Romania Sociala logo
Menu

De ce România nu are un Proiect de Ţară?

autor:   19 June 2019  

Cătălin Zamfir

Am citi cu mult interes studiile lui Vladimir Pasti şi Iulian Stănescu[1]. Ei constată că, după întreaga perioadă postcomunistă, nu avem o Agendă socială de dezvoltare. Eu aş spune mai apăsat: România nu are un PROIECT DE ȚARĂ. Sunt şi eu nemulţumit că partidele politice în disputele electorale nu luptă cu programe de dezvoltare social-economică a ţării, ci cu injurii. Timid, câte cineva formulează în spaţiu public o întrebare / constatare: dar voi, ca partide importante, fie criticaţi guvernul actual, fie, la guvernare, explicaţi de ce guvernaţi aşa, dar vă feriţi să spuneţi ce vreţi să faceţi în viitor.

Cum se explică lipsa unor „proiecte de ţară”? Ca sociolog, nu trebuie să mă mir de ce realitatea este aşa cum e, ci trebuie să o iau ca un fapt şi să o explic. Deci, de ce partidele politice româneşti se feresc să formuleze Proiecte de ţară? Şi, atunci, cum se diferenţiază ele în competiţia lor politică? Am putea crede că partidele sunt ca echipele de fotbal. Ele se diferenţiază prin nume, dar toate au aceleaşi reguli şi strategii, aceleaşi obiective. Ele se diferenţiază doar prin performanţa lor: cine câştigă campionatul. Sunt partidele ca echipele de fotbal ? Nu cred că ele sunt chiar ca echipele de fotbal, dar uneori cam aşa se comportă. În opţiunile lor fundamentale ele se diferenţiază totuşi, chiar dacă asta nu e clar în discursul public. Ele nu promit doar o bună guvernare, ci vor şi să promoveze opţiuni politice de perspectivă. 

Două opţiuni pentru partidele din România

Înaintez o ipoteză. În contextul României actuale, partidele se diferenţiază, nu neapărat explicit, după modul în care tratează cuplul economie-societate.

Aici găsim două opţiuni distincte ale partidele româneşti: mondialism/europenism versus naţionalism. Scuze pentruacest ultim termen, de care ne e frică să-l folosim public, deşi nu prea înţeleg de ce. Naţionalismul este ceva bun, promovarea interesului ţării, a naţiunii, a comunităţii tale. Sunt şi extremisme. Dar, ciudat, nu avem termeni distincţi pentru a diferenţia naţionalismul bun, normal, de cel „rău”, exagerat.

Economia din România este o parte a economiei mondiale, desigur şi a economiei europene. Nu e clar însă cum putem vorbi şi de o economie românească. Economia europeană tot mai mult se comportă ca o economie distinctă, cu propriile sale reglementări şi interese în relaţiile cu alte zone economice. Întreprinzătorii economici se comportă ca actori liberi care se supun doar regulilor pieţei mondiale şi a celor europene. Statele europene nu mai stabilesc propriile lor reguli ale pieţei economice, ci Uniunea Europeană (UE) dezvoltă regulile sale. În sistemul socialist, economiile erau naţionale, cu un grad ridicat de coerenţă internă, relaţiile economice externe sunt reglate de sistemul politic naţional. Odată incluşi în economia de piaţă mondială, economia românească tinde să devină o ficţiune.

Întreprinderile economice „cu sediul în România” sunt entităţi care acţionează independent pe piaţa mondială/europeană. Antreprenorul privat este orientat de propriul interes, dacă nu, riscă să dispară în competiţia mondială. El nu are sentimente naţionale. Dar pentru că funcţionează în România, are efecte importante asupra societăţii româneşti şi se confruntă cu unele limitări. Efecte, nu responsabilităţi. Întreprinderile sunt importante pentru ţara în care funcţionează: creează locuri de muncă, oferă salarii, adică venituri populaţiei, plăteşte impozite, dar interesul lor nu este să contribuie la bunăstarea ţării. Interesul lor este să angajeze cât mai puţini salariaţi şi să dea salarii cât mai mici; să preseze politic pentru impozite cât mai reduse.

