Romania Sociala logo
Menu

Împreună cu ministrul Marin Sorescu în Slovacia

autor:   2 October 2019  

Constantin Schifirneț

În perioada 13 iulie-16 iulie 1994 l-am însoțit, în calitate de director al Direcției Biblioteci, pe Ministrul  Culturii  Marin Sorescu în Slovacia.

Pe 13 iulie, am aterizat la Viena pe aeroportul Schwechat la 15,50 și de aici  am plecat spre Bratislava cu mașina pe o distanță de aproape 80 km parcursă în o oră.

Am fost cazați la Oficiul Ministerului Culturii al Slovaciei din strada Biela din Bratislava.

În aceeași zi, la ora 18,00, a fost programată întâlnirea ministrului Marin Sorescu cu ministrul Lubo Roman, cunoscut  actor slovac. Coborând în hol, a apărut ministrul slovac și suita lui. S-a îndreptat  spre mine și mi-a strâns mâna fără nici o prezentare. Am intrat în salon, de fapt o sală de mese. Marin Sorescu nu apăruse și mi s-a sugerat să merg la camera lui. Am bătut la ușă dar mi-a răspuns într-un târziu. I-am spus că este așteptat de ministrul slovac. Da, o să vin, mi-a răspuns el. A apărut după 5 minute. Mi-a spus că avusese un moment de inspirație și scria în acel moment.

Ministrul slovac ne-a salutat ca pe reprezentanții unei țări care se bucură de foarte  multă simpatie în Slovacia. L. Roman a spus cuvinte de apreciere despre români: ,,Ne-ați ajutat și vă mulțumim, la sfârșitul primului război mondial și în cel de al doilea război mondial.  Ne-am bucurat că în primul război mondial ați ocupat Budapesta și nu înțelegem de ce ați plecat. Trebuia să rămâneți acolo. Ar fi fost excelent. Altfel s-ar fi discutat astăzi cu maghiarii.” Eu am fost frapat de cum a debutat întâlnirea. Sorescu era cam nedumerit. Parcă nu ar ști ce să-i răspundă. Eu i-am spus ministrului slovac: sper că nu va fi nevoie să  fim din nou la Budapesta!

Apoi L. Roman propune un schimb de ziariști din țările noastre care să facă o documentare privind chestiunea minorităților. Apoi, brusc, el ne invită la masă. Întâi am fost serviți cu o țuică de pere, ca aperitiv – o roșie umplută, apoi friptură cu garnitură și o prăjitură. Am băut bere și un execelent vin alb slovac. În timpul cinei s-a discutat haotic lăsând impresia de șuetă. Eu m-am așteptat la o discuție ordonată fiindcă am crezut că doi miniștri pot conversa, chiar și la masă, pe teme de interes comun. Sorescu și-a dat seama de situație și m-a întrebat direct: ce discutăm aici? Ministrul slovac revine la problema maghiarilor în țara sa, raportată la cea a țiganilor  și ne-a declarat că 30% dintre țigani se consideră maghiari. Elevilor țigani li se oferă haine și hrană prin primării. Romii au un teatru propriu, un manual în limba lor și Dicționar de limba romanes.

Schimbând registrul, L. Roman a pledat pentru o preluare din ce a fost bun în trecutul recent de dinainte de 1989, la prima vedere o poziție paradoxală știut fiind că în Cehoslovacia au fost trupe sovietice până în 1990. Ne spune că a căzut vălul emoțiilor și toate lucrurile trebuie văzute rațional. Așadar, să nu exprimăm nici un fel de mânie sau reacție istorică față de ceea a fost în perioada comunistă.

La un moment dat, Sorescu îi cere ministrului slovac informații despre viața literară din Slovacia. Gazda s-a simțit depășită de subiect, fiind actor, dar oferă câteva date despre edituri, toate fiind private. A revenit la sugestia lui cu schimbul de ziariști care să aibă loc în timp cât mai scurt. Sorescu nu pulsează și o întreabă pe colega Grebeșit de la Direcția Relații internaționale dacă s-a putea da un răspuns de acceptare. Apoi s-a întors spre mine și mi-a spus: prezintă ca specialist, problemele direcției pe care o conduci. Am început expunerea și după câteva minute a intervenit Sorescu: scurtează, fără detalii. În replică, un colaborator al ministrului slovac prezintă sistemul de biblioteci din Slovacia, care era, în multe aspecte, identic cu al nostru. Bibliotecile regionale funcționează sub egida Ministerului Culturii, și achiționează cărți pentru acestea. La nivel comunal și orășenesc autoritățile locale administrează și finanțează bibliotecile.

