Recent, Banca Mondială (World Bank Group, 2022) a publicat un raport asupra sărăciei și prosperității împărtășite cu cei aflați în sărăcie, sub titlul Poverty and shared Prosperity 2022, Correcting Course. Acest raport oferă o primă imagine cuprinzătoare asupra sărăciei globale, așa cum arată aceasta în prezent, adică după mai multe serii de șocuri masive asupra economiei globale. Acest raport al Băncii Mondiale se concentrează pe politica fiscală – un domeniu cheie în centrul răspunsurilor la pandemie și postpandemie.
În realizarea acestui raport a fost implicat un colectiv impresionant de specialiști ai Băncii Mondiale dar și experți, consilieri și referenți ai altor instituții specializate în studierea fenomenului sărăciei la nivel internațional. Pregătirea efectivă a raportului a fost realizată de Jed Friedman și Ruth Hill, care au fost susținuți de o echipă de bază, coordonată de Jessica Adler, formată din Jessica Adler, Pierre Bachas, Katy Bergstrom, Ben Brunckhorst, Benoit Decerf, Uche EkhatorMobayode, Yeon Soo Kim, Christoph Lakner, Daniel Gerszon Mahler, Marta Schoch, Mahvish Shaukat, Mariano Sosa, Samuel Kofi Tetteh-Baah, Matthew Wai -Poi și Nishant Yonzan. Echipa extinsă a inclus și pe Evie Calcutt, Andres Castaneda, Mark Conlon, Leif Jensen, Jose Ernesto Lopez-Cordova, Arthur Galego Mendes, Rose Mungai, Minh Cong Nguyen, Stephen Michael Pennings, Tatiana Skalon, Veronica Montalva Talledo, Marika Verulashvili, Martha Viveros și Kushan Sanuka Weerakoon, care au furnizat informații cheie. Anna Regina Rillo Bonfield, Karem Edwards și Claudia Gutierrez au oferit sprijin general echipei. Un contribuție cheie au avut specialiștii de la Echipa de date privind sărăcia și inegalitatea; echipa Data for Goals (D4G), în special Carolina Diaz-Bonilla, Minh Cong Nguyen și Rose Mungai; și echipele regionale de statistică pentru munca lor neobosită de a asigura coerența și acuratețea în monitorizarea și proiecțiile globale ale sărăciei. Autorii au beneficiat de discuții cu personalul Biroului Global al Programului de Comparație Internațională de la Banca Mondială, în special Maurice Nsabimana, Marko Olavi Rissanen și Mizuki Yamanaka. Această activitate a fost realizată sub conducerea generală a lui Deon Filmer, Haishan Fu și Carolina Sánchez-Páramo, cu contribuții suplimentare din partea Benu Bidani, Luis Felipe Lopez-Calva, Berk Ozler și Umar Serajuddin. Echipa a beneficiat și de îndrumarea generală primită de la Indermit Gill, Aart Kraay și Carmen Reinhart. Raportul nu ar fi fost posibil fără echipele de comunicare, editoriale și de publicare. Elizabeth Howton, Anugraha Palan și Joe Rebello au condus strategia de comunicare și implicarea, cu sprijinul lui Paul Blake, Paul Gallagher, Nicholas Nam, Inae Riveras, Shane Kimo Romig, Torie Smith și Nina Vucenik. Raportul a fost editat de Gwenda Larsen, Catherine Lips, Sabra Ledent, Honora Mara și Sara Proehl și proiectat de Ricardo Echecopar și Bill Pragluski. Alberto Cairo și Divyanshi Wadhwa au oferit servicii de vizualizare a datelor. Mary Fisk, Amy Lynn Grossman, Patricia Katayama și Yaneisy Martinez de la Programul de publicare al Băncii Mondiale au gestionat editarea, proiectarea, compunerea, traducerea și tipărirea raportului. Echipa recunoaște și sfaturile de la evaluatorii colegi și consilierii externi. Peer reviewers pentru acest raport au inclus nume precum Paloma Anos Casero, Dean Jolliffe, Ambar Narayan, Norbert Schady și Celine Thevenot. Între consilierii externi au fost și Stefan Dercon, Nathan Henren și Nora Lustig. Patrick Heuveline a oferit îndrumări de specialitate.
