Romania Sociala logo
Menu

Franţa, un avertisment pentru viitoarele crize ale Europei?

autor:   21 December 2018  

Ne preocupă tot mai mult viitorul. Încă îl populăm aproape exclusiv cu speranţe. Un salt l-am făcut. Disciplinăm speranţele cu date şi cunoştinţe despre cum putem evolua în sensul dorit. Suntem însă mereu surprinşi că realitatea care năvăleşte în prezent nu se prea potriveşte cu predicţiile noastre. Constatăm că avem o capacitate scăzută de a popula viitorul cu problemele care ne aşteaptă în viitor. Nu putem prevedea crizele viitoare.

Ieri încă domina un optimism structural. Europa, cea de azi, va evolua fără probleme spre mai bine. Probleme vor fi, dar nu structurale, ci normale, „de creştere”. Ţările „dezvoltate” ne oferă pentru noi cei din Est un exemplu şi un viitor pe care l-am dori.

De ce ies francezii în stradă?

La început, criza a fost ignorată. Câţiva derbedei au ieşit în stradă, au spart câteva vitrine şi au dat foc la câteva maşini. Se întâmplă peste tot şi va trece exact cum trece gripa în câteva zile. Forţele de ordine le vor rezolva legal şi eficient. A gândi astfel este un mod iluzoriu de autoliniştire.   

Revolta din străzile Parisului a început să ne pună pe gânduri. Ea nu s-a consumat în câteva zile, ci durează deja de 5 săptămâni. Şi „derbedeii” nu sunt cei pe care îi credeam. Mişcări sociale se declanşează şi în alte oraşe ale Franţei. Unele îngrijorări se conturează. Încep să apară mişcări sociale similare şi în Ungaria. Parcă şi în Germania se acumulează nemulţumiri. Multe ţări dau semne de tensiuni sociale.

 Criza actuală a Parisului / Franţei nu a fost deloc prezisă. Ca dovadă, încă nu avem o înţelegere prea clară a ce se întâmplă. Franţa ne oferă o şansă să întrevedem problemele care vor exploda în viitor, al întregii Europe, dar şi al nostru, al României.

Rămâne o întrebare încă vag formulată: de ce ies francezii în stradă ? E un fapt care tulbură.

O primă explicaţie care ne vine în minte: cei mai mulţi din stradă sunt emigranţii, mai ales cei din Orientul Apropiat. Terorismul a avertizat de ce se poate întâmpla. Emigrarea poate crea probleme extrem de serioase. Ea nu e însă o problemă de 2culoare a pieii”, ci o problemă social-culturală complexă.

Emigrarea este o problemă, pozitivă sau negativă, a Europei, dar ciudat nu ne prea întrebăm cum va arăta Europa ca rezultat al cumulării emigraţiilor peste 10, 20 sau 50 de ani. Numărul emigranţilor a crescut extrem de rapid şi mai ales în Vestul Europei. O lume prosperă, ca Europa, devine inevitabil o ţintă. S-au luat măsuri de control a emigrării, dar graniţele Europei sunt foarte fragile. Puţini dintre ei au venit ilegal, dar mulţi au fost aduşi legal. S-a prefigurat şi o politică activă de stimulare a migraţiei. Am fost şocaţi acum câteva săptămâni de presiunea politică autoritară lansată de cancelarul german, Angela Merkel, asupra celorlalte ţări europene de a integra rapid o masă mare de emigranţi. S-au stabilit şi cote pentru România şi pentru alte ţări. E greu de înţeles de ce Merkel a căutat să forţeze şi estul Europei să accepte, deşi nu are nevoie, mulţi emigranţi. Asta e Uniunea  Europeană în care am decis să ne integrăm ? Că a fost o prostie politică iresponsabilă s-a dovedit: iniţiativa lui Merkel a dispărut rapid.   

