Sociologii fac eforturi imense să obțină date despre realitate. Le au. Dar ce spun ele ? Dincolo de cifre, imaginea este confuză. Depinde ce le întrebăm noi și cu ce cadru al minții noastre mergem la ele.

ICCV a dezvoltat un program, eu cred unic în lume, de estimare a calității vieții subiective: 13 evaluări pe eșantioane reprezentative național. S-au obținut enorm de multe date despre calitatea vieții în perioada critică a tranziției românești, 1990- 2010 .

În ultima jumătate de secol, sociologia a utilizat cu predilecție indicatori subiectivi:satisfacția cu viața și evaluări  ale stării socialefăcute de respondenți. Utilizarea acestuitip de indicatori este în creștere. În anii 60-70 se făceau în lume deja foartemulte cercetări de acest tip. Relansarea sociologiei în România în anii 60 a utilizat extins această metodologie. Nu numai sociologii, dar tot mai mult instituțiile publice, naționale și internaționale, le utilizează. Instituțiile europene utilizează sistematic asemenea date, culese din toate țările UE.

”Cât de satisfăcut sunteți. cu viața dvs. Cu familia, cu locul de muncă, cu…”

”Cum estimați calitatea locuinței dvs., localitatea, guvernarea….”

Pentru a face estimările, subiecților li se oferă grile standard. Cele mai utilizate grile sunt cu 5 trepte, cu 7  sau doar cu două.

”1.Foarte puțin/ slab/ prost  2. Destul de 3. Nici …, nici… 4. Destul de…5. Foarte mult/ bun”

sau o scală 7 sau de 2:1. Puțin/ Prost 2. Mult/ Bun”

Astfel de date sunt culese de regulă pe eșantioane ale întregii populații (cât de satisfăcuți sunt românii cu viața lor) sau pe grupuri sociale: tinerii, vârstnicii, femeile/ bărbații… 

Găsim o mulțime de date de acest tip: 2, 8,3,5, 3,9, 4,3. Dar ce semnificație au?  Ce concluzii tragem din ele ?

După părerea mea încă, după 50 de ani, sociologii merg în fața acestor date mai degrabă nepregătiți. Și ei au așteptări confuze de la ele. Nu avem încăo procedură solidă de interpretare a acestor date.

Profesorul Ioan Mărginean, care a coordonat acest program al ICCV, a publicat recent o carte în care se formulează unele concluzii pe datele produse[1].

”Calitatea vieții în România a fost una modestă (și putem spune că nu s-a îmbunătățit prea mult până în prezent). Valorile mediiale indicatorilorincluși se concentrează în jurul mediei teoretice…respectiv  3,0-2,9-3,1” (p.55). Sublinierile mele.

Sociologul se așteaptă ca toate distribuțiile evaluări obținute să fie de tip Gauss, cu media la centrul scalei,3,0 în cazul nostru; să fie cam 50% pe panta negativă și 50% pe panta pozitivă. Dacă cele mai multe sunt puțin peste 3,0, e bine, dar cam puțin; ar fi bine să fie mai mult. Concluzia sa este deci: starea socială a României este normală, relativ bună, dar modestă.

Citind această estimare am fost șocat. Toate datele indică faptul că perioada tranziției românești a fost uman foarte dură. Mă așteptam ca și datele sociologic subiective să exprime această stare profundă de criză. Spun sociologii că oamenii au fost totuși mulțumiți, desigur cam modest ?

Programul meu (programul SEDA), al căror rezultate le prezint aici, a începutîn 1973-74.Eramprofesor asociat la cel mi important Institut de cercetare socială din USA  al Universității Michigan. În institut se făceau multe evaluări cu această metodologie. Acolo s-a lansat prima evaluare sociologică a Calității Vieții din lume utilizând această metodologie. Am fot impresionat și am adoptată această temăîn România în anii 70. România a fost a doua țară din lume, după SUA, care a lansat acest program al calității vieții.

Având în față multe asemenea date din institutul american am fost surprins că nu exista nicio procedură de interpretare a datelor, decât paradigma distribuției Gauss cu vârful în media scalei. Pentru a mă lămuri, am început să adun informații despre evaluări de acest tip. A durat mult. Singur am lucrat, cu posibilități limitate. Dar, în timp, am reușit să alcătuiesc o bază de indicatori de satisfacție cu viața și de estimare subiectivă a stării sociale,1 000indicatori,din cercetări realizate în țările occidentale, dar și din Este (Lumea 70). Structura acestei distribuții m-a uimit. Era o distribuție de tip Gauss, dar nu centrată pe media scalei, cum foarte mulți credeau, ci deplasată spre dreapta, adică pe panta pozitivă. Ea nu era 50%/50%, ci marea majoritate a estimărilor era pe panta pozitivă. Nu era o simplă ipoteză, ci devenise o certitudine empirică: 1 000 indicatori. Am botezat atunci această distribuție curioasă SEDA. Rezultatele acestei cercetări întinsă de peste 15 ani le-am publicat, după multe îndoieli, în 1980.[2]

Sintetic, acest model de distribuție era 17%/ 66%/ 17%, nu 50%/ 50%.

17% evaluări negative, 66% moderat pozitive și 17% foarte bune

Sau, și mai sintetic: 17% negative și 83% pozitive

Mai precis, SEDA împarte distribuția evaluărilor în 4 segmente.