Intervenţia statului în economie este mai mult limitativă: legi care limitează activitatea (salariul minim, să nu polueze mediul, să plătească concedii de odihnă, de naştere sau de boală). Întreprinzătorul privat nu are fundamental o orientare prosocială. El mereu se plânge că societatea în care funcţionează îi impune prea multe restricţii.

Societatea, interesată de propriile sale necesităţi, încearcă să negocieze cu politicul şi cu întreprinzătorii economici, dar de cele mai multe ori este partenerul mai slab. În acest cuplu, statul, ca reprezentant al societăţii, poate avea o orientare activă sau una pasivă.

Paradigma mondialistă

În cei treizeci de ani de tranziţie, statul român a avut faţă de economie mai degrabă o orientare pasivă. Politica economică a fost centrată pe reforma juridică, promovarea reglementărilor economiei de piaţă, şi pe privatizarea economiei. În toţi aceşti ani nu a existat o politică de creştere a economiei şi nici de creare de locuri de muncă. Tipică este atitudinea politică exprimată public de Traian Băsescu, în calitatea lui de preşedinte: „dacă nu au loc de muncă nu e problema statului: să meargă în străinătate”. Politica salarială a fost dominată de opţiunea „salariului mic”, cu justificarea de a atrage investitorii străini. În rest salariul trebuie menţinut la un anumit nivel doar pentru a se evita conflicte sociale majore. În rest, o intervenţie limitativă.

Statul român a fost în perioada de tranziţie un reprezentant slab al interesului societăţii româneşti: neglijent, de exemplu, în protejarea interesului societăţii în exploatarea resurselor naturale (tolerarea jafului pădurilor, resursele naturale, petrolul şi gazele naturale de exemplu, sunt exploatate cu maximizarea profitului, cu beneficii marginale pentru societate).  Politicul, în această paradigmă, exprimă mai mult interesele capitalului, mai ales a celui străin. Capitalul autohton este mai degrabă neglijat. În această paradigmă a dominat politica statului mic.

Dar societatea? Dacă economia creşte, automat societatea va avea beneficii. Necesităţile societăţii sunt satisfăcute de creşterea economică, şi în acest domeniu statul trebuie să aibă o intervenţie minimală. Funcţiile sociale ale statului au fost menţinute la nivel de avarie. Politica de privatizare a serviciilor (sănătatea, chiar şi educaţia) este o direcţie de retragere progresivă  a statului din sfera socială.

Efectul inevitabil al acestei paradigme este accentuarea polarizării sociale, îmbogăţirea unui mic segment social şi sărăcirea unei mase mari a comunităţii. De serviciile private va beneficia segmentul social bogat. Masa populaţiei va avea acces tot mai limitat la servicii publice subfinanţate. La începutul anilor 90, ca efect al şocului privatizării, s-a estimat că în jur de 40% din populaţie se confrunta cu riscul sărăcirii. Atunci, o asemenea estimare  părea a fi exagerată. După aproape 30 de ani de tranziţie de succes şi ieşire din marile dificultăţi ale reformei, din starea de polarizare socială severă nu am ieşit. Estimările actuale plasează proporţia de sărăcie la aproximativ 37-38%, adică la acelaşi nivel produs de şocul tranziţiei.

Care este atunci rolul politicului?  Politicul este dominat în contextul României de filozofia „statului de drept”, adică redus la asigurarea cadrului juridic, în rest, statul să aibă un rol economic şi mai ales social cât mai redus cu putinţă.

În această paradigmă un proiect de ţară nu are sens. Ce este ţara? Un spaţiu în care economia funcţionează. Societatea va fi automat asigurată de economie, nu e nevoie de un proiect de ţară al politicului. Societatea să fie mulţumită că PIB-ul este în creştere.

Noi, cetăţenii, ne plângem că în competiţiile politice partidele nu vin cu programe, nu fac declaraţii de intenţii. Dar în această paradigmă, partidele politice au ca obiectiv prioritar asigurarea funcţionării „statului de drept”. Punct. Dacă guvernul asigură cadrul juridic de funcţionare a societăţii este suficient. Nu e nevoie de obiective, programe.

