Adevărul, victimă a unui război

Mărturisesc că am simțit o mică vinovăție de a fi incapabilă să scriu despre războiul din Ukraina. Știu că războiul nu este arta binelui. Știu că un război produce oroare și fascinație și că   impresionează prin cruzimea lui. Mai știu că războiul produce o avalanșă de știri și că Adevărul în timp de război este un voiaj în teren minat. Ce am știut și nu am știut despre războiului din Yugoslavia? Ce s-a spus și ce nu s-a spus despre războiul din Irak sau Siria? Prima victimă a unui război este desigur adevărul. 

Se reduce războiul actual din Ukraina la «nebunia lui Putin» ? La confruntarea binelui cu Răul ?  Există desigur și o escalada simetrică a violenței, pentru că așa este în război.  După experiența Revoluției din 1989 din România și a interpretărilor expeditive și emoționale,  ar trebui să ne ferim de perspectiva timpului scurt, de istoria evenimențială, de agitația politică. Jurnalismul se înscrie în timpul scurt, timpul iluziilor noastre.

Adevărul despre un război este multiplu. Un război presupune secrete strategice și tactice. Un  război presupune propaganda ca o redutabilă armă de război. Va fi interesant să vedem ce explicații analitice vor apărea, când situația pe front se va calma. Pentru moment singura observație pe care o pot avansa este faptul că există o ierarhie în modul de a trata acest război între Ukraina și Federația rusă. Subiectul esențial, adică pacea și negocierile pentru pace, nu este deocamdată o prioritate. 

2. Temă și variațiuni

Acest text este epistemologic, nu geopolitic. De unde și titlul eseului (teoria punctelor de vedere) și  subtitlurile  (adevărul ca victimă a războiului, temă și variațiuni)

Ne amintim că evenimentele legate de al doilea război mondial, și în particular despre hitlerism,  au generat un întreg front de combatanți contra violenței reale și simbolice. Laici, religioși, scriitori, eseiști, oameni politici, istorici, experți în geopolitică, sociologi și psihologi au încercat să descifreze adevărul despre figura emblematică a lui Hitler, cel care vroia să fondeze «imperiul de 1000 de ani». Și o serie de interpretări analitice din perspective disciplinare diferite. Nu este vorba de a compara acea perioadă din trecut și războiul actual între Ukraina și Federația rusă. Este vorba de a pune în discuție multitiplicarea explicațiilor. Fiecare explicație încearcă să descifreze «adevărul»,  propunînd o cheie de lectură particulară. Ce facem în acest caz, căutăm interpretarea bună , adevărul ? Dar cum să decantăm adevărul despre un război?

Acum cîțiva ani am încercat să înțeleg «nebunia destructivă a lui Hitler». Și am început prin a mă documenta. Cu cât citeam mai mult, cu atât găseam mai multe «adevăruri». Am încercat să le adun și să le clasez. Nu intenționam să găsesc «interpretarea corectă» , ci să refac desenul « gîndirii complexe și multiple » în jurul fenomenului vizat. M-am gândit la « faptul social total ».  Pentru Marcel Mauss, care are paternitatea conceptului, un fapt social total implică faptul că observatorul face parte din observație; subiectivitatea sa intră așadar în joc. De aceea, dincolo de dimensiunea psihosociologică a observației (opinii, credințe și mentalități), un fapt social total ne obligă și la o privire asupra istoricității fenomenului și a contextului larg. Altfel spus, cum observatorul are propriile sale percepții și aderă la anumite reprezentări sociale, el trebuie să vizeze și referințe legate de context și istoricitatea evenimentului. 

În perspectiva adevărului multiplu, aș vrea să prezint foarte scurt,  rodul unei cercetări a  mele despre interpretările multiple ale fenomenului hitlerism (Communication et mise en scene). Voi prezenta doar cîteva din interpretările reținute, pentru nevoile argumentării tezei pe care o propun : teoria punctelor de vedere. 

