Romania Sociala logo
Menu

De ce Trump, nu Clinton? Partea întâi: candidaţii

autor:   14 November 2016  

Iulian Stănescu

La fiecare 4 ani, alegerile prezidenţiale din SUA ne oferă şansa unei mai bune înţelegeri atât a societăţii americane, cât şi a complexului mecanism din jurul votului.

Rezultatul a fost strâns, chiar foarte strâns.

Clinton este deja în faţă la numărătoarea voturilor şi probabil că la final va avea un avans de circa o jumătate de procent, adică peste o jumătate de milion de voturi. Preşedintele SUA este însă ales indirect, iar în Colegiul Electorat victoria lui Trump este clară: 306 (cu Michigan, unde se mai numără voturi) la 232. Totuşi, cu 80.000 de voturi în plus în Pennsylvania şi 14.000 în Michigan, Clinton ar fi ajuns la Casa Albă [1].

Aşadar, de ce Donald Trump şi nu Hillary Clinton?

Atunci când rezultatul unor alegeri este aşa de strâns, candidatul şi campania sa reprezintă factorii decisivi.

În ceea ce priveşte candidatul, mai ales în cazul unor alegeri uninominale, favorabilitatea sa – adică diferenţa netă între cei care au o opinie favorabilă (sau, şi mai simplu, îl plac) şi cei care au o opinie nefavorabilă – reprezintă indicatorul cheie, mai important chiar decât intenţia generică de vot pentru partidul din care provine.

Alegerile din 2016 au adus o noutate: pentru prima dată, candidaţii ambilor partide, Democrat şi Republican, au fost percepuţi nefavorabil. Clinton a încheiat campania cu -13%, iar Trump şi mai prost, cu -21%, conform datelor de sondaj centralizate de Real Clear Politics [2]. Aceleaşi scoruri au reieşit şi la exit-poll [3]. La aceste valori, orice candidat ar avea mari probleme de a câştiga.

Deşi stătea ceva mai bine la favorabilitate, de ce a pierdut Clinton? Cred că aici sunt cel puţin trei răspunsuri sau explicaţii, toate complementare.

Primul: intensitatea emoţională a curentului de opinie negativ. Aici există date publice din exit-poll, care mă fac să cred că intensitatea emoţională a fost mai puternică în cazul lui Clinton decât al lui Trump. Totuşi, şi mai clare ar fi fost datele din focus-grupuri.

Al doilea: proiecţia de putere, de forţă. Pentru un candidat cu notorietate deplină, după cât de mult e plăcut, al doilea indicator relevant este proiecţia de putere. Acesta ţine şi mai mult de ceea ce numim charismă. Iarăşi nu avem date, însă înclin să cred că Trump, prin felul său de a fi, prin maniera sa, este un personaj care proiectează forţă într-un grad mult mai ridicat decât Clinton. Imaginea sa de om de afaceri de succes, notorietatea dată de un reality show în care decidea cine şi când este dat afară, felul de a vorbi şi de a se îmbrăca etc. – toate contribuie la imaginea de om puternic. În fond, prin proiecţia de forţă a câştigat, în bună parte, alegerile primare din cadrul Partidului Republican şi a trimis acasă 16 politicieni de profesie.

Al treilea: percepţia „Clinton – candidat al sistemului” versus „Trump – candidat insurgent, anti-sistem”.

Abilitatea de a aduce schimbare a fost indicată drept calitatea candidatului care contează cel mai mult de către aproape 40% din respondenţii sondajului la ieşirea de la urne.

Mai important, după o sumedenie de considerente – o întreagă carieră la Washington, uzură din atacuri şi scandaluri repetate de-a lungul unei lungi cariere, numele, Fundaţia Clinton şi legăturile cu marile bănci şi corporaţii, apartenenţa la ceea ce americanii şi britanicii numesc „The Establishment”, provenienţa de la partidul preşedintelui în funcţie, aflat la finalul celui de al doilea mandat – Hillary Clinton a părut a fi candidatul Sistemului, al status-quo-ului, al unei ordini economice şi sociale deloc apreciată (chiar intens detestată) de marea majoritate a americanilor. 62% dintre respondenţii exit-poll au apreciat că SUA sunt într-o direcţie greşită. 67% au considerat că starea economiei este nu prea bună sau slabă. Peste jumătate credeau că economia reprezintă principala problemă a SUA. Toate aceste date de opinie vin în completarea datelor factuale privind ocuparea, nivelul de trai, inegalităţile economice şi sociale din SUA.

În cele din urmă, alegerile au devenit un referendum pro sau contra candidatului perceput a fi „în funcţie” sau care cel puţin reprezintă ordinea statornicită, „Establishment-ul”. Pentru un segment critic de alegători, neajunsurile personale ale lui Trump au contat prea puţin într-o asemenea decizie. Şi mai simplu, oamenii au votat „împotriva” lui Hillary Clinton şi mai puţin „pentru” Trump.

Cam atât acum despre candidaţi. Despre campanie, într-o postare viitoare.

[1] Numărarea voturilor încă nu este încheiată. Rezultate parţiale disponibile la http://edition.cnn.com/election/results

[2] http://www.realclearpolitics.com/epolls/other/president/clintontrumpfavorability.html

[3] Rezultatele sondajului la ieşirea de la urne sunt disponibile la adresa http://edition.cnn.com/election/results/exit-polls



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...