Aceasta era formula ”magică” prin care bunicul nostru stopa apetitul contrazicerilor juvenile dintre noi, copiii, care ne exersam perspicacitatea în memorarea capitalelor țărilor cu rezonanțe, de multe ori, exotice. Ce însemna, precis, ”zicerea” cu pricina, nu am reușit să pricep atunci…, dar nici acum, chiar dacă vreo câțiva ani, în facultate am studiat (și ) filosofia . Recunosc chestia asta chiar în Postul Mare, timp în care un apreciat filosof , rătăcit într-un grup de terorism ideologic organizat a ținut , morțiș, să ia cuvântul în Parlamentul European unde a excelat în proferarea unor invective astronomic depărtate de mitologica înțelepciune a filosofilor… Având în vedere meteodependența politicianistă a vetrebratelor cu care s-a însoțit, dacă filosoful respectivului grup ar fi venit din Timișoara m-aș fi împăcat cu gândul că a cam dat ”cu bâta în baltă”, deoarece în ziua respectivă a plouat din belșug pe la noi, prin provincie…
Meteorologia politică a ceea ce are pretenția a se numi ”dreapta românească” a ”tunat și i-a adunat” în jurul a M 10[1] într-un fel de… ”ceata lui Pițigoi/Dai într-unul , țipă doi !”.
Înarmați cu postere de grădiniță, în violentă contradicție cu maturitatea ”mâniei proletare” cu care ”înfierau” încercările actualei formule guvernamentale (PSD+ALDE) de scoatere a țării din momentul inerțial al sfertului de secol ”postrevoluționar”, au trebuit să-și mai tempereze efervescența malefică la repetatele insistențe ale autorităților europene care moderau dezbaterea privitoare la starea justiției din România. Totuși, în virtutea drepturilor omului, respectivii vorbitori cu cetățenie românească au reușit o antologică facere de râs, proiectul lor de internaționalizare a propriilor frustrări partinice înregistrând un eșec lamentabil.
Ca ins neâncadrat politic, dar suferind în tăcere pentru țara mea, după circul logoreic al desantului de talibanism politic M 10, am reușit să înțeleg cine au fost, în realitate, regizorii protestelor de stradă și organizatorii reali ai mitingurilor neautorizate din februarie 2017. În plus am mai priceput și că M 10 nu înseamnă, pur și simplu, 10 megaminciuni PEDeListe, iar Europa a remarcat că nu există numai două tipuri de minciuni — minciuni mici și minciuni mari, ci democrația oricinală (ginși?) a capitalismului românesc a produs și minciuni de tip Liiceanu ! Personajul în chestiune a citat dintr-un document inexistent cu aerul unei personae (pretins) cucernice surprinsă tocmai la ieșirea pe ușa unui tripou… Insistențele sale de a continua să debiteze ”informații fără evenimente„ pe un aer doct, au reliefat disperarea unui propagandist felimentar în efortul de a susține că … ”laptele e negru!”. De data aceasta antologica deviză alui Napoleon Bonaparte ”măgarii și filosofii, la mijloc!”, a devenit lipsită de orice referențial, dar în minte mi-a revenit eseul ”Apel la lichele”. Scris într-o exemplară criză de narcisism , i-a determinat pe unii cârcotași să spună că adevăratul autor al respectivei scrieri ar fi … Gargaragiul Liicheanu. Adică nimeni altul decât cel care, în timpul guvernării comuniste a acceptat bursa Partidului Comunist Român (aproximativ doi ai în Germania) în perioada în care mulți români nu aveau dreptul să dețină un pașaport, iar de valută nici nu se putea vorbi. Același personaj, după Decembrie 1989, în calitate de elită FSN-istă (adică aparținând noii structuri de putere neocomunistă de tip gorbaciovist) , a primit prin atribuire directă Editura Politică a defunctului PCR, care a devenit actuala Editură Humanitas unde numai drepta ideologică și simpatizanții acesteia au acces la editarea în condiții, de multe ori, bibliofile. Asta da, privatizare !; dar în stilul epirgamistului Efim Tarlapan : ”A strigat unul mai tare/Vrem cu toți privatizare!/ Și ce-a fost a statului/Azi e-al deputatului !”.