Potrivit experților Băncii Mondiale, pandemia de COVID-19 a marcat sfârșitul unei etape de progres global în reducerea sărăciei. În cele trei decenii care au precedat începerea pandemiei, peste 1 miliard de oameni au ieșit de sub incidența sărăciei extreme, iar veniturile celor mai sărace națiuni au mai recuperat din decalajul față de națiunile bogate. Până în anul 2015, rata globală a sărăciei extreme a scăzut cu mai mult de jumătate. De atunci însă, reducerea sărăciei a încetinit pe fondul unei creșteri economice globale reduse. Tulburările economice provocate de pandemia de COVID-19 și ulterior de războiul din Ucraina au produs o inversare totală de curs. Astfel a devenit clar că obiectivul global de a pune capăt sărăciei extreme până în anul 2030 nu va fi atins.
Potrivit tendințelor actuale, 574 de milioane de oameni – aproape 7% din populația lumii – vor trăi în continuare cu mai puțin de 2,15 USD pe zi cel puțin până în 2030, majoritatea acestora aflându-se în Africa. Numai în 2020, numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei extreme a crescut cu peste 70 de milioane, aceasta fiind cea mai mare creștere pe durata unui an, de la începutul monitorizării sărăciei la nivel global în 1990.
Privind sărăcia în sens mai larg, aproape jumătate din lume – peste 3 miliarde de oameni – trăiește cu mai puțin de 6,85 USD pe zi, care este media pragului național de sărăcie, din țările cu venituri medii superioare. Așadar, utilizând o asemenea măsură, sărăcia persistă cu mult dincolo de Africa. Prevalența și persistența sărăciei întunecă perspectivele pentru miliarde de oameni care trăiesc în lume.
Datele confirmă că pierderile de venit ale celor mai sărace 40% din populația lumii au fost de două ori mai mari decât cele ale celor mai bogați 20%. Venitul mediu global a scăzut cu 4% în 2020 – ceea ce indică prima scădere de când au început măsurătorile noastre ale venitului mediu în 1990. Această scădere reprezintă un regres major pentru obiectivul de prosperitate comună.
Cei mai săraci au suferit, de asemenea, eșecuri disproporționate în educație și sănătate, cu pierderi masive de oportunități de învățare pe fondul unor durate scurte de viață. Aceste realități, dacă nu vor fi soluționate prin politicile sociale adecvate, vor avea consecințe de durată asupra perspectivelor de venit ale oamenilor pe parcursul vieții și asupra dezvoltării în general.
Raportul Băncii Mondiale oferă prima privire cuprinzătoare asupra peisajului global al sărăciei ca urmare a COVID-19, a crizei energetice incipiente și a războiului din Ucraina. Acesta subliniază limitele politicilor fiscale actuale pentru reducerea sărăciei în economiile cu venituri mici și medii și subliniază importanța relansării creșterii economice. De asemenea, arată potențialul reformelor politicii fiscale de a contribui la reducerea sărăciei și de a sprijini creșterea și dezvoltarea la scară largă. Măsurile puternice de politică fiscală au făcut o diferență notabilă în reducerea impactului COVID-19 asupra sărăciei. De fapt, rata medie a sărăciei în economiile în curs de dezvoltare ar fi fost cu 2,4 puncte procentuale mai mare fără un răspuns fiscal. Cu toate acestea, cheltuielile guvernamentale s-au dovedit mult mai benefice pentru reducerea sărăciei în țările cele mai bogate, care, în general, au reușit să compenseze pe deplin impactul COVID-19 asupra sărăciei prin politici fiscale și alte măsuri de sprijin de urgență. Economiile în curs de dezvoltare au avut mai puține resurse și, prin urmare, au cheltuit mai puțin în scopul susținerii sectoarelor economice vulnerabile.