Apoi, discuția s-a concentrat pe problemele de patrimoniu. Sorescu a menționat dificultățile cu care se confrunta Ministerul Culturii din România în acest domeniu. În Slovacia exista următoarea situație: renovarea monumentelor se face cu șomeri, pentru acoperirea cheltuielilor s-a acceptat  funcționarea restaurantelor în spații ale muzeelor principale, instituțiile culturale locale au fost transferate autorităților locale cu condiția asigurării funcționalității și a preluării personalului, elaborarea unei legi a culturii în care sunt reglementate rolul statului și al regiunilor în finanțare: 60% din partea statului, 30% din partea regiunilor, 10% autofinanțare. Pentru finanțarea proiectelor naționale s-a înființat fundația ProSlovacia.

Am făcut o plimbare, împreună cu Sorescu, prin  Bratislava. La un moment dat, aduc vorba de minister dar Sorescu mi-a retezat-o scurt: te rog , nu vreau să-mi amintesc aici de minister! M-a întrebat ce facultate am terminat. I-am spus: filosofia la Iași. Aflând că am terminat la Iași (aici a absolvit și el filologia) a devenit foarte interesat de ceea ce fac eu. Mi-a cerut să-i spun cine din Ministerul Culturii a terminat la Iași. A fi absolvent ieșean, era pentru Sorescu, un criteriu de evaluare. Apoi s-a interesat de numele eu. I-am relatat ce afirmă Iorgu Iordan în Dicţionar al numelor de familie româneşti despre „Schifirneţ“: tema pare  că provine de la „scăfârlie“. Da? Interesant. Știi că Iordan are dreptate? mi-a replicat Sorescu. Apoi mi-a cerut să-i vorbesc despre părinții mei.

Mi s-a confensat: toți sunt împotriva mea pentru că sunt cu Iliescu. Am intrat în jocul ăsta fără să vreau. La micul dejun, în 14 iulie 1994, Sorescu mi-a relatat lucruri extrem de interesante. În iunie 1990, după evenimente, Marian Munteanu fusese arestat. S-au organizat marșuri de susținere și de cerere pentru eliberare. Sorescu împreună cu Augustin Buzura și Z. Ornea s-au dus la Ion Iliescu și i-au cerut să intervină. Iliescu le-a replicat: nu pot. Mi s-a adus o casetă din care rezultă clar că Marian Munteanu a dat foc la Poliție. Sorescu și ceilalți au argumentat că nu trebuie să se tensioneze mai mult situația, și așa destul de precară. Iliescu a promis că va întreprinde ceva. A doua zi Marian Munteanu a fost eliberat. Seara, a afirmat Sorescu, este sunat de o cunoscută poetă care i-a reproșat: ce  ai făcut domnule? De ce ai insistat să fie eliberat? La care Sorescu, uluit, îi spune: pentru a nu crea noi tensiuni. Să nu mai fie atâta ură în București. Poeta i-a replicat: trebuia să-l lăsăm închis (pe Marian Munteanu) pentru ca lumea să se revolte, iar Bucureștiul să fie o baltă de sânge. Asta este opoziția noastră, a conchis Sorescu. Atunci mi-am dat seama că este antinațională, că de fapt nu vrea liniște.

Sorescu mi-a relatat cum a ajuns ministru: ,,Am acceptat să fiu ministru din momentul când mi-am dat seama că unii scriitori duc o politică împotriva țării. Eu am spus întotdeauna că un scriitor nu trebuie să se implice politic. Văzând ce face Manolescu și cum se comportă alții, m-am decis să nu mai stau deoparte. Asta mă costă. Toți prietenii mei scriitori mi-au devenit dușmani. Numai pentru că sunt cu Iliescu. Și în familie am necazuri. O mătușă citește numai România liberă și când mă atacă vine cu ziarul și îmi arată articolele. Toate mătușile mele sunt cu opoziția”. Ascultându-l, am sesizat la el trăirea unei drame din cauza șicanelor la care era supus.

