Sunt două posibilități ca o problemă socială gravă

să rămână netratată: să fie ignorată sau

natura ei să fie definită greșit. 

În ultima lună a izbucnit în atenția publică problema traficului de ființe vii.

La început, a apărut ca o problemă punctuală într-o comunitate: două fete adolescente au dispărut. Pe baza unor informații, o persoană, Dincă, este acuzată: le-a răpit și se pare că le-a ucis. Arderea probabilă a celor două fete a șocat prin brutalitatea sa. ”Criminalul” a mărturisit că el a fost autorul. Părea să fie o problemă la limita între crimă socială și patologie psihică și, prin pedepsirea autorului, problema părea că va fi închisă.

Au apărut și reacții liniștitoare. Ce, asta e o problemă ? Fata probabil a fugit cu un băiat. Nu e în regulă, dar ce să facem. Așa sunt ele, fetele.

Dar lucrurile s-au complicat. Nu s-au găsit cadavrele. Criminalul a mărturisit că corpurile au fost incinerate și de aceea nu pot fi găsite. Dar a fost tulburătoare întrebarea: incinerarea corpurilor biologice este mult mai complicată decât se zice. Asta se putea realizată de criminal cu mijloacele sale fără să rămână orice urmă ?

Rapid, de la o problemă individual-patologică s-a extins la suspiciunea unei probleme sociale. Au apărut informații că era în comunitate o practică socială de exploatare sexuală a fetelor, mai ales a adolescentelor. De ce chiar la Caracal? Timid se lansează și un alt factor: prostituția stimulată de cererea soldaților străini din zonă. La această ”activitate” participau oameni de afaceri, persoane din sistemul administrației publice și, cel mai grav, din poliție și procuratură. Autorul presupus al celor două crime făcea parte din respectivul grup. Concluzia logică: de fapt cel puțin dispariția celor două fete era o parte a unui sistem de  exploatare sexuală, de răpire și vânzare criminală, locală și internațională. Deci o întreagă rețea.

Imediat, problema ia dimensiuni explozive. Nu e un caz individual, ci o rețea socială. Și nu s-a întâmplat numai la Caracal, ci apar public informații că de ani de zile rețele criminale similare s-au consolidat și în alte zone ale țării. 

Opinia publică a fost impresionată și pentru că nu era vorba doar de prostituție, destul de tolerată în diferite grade și forme, ci de răpire a copiilor, fete și băieți, exploatare a minorilor, integrare cu violență a acestora în sistemul criminal de exploatare sexuală.

Opinia publică este surprinsă și de reacția sistemului public. Procuratura și poliția știau de acest fenomen, dar au manifestat o toleranță greu de explicat. Mai mult, sunt cazuri de participare a unor polițiști, se pare și procurori, la asemenea sisteme criminale în calitate de „beneficiari”.

Comunitatea este șocată: cum a fost posibil ? De mai bine de o lună acest caz a ocupat atenția îngrozită a României. Și el este departe de a fi clarificat cu toate ramificațiile sale.

Rezonanța socială a cazului a fost amplificată de explozia  unui alt caz doar cu o lună înainte, în aceeași comunitate, care a tulburat opinia publică: adopția internațională a unei fetițe de 8 ani, Simona. Întreaga procedură a adopției părea a fi încălcat multe norme legale și morale, din acest motiv suspectată de a fi un alt caz de vânzare internațională.

Pe mine mă îngrijorează și un alt aspect. Exploatarea sexuală criminală a copiilor (dar de ce nu și a adulților ?) este tratată doar ca o problemă juridică, presupunându-se că intervenția sistemului juridic este suficientă. Cum putem explica faptul că nimeni nu s-a gândit că și sistemul public de protecție a copilului are o responsabilitate în această problemă ?

Dar factorul politic nu este îngrijorat de gravitatea acestei probleme ? Politic, e ca și cum ea nu există. Datele internaționale prezintă România ca una dintre țările cele mai importante exportatoare de ”carne vie”: internațional „se știe”, dar național se ignoră. Niciunui parlamentar nu i-a venit prin minte să o pună în discuția Parlamentului ca o problemă gravă a României.

Ce este grav este nivelul ”minor” la care problema traficului de ființe vii este plasată: e o problemă regretabilă, dar a unor persoane, da, jenant și a unor persoane din administrația publică, chiar a unor comunități. Dar nu este o problemă a României.

Eu cred că trebuie să căutăm o cauză mai profundă a acestei situații, în însăși arhitectura sistemului valorilor care guvernează funcționarea societății românești actuale. Strategia tranziției românești conține o incoerență valorică structurală. Pe de o parte, în istoria recentă România a aderat la toate convențiile internaționale cu privire la drepturile omului. În 2005 România chiar a semnat Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane. Ei și ? Simple semnături pe hârtii. Dar drepturile omului, în afara Constituției, după câte știu nu sunt incluse în forme funcționale în documentele politice și juridice. 

Paradoxal, întreaga strategiei tranziției în România a incorporat în viziunea sa o altă orientare valorică, cu alte priorități: reforme structurale, în centrul cărora a stat privatizarea rapidă cu orice preț, realizate cu costuri sociale considerate ca inevitabile și deci ignorate. Starea socială este considerată la un minim doar pentru a fi evitate exploziile sociale. În întreaga politică a tranziției masa societății a fost sistematic ignorată. Nu sunt locuri de muncă ? Să migreze. Sunt salarii mici ? Veți să blocați economia. Sunt fete ”exportate” ? Familiile să aibă mai multă grijă. Nu este întâmplător că victimele traficului de ființe umane sunt selectate din zonele cele mai sărace, marginale: din localitățile rurale și urbane sărace. 

O singură concluzie: întreaga tranziție a României s-a caracterizat printr-o neglijare cronică a celor mai multe probleme grav e ale societății românești, multe dintre ele aflate în agravare. Se invocă ”resursele publice sunt limitate”. Și deci discutarea lor publică excesivă produce frustrare colectivă.  E adevărat, dar doar în condițiile pasivității. Evaluarea continuă a problemelor sociale este un mecanism de activizare. Conștientizarea la nivelul colectiv mobilizează, crește eficiența tratării lor și scade costul.

Care este responsabilitatea noastră a sociologilor în contextul actual ? Să punem analiza problemelor sociale ale țării ca o prioritate.

^[1] ”Problemele sociale” reprezintă una dintre temele cele mai importante ale sociologiei. Teoria problemelor sociale poate fi găsită expusă sintetic în Cătălin Zamfir și Simona Stănescu (coord.), Enciclopedia dezvoltării sociale, Polirom, 2007, p.455-464