Putem considera că partidele pro-mondialiste au ca obiectiv central statul de drept. Punct. Este normal ca partidele să nu prezinte în competiţia politică programe politice. Este suficient să acuze celelalte partide că nu asigură condiţiile necesare funcţionării statului de drept şi ele se angajează că o vor face. Atât şi nu altceva.

Care este susţinerea socială a acestei paradigme politice? Suportul social masiv al „statului de drept” vine din partea grupului social care se bazează pe profit („capitaliştii”), mai ales capitalul străin şi cei care depind sau profită din acest sistem: salariaţii, mai ales ai marilor companii (locuri de muncă sigure şi venituri comparativ mai mari), dar şi grupurile politice care luptă pentru statul de drept şi ocupă poziţii profitabile în sistemul public. Toţi aceştia sunt interesaţi de un stat mic şi o societate cu nevoile sale ţinută la marginea economiei. Majoritatea populaţiei are o poziţie politică slabă. Ea este ameninţată de lipsa locurilor de muncă, subocuparea, de ameninţarea continuă a reducerii cheltuielilor sociale publice: „prea mulţi pensionari”, sistemul de pensii acuzat continuu că este „nesustenabil”; privatizarea serviciilor de sănătate. 

A doua opţiune: un echilibru economie-societate

Opţiune pentru echilibru economie-societate consideră că socialul/comunitatea are propriile interese care nu sunt automat satisfăcute de economie şi trebuie să constituie un obiectiv politic distinct. Implicit, consideră că interesul naţional, interesul societăţii, este un obiectiv politic prioritar.

Politicul nu are ca obiectiv doar simpla administrare a ţării, ci o orientare activă de asumare a responsabilităţii pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării, pentru soluţionarea problemelor cu care societatea românească se confruntă.

Doar în perspectiva acestei viziuni, considerarea economiei ca o componentă a societăţii româneşti şi starea societăţii româneşti ca un obiectiv prioritar al politicului, se poate dezvolta un proiect de ţară. Ca simplu observator imparţial, deşi multe critici am şi eu în calitatea mea de cetăţean, mă pot totuşi întreba de ce partidele de guvernare sunt acuzate de guvernare dezastruoasă? Pentru că promovează o creştere a veniturilor populaţiei, o finanţare mai substanţială a sănătăţii? Sau sunt alte critici a căror formulare nu o găsesc.

În întreaga perioadă a tranziţiei, toate partidele, în grade diferite, au considerat că societatea nu este un obiectiv prioritar, ci unul secundar, soluţionat automat prin creşterea economică; că reforma tranziţiei are un cost social ridicat inevitabil, pentru care politicul nu-şi asumă responsabilitatea. Nu a existat o politică de creştere economică, nici o politică de creare a locurilor de muncă, s-a adoptat o politică a salariului mic; serviciile sociale, sănătate, educaţie, asistenţă socială, au fost cronic subdezvoltate în comparaţie cu standardele europene. Toate partidele au promovat viziunea statului mic, cu bugete subdimensionate în raport cu celelalte ţări europene. Doar în ultimii doi ani guvernarea PSD-ALDE a promovat o politică de creştere treptată a veniturilor salariale şi a pensiilor şi o atenţie specială acordată sistemului medical. Pentru asta e acuzat de guvernare „dezastruoasă”?

Remarci finale 

Aş formula câteva concluzii. Pentru viitorul nostru este important să dăm, în fine, atenţie prioritară societăţii noastre.

