La fiecare 4 ani, alegerile prezidenţiale din SUA ne oferă şansa unei mai bune înţelegeri atât a societăţii americane, cât şi a complexului mecanism din jurul votului.

Rezultatul a fost strâns, chiar foarte strâns.

Clinton este deja în faţă la numărătoarea voturilor şi probabil că la final va avea un avans de circa o jumătate de procent, adică peste o jumătate de milion de voturi. Preşedintele SUA este însă ales indirect, iar în Colegiul Electorat victoria lui Trump este clară: 306 (cu Michigan, unde se mai numără voturi) la 232. Totuşi, cu 80.000 de voturi în plus în Pennsylvania şi 14.000 în Michigan, Clinton ar fi ajuns la Casa Albă [1].

Aşadar, de ce Donald Trump şi nu Hillary Clinton?

Atunci când rezultatul unor alegeri este aşa de strâns, candidatul şi campania sa reprezintă factorii decisivi.

În ceea ce priveşte candidatul, mai ales în cazul unor alegeri uninominale, favorabilitatea sa – adică diferenţa netă între cei care au o opinie favorabilă (sau, şi mai simplu, îl plac) şi cei care au o opinie nefavorabilă – reprezintă indicatorul cheie, mai important chiar decât intenţia generică de vot pentru partidul din care provine.

Alegerile din 2016 au adus o noutate: pentru prima dată, candidaţii ambilor partide, Democrat şi Republican, au fost percepuţi nefavorabil. Clinton a încheiat campania cu -13%, iar Trump şi mai prost, cu -21%, conform datelor de sondaj centralizate de Real Clear Politics [2]. Aceleaşi scoruri au reieşit şi la exit-poll [3]. La aceste valori, orice candidat ar avea mari probleme de a câştiga.

Deşi stătea ceva mai bine la favorabilitate, de ce a pierdut Clinton? Cred că aici sunt cel puţin trei răspunsuri sau explicaţii, toate complementare.

Primul: intensitatea emoţională a curentului de opinie negativ. Aici există date publice din exit-poll, care mă fac să cred că intensitatea emoţională a fost mai puternică în cazul lui Clinton decât al lui Trump. Totuşi, şi mai clare ar fi fost datele din focus-grupuri.

Al doilea: proiecţia de putere, de forţă. Pentru un candidat cu notorietate deplină, după cât de mult e plăcut, al doilea indicator relevant este proiecţia de putere. Acesta ţine şi mai mult de ceea ce numim charismă. Iarăşi nu avem date, însă înclin să cred că Trump, prin felul său de a fi, prin maniera sa, este un personaj care proiectează forţă într-un grad mult mai ridicat decât Clinton. Imaginea sa de om de afaceri de succes, notorietatea dată de un reality show în care decidea cine şi când este dat afară, felul de a vorbi şi de a se îmbrăca etc. – toate contribuie la imaginea de om puternic. În fond, prin proiecţia de forţă a câştigat, în bună parte, alegerile primare din cadrul Partidului Republican şi a trimis acasă 16 politicieni de profesie.

Al treilea: percepţia „Clinton – candidat al sistemului” versus „Trump – candidat insurgent, anti-sistem”.

Abilitatea de a aduce schimbare a fost indicată drept calitatea candidatului care contează cel mai mult de către aproape 40% din respondenţii sondajului la ieşirea de la urne.

Mai important, după o sumedenie de considerente – o întreagă carieră la Washington, uzură din atacuri şi scandaluri repetate de-a lungul unei lungi cariere, numele, Fundaţia Clinton şi legăturile cu marile bănci şi corporaţii, apartenenţa la ceea ce americanii şi britanicii numesc „The Establishment”, provenienţa de la partidul preşedintelui în funcţie, aflat la finalul celui de al doilea mandat – Hillary Clinton a părut a fi candidatul Sistemului, al status-quo-ului, al unei ordini economice şi sociale deloc apreciată (chiar intens detestată) de marea majoritate a americanilor. 62% dintre respondenţii exit-poll au apreciat că SUA sunt într-o direcţie greşită. 67% au considerat că starea economiei este nu prea bună sau slabă. Peste jumătate credeau că economia reprezintă principala problemă a SUA. Toate aceste date de opinie vin în completarea datelor factuale privind ocuparea, nivelul de trai, inegalităţile economice şi sociale din SUA.

În cele din urmă, alegerile au devenit un referendum pro sau contra candidatului perceput a fi „în funcţie” sau care cel puţin reprezintă ordinea statornicită, „Establishment-ul”. Pentru un segment critic de alegători, neajunsurile personale ale lui Trump au contat prea puţin într-o asemenea decizie. Şi mai simplu, oamenii au votat „împotriva” lui Hillary Clinton şi mai puţin „pentru” Trump.

Cam atât acum despre candidaţi. Despre campanie, într-o postare viitoare.

[1] Numărarea voturilor încă nu este încheiată. Rezultate parţiale disponibile la http://edition.cnn.com/election/results

[2] http://www.realclearpolitics.com/epolls/other/president/clintontrumpfavorability.html

[3] Rezultatele sondajului la ieşirea de la urne sunt disponibile la adresa http://edition.cnn.com/election/results/exit-polls