelul acestui indicator în UE17, iar în România situația este încă mai gravă căci PIB-ul pe cap de locuitor atinge doar 63% față de cel din UE17. Prin urmare, putem spune că modelul de schimbare aplicat în UE8 a condus la o subdezvoltare durabilă, nu la dezvoltare sustenabilă. Dl Academician consideră că în toate țările din UE 8 s-a realizat mai degrabă „o reformă cu declin economic”, în România mărimea declinului fiind cel mai grav. Tulburătoare este analiza comparativă a celor două tranziții constând, una, în strategia socialistă și a doua, în strategia capitalistă de după 1989. PIB-ul crește în cei 27 de ani ai tranziției capitaliste cu 138% în vreme ce PIB-ul în cei 27 de ani ai tranziției bazate pe strategia socialistă (între 1945 – 1972) crescuse cu 1006%. Unele sectoare, precum industria și agricultura înregistrează adevărate prăbușiri atestate de declinul grav al contribuției lor în PIB. Între 1989 -2016, contribuția în PIB a industrie scade de la 46% la 21%,, agricultura înregistrează un declin încă mai grav (de la 14% la 4%). Modelul aplicat în analiza sa de către Dl Academician este unul cu efecte de-a dreptul neptice (brusc trezitoare). De aceea am spus că această carte a Domniei sale este una crucială pentru că ne scoate dintr-o paradigmă care era aproape somnambulică, cum ar spune sociologul francez, Gabriel Tarde, încât cartea Dsale este una care trezeşte şi care, în acelaşi timp, ne invită să cercetăm în profunzime cauzele acestei crize. O asemenea carte poate fi așezată în seria documentelor ilustrative pentru un fel de „revoluție neptică” (trezitoare), ascunsă. Fiindcă, iată, în ultimii 30 de ani a survenit o transformare care a provocat distrugeri substructale ireversibile, cum s-a întâmplat, de pildă, cu industrialismul național românesc. Putem concluziona, pe baza cărții Dlui Academician că, în urma schimbărilor politice din Est, asistăm la a doua victorie a capitalismului de tip occidental, după prima, care a fost victoria împotriva sistemelor feudale. Această a doua victorie a condus la o dezaxare nu doar la o răsturnare axială pur şi simplu, cum ar spune Lovinescu, adică la o răsturnare a axului de gravitație dinspre răsărit spre apus. Prin transformările de după „revoluție” a fost introdus în tot Estul un model de societate şi de economie pentru care marii experți americani și afro-asiatici propun conceptul de „capitalism periferial”. Acesta este un capitalism care induce o  subdezvoltare durabilă și sărăcie perpetuă. Aşa cum arată domnul academician Cătălin Zamfir, un asemenea capitalism explică și acel fenomen foarte curios al duplicității electorale. Despre ce este vorba? Cartea dlui Academician ne lămurește. Politicienii se prezintă în faţa electoratului cu promisiunea bunăstării şi după alegeri vin cu realitatea sărăciei. Aceasta e o fatalitate dat fiind că cei care vin cu aceste promisiuni, n-ar avea cum să aducă bunăstare fiindcă economia care produce bunăstare a fost distrusă, încât întrebarea este, cum spune domnul prim ministru, aceasta: cine au fost lichidatorii? Sigur, a fost și nesăbuința tehnocrației românești și deopotrivă inabilitatea, incapacitatea elitei guvernante româneşti de a propune un răspuns creator în al doilea moment al transformării. Încât distrugerea creatoare de la momentul unu a fost urmată de o distrugere ruinătoare la momentul doi. Adică s-a produs, mai întâi, o adaptare reușită la schimbarea cadrului politic, dar adaptarea n-a fost urmată la momentul doi de un răspuns creator, de relansare a motorului economic și social. Ne-am mutat din obediența răsăriteană în cea