Romania Sociala logo
Menu

Horoscopul – narcotic psihosocial

autor:   13 January 2022  

Numai cine are o imaginație prea bogată – ca să mă exprim eufemistic – crede că un nou-născut din Juba (capitala Sudanului de Sud) și unul din București, expulzați în aceeași zi, la aceeași oră, în același minut, se vor confrunta cu aceleași evenimente de viață și vor avea aceleași trăsături de personalitate. Condițiile istorico-socio-culturale concrete își pun amprenta asupra personalității și parcursului vieții unei persoane – adevăr demonstrat de oamenii de știință, neglijat însă de astrologi. 

În România educată, la radio și Tv, în ziare și reviste, pe rețelele sociale este difuzat horoscopul zilnic, săptămânal, lunar sau anual, în timp ce diseminarea cunoștințelor de psihologie și sociologie la nivel de masă aproape lipsește cu desăvârșire. 

Dintotdeauna, oamenii de pretutindeni au dorit să afle ce le rezervă „steaua lor”. Totuși, în România, supralicitarea horoscopului în scopul așa-zisei cunoașteri este disproporționată. Conform Eurobarometrului 2005 despre „Cunoștințele și atitudinile cetățenilor europeni față de știință și tehnologie”, 22% dintre români considerau că horoscopul este ’foarte științific’, fiind cea mai ridicată rată din țările europene, după Cipru. O anchetă sociologică realizată în perioada iulie-septembrie 2009, pe un eșantion stratificat multistadial probabilist de 1200 de persoane, reprezentativ pentru populația în vârstă de peste 18 ani, atestă că aproximativ 24% dintre români consideră că zodia în care suntem născuți ne influențează ’mult’ și 17% că ne influențează ’foarte mult’ personalitatea (Vlăsceanu, Dușa, Rughiniș, 2010, p. 42). 

A trecut ceva timp de când s-a constatat această situație. Proporția celor care acordă credit zodiilor s-a redus? Înclin să cred că nu. Eurobarometrul 2021 despre „Cunoștințele și atitudinile cetățenilor europeni față de știință și tehnologie” (desfășurat în perioada 13 aprilie – 10 mai 2021) arată că „alfabetizarea științifică” în România nu s-a îmbunătățit: doar 1 din 4 români consideră că știința este importantă în viața de zi cu zi și doar 7% dintre conationali citesc cu regularitate publicații științifice sau se uită la documentare științifice – este cel mai mic procent dintre cele 38 de statele europene chestionate. În plus, personal apreciez că pandemia COVID-19 i-a făcut pe mulți să se încreadă în soartă mai mult decât în știință. Conform Eurobarometrului 2021, aproximativ 25% dintre români sunt de părere că știința și tehnologia influențează ’negativ’ și ’foarte negativ’ societatea. 

Acceptarea horoscopului pentru imaginea de sine și orientarea în viață nu este legată numai de deficitul de cunoaștere științifică, ci și de emoții, de stresul cotidian (Tyson, 1982, p. 119). Cine se îndoiește că nivelul stresului în România nu este mai ridicat decât în perioada de dinaintea pandemiei?!

O reprezentare grafică a cerului pentru a afla… basme

Termenul „horoscop” (din limba greacă ωροσκόπιο, oroskópio) semnifică diagrama astrologică reprezentând pozițiile Soarelui, Lunii și planetelor la momentul nașterii unei persoane. Astrologii pretind că horoscopul, reprezentarea grafică a cerului, cuprinzând douăsprezece segmente de cerc numite zodii, peste care trec astrele, determină structura psihică a fiecărui individ. Într-un an de zile, Soarele străbate toate zodiile. Zodia în care se află astrul solar în momentul nașterii individului marchează pentru totdeauna – pretind astrologii – configurația psihică a caracterului individului. Horoscopul descrie pentru fiecare zodie (Gemenii, Cancerul, Balanța, Fecioara ș.a.m.d.) trăsăturile de personalitate și evoluția sănătății, succesul profesional și în dragoste.

Iată, spre exemplu, horoscopul difuzat mai zilele trecute într-o emisiune TV: Berbec – Ești sfătuit să-ți dozezi forța și puterea. Vine o săptămână grea. Vei fi sleit după primele două zile. Taur – Săptămână care debutează cu atenționări și sfaturi. Trebuie să te detașezi de cotidian și să nu-ți mai faci griji cu privire la starea de sănătate a unor persoane dragi. Trebuie să gândești pozitiv. Gemeni – Poți găsi rezolvările la toate disensiunile, certurile și micile neajunsuri doar printr-un consiliu de familie. Trebuie să rezolvi prin dialog. Numai prin dialog. Rac – E o săptămână beligerantă. Mici tensiuni și certuri. Șicane care pornesc și de la tine, și de la cei din jur. Nu căuta nod în papură, rămâi calm! Leu – O săptămână în care vezi o dragoste nouă, fierbinte, magică! O săptămână bună. Fecioară – E săptămâna dorințelor! Fertilitate și belșug. Visele se vor îndeplini. Balanță – Lasă grijile, fricile, spaimele. Va veni o perioadă mult mai bună cu bătaie lungă. Scorpion – Primești atenționări. Trebuie să-ți consolidezi forțele, să pui piciorul în prag la serviciu, societate, familie. Trebuie să te impui. Săgetător – Trebuie să ai răbdare, lucrurile bune vin doar pentru cei care știu să aștepte. Nu forța mâna norocului, cu răbdare vor veni lucruri frumoase. Capricorn – Ești pe o pojghiță de gheață. Trebuie să fii mai blând, mai bun și să depășești o săptămână nu tocmai favorabilă. Vărsător – Se produce un salt rapid calitativ în existența ta. Vei câștiga din toate punctele de vedere. Pești – Te gândești dacă îți poți schimba și serviciul, nu doar locuința. Vor exista oportunități, dar nu aștepta promisiuni din partea altora. 