Europa şi imigranţii săi

Are nevoie Europa de mai mulţi imigranţi? Interesul politic pentru imigranţi în Europa nu a fost unul sentimental, nici cultural, nevoia unei diversităţi culturale, nici unul social, ci unul pur economic.

Emigrarea a fost o soluţie la o problemă veche. Încă în anii 60, ţările dezvoltate au început să se confrunte cu o dificultate: locurile de muncă slab calificate şi prost plătite, cu un statut social mai degrabă negativ, pentru care localnicii nu erau interesaţi. Suedezii sau olandezii au început să nu mai  accepte posturi de măturători sau de femei de serviciu ori munci plicticoase la banda de asamblare în industria auto. La început s-a căutat ca soluţie creşterea prestigiului social al muncii („îngerii curăţeniei” în costume frumoase), recompensă mai bună, dar şi înlocuirea liniilor de asamblaj cu un alt mod de organizare a producţiei care să ofere munci mai calificate şi mai complexe.

O asemenea direcţie a fost ulterior abandonată datorită apariţiei unei alternative mult mai ieftine: emigranţii. Veniţi din zone sărace, emigranţii acceptă cu bucurie asemenea posturi de muncă şi salarii foarte modeste. Forţă de muncă ieftină şi disciplinată de nevoie. Emigranţii au ocupat zona de sărăcie a sistemului dezvoltat, localnicii ocupând zona medie şi superioară de prosperitate. Emigranţii au fost acceptaţi nu de plăcere, ci de nevoie, un cost acceptat pentru dezvoltarea Occidentului.

Privatizarea profiturilor, socializarea costurilor

Dar emigrarea a generat rapid o problemă îngrijorătoare: cost direct scăzut pentru patron, dar cost indirect în creştere pentru societate. Patronii beneficiază, colectivitatea plăteşte. Iniţial nu a fost vizibil costul social, adică cel plătit de întreaga colectivitate pentru emigraţie. Emigrantul venit singur pentru o perioadă limitată, găsind un loc de muncă, costă puţin societatea: la început nu are drepturi sociale, asigurări sociale şi medicale. Dar, în timp, situaţia s-a schimbat. Emigrantul a devenit cetăţean al ţării cu drepturi sociale. El a venit cu familia şi, să nu avem o pudoare politică falsă, cu natalitate mai ridicată decât a localnicilor. Se aştepta ca emigranţii să se integreze cultural şi social în masa comunităţii, să devină „francezi”, „englezi” sau chiar „români”. Nou-veniţii sunt bucuroşi pentru că au fost primiţi şi au găsit locuri de muncă, chiar prost plătite. Problemele încep să apară de la a doua generaţie. Copiii lor, cu un nivel de aspiraţii mai ridicat, dar cu o integrare socială şi profesională insuficientă. În timp se dezvoltă  o cultură a sărăciei, social şi cultural marginală. Se dezvoltă insule etnice, cultural şi social diferite de cel al populaţiei locale. Emigranţii din Europa, românii de exemplu, se integrează rapid în societăţile dezvoltate. Aceasta e raţiunea pentru care Uniunea Europeană a fost interesată de migraţia din interiorul Europei.

Riscul de explozie socială

Se acumulează un risc tot mai ridicat de explozie socială. Cât timp imigranţii erau o sursă de forţă de muncă ieftină, toată lumea era fericită. Când devine tot mai mult o sursă de probleme sociale este normal să provoace îngrijorare. În prima perioadă, interesul economic de stimulare a imigrării nu era limitat de îngrijorarea socială. Se pare că ne apropiem de un punct critic.

Imigraţia a prezentat până acum o justificare comodă politic pentru problemele sociale: e fiesc să fie nemulţumiţi; dar vom promova politica multiculturalismului şi a toleranţei între grupurile etnice şi culturale. Economic, imigranţii ocupau locurile de muncă pe care localnicii nu le doreau. Politic, se externaliza etnic sărăcia. Nu noi suntem săraci, ci ceilalţi, imigranţii. 