occidentală. Așa arată tranziția la suprafață. În adâncime, procesul este indus de expansiunea metasistemului politic mondial, constând, așa cum rezultă din excelenta analiză a Dlui Academician dintr-un  „termen ascuns” (puterea banilor și deci a marilor corporații) și doi „termeni la vedere”: partidele și ONG-urile. Domnul  prim ministru reproduce formularea oficialului occidental care i s-a adresat așa după ieșirea din toate aranjamentele estice (Pactul de la Varșovia, CAER): „de acum încolo sunteți cu noi”. Probabil că oficialul occidental a vrut să spună „sub noi”, dar la vremea aceea noi am înţeles așa, probabil am tradus greşit. Pentru că, în clipa de faţă, economia României, precum arată toţi indicatorii prezentați cu acribie și o remarcabilă intuiție de către dl Academician, nu numai că este sub țările occidentale, ci este de-a dreptul distrusă. „Această distrugere substructală (cu derulare ascunsă și cu motivații perverse) a fost inițiată și derulată pentru a face loc înaintării marilor corporații transnaționale și multinaționale și unui sistem croit la două niveluri: un nivel ascuns (semnalat de alternarea geo-economică a celor două modele: globalist-național în Vest și mondialist-neoliberal în Est) și al doilea la vedere (pluripartidism și rețeaua de ONG-uri care subalternizează puterea civică). Prin urmare, metasistemul produce o dublă subalternizare: a puterii politice prin partide și deci prin echipele politice de la vârful partidelor și a puterii civice prin ONG-uri” (ibidem). Domnul academician arată în cartea Domniei sale că după reformă economia și toată societatea românească a intrat în recul, 15 ani de recul, adică s-a mers înapoi față de 1989 vreme de 15 ani;  cum spune Eminescu “Vai de biet român săracul că tot dă înapoi ca racul”. Repet: s-a mers înapoi. Vreme de 15 ani am tot coborât de la nivelul lui 1989. Foarte frumos tabloul pe care l-a prezentat domnul prim ministru și acesta este şi în cartea domnului academician. Vedem ce sugestii ne oferă comparaţia între cele două sisteme politice, cel nou, introdus de revoluție, și cel vechi, anterior, din care am vrut să ieşim pe bună dreptate, pentru că a condus inclusiv la decalajele de care vorbea domnul prim ministru, dar din care am ieşit cum am intrat și acum ne găsim într-o subdezvoltare durabilă. Uitați-vă ce se întâmplă în clipa de faţă, sistemul de irigaţii este distrus, marile repere industriale de prim rang, precum IMGB-ul, la care făcu referire domnul prim ministru, socotind-o o întreprindere competitivă la scară mondială, au fost și ele distruse. Păi, mergeau acolo 40.000 de muncitori în fiecare zi, 40.000 de lucrători din Bucureşti. Republica la fel, Vulcan etc.  Dacă ne uităm în locurile lor, vedem că toate au fost distruse, deci Bucureştiul industrial a fost dezaxat, încât capitalismul axial occidental nu ne-a cuprins și pe noi căci, iată, nu suntem în axul acela şi aicea într-adevăr cartea domnului academician Cătălin Zamfir este o carte, după părerea mea, de cotitură, de turnantă, este într-un fel o eliberare a gândirii de câteva sisteme categoriale care ofensează pur şi simplu gândirea liberă și bunul simț. Cartea Domniei sale este eliberatoare și de aceea socotesc că va trebui să aprofundăm această dezbatere pornind de la carte. Mulţumim domnule prim ministru pentru intervenţie şi pentru completările extrem de interesante şi informative pe care ni le-aţi propus! Îl invităm în continuare pe domnul coleg Paul Păcuraru care de asemenea vine dintr-o experienţă a unui sociolog aflat în arcul guvernării o vreme, cât a fost acceptat. Poftiţi, domnule coleg!