Voi începe cu ceea ce m-a impresionat la modul subiectiv și personal. Germanul Ingo Kolboom mărturisește în cartea sa  (Piese de identitate) : ”Și eu mă simțeam vinovat de atâtea orori, pentru că nu reușeam să sesizez nici cauzele, nici dimensiunile. În același timp, trăiam cu amintirea tatălui meu, un tată model, afectuos, fost ofițer al Wehrmacht-ului. Cheia de lectură este emoțională : perplexitate, ambiguitate, ambivalență, culpabilitate individuală și colectivă. Asta mă duce cu gândul la relatările  din partea unor victime ale războilui dintre Ukraina și Federația rusă, ai căror părinți sunt, unul de origină ukrainiană, celălat de origină rusă. Dar și multele reacții ale populației civile despre faptul că acest război are și o dimensiune fratricidă.

(1) Teza manipulării și a propagandei emoționale

În celebra carte Violul mulțimii prin propagandă, Tchackotine avansează teza forței de manipulare a discursurilor lui Hitler transmise la radio în fiecare zi, reluate și în cinema și presă. Totul într-un crescendo, care se transformă într-un veritabil viol de conștiințe. Este teza manipulării prin ritmul și intensitatea mesajelor mediatice. La rîndul său, Jean-Marie Domenach explică (Propaganda politică) rolul artileriei psihologice și mecanismul propagandei naziste, care plonjează în zonele obscure ale inconștientului colectiv, prin exaltarea purității sîngelui, a rasei, a instinctelor de distrugere. Recursul la emoții, ură și exaltarea promisiunilor fac parte din această artilerie psihologică. Se recurge, între altele, la mitologia ancestrală. Printre cei care l-au urmat pe Hitler până la capăt, mulți l-au detestat; dar ritmul și intensitatea mașinii de propagandă (verbul, poezia, violența imaginilor) i-au hipnotizat și îndepărtat de conștiința de sine.

Aici este privilegiată cheia de lectură referitoare la funcțiile poetice, emotive și psihanalitice ale propagandei naziste.    

(2 ) Teza neomarxistă: Hitler o marionetă a marelui capital.

Louis Althusser considera că Hitler era un produs al capitalismului german în plină expansiune. Acesta avea nevoie de o economie puternică, de un sprijin politic și de o ideologie și instituții care să-i legitimeze expansiunea. Școala de la Francfort a accentuat expresiile de barbarie stilizată, societate total administrată și a subliniat și paradigma manipulării prin comunicarea de masă. Theodor Adorno a degajat, cu ajutorul expresiei de personalitate autoritară, un soi de profil al indivizilor înclinați către prejudecăți etnice. Exemplu de antisemitism a lui Hitler i-a servit de model pentru teoria sa. Această explicație a fost bine integrată de sensibilitatea sovietică, care a furnizat un mare efort de război și a înregistrat mari sacrificii umane (27 de milioane de morți militari și civili)  în lupta finală pentru înfrângerea hitlerismului.

(3)  Teza negocierii și raporturi de putere

Ne putem aminti de celebrul film oscarizat a lui Spielberg, Lista lu Shindler,  în care se fac referințe la negocieri și tranzacții între naziști și comunitatea de evrei din Cracovia. Oskar Shindler, industriaș german, membru al partidului nazist, corupe membrii ai Wehrmacht-ului și ofițeri SS, pentru interesele sale. El angajează un contabil evreu, Stern, care are contacte cu piața la negru și comunitatea de evrei. Stern îl va ajuta pe industriașul german să găsească finanțare pentru industria sa. Shindler întreține relații amicale cu naziștii și profită de averea și de calitatea sa de Herr Direktor. Datorită lu Stern, Herr Direktor va avea mână de lucru ieftină; prin intermediul lui Stern, va angaja evrei, salvându-i astfel de la deportare sau chiar de la execuție.

Cheia de lectură este interacțiunea și negocierea între puteri inegale, în contextul unei ideologii nazistă.   