Fiecare să judece ce valoare au indicațiile unui astfel de horoscop. Personal, consider că în predicțiile horoscopului sunt îngrămădite sfaturi de bun simț (să fim buni, să nu ne pierdem speranța, să fim calmi), cerințe greu de realizat (să ne detașăm de cotidian, să ne impunem în familie, la serviciu și în societate) și îndemnuri nu tocmai valide social: să ne ghidăm după instinctele noastre, să nu ne încredem în ajutorul altora, să învățăm să așteptăm. Să așteptăm ce? Miracole! Poate momentul potrivit pentreu a acționa?! Dar, cum spunea cu mult haz celebrul scriitor și revizor de film Woody Allen, „Dacă aștepți momentul potrivit, te întrec alții care nu îl așteaptă. Dincolo de sfaturi mai mult sau mai puțin oportune, horoscopul conține predicții vagi, de tipul: viitorul tău va fi mai bun, lucrurile mai frumoase, vor exista oportunități pentru tine, dacă ai răbdare. Peste aceste sfaturi și predicții sunt presărate flatări seducătoare: suntem altruiști, ne gândim la binele altora, suntem inteligenți, putem depăși toate disensiunile, merităm „o dragoste nouă, fierbinte, magică”. 

Consider horoscopul (de oricare tip ar fi el) un narcotic, ce îi face pe oameni să se împace cu soarta lor – se spune în popor „Ce ți-e scris, în frunte e pus” –, să nu se revolte împotriva relelor din societate, pentru că – nu-i așa? – voința cerului nu poate fi înfrântă. Norocul și-l face omul cu mâna lui, nu pică din stele! 

Psihoastrologia – o perspectivă modernă asupra basmelor astrologilor

Sunt totuși cercetători – spre exemplu, între alții, psihologul și statisticianul francez Michel Gauquelin, (1928 – 1991), autor al unor cărți de succes de librărie, unele fiind traduse și în limba română (Influențe cosmice asupra comportamentului uman, 1997; Sănătatea și puterile secrete ale naturii, 2007) – care consideră că între gândirea științifică actuală și interpretările mistice ale universului nu este o contradicție de bază atât de mare pe cât pare. Asta încearcă să facă psihoastrologia sau astrologia modernă: să șteargă granița dintre știință și pseudoștiință. 

Așa cum sugerează și denumirea, psihoastrologia este o sinteză a domeniilor psihologiei și astrologiei. Teoreticienii psihoastrologiei ne asigură că este mai mult decât o sinteză, dat fiind faptul că mariajul astrologiei cu psihologia duce la transformarea și la fertilizarea ambelor domenii. Astrologul, scriitorul și psihoterapeutul Glenn Perry definește psihoastrologia ca fiind atât o teorie a personalității, cât și o metodă de diagnoză. „Esențial, psihoastrologia este o reformulare a astrologiei în termenii conceptelor și practicilor psihologiei” (Perry, 2012, p. 5). După Glenn Perry, psihoastrologia descrie modul în care configurațiile astrologice simbolizează nevoile de bază, etapele de dezvoltare, funcțiile psihologice, structurile cognitive, dialogurile interne, conflictele intrapsihice, complexele inconștiente, mecanismele de apărare și tulburările de personalitate. 

Apariția în a doua jumătate a secolului al XX-lea a astropsihologiei reprezintă, în opinia mea, o critică a astrologiei fondată pe relația de cauzalitate dintre mișcarea astrelor pe bolta cerească și evenimentele de pe pământ, dintre poziția planetelor la naștere și caracteristicile de suprafață ale personalității. Astropsihologia a renunțat la această pretinsă relație de cauzalitate, care a discreditat astrologia, încercând să încorporeze cunoștințele din psihologia subconștientului, psihologia umanistă și psihologia transpersonală. După Glenn Perry, „Perspectiva astropsihologiei nu este deterministă; ea privește psihicul mai degrabă drept cauză proprie, o esență veșnică, ireductibilă, care este autogeneratoare și capabilă să se manifeste în condițiile biologice și sociale date. […] Realitatea materială este conceptualizată ca o reflectare sincronă a unei structuri psihice înnăscute, preexistente, care evoluează în timp (posibil de-a lungul întregii vieți). Din această perspectivă, psihicul se reflectă în poziția planetelor, dar nu este cauzat de pozițiile planetelor la data nașterii” (ibidem). 