Per ansamblu însă, se pare că pandemia de COVID-19 a provocat cel mai puternic regres al măsurilor de reducere a sărăciei globale din ultimele decenii. Pandemia a crescut rata globală a sărăciei extreme la aproximativ 9,3% în 2020, de la 8,4% în 2019. Aceasta indică faptul că peste 70 de milioane de oameni au fost împinși în sărăcia extremă până la sfârșitul anului 2020, crescând totalul global la peste 700 de milioane.
Anul 2020 a marcat o cotitură istorică – o eră a convergenței veniturilor globale a devenit un punct al divergenței globale. Cei mai săraci oameni din lume au suportat cele mai mari costuri ale pandemiei. Veniturile din cele mai sărace țări au scăzut mult mai mult decât veniturile din țările bogate. Pierderile de venituri ale celor mai săraci din lume au fost de două ori mai mari decât cele ale celor mai bogați din lume, iar inegalitatea globală a crescut din nou în ultimele decenii. Populațiile cele mai sărace au suferit în mod disproporționat în multe alte domenii care le-au afectat în mod direct bunăstarea. De exemplu, ei s-au confruntat cu mari dificultăți în domeniul accesării serviciilor de sănătate și educație, cu consecințe devastatoare, inclusiv mortalitate prematură și pierderi pronunțate de educație și învățare. Asemenea pierderi vor avea consecințe de durată asupra perspectivelor de venit ale oamenilor pe parcursul vieții. Redresarea economică a diferitelor țări, în urma pandemiei de COVID-19, a fost inegală. Cele mai bogate economii și-au revenit după pandemie într-un ritm mult mai rapid decât economiile cu venituri mici și medii. Creșterea prețurilor la alimente și energie – alimentată de șocurile climatice și conflictele dintre cei mai mari producători de alimente din lume – a împiedicat o redresare rapidă.
Potrivit raportului Băncii Mondiale, până la sfârșitul anului 2022, în jur de 685 de milioane de oameni ar putea trăi în continuare în sărăcie extremă. Acest lucru ar face din 2022 al doilea cel mai prost an pentru reducerea sărăciei din ultimele două decenii (după 2020). În cei cinci ani care au precedat pandemia, reducerea sărăciei a încetinit la 0,6 puncte procentuale pe an. Înainte de 2020, lumea era deja în mod semnificativ deplasată față de obiectivul global de a pune capăt sărăciei extreme până în 2030. Acest raport prevede că 7% din populația lumii – aproximativ 574 de milioane de oameni – se va lupta în continuare în sărăcia extremă până în anul 2030. În plus, raportul arată că în 2019 aproape jumătate din populația lumii (47 la sută) trăia în sărăcie – în funcție de pragul de 6,85 USD pe zi.
Raportul Băncii Mondiale (2022) arată că, până în prezent, economiile cu venituri medii-superioare au compensat doar 50% din impactul sărăciei, iar economiile cu venituri mici și medii-scăzute au compensat abia un sfert din impact. Creșterea sărăciei în țările mai sărace indică existența unor economii mai informale, a unor sisteme de protecție socială mai slab structurate și a unor sisteme financiare mai puțin dezvoltate. Cu toate acestea, mai multe economii în curs de dezvoltare au obținut succese notabile în timpul COVID-19. Ajutată de transferurile digitale de numerar, India a reușit să ofere hrană sau sprijin în numerar pentru 85% dintre gospodăriile rurale și 69% dintre gospodăriile urbane. Africa de Sud a inițiat cea mai mare extindere a rețelei de protecție socială dintr-o generație, cheltuind 6 miliarde de dolari pentru ameliorarea sărăciei, de care au beneficiat aproape 29 de milioane de oameni. Și Brazilia a reușit să reducă sărăcia extremă în 2020, în ciuda unei contracții economice, utilizând în primul rând un sistem digital de transfer de numerar bazat pe familie. Așadar, politica fiscală, utilizată în funcție de condițiile din fiecare țară în ceea ce privește spațiul fiscal, oferă oportunități factorilor de decizie din economiile în curs de dezvoltare de a intensifica lupta împotriva sărăciei și inechităților sociale.
