Lingvistul şi filozoful american, unul dintre fondatorii
ştiinţelor cognitive, Avram Noam Chomsky (n. 1924) este cunoscut pe plan
internaţional şi ca un percutant critic social şi activist politic. Este professor emeritus al Institutului de
Tehnologie din Massachusetts (MIT). A publicat peste 100 de cărţi, în limba
română fiind traduse următoarele: Teorii ale limbajului. Teorii ale învăţării (în colaborare cu Jean Piaget) (1988) ; Hegemonie sau supravieţuire. America în
căutarea dominaţiei globale (2003) ; Ambiţii imperiale (2005) ; Intervenţii
(2007) ; Noi creăm viitorul
(2012) ; Despre natura umană (în
colaborare cu Michel Foucault) (2012) ; Requiem pentru americani (2018) ; Cine conduce lumea? (2018).
„Decalogul lui Chomsky”, o prezentare didactică a celor zece
strategii de manipulare, este extras din Manufacturing
Consent: The Political Economy of the Mass Media de Edward S. Herman şi Noam Chomsky (1988).Voi prezenta aceste strategii
folosindu-mă de studiul „10 strategies of manipulation” de Marina Kovačević (2019). Menţionez că „Decalogul
lui Chomsky” a devenit viral, fiind tradus în limba română şi interpretat
destul de aproximativ. Am ilustrat cele zece strategii aducând în discuţie
practica manipulării din România de după prăbuşirea comunismului.
1)
Distragerea permanentă a atenţiei de
la problemele sociale reale, importante, prin orientarea spre distracţie şi
informaţii nesemnificative. Strategia distragerii este esenţială pentru a
împiedica interesul publicului pentru cunoştinţele fundamentale din domeniile
economiei, psihologiei, neurobiologiei, ciberneticii. Cu alte cuvinte, ţineţi
publicul ocupat, ocupat să nu aibă timp să gândească. Prăbuşirea comunismului
în România a fost însoţită de cântec şi veselie. Minunatul cântec brazilian
„Lambada” răsuna la radio şi la TV, în autobuze, pe stradă (cel puţin în
Bucureşti). Mass-media tradiţională de azi a renunţat la temele de ştiinţă
popularizată, la emisiunile educative, furnizând din abundenţă informaţii
despre accidente rutiere, despre explozii care urmau să se întâmple dacă nu
s-ar fi intervenit la timp, despre amantele oamenilor politici etc.
2)
Crearea de probleme, apoi oferirea
soluţiilor: folosirea modelului „problemă – reacţii – soluţii”. Crearea de
probleme economice, sociale constituie primul pas în acceptarea hotărârilor
guvernamentale. De exemplu, lăsaţi să se extindă şi să se intensifice violenţa
urbană pentru ca apoi să interveniţi cu măsuri guvernamentale salvatoare, cu
legi şi politici care să asigure siguranţa oamenilor, în detrimentul
libertăţii, sau creaţi crize economice pentru ca populaţia să accepte
necesitatea reducerii drepturilor sociale şi desfiinţarea unor servicii
publice. Montarea de camere video de supraveghere în spaţiile publice, în şcoli
etc. nu înseamnă şi restrîngerea dreptului la intimidate?
3)
Aplicarea treptată an după an, cu
picătura, a măsurilor dure inacceptabile. Spre exemplu, aplicarea măsurilor
neoliberale în anii 1990: statul minimal, privatizările, şomajul masiv,
reducerile salariale, neasigurarea veniturilor pentru un trai decent şi alte
măsuri nepopulare, care ar fi revoltat populaţia dacă ar fi fost aplicate
concomitent. În anii 1990 s-a discutat în mass-media din România cum „să tăiem
coada câinelui”: dintr-o singură lovitură sau bucată cu bucată. S-a urmat
strategia aplicării treptate a unor măsuri nepopulare.
4) Obţinerea
acordului de moment a populaţiei
pentru aplicarea în viitor a unor măsuri dureroase, dar necesare. Este mai uşor
să suporţi un sacrificiu în viitor decât unul imediat. În general, oamenii cred
că în viitor va fi mai bine şi că nu va mai trebui făcute sacrificii. Și apoi
se obişnuiesc cu ideea că vor fi sacrificii în viitor şi acceptă resemnaţi
previziunile. În prezent, opoziţia parlamentară (în principal, Partidul
Naţional Liberal) atrage atenţia asupra datoriei externe uriaşe contractată de
guvernarea Partidului Social Democrat, fapt ce va conduce la înrăutăţirea
condiţiilor de trai în viitor, când va veni scadenţa. Oamenii gândesc probabil
că „ce o fi să fie” este mai bine să se întâmple mai târziu decât acum. Muţi
români îşi amintesc că, după prăbuşirea comunismului în Europa, unele ţări
(Polonia, Ungaria) au fost iertate de datoriile externe. Ceauşescu s-a
încăpăţâna să le plătească…
5)
Adresarea către populaţie ca unui
copil de vârstă mică. Este evident acest principiu în propaganda pentru
promovarea unor bunuri şi servicii: vocabular simplu, intonaţia copiilor de
vârstă mică, emoţionalitate. Aud mereu cum invitaţii la dezbaterile televizate
precizează: „Ca să înţeleagă publicul dvs.” – ca şi când ar explica teoria
relativităţii a lui Albert Einstein şi nu nişte banalităţi oarecare. Printr-o
astfel de adresare se încurajează gândirea superficială, creându-se premisele
intoxicării informaţionale.
