Sunt două posibilități ca o problemă socială gravă
să rămână netratată: să fie ignorată sau
natura ei să fie definită greșit.
În ultima lună a izbucnit în atenția publică problema traficului de ființe vii.
La început, a apărut ca o problemă punctuală într-o
comunitate: două fete adolescente au dispărut. Pe baza unor informații, o
persoană, Dincă, este acuzată: le-a răpit și se pare că le-a ucis. Arderea
probabilă a celor două fete a șocat prin brutalitatea sa. ”Criminalul” a
mărturisit că el a fost autorul. Părea să fie o problemă la limita între crimă
socială și patologie psihică și, prin pedepsirea autorului, problema părea că va
fi închisă.
Au apărut și reacții liniștitoare. Ce, asta e o problemă ?
Fata probabil a fugit cu un băiat. Nu e în regulă, dar ce să facem. Așa sunt
ele, fetele.
Dar lucrurile s-au complicat. Nu s-au găsit cadavrele.
Criminalul a mărturisit că corpurile au fost incinerate și de aceea nu pot fi
găsite. Dar a fost tulburătoare întrebarea: incinerarea corpurilor biologice
este mult mai complicată decât se zice. Asta se putea realizată de criminal cu
mijloacele sale fără să rămână orice urmă ?
Rapid, de la o problemă individual-patologică s-a extins la suspiciunea unei probleme sociale. Au apărut informații că era în comunitate o practică socială de exploatare sexuală a fetelor, mai ales a adolescentelor. De ce chiar la Caracal? Timid se lansează și un alt factor: prostituția stimulată de cererea soldaților străini din zonă. La această ”activitate” participau oameni de afaceri, persoane din sistemul administrației publice și, cel mai grav, din poliție și procuratură. Autorul presupus al celor două crime făcea parte din respectivul grup. Concluzia logică: de fapt cel puțin dispariția celor două fete era o parte a unui sistem de exploatare sexuală, de răpire și vânzare criminală, locală și internațională. Deci o întreagă rețea.
Imediat, problema ia dimensiuni explozive. Nu e un caz
individual, ci o rețea socială. Și nu s-a întâmplat numai la Caracal, ci apar
public informații că de ani de zile rețele criminale similare s-au consolidat
și în alte zone ale țării.
Opinia publică a fost impresionată și pentru că nu era vorba
doar de prostituție, destul de tolerată în diferite grade și forme, ci de
răpire a copiilor, fete și băieți, exploatare a minorilor, integrare cu
violență a acestora în sistemul criminal de exploatare sexuală.
Opinia publică este surprinsă și de reacția sistemului
public. Procuratura și poliția știau de acest fenomen, dar au manifestat o
toleranță greu de explicat. Mai mult, sunt cazuri de participare a unor
polițiști, se pare și procurori, la asemenea sisteme criminale în calitate de
„beneficiari”.
Comunitatea este șocată: cum a fost posibil ? De mai bine de
o lună acest caz a ocupat atenția îngrozită a României. Și el este departe de a
fi clarificat cu toate ramificațiile sale.
Rezonanța socială a cazului a fost amplificată de
explozia unui alt caz doar cu o lună
înainte, în aceeași comunitate, care a tulburat opinia publică: adopția
internațională a unei fetițe de 8 ani, Simona. Întreaga procedură a adopției
părea a fi încălcat multe norme legale și morale, din acest motiv suspectată de
a fi un alt caz de vânzare internațională.
Pe mine mă îngrijorează și un alt aspect. Exploatarea sexuală
criminală a copiilor (dar de ce nu și a adulților ?) este tratată doar ca o
problemă juridică, presupunându-se că intervenția sistemului juridic este suficientă.
Cum putem explica faptul că nimeni nu s-a gândit că și sistemul public de protecție a
copilului are o responsabilitate în această problemă ?
Dar factorul politic nu este îngrijorat de gravitatea acestei
probleme ? Politic, e ca și cum ea nu există. Datele internaționale prezintă
România ca una dintre țările cele mai importante exportatoare de ”carne vie”:
internațional „se știe”, dar național se ignoră. Niciunui parlamentar nu i-a
venit prin minte să o pună în discuția Parlamentului ca o problemă gravă a
României.
Ce este grav este nivelul ”minor” la care problema traficului de ființe vii este plasată: e
o problemă regretabilă, dar a unor persoane, da, jenant și a unor persoane din
administrația publică, chiar a unor comunități. Dar nu este o problemă a
României.
Eu cred că trebuie să căutăm o cauză mai profundă a acestei
situații, în însăși arhitectura sistemului valorilor care guvernează
funcționarea societății românești actuale. Strategia tranziției românești
conține o incoerență valorică structurală. Pe de o parte, în istoria recentă
România a aderat la toate convențiile internaționale cu privire la drepturile omului. În 2005 România chiar
a semnat Convenția Consiliului
Europei privind lupta împotriva
traficului de ființe umane. Ei și ? Simple semnături pe hârtii. Dar
drepturile omului, în afara Constituției, după câte știu nu sunt incluse în
forme funcționale în documentele
politice și juridice.
Paradoxal, întreaga strategiei tranziției în România a
incorporat în viziunea sa o altă orientare valorică, cu alte priorități: reforme
structurale, în centrul cărora a stat privatizarea rapidă cu orice preț,
realizate cu costuri sociale considerate ca inevitabile și deci ignorate.
Starea socială este considerată la un minim doar pentru a fi evitate exploziile
sociale. În întreaga politică a tranziției masa societății a fost sistematic
ignorată. Nu sunt locuri de muncă ? Să migreze. Sunt salarii mici ? Veți să
blocați economia. Sunt fete ”exportate” ? Familiile să aibă mai multă grijă. Nu
este întâmplător că victimele traficului de ființe umane sunt selectate din
zonele cele mai sărace, marginale: din localitățile rurale și urbane
sărace.
O singură concluzie: întreaga tranziție a României s-a
caracterizat printr-o neglijare cronică a celor mai multe probleme grav e ale
societății românești, multe dintre ele aflate în agravare. Se invocă ”resursele
publice sunt limitate”. Și deci discutarea lor publică excesivă produce
frustrare colectivă. E adevărat, dar
doar în condițiile pasivității. Evaluarea continuă a problemelor sociale este
un mecanism de activizare. Conștientizarea la nivelul colectiv mobilizează,
crește eficiența tratării lor și scade costul.
Care este responsabilitatea noastră a sociologilor în contextul actual ? Să punem analiza problemelor sociale ale țării ca o prioritate.
[1] ”Problemele sociale” reprezintă una dintre temele
cele mai importante ale sociologiei. Teoria problemelor sociale poate fi găsită
expusă sintetic în Cătălin Zamfir și Simona Stănescu (coord.), Enciclopedia dezvoltării sociale,
Polirom, 2007, p.455-464