Ca urmare, pentru a valorifica potențialul măsurilor fiscale, raportul Băncii Mondiale recomandă inițierea unor acțiuni pe trei direcții:
• Efectuarea de transferuri de numerar direcționate în loc de distribuirea unor subvenții cu caracter universal sau larg. Asta deoarece s-a constatat că jumătate din cheltuielile pentru subvenții energetice în economiile cu venituri mici și medii au mers de fapt către cei mai bogați 20% din populație, care se întâmplă să consume mai multă energie, și nu spre categoriile mai sărace. Transferurile de numerar direcționate sunt un mecanism mult mai eficient pentru sprijinirea grupurilor sărace și vulnerabile: peste 60 la sută din cheltuielile pentru transferurile de numerar sunt destinate celor 40 la sută categorii de populație săracă. Transferurile de numerar au, de asemenea, un impact mai mare asupra creșterii veniturilor decât subvențiile.
• Prioritizarea cheltuielilor publice pentru o creștere pe termen lung. Etapa COVID-19 a facilitat înțelegerea modului în care progresele realizate de-a lungul deceniilor pot dispărea brusc. Investițiile cu randament ridicat în educație, cercetare și dezvoltare și proiecte de infrastructură ar trebui făcute în timp optim pentru a fi relevante în spațiul concurențial al economiei. Pe de altă parte, guvernele ar trebui să-și îmbunătățească pregătirea pentru eventualitatea unei crize următoare, inclusiv prin îmbunătățirea eficienței cheltuielilor în prezent. Procesele de achiziții mai bune și stimulentele pentru managerii din sectorul public pot spori atât calitatea, cât și eficiența cheltuielilor guvernamentale.
• Culegerea veniturilor fiscale fără a aduce prejudicii categoriilor de populație sărace. Acest lucru se poate realiza prin introducerea impozitelor pe proprietate, lărgirea bazei impozitelor pe venitul personal și corporativ și prin reducerea scutirilor de impozite pentru cei care chiar le pot plăti. În cazul în care impozitele indirecte trebuie crescute, proiectarea acestora ar trebui să minimizeze distorsiunile economice și impactul negativ distribuțional și ar trebui să fie însoțite de transferuri de numerar direcționate care să protejeze veniturile celor mai vulnerabile gospodării. Restabilirea progresului în reducerea sărăciei este posibilă atunci când este ajutată de o creștere economică puternică și amplă, nu numai în economiile cele mai sărace, ci și în economiile cu venituri medii. Reformele de politică prezentate în acest raport pot ajuta la obținerea corecțiilor de curs necesare, necesitând probabil o creștere globală mai puternică și ajustări focalizate ale politicilor.
Principalele mesaje ale raportului Băncii Mondiale (2022) sunt următoarele:
Actuala stare de fapt din domeniul evoluției fenomenului sărăciei la nivel global poate fi corectată. În acest sens, în pofida circumstanțelor globale și naționale dificile, factorii de decizie politică ar trebui să-și dubleze eforturile pentru a-și dezvolta economiile în următorii ani, acordând o atenție deosebită spre cine va beneficia de creșterea respectivă. Recuperarea economică va depinde de o gamă largă de factori și de politici. Între acestea, politica fiscală se referă la modul în care guvernele obțin venituri și cheltuiesc resursele publice. Acest raport oferă o nouă analiză asupra modului în care a fost utilizată politica fiscală în primul an al pandemiei. De asemenea, pune în lumină impactul impozitelor, transferurilor și subvențiilor asupra sărăciei și inegalității în 94 de țări înainte de 2020, oferind noi perspective importante asupra impactului politicii fiscale – nu numai în timpul crizelor, ci și în condiții normale.
