În articolul anterior ( Care e cauza subdezvoltării României: I, 20 ianuarie) s-a argumentat teoretic ipoteza că în Europa sunt două modele de tranziție: un model apropiat ca profil de orientarea vestului european, cristalizat în perioada 1945-1970 și model bazat pe filozofia neo-liberală promovată de instituțiile economice mondiale (FMI și Banca Mondială). Aici voi supune ipoteza unui test empiric: ipotez a două modele de tranziție este susținută de datele empirice ?
Modelul țărilor europene occidentale au fost cristalizate în anii 1945-70. Ieșirea din criza generată de cel de al doilea război mondial a avut ca obiectiv reconstrucția social-economică a țărilor. Acest model a fost modificat în timp, dar structura lui fundamentală nu a fost modificată: Franța, Germania, Olanda, Suedia….
Modelul tranziției, bazat pe viziunea neoliberală, a fost promovat la început de instituțiile mondiale care au preluat responsabilitatea de a coordona procesul de tranziție.
Toate țările europene în tranziție au fost de la început bazate pe modelul tranziției neoliberală. Situația actuală țărilor în tranziție s-a diferențiat pe parcurs. Un grup de 8 țări în tranziție, Republica Cehă, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, influențate la început și ele de modelul neo-liberal, destul de repede au adoptat mai mult modelul vest-european. Și un grup de 2 țări, România și Bulgaria, a căror tranziție a fost ghidată de instituțiile mondiale chiar până în prezent. Nu voi analiza aici cauzele alegerii unei strategii sau a alteia, ci efectele acestor opțiuni. Între cele două grupuri de țări sunt diferențe finale substanțiale[1].
Sunt comparate trei grupe de țări europene: țările ”vest-europene” cu tradiție (EU 16,17/ 18), Germania, Franța, Olanda, Suedia…, țările în tranziție mai apropiate de modelul Vest-european (UE 8) și România și Bulgaria (UE2). Aici mă voi opri doar asupra situației României în raport cu celelalte țări europene.
Performanța economică a tranziției românești comparativ cu alte țări în tranziție: primii 10 ani de tranziție
Diferențele dintre cele două grupuri de țări în tranziție sunt clare încă din primii zece ani, 1990-1999.
| Polonia | R. Cehă | Ungaria | Bulgaria | România | |
| PIB în 1999 ca % din 1989 | 247,7% | 225,6% | 203,5% | 114,3% | 79,9% |
Important este anul în care s-a atins nivelul din 1989.
| Polonia, Republica Cehă, Ungaria | 1993 |
| Slovenia | 1994 |
| Bulgaria | 1998 |
| România | 2004 |
Venitul disponibil median pe persoană (adult echivalent), la paritatea puterii de cumpărare, 2018
| EU 15 | 17 256 EURO |
| EU 8 | 7 450 |
| România | 2 942 |
Est interesant de comparat performanțele economice ale României în cele două procese de ”tranziție”, cea comunistă și cea capitalistă: PIB după 17 ani ale celor două tranziții. Dacă obiectivul ”tranziției” socialiste a fost dezvoltarea economiei în structurile socialiste, ”tranziția actuală” a fost doar schimbarea structurii sociale a economiei, considerând că, de la sine, noua structură capitalistă va produce ea însăși creșterea economică.
| Tranziția comunistă: 1945 = 100 | 1972 = 1 006,1% |
| Tranziția capitalistă: 1989 = 100 | 2006 = 147,1% |
Rolul statului: Statul mic
Statul este variabila cheie între diferența dintre strategia vest-europeană 45-70 (rol important al statului) și strategia promovată de neoliberalism (stat mic).
Rolul statul exprimat prin cheltuielile publice ca % din PIB.
| 2018 | |
| UE15 | 46,6% |
| UE28 | 46,1% |
| Bulgaria | 36,9% |
| România | 35,2% |
Alt indicator al rolului statului: numărul de angajați în sistemul public la un milion de populație (2019).
| Suedia | 168 |
| Germania | 136 |
| Franța | 124 |
| Lituania | 114 |
| UE27 | 109 |
| Ungaria | 102 |
| R. Cehă | 94 |
| Bulgaria | 80 |
| România | 62 |
În România, în ultimul timp s-a exprimat chiar intenția politică de a se diminua numărul de angajați în sistemul public.
Rolul mic al statului se exprimă și prin gradul polarizării sociale: Indexul GINI al României este în 2016 cel mai ridicat în UE.
EU28 30,8
România ‘89 24
România 2016 34,7
Distribuția valorii nou create exprimă și ea diferențierea clară: în România proporția profitului în totalul valorii nou create este cea mai mare în UE (semestrul 4, 2014):
EU15 40,9%
EU 8 39
România 62,2%
Efectul social al strategiei tranziției adoptate în România, sărăcia, este foarte accentuată în România (EUROSTAT 2015):
Deprivarea materială severă
EU15 7,2%
EU8 10,3%
România 23,8%
Cheltuielile publice de protecție socială (2016).
UE28 19,1%
UE8 14 %
România 11,6%
Starea de spirit a populației
Românii au vrut schimbarea în direcția modelului occidental, dar modul în care ea a fost realizată este foarte nemulțumitoare.
Cum estimează românii în 2010 schimbările după 1989
- Mai bune 13%
- Mai proaste 54%
Cum estimează românii direcția în care țara merge ? (2019)
- Bună 18,5%
- Proastă 76,4%
Sunt românii satisfăcuți cu viața lor (2015) ?
Satisfăcuți
- UE 18 83%
- UE 8 76%
- România 59%[2]
După 32 ani, România, alături de Bulgaria, este net mai depărtată de standardele vest-europene la cei mai importanți indicatori de performanță a tranziției. Celelalte 8 țări în tranziție sunt mai apropiate de standardele vest-europene.
[1] Datele vor fi preluate dintr-un studiu în care analizele sunt mai ample. Cătălin Zamfir, HOW GOOD OR BAD WAS THE ROMANIAN STRATEGY OF TRANSITION, în Revista Sociologie românească, nr. 2/2021. Prezentarea datelor statistice sunt prezentate într-o formă simplificată. Cine este interesat mai mult le pot găsi în lucrarea menționată mai sus. Trebuie însă să menționez că toate datele utilizate aici sunt preluate din statistica europeană și cea românească.
[2] O stare ”bună” a stării populației se exprimă printr-un indicator de ”satisfacție cu viața” printr-o proporție de în jur de 83%. Faptul că Românii se consideră satisfăcuși cu viața lor de 63% indică o stare dură de criză. A se vedea Cătălin Zamfir Structura distribuției indicatorilor de calitate a vieții Revista Calitatea vieții, 3/ 2021
