Romania Sociala logo
Menu

Găina singuratică

autor:   22 March 2023  

O găină lăsată să trăiască singură va înceta să se hrănească; îndată ce o altă găină se va alătura, împreună ele se vor porni să ciugulească și cotcodăcească. Așa evocă psihologul francez Boris Cyrulnik găina singuratică. M-am gândit atunci la individul singur, la individul nesigur, la nevoia de celălat. M-am gândit desigur și la  derivele psihologizării vieții. 

1. Observații din lumea în care trăim

Eșarfa verde. Îmi scrie o amică, o business woman. O femeie de 45 de ani, cu reușită profesională. Dar ea nu a avut timp să-și clădească un cuplu. Nu are timp să-și vadă părinții, care nu trăiesc la București. Săptămâna înseamnă pentru ea muncă, epuizare, somn, muncă. Consumă pilule energizante și pilule antidepresive, în funcție de stare. Simte nevoia să se regăsească pe sine. Acum este în terapie în SriLanka, unde face tratamente Ayurveda, într-o clinică Barberyn de medicină alternativă: terapii yoga, hidroterapie, tehnici de relaxare.

Și îmi scrie:  După ce m-am luptat cu epuizarea fizică și mentală, am venit aici să mă refac. Să mă recontectez cu mine însumi. Încerc să mă tratez de căderile mele psihice, de break-downs. În terapie. suntem o comunitate de vreo 100 de persoane și cei mai mulți vin aici de peste 10 ani. Vin să-și trateze mintea, corpul și sufletul. Vezi eșarfa asta verde ? Mi-a trimis și un selfie cu eșarfa verde, care  îi acoperă aproape tot corpul. Este uniforma noastră de clinică. În ea ne înfășurăm cât suntem în centrul de tratamente. Departe de locul de muncă, simt că îmi revin. Tratamentul Ayurveda are ca scop ameliorarea simptomelor de mare oboseală, dar și redarea echilibrului dintre fizic, mental și spiritual. Această cura de purificare îmi permite să fac față vieții sociale.  

Ce i-aș putea spune amicei ?

Bunicile noastre nu făceau repetat break-downs și nu consumau zilnic pilule. Ele își împărțeau experiența de viață cu bune și rele, cu vecinii, la gard sau în comunitatea lor. Astăzi, individul este tentat să-și caute o comunitate de suferință, o «nebuloasă afectuală», o comuniune emoțională. La nevoie chiar în Srilanka. I-aș mai spune, sociologic vorbind, se așteaptă de la individul contemporan să se cunoască, să se dezvolte, să dea dovadă de flexibilitate, de fluiditate. Aflat în competiție cu ceilalți și cu sine, individul trebuie să-și repare eul, să-l repună în stare de funcționare. Individul trebuie să-și gereze emoţiile, de parcă ar trăi într-o zonă inundabilă. Inundaţia se va produce într-o zi, doar că nu se ştie când. Iar când se va produce, va trebui să fie gata să refacă totul, înainte ca mucegaiul (a se citi depresia), să pătrundă la fundaţie. Și atunci e nevoie de terapii, de examinare de sine, de psihanaliză și alte delicii psihologice. 

*

Woody Allen și Madame Bovary. Cineastul american Woody Allen spune undeva: Marx e mort, Freud e mort și nici eu nu mă simt prea bine ! El declara într-un interviu, că psihoterapia nu l-a salvat de depresii, doar că pentru a înțelege asta a urmat 30 de ani de terapie. Personajul lui Woody Allen  din filmele sale îmi apare derutat de schimbări imprevizibile şi de libertăţi cu care nu știe ce să facă.

Oare Madame Bovary era deprimată? Nu cred. Madame Bovary era năpădită de plictiseală. Viața burgheză îi apărea imobilă. După ce se căsătorește cu un medic de provincie, om al epocii care își dorește o viață calmă, liniștită și o soție iubitoare, Emma Bovary se simte nefericită. Viața ei este prea monotonă și plictisitoare și astfel se va pierde în aventuri sentimentale. Când Flaubert spune că Madame Bovary sunt eu, el spune de fapt că acest personaj încarnează spiritul epocii.

Și Woody Allen incarnează epoca. Epoca noastră. El suferă de nenumărate fobii, iar nesiguranța sa permanentă îl face incapabil să comunice cu ceilalți. Nefericirea lui apare ridicolă pentru cei din jur dar şi pentru el însuși. Am spune că personajul este într-o permanentă examinare de sine și autoanaliză. Îl vedem lansat în interminabile monologuri, în care își pierde firul. Dar nu pentru că ar fi incoherent ci pentru că lumea pe care o pune in cuvinte este incoherentă. Prea multe schimbări, prea multe libertăți îl face pe individ să se simte derutat, perturbat, dislocat.