  1. Deşi economia se află într-un proces de mondializare/europenizare, lumea, cel puţin în prezent, este a naţiunilor care se află în parteneriat/cooperare, dar şi în competiţie. Interesul naţional este o prioritate a tuturor politicilor statelor, inclusiv a promovării intereselor economiilor naţionale în competiţie cu celelalte economii.
  2. Statele europene sunt caracterizate prin promovarea respectării legilor, funcţionarea „de drept”, dar obiectivul politic prioritar este promovarea economiei naţionale şi dezvoltarea social-economică a ţării.
  3. Mai ales pentru o ţară ca România, aflată încă într-o situaţie de subdezvoltare, este vital să promoveze o orientare activă de proiectare a dezvoltării social-economice, de lichidare a decalajelor economice şi sociale.
  4. 4.    Un Proiect de ţară trebuie să stea în centrul preocupărilor politice, tema centrală a disputelor electorale.

[1] Vladimir Pasti, Probleme şi politici sociale ale guvernărilor României şi Iulian Stănescu, Agenda socială şi politicile publice în Mihail Caradaică şi Victoria Soiciu, coord., Stânga şi agenda socială a României, Tritonic, 2019



Facebook

Un test pentru viziunea politică a celor doi candidaţi pentru preşedinţie

Peste 10 zile vor fi alegerile prezidenţiale. Alegătorii se aşteaptă ca cei doi candidaţi din turul doi să-şi clarifice viziunile politice pe care vor să le promoveze. Constituţia cere ca preşedintele să nu aibă angajare politică, dar e normal să aibă o viziune politică. Noi, alegătorii, suntem îndreptăţiţi să ştim ce viziuni politice au ...

Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem

Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez. Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil. Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu ...

Publicistică sociologică la Târgul de Carte Gaudeamus

Târgul de Carte Gaudeamus Ediția a XXVI-a se va desfășura în Pavilionul B2 Romexpo, București, în perioada 20-24 noiembrie 2019. Organizatori sunt Radio România și Reading Program. Dl. Oltea Şerban-Pârâu se ocupă de Management Consultant din partea Radio Romania Media Cultural Centre, iar dl. Vladimir Epstein este Honorary Director. Printre evenimentele ...

România deleuziană. Fragmentul XXXIII, despre păsări și animale (IV)

Preambul: Lecturile sunt de două feluri, cele care produc iluminare și celelalte. „Gândirea trebuie să fie lansată ca o piatră de către o mașină de război” afirmă Deleuze. De aici și rostul scrierii: „A scrie ceva ce trebuie să producă viteză”. Aici vedem rostul metaforelor, acela de a fi producătoare de iluminare. De altfel, nu ...

Conferința națională cu participare internațională „Devianță și criminalitate. Evoluție, tendinţe și perspective” „DECRET” – ediția 5/2019

În perioada 14-15 noiembrie 2019 a fost organizată de către Facultatea de Științe Economce, Juridice și Administrative, Universitatea „George Bacovia” din Bacău a cincea ediție a conferinței naționale cu participare internațională „DECRET – Devianță și criminalitate. Evoluție, tendințe și perspective”. Conferința s-a bucurat de o amplă susținere din partea instituțiilor ...

„Decalogul lui Chomsky” în actualitate

Lingvistul şi filozoful american, unul dintre fondatorii ştiinţelor cognitive, Avram Noam Chomsky (n. 1924) este cunoscut pe plan internaţional şi ca un percutant critic social şi activist politic. Este professor emeritus al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). A publicat peste 100 de cărţi, în limba română fiind traduse următoarele: Teorii ale limbajului. Teorii ...

Gina Stoiciu, Exilul : Viața în fragmente, Polirom , 2014.

De ce scriu exilul? Poate pentru că vreau să îl ințeleg. Poate pentru că vreau să las o dovadă a existenței exilului și a existenței mele . Sunt cuvintele testament ale autoarei, Gina Stoiciu, care pune exilul canadian în cuvinte, 30 de ani mai târziu. Exilul ca și emigrația se povestesc ...

De ce să ne implicăm activ prin participare și vot la alegerile prezidențiale

Orice alegere este importantă, mai ales acele alegeri care implică și destinele celorlalți, al familiei sau al comunității din care facem parte. Alegerile prezidențiale sunt o formă concretă de iubire față de aproapele nostru, prin civismul activ și prin efortul care nu așteaptă o răsplată personală. Vocile se fac auzite, ...