E criză.
Nu ninge decât cu lacrimi de sânge.
Cele de bucurie le-am uitat în cutia poştală
A casei pierdute la jocurile de noroc.
Nu mai știu nimic.
Nu mai cunosc oameni.
Oamenii nu mă mai cunosc …
Nici Dumnezeu, de când are treburi prin lume, nu-şi mai aduce aminte de mine.
Bolesc în straie de bunătate
Pe Bulevardul Fericirii Pierdute.
Mai aprind din când în când lumina cei de la primărie…
Aşa ajung să mai văd şi eu scrisul.
Ziua am ajuns s-o dorm –
Nu mai am de muncă.
M-au concediat de mult
Din slujba umanităţii.
Am vrut odată un copil
Şi mi-am pierdut trei decenii din viaţă
Căutând o femeie
Care să-mi stea alături.
N-am găsit-o.
Şi am ales să renunţ să mai caut.
Acum, poate mă caută ea pe mine…
Degeaba!
Oamenii concediaţi numai pot fi găsiţi de femei.
Nici Dumnezeu nu-i mai găseşte.
Au avut cândva familii.
Nu-şi mai aduc aminte.
Şi-au pierdut până şi rădăcina memoriei.
Crucea… cu greu şi-o întipăresc în minte.
Îmi e sete de oameni, de bunătate, de – Dumnezeu.
Pun ceasul să sune din oră în oră
Începând cu răsăritul Soarelui.
Degeaba!
Trezirea nu-mi mai este cunoscută decât odată cu apusul.
Am renunţat până şi la scris
Căci…m-am săturat să mă citesc pe mine.
Mai găsesc câteodată resturi de pagini
Ale unor iubiri închipuite
Pe care oamenii, acum, le-au aruncat.
Şi pe care le-au plătit cândva cu bani grei.
Aş putea să mă apuc şi eu să scriu romane de iubiri împlinite.
Aş putea să mă apuc şi eu să vând iluzia iubirii
În file de carte legate departe de gândul despărţirii.
Aş putea…
Dar cine o să mă mai ia în seamă?
Acum sunt ca şi invizibil
În faţa unui ocean de oameni
Ce-şi schimbă idealul la fiecare cinci secunde.
Iarna umblu desculţ;
şi singurul lucru care mă mai înveleşte
Este aburul cald al unui canal deschis.
Îmi dă senzaţia de intrare.
Mereu mi-l închipui ca fiind uşa
Unei case care…Dacă intru…
O să-mi văd nevasta, familia, copiii…
E trist!
E trist căci…nu mă mai pot ţine nici măcar de iluzia iubirii.
Am fost înzestrat cu realitatea.
Unora le-a fost dată iubirea.
Aşa-i ursita! Cum s-ar zice în popor.
Eu …rămân aici…pe Bulevardul Fericirii Pierdute,
Să mă mai bucur din când în când, în singurătate,
De câte-o stea căzătoare.
Aştept ca şi altul să ajungă să se bucure de a mea….