Politica fiscală a făcut o diferență notabilă în reducerea impactului pandemiei asupra sărăciei. Fără aceasta, rata medie a sărăciei în economiile în curs de dezvoltare, evaluată la pragurile naționale de sărăcie, ar fi fost cu 2,4 puncte procentuale mai mare decât era. Cu toate acestea, politica fiscală a fost mult mai puțin protectoare în economiile mai sărace decât în cele mai bogate. Majoritatea economiilor cu venituri mari compensează pe deplin impactul pandemiei asupra sărăciei prin utilizarea politicii fiscale, iar economiile cu venituri medii superioare au compensat jumătate din impact. Cu toate acestea, economiile cu venituri mici și medii inferioare au compensat doar un sfert din impact. Diferențele de eficacitate au reflectat un acces mai limitat la finanțare, sisteme de livrare mai slabe și niveluri mai ridicate de informal în economie, ceea ce a făcut ca protejarea locurilor de muncă să fie mult mai dificilă. În general, economiile cu venituri mici și medii tind să aibă mai puțin succes decât cele cu venituri mari în a se asigura că mixul de impozite, transferuri și subvenții este în beneficiul celor săraci.
Taxele finanțează cheltuielile pentru serviciile și investițiile de bază, iar transferurile și subvențiile pot compensa impactul acestora asupra veniturilor gospodăriilor. Dar în două treimi din economiile cu venituri mici și medii, venitul gospodăriilor sărace scade în momentul în care impozitele au fost plătite și au fost primite transferuri și subvenții. Această situație se datorează parțial ponderii mai mari a sectorului informal în aceste economii. În consecință, impozitele sunt colectate în mod predominant indirect – prin impozite pe vânzări și accize – iar transferurile de venit sunt adesea prea mici pentru a fi compensate. Având în vedere aceste provocări structurale, acest raport identifică trei acțiuni prioritare cheie pentru politica fiscală în următorii ani, pe măsură ce țările lucrează pentru a corecta cursul: 1. Reorientarea cheltuielilor de la subvenții către sprijinul adresat grupurilor sărace și vulnerabile. Subvențiile sunt adesea prost direcționate. În schimb, programele precum transferurile de numerar direcționate sunt mult mai probabil să ajungă la grupurile sărace și vulnerabile. Transferurile de numerar tind, de asemenea, să aibă un impact mai mare asupra creșterii veniturilor decât subvențiile.
2. Creșterea investițiilor publice care sprijină dezvoltarea pe termen lung. Unele dintre cheltuielile publice de cea mai mare valoare – cum ar fi investițiile în capitalul uman al tinerilor sau investițiile în infrastructură și cercetare și dezvoltare – pot avea un impact benefic asupra creșterii, inegalității sau sărăciei decenii mai târziu. Pe fondul crizelor, este dificilă protejarea unor astfel de investiții, dar este esențial ca acest lucru să se facă. Pandemia COVID-19 a arătat că progresele obținute cu greu de-a lungul deceniilor pot dispărea brusc. Elaborarea politicilor fiscale de viitor poate ajuta țările să fie mai bine pregătite și protejate împotriva crizelor viitoare.
3. Mobilizarea resurselor fiscale trebuie realizată fără a agrava situația categoriilor sărace de populație. Reformarea politicii fiscale va fi un element esențial al corectării cursului dezvoltării economice și sociale, dar aceasta trebuie însoțită și de alte măsuri de politică economică și socială. În ciuda promisiunilor ce decurg din aplicarea unor reforme fiscale, simulările sugerează că va fi nevoie de eforturi mari pentru aplicarea unor politici fiscale ce pot duce la restabilirea pierderilor legate de pandemie în următorii patru până la cinci ani.
O reformă fiscală de succes va necesita sprijinul unor coaliții interne suficient de puternice interesate să urmărească aceste tipuri de obiective politice, precum și o cooperare globală intensificată. Accelerarea reducerii sărăciei la nivel global și progresul către Obiectivele de Dezvoltare Durabilă vor necesita acțiuni politice mai cuprinzătoare. Acest lucru va implica un set mai larg de politici pentru a stimula tipul de creștere care poate aduce beneficii oamenilor de la toate nivelurile de venit, dar în special celor ce fac parte din categoriile sociale defavorizate economic și social.
