Nu demult era la modă un slogan: „munca l-a creat pe om”. În parte, era adevărat: munca l-a creat pe om ca unealtă. Și, timp de milenii s-a dovedit a fi cea mai productivă în folosul celor mai „isteți”, mai creativi. La un preț cât se putea mai mic. De fapt, și acum, condiția muncii este automatismul productiv.
Dar tot acum, inteligența artificială l-ar putea elibera pe om de cea mai restrictivă și mai ambiguă condiție. Paradoxal, oamenii de acum se sperie: rutina milenară le-a închis potențialități naturale de care au profitat doar unii dintre ei. Se tem că le este în pericol supraviețuirea. Și au dreptate: supraviețuirea, ca unelte productive, este în mare pericol. Pur și simplu pentru că roboții sunt – și vor fi – mai productivi decât ei. Singura șansă este să trezească din somn, fiecare, o potențialitate cheie – creativitatea. Pur și simplu fiecare om va trebui să-și creeze și să-și valorifice propriul job dacă nu se va mulțumi să trăiască la mila publică.
Dar, dar, dar, e din nou singur. Statul, societatea în ansamblu, nu se pregătesc pentru a-l sprijini. Nu au oferte, nu concep proiecte, iar școala, instrucția publică, trebuie să se schimbe fundamental. Din fericire, ca întotdeauna, natura umană are resurse: apar deja inițiative de a crea joburi noi, chiar personalizate, mentalitățile se deschid mai rapid la nou și tot mai mulți tineri refuză joburile automatismului productiv. Răspunsurile sociale întârzie ca întotdeauna, guvernele par tot mai anacronice, iar ostilitatea individuală față de starea publică se apropie de revoltă. Mass-media se autocontemplă ca sperietoare de ciori, punând mereu paie pe foc și anunță apocalipse. Totuși, apocalipsa înseamnă, de fapt, reînnoire totală, înviere. A cui? Pur și simplu a naturii umane!
(Pentru că tot este la modă autopromovarea, mă conformez și eu, de această dată, și menționez că am deschis acest subiect în cartea „Condiția umană a politicului”, publicată în 1979: Doamne, câți ani au trecut degeaba!)