Cu tot efortul de încorporare a conceptelor și teoriilor psihologiei în astrologie, astropsihologia este criticabilă pentru „eroarea de confirmare”, pentru tendința de a interpreta noile informații într-un mod care să confirme preconcepțiile și pentru respingerea informațiilor și interpretărilor care contrazic supozițiile anterioare. 

Bibliografie

Gauquelin, Michel [1967] (2007). Sănătatea și puterile secrete ale naturii. Dovada perfectă a interactiunii dintre macrocosmos si microcosmosul ființei umane. București, Lux Sublima

Gauquelin, Michel [1985] (1997). Influențe cosmice asupra comportamentului uman. Maniera în care planetele ne modelează personalitatea. București, Editura Divya.

Gauquelin, Michel (1974). La cosmopsychologie. Paris, Centre d’Etude et de Promotion de la Lecture.

Perry, Glenn (2912). An Introduction to AstroPsychology. A Synthesis of Modern Astrology & Depth Psychology. East Hampton, CT, AAP Press. 

Tyson, G. A. (1982). „People who consult astrologers. A profile”, Personality and Individual Differences, 3, 2, pp. 119-126.

Vlăsceranu, Lazăr, Dușa, Adrian, Rughiniș, Csima (coord.) (2010). Ştiință şi societate. Interese şi percepții ale publicului privind cercetarea ştiințifică şi rezultatele cercetării. Raport de cercetare. București. Universitatea din București.



Facebook

Geopolitica în clar obscur

Prima etapă pentru a lichida un popor este de a-i șterge memoria.  Distrugeți cărțile, cultura și istoria sa. Apoi faceți în așa fel să se scrie alte cărți, fabricați o altă cultură, inventați o altă istorie. Și astfel această națiune va începe să uite ceea ce a fost.  Lupta omului împotriva puterii ...

O discuție cu prof. univ.  Livia Popescu (Dordea) pe marginea unui articol publicat în 1981

Livia, ai publicat în 1981 un articol  despre preferințele de lectură ale adolescenților dintr-un centru de reeducare. Ce te-a făcut ca în anii când în România se edifica de zor „societatea socialistă multilateral dezvoltată”  să te apleci ca cercetător asupra unui grup social marginal ? După primul an și jumătate de ...

Bilanțul unui serial

În perioada  aprilie 2024 –  martie 2025 am publicat pe site-ul  www.romaniasociala.ro un număr de 10 interviuri cu tot atâția componenți ai unei generații de sociologi care s-a format prin studii de specialitate absolvite în anii `70 ai secolului trecut[1]. În fapt, intervalul deceniului menționat acoperă mai puțin decât cei ...

Destin și o viață de om – Constantin Schifirneț

România Socială vă prezintă volumul "Destin și o viață de om" al profesorului și cercetătorului Constantin Schifirneț, apărut la Editura Universității de Vest din Timișoara, în 2024. Acest volum este o incursiune autobiografică ce îmbină experiențele personale ale autorului cu analiza contextelor culturale, sociale și politice ale epocilor pe care le-a ...

Interviu cu Elena-Otilia ȚÎROIU despre volumul: Cultura organizațională din mediul școlar și comportamentul social al elevilor, Craiova: Editura Beladi, 2025

Vă rog să vă prezentați pe scurt, stimată doamnă Elena-Otilia ȚÎROIU.  Sunt profesor învățământ primar, absolventă a Școlii Normale ,,Carol I” Câmpulung, județul Argeș (Liceul Pedagogic), cu o vechime de 32 de ani în învățământul românesc, participând pas cu pas din anul 1993 la toate transformările care au avut loc în ...

Învățământul profesional și economia în România. De ce sistemul dual este o soluție limitată?

Introducere: într-un sistem de învățământ cu pierderi foarte mari, formarea inițială profesională poate fi soluția. Conform statisticilor disponibile și deja bine cunoscute, România suferă de eșecuri și pierderi cronice ale sistemului de învățământ, pierderi care se repercutează asupra multor dimensiuni ale vieții noastre economice, sociale și politice, inclusiv asupra stabilității democratice. ...

Elitele politice la rotativa istoriei. Alegerile din 2024 – revista de științe politice Polis nr. 1 din 2025

În urmă cu 30 de ani, revista de științe politice Polis dedica un întreg număr rolului jucat de elitele politice și intelectuale în societate (Polis nr. 4/1995). În editorialul Întoarcerea conceptelor din exil, Călin Anastasiu scria despre contaminarea ideologică a științelor sociale în perioada comunistă și despre interzicerea conceptului sociologic ...

Religie, actori religioși şi practici religioase în rândul romilor din România

După 1989 numeroase apariții editoriale academice au vizat și problematica unuia dintre celei mai numeroase grupuri etnice minoritare din România – populația romă.  Chiar dacă cercetările despre romi au fost abordate din perspective trans- și interdisciplinare, încă sunt subiecte care atrag cititori, atât cei specialiști, cât și publicul profan. Volumul ...