*

2. Psihologia, arta de a poseda oamenii ?

Să ne gândim puțin la confesiunea publică a celebrităților. Mai nou, ne referim la cuplul prințul Harry de Sussex (fiul actualului rege al Angliei, Charles III) și la soția sa, actrița americană Meghan. Aceștia au făcut interviuri cu animatori celebrii în America, unde cuplul s-a refugiat. A devenit repede celebru  serialul  documentar, difuzat pe Netflix, în care cei doi își povestesc idila, dar și interacțiunile complicate cu familia monarhică. Mai nou a apărut și o carte biografică a prințului Harry, tradusă și în românește cu titlul Rezerva, Supleantul. Narațiunea este intimistă și victimizantă. Răul și suferințele psihologice ale prințului Harry sunt legate îndeosebi de trauma produsă în copilărie și adolescență, de tatăl său, actualul rege Charles II; acesta a lăsat mereu să planeze îndoiala asupra paternității genitorului lui Harry. Traversat de demonii singurătății și ai traumei de a nu se fi simțit acceptat și acompaniat de tatăl său, în lipsa posiblității de a se explica cu augustul său tată, prințul Harry a ales calea spovedaniei publice. Cât privește pe Meghan, actrița americană și metisă, ea povestește că ar fi suferit de un rasism latent în sânul familei monarhice, chiar dacă mama sa a fost invitată de onoare la nunta princiară a cuplului Harry și Megan și a fost prezentă alături de regină Elisabeta, la loc de onoare.

Nu poți să nu te gândești la distanța milenară între instituția monarhică britanica și noua ideologie la modă woke  și cancel culture, care critică tot ce vine din istorie. Trebuie amintit că «firmă» (așa este evocată instituția monarhică de către prințul Harry) are ca regulă ancestrală: Never complain, never explain! Distanța între mentalitățile ancestrale ale monarhiei britanice și miza psihologică de igienism mental și emoțional al cuplului, face deliciul presei  de scandal. Și cum societatea de spectacol consumă rapid teatralitatea și intimitatea celebrităților, curățarea hornului, de care vorbește psihologia, poate deveni o capcană periculoasă pentru celebritățile care practică spovedania publică.  Psihologizarea vieții este o terapie dar și o capcană în care poți cădea în spațiul public.   

*

Etalarea eului în cotidian. Observăm multiplicarea de biografii și confesiuni, în care revelarea unor intimității pare a fi calea de vindecare și de emancipare a eului. Emanicipare de răul suportat din partea unei rude pedofile, a unor părinți care nu au fost afectuoși, a unor tați absenți sau mame complice la incest. Observăm multiplicarea de cărți terapeutice cu sfaturi și terapii pentru orice problemă personală: Cum să-ți stăpânești emoțiile; Cum să reușești în cuplu; Cum să reușești în profesie; Cum să comunici; Cum să te pui în valoare; Cum sa îți tratezi stresul. Și tot așa.Să amintim că prima carte de dezvoltare personală a apărut în SUA în 1952; este vorba de cartea The Power of positive Thinking a lui Norman Vincent Peale. Astfel de titluri inundă rafturile de librărie.

Interioritatea se etalează cotidian în ziare, reviste, pe rețelele sociale. Fiecare persoană poate deveni un spectacol mediatic cu ajutorul profilul său psihologic pe net. Limbajul mediatic este impregnat de emoții.  Știrile ne sunt adesea livrate în termeni patetici. Jurnaliştii «resimt» un eveniment în direct și își asaltează martorii: Spuneţi-ne ce aţi simţit și cum ați trăit această situaţie? Ați furat? Ați ucis?…  Selfie, această auto-fotografie de sine repetată, este un alt sindrom al psihologizării. Egoportertul este un fel de recuperare a subiectivitații, o încercare de a fotografia interioritatea. Egoportretele schimbate pe Facebook sunt și manifestarea nevoii individului de a-și dovedi în mod constant că există. În mod paradoxal, afișându-și ego-ul la zi, pentru a se regăsi, individul se pierde. 

*

Putem observa exercițiul psihologic, în filme și la televiziune.Avem secvențe de crize de panică, de insomnii și tot felul de manii. Personajele din filme sunt adesea pradă «demonilor interiori». Criminali notorii au momente de trăire sensibilă. Este comic să vedem cum unii mafioți recurg la psihoterapie. Să amintim filmul Analyse this!, cu actori celebrii : Billy Crystal în rol de psy și Robert de Niro în rolul de gangster. Psihiatrul new-yorkais Sobel este angajat de unul din cei mai puternici gangsteri din New York, Paul Vitti, în ciuda faptului că psihiatrul nu crede deloc în eficacitatea unei terapii în cazul unui gangster. Dar gangsterul îl somează : analizează-mi chestia asta! Îi cere să-l vindece de accese de angoasă, de blocaje și sentimente de culpabilitate, legate de actele de vendetta mafiotă.Și îi cere să-l vindece rapid, înaintea alegerii unui nou parrain înNew York. Să amintim și celebru serial Sopranos, în care Tony Soprano, mafiot de temut, frecventează o terapeută careia i se spovedește de crimele comise. Să ne înțelegem ; nu pentru a ieși din rolul sau de mafiot, ci din plăcerea de a simți reacțiile perplexe și confuze ale psiholoagei. Toate astea sunt exploatări comice ale psihologizării , la modă astăzi.     