Se pare că problema imigraţiei este una dintre nemulţumirile care au stat la baza deciziei şocante a Marii Britanii de a se retrage din UE. Probabil că imigranţii au devenit un pericol pentru localnici care pierd locuri de muncă. Acum câteva zile, semnificativ, într-un interviu, ministrul de interne britanic a expus un proiect de reglementare dură a imigrării: persoanele cu calificare scăzută pot primi viză de şedere în Marea Britanie şi Irlanda de Nord doar pentru un an, dar fără familie. Persoanele cu calificare ridicată pot primi viză doar până la 5 ani, dacă au deja un loc de muncă şi au asigurat un venit anual de cel puţin 30.000 lire. În acest fel populaţia activă „locală” este protejată în faţa competiţiei „străinilor”.

Reacţia socială la inegalităţile în creştere

În acest context putem înţelege de ce criza actuală a Franţei a fost atât de neaşteptată şi şocantă, nu datorită doar amploarei ei, ci şi din cauza unui  nou fapt: în stradă au ieşit cei cu veste galbene, francezii. Ei încep să resimtă impactul social al politicii economice: polarizarea profesional-socială a economiei.

În economia actuală se produce un proces de diminuare a nevoii de locuri de muncă. Dacă în anii 1960 şomajul devenea îngrijorător dacă depăşea 4% din populaţia activă, în prezent, un nivel de 10% de şomaj a devenit o situaţie curentă în Europa de Vest, îndeosebi în Franţa. Ne putem aştepta ca în viitor neocuparea, ocuparea precară, şomajul de lungă durată să crească.

Se schimbă şi structura ocupaţiilor, se accentuează polarizarea socio-profesională: creşte segmentul de ocupaţii cu înaltă calificare, scade nevoia de calificărilor medii, preluate de automatizare, şi creşte nevoia de forţă de muncă slab calificată. Mulţi „localnici”, care în trecut ocupau munci calificate, sunt împinşi în zona locurilor de muncă slab calificate şi cu salarii mici (low skill, low pay).

Politica neoliberală, net în favoarea patronatului, a capitalului şi în defavoarea salariaţilor, a muncii, este pe punctul de a deveni o sursă manifestă de ameninţare socială. Dacă în anii 60 domina o politică a consensului social şi a parteneriatului, ea tinde să fie înlocuită de tensiune împinsă la conflict. Franceziiîncep să domine strada.

Se modifică structura revendicărilor. „Străinii” îşi exprimau mai mult disperarea fără soluţii; francezii au revendicări politice tot mai clare: jos preşedintele; constituţia trebuie schimbată pentru că organizarea politică nu este acceptabilă; partidele politice existente nu exprimă ceea ce simt şi gândesc oamenii din stradă. Acum, strada devine un spaţiu al disputelor politice: ce nu e bine în Franţa, ce trebuie schimbat în Franţa. Francezii, vestele galbene, cer o nouă Franţă. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, recunoaşte gravitatea mişcărilor sociale actuale. Într-un discurs televizat, care probabil va intra în istorie, promite reforme structurale, nu doar încă 100 euro, promisiune care a stârnit hazul amar al românilor.

O predicţie despre Europa. Care este locul României?

În acest context, îmi permit să formulez o predicţie: trăim un moment crucial în care e nevoie tot mai presantă de schimbări structurale, inclusiv politice. Dacă o ţară de vârf a Europei, ca Franţa, traversează o criză, care pare a fi soluţionată doar prin schimbări de structurale, şi nici celelalte ţări europene nu se simt prea bine, înseamnă că întreaga Europă are o problemă. Dar românii? În 1990, românii au sperat la o schimbare radicală. Au trecut 29 ani. Românii consideră, în marea lor majoritate, că sistemul politic nu este cel pe care şi-l doresc. Economia pare să dea doar semne timide de creştere, dar care nu e clar dacă sunt sustenabile. Trăim nu prea bine şi lipsesc perspectivele, lipseşte speranţa.