Mulţumesc şi mulţumim domnului coleg care a comentat foarte interesant una dintre chestiunile existente în cartea domnului academician și anume raportul dintre statul social și statul birocratic. Dl Academician ne spune că statul social este mic dar birocraţia este uriaşă şi aceasta conferă statului român caracter paradoxal: el este mic, adică nu-şi poate asuma misiunile fundamentale, dar, pe altă parte are, o birocraţie într-adevăr uriaşă şi domnul Păcuraru, care s-a confruntat cu aceasta în funcția pe care a deținut-o, ne-a prezentat câteva chestiuni interesante. În al treilea rând, cum bine a spus, În România a fost tulburat sistemul de selecţie, încât a fost aproape blocat accesul în clasa guvernantă, adică spre vârful societăţii, a celor care sunt chemaţi să conducă nu numai statul dar şi celelalte instituţii. Deci, din punctul acesta de vedere, într-adevăr chestiunile sunt tulburătoare. Alarmantă este şi geneza acelei comunităţi difuze, de care vorbeşte aprofundat în cartea sa, domnul academician, cu multe ONG-uri,  care, într-un fel, dezintegrează comunitatea naţională ca tip de comunitate cognitivă, cu capacitate de autocunoaştere şi deci de autodirecţionare. Îl invităm pe domnul rector Paul Dobrescu să spună gândurile şi reflecţiile domniei sale pornind de la cartea domnului academician Zamfir şi de la problematica ridicată.

Mulţumim domnule rector şi am reţinut invitaţia dvs de a medita asupra războiului cu etichetele, e un război greu într-adevăr. avem bucuria să o invităm pe colega noastră Gina Stoiciu să spună câteva reflecţii în legătură cu cartea.  dacă nu atuncea, domnul profesor Septimiu Chelcea ne face bucuria de asemenea să aibă câteva reflecţii asupra temei și a cărţii.  Domnule profesor vă rugăm şi vă aşteptăm cu bucurie

Mulţumim domnule profesor, îndemnul la microsociologie este excelent mai ales că domnul academician nu a prezentat secţiunea a treia a cărţii, extrem de interesantă, provocatoare, după părerea mea căci este o contribuţie originală în metodologie prin elaborarea metodei SEDA, construită pe baza a 1000 de indicatori. Este o metodă  tulburătoare  pentru că ne ajută să măsurăm pragurile critice, pragul de echilibru.  În dinamica lor, sistemele sociale se deplasează spre stânga sau spre dreapta pe o curbă de tip gauss-ean. Grație metodei SEDA avem acces la o vizualizare, apropo de criza viziunilor asupra schimbărilor, a stării reale a societăţii la un moment dat. Metoda SEDA este o metodă care va avea viitor şi este integral inovaţia, invenţia construcţia domnului academician şi pentru asta trebuie să-i mulţumim pentru că putem lucra, putem opera cu ea. Metoda SEDA este definită de proporția stabilă de 17 la 83, un fel de invariant în cadrul variațiilor induse de dinamica sistemelor sociale. Eu am comparat-o cu metoda Pareto de 20 la 80. Ambele, ca și metoda Lorenz a raportului de 32 la 68, sunt nişte metode care identifică proporții care au persistenţă în câmpul societăţii. De ce e aşa merită iarăşi cercetat Metoda SEDA se încadrează în clasa celor care au identificat legități ale dinamicii sistemelor sociale și originalitatea sa este indubitabilă, iar contribuția academicianului Cătălin Zamfir este un reper mondial și nu spun un lucru mare ci unul cât se poate de realist.  Ne putem rezema pe ea când voim să studiem pragurile crizelor societale și asta este formidabil.  Mulțumim domnule profesor, mulțumim foarte mult şi ne bucurăm că aţi adus în discuţie problematica microsociologiei şi importanţa omului şi invitaţia „omule fi om”. Îl invităm pe distinsul nostru coleg domnul profesor Sorin Cace ca să încheie acest mare să-i spunem aşa turnir minunat al dezbaterilor centrate, provocate de o carte într-adevăr minunată. Domnule profesor, poftiţi!

Mulţumim şi noi domnule profesor! Se vede că veniți de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii: ați extins tabloul datelor şi informaţilor şi mulţumim.