(4) Explicația etnopsihologică

Daniel Goldhagen (Călăii voluntari a lui Hitler) insistă asupra gândirii germane a națiunii, asupra conceptului gemeinschaft, după care logica de sânge și de neam este mai importantă decât ideea  republicană a contractului social. Hitler nu a fost decât moașa sufletului celt și german, un suflet traversat de pulsiuni rasiste și războinice. Hitler repeta mereu că popoarele care renunță la puritatea rasei, renunță la unitatea și  pasiunea sufletului. Această mitologie a fost alimentată de contribuțiile succesive  a unor mari figuri emblematice precum Fichte, Goethe, Wagner. Nu declara Fichte în Discursul pentru națiune că națiunea germană este o națiune aleasă, căci ea este pură? Nici o latinitate nu a poluat-o, datorită sângelui ei pur și nealterat. Și «germanicii» Goethe, Wagner au exaltat, în literatură și muzică, virtuțile faustiene.

Acest tip de explicație, care aliază antropologia și psihologia, era susceptibilă să legitimeze procesul de la Nurenberg, regizat de americani, care (precum Franța) valorizau modelul Gesselschaft în construcția națională. Dacă modelul Gesselschaft era modelul contractului civic și republican și se baza pe o voință gândită, modelul Gemeinschaft era rodul unei voințe organice și se caracteriza prin atașamentul individului la legăturile de sînge: sat, neam, practici tradiționale. Este vorba desigur de cunoscută teorie a lui Ferdinand Tonnies despre cele două modele de cristalizare a unei nații.     

(5 ) Explicația psihanalitică

Interesul americanilor pentru procesul de la Nurenberg a condus la marele succes de librărie a cărții De ce Hitler? (Rosenbaum și Lattes). Este privilegiată explicația etnopsihologică și psihanalitică, se insistă pe resentimentele față de evrei. În acest sens, Simon Wiesenthal propune o cheie de lectură freudiană. Hitler a avut relați incestuoase cu nepoata sa. Bunicul său era de fapt tatăl său. Relațiile sale cu mama au fost bizare. Prin acțiunile sale obscure, Hitler căuta să sublimeze origina sa evreiască pe partea bunicului și sifilisul pe care i l-ar fi transmis o prostituată evreică. Psihiatrul Walter Langer de la universitatea Harvard aduce « probe irefutabile ». din arhivele CIA: Hitler era, sexual vorbind anormal; el avea  «doar o singură bulă». 

(6) Aș încheia cu teza complexității: Ian Kershaw

Kershaw (Ce este nazismul? Probleme și perspective de interpretare) încearcă să alieze interpretări  diferite despre nazism. Cu o viziune asupra carismului lu Hitler, inspirată de gândirea lui Weber, Kershaw consideră că puterea lui Hitler se explică prin capacitatea acestuia de a răspunde la așteptările pe care poporul german le-a plasat în el. Dar asta într-un context de criză economică și politică. Și într-o perspectivă istorică; Hitler vroia să fondeze «imperiul visat , imperiul de 1000 de ani». Hitler apare așadar ca o personalitate cu calități excepționale,  în contextul geopolitic și social de atunci. Istoricitatea ascensiunii hitlerismului intră în rezonanță cu credințele populare despre Salvatorul nației, Omul providențial de care poporul german avea atunci nevoie.Credem că această teză propune o cheie de lectură care ia în considerație mai multe dimensiuni: cele psihosociologice, cele sociologice și cele istorice.

*

Spune Kundera (Perdeaua): « Pornind de la lupta contra nazismului, toată istoria contemporană ar fi văzută și trăită ca pe o înfruntare între Bine și Rău. Războaiele, revoluțiile, ca și represiunile au fost vânate și expediate din teritoriul tragicului și expediate sub autoritatea judecătorilor avizi de pedeapsă. Este o regresie? Este o cădere a omenirii în stagiul pretragic al umanității?  Dar în acest caz cine a regresat ? ».