• 1,00-3,00 (1,01-4,00): situație critică
• 3,01-3,25 (4,01-4,50): situație pre-critică, pre-normală
• 3,25-4,00 (4,51- 5,50): Stare normală a sistemului
• 4,01-5,00 (5,51-7,00): Stare foarte bună, stabilă a sistemului              

Am considerat că Structura SEDApate fi găsită în societățile aflate într-o perioadă de stabilitate, de echilibru, adică de ”normalitate”. În anii 60 și 70, atât Vestul, cât și Estul cunoșteauo asemenea stare de echilibru.

Modelul propus, cred eu și acum, este revoluționar. El pune datele subiective într-o nouă perspectivă. Aceste date prezintă o distribuție de tip Gauss nu așa cum se credea cu vârful la centrul scalei, ci deplasată la dreapta acesteia, cu media pe o valoare apropiată de 3,5, pe o scală cu 5 trepte, sau 4,75. pe o scală cu 7 trepte.  Între 3,0 și 3,25 (între 4,00 și 4,50) estimările sunt pozitive, dar ele nu indică o stare normală, de echilibru a sistemului, ci de pre sau post-criză. 

Acest model era o ipoteză care trebuia mai multe testări pe alte baze de date similare. În 1979 am realizat o evaluare în România a stării sociale subiective, pe un eșantion de 1 804 subiecți (România 79)[3]. Am utilizat și alte baze de date disponibile în România în anii 80. Baza de date ale ICCV (1990-2010) pe tema calitatea subiectivă a vieții a oferit o oportunitate excelentă. Instituțiile UE au realizat evaluări cu aceeași metodologie în anii 2000. Toate aceste date oferă o verificare solidă a modelului-ipoteză propus.

Distribuțiile ”reale” vor prezenta firește diferențe de modelul-ipoteză, dar diferențele nu se așteaptă să prezinte deplasări semnificative în societățile aflate într-o stare de echilibru. Stările de criză vor avea structuri relativ diferite: deplasări ale distribuțiilor ”spre stânga”, adică spre panta negativă.

Datele din cele două evaluări (Lumea 70 și România 79), surprinzător, sunt foarte apropiate de modelul-ipoteză.

Și starea socială a României în anii 70 exprima o anumită echilibrare socială. Anul 1979 anunța deja criza care avea să urmeze.

Baza de date a calității vieții a ICCV (1990-2010) oferă o nouă oportunitate. Datele de estimare subiectivă au fost produse într-o perioadă de criză dură a României: anii 90, și o ieșire dificilă în deceniul care a urmat. În câțiva ani de vârf a crizei, 1991 și 1999, majoritatea indicatorilor chiar au valori pe panta negativă. 

Privite din perspectiva SEDA, datele sociologice referitoare la perioada tranziției românești exprimă o situație de criză socială cum poate fi găsită doar în situații grave de excepție, iar nu de ”normalitate modestă”. Datele ICCV indică doi ani de criză explozivă: 1991 și 1999.

Confruntarea modelului SEDA cu datele EUROBAROMETRUL din 2015 reprezintă un nou test. În 2015, deci după 25 ani criza tranziției în România nu era încă depășită.

În ani 90, datele ICCV oferă imaginea unei societăți aflate într-o criză profundă, nu de normalitate modestă. În 1990-1999 majoritatea indicatorilor au valori pe panta negativă. Doar în 2010 se inversează ușor raportul, dar încă diferită de starea de normalitate. 

Ultimele date oferite de EU pentru 2015 prezintă o Românie care s-a înscris pe panta pozitivă a bunăstării subiective, dar încă la o distanță semnificativă de o stare de normalitate.  

O concluzie metodologică. Analizând cele 13 evaluări anuale ale calității vieții ale programului ICCV coordonat de Prof. Ioan Mărginean,am fost surprins de consistența extraordinară a datelor. Ele oferă o imagine surprinzătoare a evoluției societății românești în primele două decenii ale tranziției, concordante cu alte serii de date „obiective”. Realizez că această bază de date are un potențial extraordinar care încă e puțin exploatat.

[1]Despre viața românilor în noul regim politic, Ioan Mărginean, Editura Expert, 2021

[2]Schema de evaluare a datelor absolute – SEDA, Cătălin Zamfir, în Viitorul social, an IX, nr. 1/ 1980, p. 70-80. În 19. În 2012 am susținut o comunicare pe această temă la Conferința Universității Oradea: Un alt mod de a interpretadatele de evaluare, pulicatăînenglezăînSociologiaromânească, Nr.    /2012. EA poate fi găsităînlimbaromânăînBiblotecavirtuală de sociologie, Studii, 2012.

[3]S-ar putea ca datele despre România să fie ceva mai bună: pe de o parte, eșantionul, deși foarte mare (1804 subiecți), a cuprins populație urbană, nu și cea rurală. Deși completarea chestionarelor s-a făcut într-o atmosferă de încrede, nu se poate exclude o anumită reținere politică. Dar, nu foarte importantă. Scala utilizată este de 7 trepte (puse în paranteze).

[4]Pre-critică/normală: o stare deși pozitivă, se referă la situație instabilă, caracterizată cu un grad ridicat de insatisfacție care se poate agrava, deplasându-se pe panta negativă, sau evolua în starea de normalitate mai redusă decât media eșantionului.

[5]Utilizez aici 43 indicatori ai calității percepute a vieții.

[6]1991, an de vârf al crizei

[7]EUROBAROMETRUL oferă o singură variabilă, dar foarte importantă:satisfacție cu viața.

[8] EU8 cuprinde țările post-comuniste fără România și Bulgaria.