Și uite-așa, filosoful suspectat de concubinajul cu ideile pure ale marilor gânditori ai patrimoniului universal al cogitațiunii, ni s-a înfățișat ca un profitor de ”minima moralia ”(cum ar spune amicul Domniei Sale, Andrei Pleșu, care i-a și donat respectiva Editură, în calitate de principal actor decizional al Ministerului Culturii post 1989) atât în conjuncturile comunismului bolșevic, cât și în noile condiții ale socialismului fesenist din anticamera noului capitalism românesc. Dincolo de aceste ispite, firești pentru sufletele mici, eu personal pot înțelege că îmbogățindu-se, personajul în chestiune, se simte obligat să vocalizeze interesele noii burghezii compradore portocalii-gălbejite, aflate în umbra Marii burghezii alogene reprezentate de multinaționale. Totuși, Magistrul Domniei Sale, Marele gânditor Constantin Noica, deși a suferit în închisorile comuniste, nu a ezitat să lase posterității un studiu inegalabil despre ”sentimentul românesc al ființei ”; ceea ce noi , naivii, credeam că este un discipol, se dovedește a fi un jalnic epigon … care, în plus nu simte românește !
Păcat !
Stimatul europrăpădit, dar năpădit de răutate și contaminat de lecturi calibrate pe secvențe istorice revolute , s-a făcut de rușine ; indiscutabil ! Păcat că a făcut și România de rușine, adică țara noastră în care mai trăiesc și indivizi care când nu știu ceva, aleg alternativa tăcerii cuvioase. Regret sincer că nici de data asta, nu am avut șansa să înțeleg ce este un filosof și la ce ar putea folosi el, în noul capitalism românesc, de la care românașii noștri așteaptă prosperitate, stabilitate și libertate.
Ca simplu păcătos care-și asumă paradigma creștină știu că minciuna și trufia sunt păcate mari, dar că ele devin și mai mari când sunt comise în zilele de Post…
Ați păcătuit în zilele Postului Mare, domnule Liiceanu ! Bunul Dumnezeu să Vă ierte pe Dumneavoastră și pe întreaga ceată a lui Pițigoi !…
Aș fi vrut să închei aici, dar trecutul ne ajunge din urmă…
Mi-am adus aminte că în calitate de fesenist, ați candidat pentru funcții înalte, dar rezultatele au fost modeste; acesta esta adevăratul rating al dvs. prin care, în aritmetica oricărei democrații, nu puteți accede la Putere. Cerșind ajutor extern, plagiați pe vechii boieri care mergeau , și ei, cu sute de ani în urmă, la Inalta Poartă…
Mai aproape de noi, boieria fiind înlocuită de mondialită (sovietică sau americană, nu are importanță !), au apărut ”cozile de topor” , un termen pejorativ, dar cu efect distructiv garantat. Despre ce este vorba, este suficient să evoc finalul discuției dintre Hrușciov, care după o vânătoare încheiată cu o mare agapă tovărșească l-a asigurat pe Gheorghe Gheorghiu Dej că acceptă să-și retragă efectivele militare din România, în următorii termeni :”Tovarășe Ghiță, brava armată sovietică se va retrage din România . Eu, personal, sunt convins ca nu mai sunt pericole pentru cuceririle socialismului din România. Dar să nu uiți : noi nu avem atâtea topoare la Moscova, câte cozi de topor aveți voi în România !”.
Fără nici un proces de intenție vă atragem atenția: domnule Liiceanu, ați greșit profund la Bruxelles bârfind mahalagesc situația justiției din România… Dacă tăceați, filosof rămâneați ! După jalnica prestație de politician mediocru, ne-am convins că nu puteți fi altceva decât un insignificant propagandist, disperat pentru decăderea unei ideologii indiscutabil falimentare.
Ăsta este adevărul : nu la toți ne pică părul…
[1] Este vorba de partidul doamnei Monica Macovei care a obtinut 9 voturi la recenta competiție electorală…
A consemnat:
Un rob al lui Dumnezeu și al Sociologiei.
Pentru conformitate,
Ștefan Buzărnescu
