Într-o lume în continuă schimbare, marcată de incertitudini și provocări complexe, lucrarea “România în criză” a domnului academician Cătălin Zamfir se prezintă ca o explorare profundă și necesară a realităților sociale și istorice ale României contemporane. Prin prisma unei analize riguroase și a unei abordări incisive, cartea nu doar că aduce în prim-plan crizele multiple cu care se confruntă România, dar propune și o nouă înțelegere a conceptului “criză” în cadrul studiilor sociologice. Într-un mod unic, academicianul Zamfir navighează prin complexitatea tranziției României post ‘89 evidențiind modul în care crizele sociale, economice și politice au influențat și modelat dramatic țesătura societății românești.

Unul dintre aspectele remarcabile ale cărții este modul în care autorul analizează impactul marilor crize globale asupra României. De la pandemia COVID-19, la criza geopolitică ucraineană, Zamfir demonstrează cum evenimentele internaționale au un impact direct și decisiv asupra realităților sociale, economice și politice locale. Această interconexiune dintre local și global este esențială pentru înțelegerea dinamicilor contemporane și oferă o perspectivă largă și profundă asupra modului în care România se raportează, reacționând la schimbările și provocările de pe scena mondială. O dilemă supusă reflecției prin aparitia acestei carti este să înțelegem sau să acceptăm că ne aflăm într-o lume cu realități multiple. Evident, România, ca orice alt stat, nu este imună și pe acest fond vin două întrebari fundamentale: câte din aceste crize sunt cu adevărat românești, câte sunt produsul globalizării, apoi, cum se situează România în acest puzzle internațional? Ilustrând cu rafinament tema cărții, autorul surprinde un paradox de situație, începând cu o criza a termenului în dicționarele sociologice occidentale, apoi o criză a încrederii cetățenilor față de proiectele țării, cum bine a surprins domnul Rector Paul Dobrescu în intevenția sa față de lansarea cărții. Un alt paradox remarcat de autor este obișnuința românilor față de tranziție, de altfel un element devenit firesc în structura recentă a destinului național. Românii iubește crizele, iar fără ele România nu este normală.

În plus, abordarea tranziției postcomuniste a României considerată o perioadă a crizelor este una dintre cele mai semnificative contribuții ale lucrării. Vziunea redată deschide un orizont de înțelegere a modului în care tranziția de la comunism la capitalism a fost gestionată și cum aceasta a afectat structura socială, economică și politică a țării. Autorul argumentează că tranziția nu a fost doar un simplu proces de schimbări interminabile, ci mai degrabă o serie de crize succesive, fiecare având impactul său distinct asupra societății. Perspectiva ne permite să vedem cum incertitudinile și dificultățile tranziției nu sunt fenomene izolate, ci fac parte dintr-un șir continuu de evenimente care au marcat și modelat România profundă. Radiografia imprimată face obiectul unei tranziții zbuciumate, fără mari victorii sau discursuri politice golite de conținut. Tranziția este deci o istorie a crizeilor care a debutat în anii ‘90 și pare să continue. Spre deosebire de mulți observatori ai scenei publice românești, domnul Academician Cătălin Zamfir nu se ferște să pună întrebările corecte și incomode despre situația de azi a României, evitând discursul politic șablonizat.

Un alt aspect notabil este modul în care autorul conectează particularitățile crizei autohtone la fenomenele globale care o amplifică. Provocarea este cum putem avea politici naționale eficiente, care să răspundă nevoilor cetățenilor, într-o lume din ce în ce mai interconectată? Introducerea conceptului de “stare subiectivă a comunității” este o contribuție valoroasă la instrumentarul sociologiei, care poate deschide noi perspective în înțelegerea realității sociale. Valoarea sociologică a termenului aduce în discuție importanța percepțiilor și a experiențelor individuale în înțelegerea structurii și dinamicii sociale. Apoi, accentul pus pe starea subiectivă a comunității oferă publicului o perspectivă valoroasă asupra modului în care membrii societății resimt și reacționează la crize, oferind o înțelegere subtilă a impactului psihosocial al acestor evenimente asupra indivizilor și grupurilor.

Este interesant de observat și modul în care sociologia occidentală abordează dileme inconfortabile ale realității, după cum bine suprinde domnul profesor, în străduința sa de a căuta universalul, ca punct central al unor valori comune – și totuși eșuează, atingând azi recorduri negative în calitate vieții europeanului obisnuit. Cum s-a întâmplat? Nu pentru că România a facut mari progrese, nu! Ci pentru că Occidentul învață, prima dată, să supraviețuiască unor crize fără precedent. Occidentul își primește lecția umilinței, învățând a trăi după chipul și asemănarea rudei sale sărace – România, ca să-l cităm pe fostul președinte Emil Constantinescu. Desigur, această abordare nu poate captura complexitatea realităților multiple, dar un sociolog o poate remarca.

Înțelegând acest context, putem evalua, în cel mai pozitiv mod, rolul și menirea jucată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), care și-a luat dificila sarcină să analizeze crizele, să le clasifice și să propună soluții, iar și autorul a avut un rol crucial.

În concluzie, “România în criză” este o contribuție semnificativă la literatura sociologică și un instrument esențial pentru înțelegerea complexității și nuanțelor societății românești contemporane. Apreciez opera autorului ca un exercițiu de sinceritate al unei elite, o adevărată elită preocupată de soarta țării sale, evitând șablonizarea discursului public înrădăcinat la vorbitorii de vorbe din spațiul media. Cartea este un apel la introspecție, la acțiune conștientă, subliniind necesitatea unei viziuni integrate pe termen lung, o misiune sociologică îndeplinită a unei opere cu multe ecouri în realitatea mioritică de azi și mâine.

Dr. Sebastian Fitzek