Am strâns laolaltă interviurile cu
profesorul Iancu Filipescu, publicate în revista „România Socială” în
intervalul 4 aprilie – 18 mai a.c. (ziua de naștere a autorului), la care am
adăugat amintirile sale despre activitatea Laboratorului de Sociologie al
Universității din București, unde Iancu Filipescu, absolvent al primei promoții
de sociologi (1966-1970), și-a desfășurat activitatea ca cercetător din 1971
până în 1976, când Laboratorul a fost desființat. Și aceste amintiri-mărturie
au apărut tot în România socială”, la 9 mai a.c. Astfel, îmi place să cred,
memoria autobiografică dobândește un plus de relevanță.
Ca martor și
actor al avatarurilor sociologiei românești timp de aproape o jumătate de
secol, profesorul Iancu Filipescu, originar din Scheii Brașovului – fapt cu
care se mândrește –, este depozitarul unor informații ce ar putea fi repere
pentru istoria orală a sociologiei românești de la reinstituționalizarea ei în
învățămțntul superior până în prezent (după ieșirea la pensie de la
Universitatea „Politehnica” din București, Iancu Filipescu a fost colaborator
la Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții până în urmă cu doi ani).
Selectez câteva
din mărturiile sale: deschiderea anului universitar al celei dintâi Secții de
Sociologie din învățământul universitar din țara noastră, examenul de absolvire
al primei promoții, practica de
cercetare științifică a studenților de la sociologie, evenimentele din 1968, vizita
Președintelui Franței, Generalului Charles de Gaulle, la Universitatea din
București, desființarea Laboratorului de Sociologie după moartea lui Miron
Constantinescu.
Mărturisirile
lui Iancu Filipescu sunt la fel de interesante pentru reconstituirea climatului
în care s-a format ca sociolog și și-a desfășurat activitatea ca cercetător
științific, apoi în calitate de cadru didactic. Spicuiesc dintre ele: reacția
față de provocatori, reamintirea afectuoasă despre unii profesori din
Facultatea de Filosofie a Universității din București (Henri H. Stahl, Tudor
Bugnariu, Miron Constantinescu ș.a.), evocarea nostalgică a activității din
cadrul Laboratorului de Sociologie.
Recomand colegilor sociologi, fie ei foarte tineri
sau foarte experimentați, această plachetă omagială, din care răzbate luciditatea
și seninătatea gândului unui sociolog-cărturar.