6)
Apelul mai mult la emoţii decât la raţiune.
În felul acesta se deschide uşa pentru implantarea subconştientă a unor
dorinţe, frici şi anxietăţi, inducându-se anumite tipuri de comportamente.
„Guvernarea PSD a aruncat economia ţării într-un dezastru…” Datele statistice
privind creşterea economic arată altceva.
7)
Menţinerea publicului în ignoranţă şi
mediocritate. Calitatea deplorabilă a educaţiei populaţiei sărace conduce
la adâncirea discrepanţei între categoriile sociale privilegiate şi cele
dezavantajate. În România, în ultimii 30 de ani, polarizarea social-economică
s-a accentuat continuu.
8)
Încurajarea publicului să se complacă în
mediocritate. Un public stupid, vulgar, needucat este uşor de manipulat.
Vulgaritatea de la canalele TV din România de azi se întâlneşte seară de seară:
vorbe groase, exprimări obscene, excremente. De la TV vulgaritatea inundă
strada.
9)
Stimularea vinei de sine. Indivizii
sunt încurajaţi să se învinovăţească pentru situaţia în care se găsesc: De vină
este lipsa lor de demnitate, de efort, abilităţile deficiente, ca şi
inteligenţa care lasă de dorit. Astfel, în loc să se revolte împotriva
sistemului social-politic şi economic, oamenii se complac în situaţia dată. Am
auzit de atâtea ori sloganul: „Un popor care votează corupţi,
impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, este complice”. Deci,
electoratul poartă vina corupţiei. De unde putem însă să ştim care sunt
corupţii înainte ca justiţia să se pronunţe? Şi nu o singură dată justiţia a
dat un verdict târziu, după alegerile electorale, sau a clasat dosarele marelui
jaf.
10)
Cunoaşterea psihologiei oamenilor
mai bine decât se cunosc ei înşişi. În ultimii 50 de ani, descoperirile
ştiinţifice, progresul cunoaşterii au făcut să se mărească decalajul dintre
nivelul cunoştinţelor populaţiei şi cel al elitelor. Datorită biologiei,
neurobiologiei şi psihologiei aplicate, „sistemul” cunoaşte şi înţelege mai
bine omul sub aspect fizic şi psihologic. S-a ajuns astfel ca în multe cazuri,
„sistemul” că controleze comportamentele oamenilor mai bine decât şi-ar putea
controla comportamentele ei înşişi.
„Decalogul lui Chomsky”, dedus din Manufacturing Consent (Herman, Chomsky, 1988), îşi păstrează şi în prezent actualitatea: a fost aplicat şi foarte probabil va mai fi utilizat nu numai în SUA, ci şi în alte ţări. Pentru a spori rezistenţa la încercarea de manipulare, utilizându-se una sau alta dintre cele zece strategii, consider că este necesară cunoaşterea lui de către un număr cât mai mare de cetăţeni şi că ar trebui încorporat în manualele şi tratatele de psihologie şi sociologie a propagandei şi manipulării. De altfel, în acelaşi sens se pronunţă mulţi specialiştii din domeniul ştiinţelor umaniste. Spre exemplu, profesorul Andrew Mullen din Departamentul de ştiinţe sociale de la Universitatea Northhumbria (Marea Britanie) şi dr. Jeffery Klaenn, editor şi comentator politic din Marea Britanie, consideră că modelul propagandei Edward S. Herman şi Noam Chomsky este fundamental pentru înţelegerea comportamentului mass-media şi, în acelaşi timp, accesibil chiar pentru nespecialişti. „Acest model este orientat către cercetarea empirică şi poate fi aplicat fără dificultate oricărei ştiri referitoare la probleme sociale interne şi internaţionale” (Mullen, Klaenn, 2010, p. 225). Cei doi analişti britanici ai propagandei apreciază că modelul Herman – Chomsky este mai actual astăzi, în epoca globalizării, decât în urmă cu mai mult de 30 de ani când a fost elaborat.
Bibliografie
Herman, Edward S., Chomsky, Noam (1988). Manufacturing Consent: The Political
Economy of the Mass Media. New York, Pantheon Books.
Kovačević, Marina (2019). 10 strategies of manipulation. Belgrad,
University of Arts.
Mullen, Andrew, Klaenn, Jeffery
(2010). „The Herman–Chomsky propaganda model: A critical approach to analysing
mass media behavior”, Sociology Compass,
4, 4, pp. 215-229.
________________________________________________________________________________________
Din
volumul „Opinia publică. Persuasiune, propagandă, manipulare”, în curs de
apariţie la Alexandria Publishing House.