*

Eul depresiv în muzică. În 1979 avea loc în Franța premiera operei rock Starmania, care descria violența vieții urbane. De atunci, această comedie muzicală este constant repusă în scenă. Această operă rock incarnează spiritul individualist al vremii: presiunea celebrității, izolare, singurătate, incertitudine, depresie. Individul, care evoluează singur în jungla socială se simte singurul responsabil de eșecul său. Iată o strofă din prestația personajului Marie-Jeanne: Capul îmi explodează. Aș vrea doar să dorm. Să mă întind pe asfalt și să mă las să mor!  Lumea este stone. Nu mai am dorința să mă bat. Nu mai am dorința să alerg. Nu veniți să mă salvați. Veniți să mă doborâți. Ca să încetez să mai sufăr.

Marie-Jeanne reprezintă destinul comun al celor care exercită o ocupație abrutizantă; ea servește într-un bar în care observă  «umani în derivă» care «nu mai cred în nimic» și sunt deprimați. Și totuși. toată lumea se visează star, pentru a călători la clasa de afaceri.  

În 2023, cu ocazia recompensării celor mai bune performanțe muzicale (Victoires de la musique) în Franța, compoziția Infernul a cântărețului belgian Stromae a fost clasată pe primul loc. Ce povestește acest cântec ? Tentația sinuciderii, resimțită de acest nou Jacques Brel belgian. Iată câteva strofe din acest cântec : Nu sunt singurul a fi singur (…)  Dacă am socoti câți suntem. Mulți! Tot la ce am gândit eu, deja o grămadă de alții s-au gândit. Și cu toate astea, mă simt complet singur. Am uneori gânduri sinucigașe și nu sunt mândru de asta. Credem că ar fi singura manieră de a face să tacă aceste gânduri care ne fac să trăim infernul (…). 

*

Individualismul metodologic și sociologia clinică  au devenit poarta de acces la mentalul colectiv? Sociologia clinică, la modă astăzi, este axată pe individul empiric și pe studiul interiorităţii; înţelegerea fenomenelor sociale include individul în maniera în care acesta trăiește şi își reprezintă lumea socială. În sociologia clinică, experienţa individului este recuperată prin interviuri, mărturii şi confesiuni. Vocea interioară a individului devine semnificativă chiar și prin tăceri, ezitări și îndoieli. Subiectivitatea devine element de cunoaştere. Se multiplică studiile despre incest, agresiuni sexuale, viol, toxicomanie, prostituție, sinucidere, imigraţie, îmbătrânire, doliu. Aceste studii sunt realizate în perspectiva interioritații și a semnificației ei la nivel de mental colectiv. Se consideră că orientarea sociologiei clinice către individualismul metodologic are virtuți terapeutice, interpretative și emancipative. Terapeutice, întrucât confesiunea presupune desfacerea pliurilor emoționale ca un soi de tratament. Interpretative, pentru că el contribuie la avansarea interpretărilor psihologice ca actor al problemelor lui personale. Emancipative, pentru că punerea în cuvinte a suferințelor trăite permite individului să treacă de la problemă la căutarea de soluții.

În loc de concluzie

Într-o societate individualistă, care proclamă competiția, reușita și figura câștigătorului, individul se simte adesea nesigur și deprimat. Și individualism înseamnă predominanța eului, devalorizarea relaționalului social. Este greu să te sustragi dispozitivului. Și ce este dispozitivul ? După filozoful italian Giorgio Agamben dispozitivul este tot ceea ce, într-un fel sau altul are capacitatea de a captura, de a orienta, de a determina, de a intercepta, de a modela și controla gesturi, conduite, opinii și discursuri.

Individul nesigur. Expresia aparține eseistului Alain Ehrenberg, care consideră că individualismul de masă și-a început cariera cu aventura întreprinzătorului din anii 1990 şi cu triumfalismul reuşitei (sportivul de excepție, actorul super bine plătit, personajul bogat și celebru),  şi a evoluat începând cu anii 2000 prin generalizarea stărilor depresive. Dacă pentru un învingător totul este posibil, pentru un depresiv nimic nu este interzis, dar nimic nu mai este cu adevărat posibil. Vulnerabilitatea, fragilitatea şi precaritatea individului constituie faţa invizibilă a competiţiei sociale. Individul nesigur, când eșuează, își spune că de fapt el nu merită reușita. Individul singur, deprimatul nu este un individ trist, ci un individ obosit și demotivat. Depresia este boala incertitudinii. Este umbră proiectată de epocă asupra individului, o formă opresantă de suferință individuală,  spune sociologul canadian Marcelo Otero. (L’Ombre portée. L’individualité et l’épreuve de la dépression). Sentimentul general este că, în afară reușitei profesionale, nu mai există salvare. În societatea noastră individualistă, stările depresive sunt legate de scena profesională, pentru că trăim într-o societate a muncii. Nu ai muncă, nu ai identitate, nu ai recunoaștere socială. Nu ai celebritate, nu ești cunoscut. De unde și puzderia de celebrtăți efemere…



Facebook

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...