O concluzie pentru noi: ce se întâmplă în Franţa poate fi important şi pentru România. Ne-am integrat sfielnic într-o Europă despre care credeam că e un model. Dar Europa însăşi se află într-un proces de schimbare. Noi trebuie să schimbăm (vechiul) modelul „european” de organizare pe care cu entuziasm de abia am încercat să-l asimilăm.



Facebook

Florin Georgescu, Capitalism și capitaliști fără capital în România

O carte nouă care se va dovedi a fi una fundamentală pentru gândirea românească. Paradigma tradițională a unei economii de piață liberă, deși cu imperfecțiunile ei, este înlocuită cu o nouă paradigmă a economiei societății românești actuale, ”capitalism fără capital”, cu implicațiile ei pentru înțelegerea întregii societăți. Dragi sociologi, nu este o carte ...

Cum ne vede Occidentul

Este surprinzător că nu putem găsi prea multe analize globale ale României în această perioadă de tranziție. Încă de la începutul anilor 90 am încercat să avertizez asupra riscurilor unei tranziții prost construite, dar adesea m-am simțit singur. Dar cum percep specialiștii occidentali tranziția în țările noastre ? Mărturisesc, am avut ...

Neoliberalism și șocul civilizațiilor

Fukuyama și Huntington Doi autori și două cărți majore au marcat percepția generației noastre despre noua ordine mondială. Este vorba de Francis Fukuyama : The End of History and the last Man (1992) și de Samuel Huntington : The Clash of Civilisations and the Remaking of World Order. 1996.  Fukuyama anunța universalizarea pieții libere ...

O evoluție sintetică a căutării ”ADEVĂRULUI” Ne-am eliberat de paradigma ”Agamiță Dandanache”?

Ieri am fost șocat, nu numai eu, de ceea ce mulți au etichetat ca ”bâlciul” de la Parlament.  În minte mi-a venit o istorie a eforturilor omenirii de a ajunge la adevăr. Prima fază. În antichitate, grecii au inventat logica, regulile gândirii corecte. Ei au crezut că logica este instrumentul de ...

Lansare de carte. Elena Olariu și o nouă înțelegere a spațiului privat în secolul al XIX-lea

Onorată comunitate academică, dragi colegi și dragi cititori,   vă anunțăm că au apărut două cărți semnate de istoricul de artă Elena Olariu, lucrări care sunt dedicate civilizației românești: ”Boieri și aristocrați români în secolul al XIX-lea” (studiu de mentalitate și moravuri în spațiu privat), respectiv ”Stil de viață aristocratic românesc ...

Migrație, integrare, dezintegrare

Cum sociologia este analiza stării nației dar și a timpului prezent, am dori să ne oprim puțin asupra problemelor legate de migrație. De ce migrația? Pentru că problema națională, ecologia și  migrația fac parte din cele trei mari evenimente care agită astăzi planeta. România se confruntă și ea cu aceste ...

În cercetarea sociologică, o fotografie valorează cât o mie de statistici

Imaginea foametei din Sudanul de Sud: vulturul pândind un copil care s-a prăbușit în drum spre Centrul de hrănire ONU (Fotografie realizată de jurnalistul sud-african Kevin Carter, publicată în The New York Times, pentru care a primit Premiul Pulizer în 1993) În urmă cu aproape 50 de ani, jurnalista și scriitoarea ...

Impactul creșterii prețului la energie electrică, gaze, apă asupra bugetului familiilor

Traiul decent poate fi descris ca situația în care o familie își poate permite o alimentație echilibrată și sănătoasă, îmbrăcăminte și încălțăminte noi din magazine de specialitate, de a dispune de o locuință care oferă adăpost și siguranță, locuința să fie mobilată și echipată cu aparate electrocasnice în stare bună ...