În următoarea săptămână vizitei în Slovacia, urma să meargă în  Basarabia, spunându-mi că nu-i face plăcere. Mi-a relatat un fapt uluitor despre Ion Druță. În ianuarie 1990 l-a întâlnit la Moscova, era consilier al lui Gorbaciov. Druță i-a declarat că este monarhist și ar dori revenirea Regelui în țară. Druță avea legături cu Alexandru Paleologu înainte de 1989.

Tot la micul dejun s-a iscat o controversă lingvistică între Sorescu și interpretul Ian Chedrov, născut la Nădlac, stabilit în Slovacia din 1973. Ian Chedrov avea obsesia slavomaniei, și, pentru el, toate cuvintele românești sunt slave. Îl contrazicea violent pe Sorescu. S-a referit la două teorii în legătură cu slovacii: 1. Ar fi migrat din Ucraina; 2. Ar fi existat o zonă a slavilor vechi – actualul teritoriu al Slovaciei, teritoriul Austriei și Ungariei și o parte din Ardeal (iată, spun eu, Ardealul este disputat și de slavi!). Limba slovacă ar exprima cuvinte vechi, originare, ale slavei. Nu a acceptat teza că slovacii au fost colonizați în unele zone din Ardeal, inclusiv în Nădlac, orașul său natal.

Pe 15 iulie 1994, la întâlnirea de la Ambasada României în Republica Slovacă, de față fiind ambasadorul Dănucu, Sorescu a relatat că în ziua de 2 decembrie 1989 au venit la el Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru și Leonida Lari, cerându-i să meargă la Televiziune să declare Unirea Basarabiei cu România. Sorescu l-a sunat pe Ion Iliescu, care i-a primit imediat și le-a cerut să amâne anunțul lor. Argumentul lui Iliescu era că prin acceptarea atunci a Unirii ar crea complicații, cei 1 milion de ruși basarabeni s-ar fi aliat cu maghiarii și ar fi creat tensiuni în plus iar unul din efecte ar fi revendicarea Ardealului de către maghiari. Mai mult, s-ar fi oferit statului sovietic motive să intervină cu trupe în România. Ambasadorul Dănucu a fost surprins pe moment ca apoi să susțină soluția dată, în acel moment, de Președinte. 

Sorescu mi-a vorbit și de Piața Universității, 1990. S-au făcut presiuni asupra lui, cerându-i insistent să ia cuvântul în Piață. Inițial, a acceptat dar ajungând în Piața Universității, observând ce se întâmpla acolo, a renunțat: ,,Piața Universității a fost o mișcare antinațională și eu nu puteam accepta așa ceva”. Sorescu a avut cuvinte foarte dure față de Mircea Dinescu, pe care îl considera vinovat de ceea ce s-a întâmplat la Uniunea Scriitorilor. Mi-a relatat că pe 22 decembrie 1989, I. Caramitru a venit la el acasă și l-a solicitat să meargă la Televiziune. După ce l-a servit cu coniac, împreună s-au îndreptat spre ieșire. În fața porții, Caramitru i-a comunicat că pleacă să-l ia pe Dinescu. Atunci Sorescu a decis să nu meargă la Televiziune: ,,Nu am acceptat să apar împreună cu măscăriciul în fața țării. Dinescu a fost un oportunist pe timpul lui Ceaușescu și acum voia să fie erou.”

După amiază zilei de 15 iulie 1994 am vizitat Bratislava Hrad. Sorescu și-a exprimat mirarea că acest impunător castel a fost în paragină, timp de 150 de ani. Castelul a ars în 1811. Doar din 1960 a fost renovat. Clădirea castelului cuprinde patru turnuri (câte unul pe fiecare colț) cu o curte cu fântână cu adâncimea de 84 m. Cel mai mare și cel mai înalt turn este Turnul Coroanei. Aici se încoronau regii Ungariei, de fapt împărații habsburgi erau declarați regi ai Ungariei. Impresionantă este vechimea castelului: datează din secolul al XIII-lea. Aici au fost depozitate tezaurul și  bijuteriile coroanei din Ungaria. Ghidul a ținut să sublinieze că, timp de 5000 de ani, Estul European a fost mai bogat decât  Apusul European. Abia din secolul al XIX-lea Apusul a devenit mai bogat. Dar aur este mai mult în Est. Colina, pe care este așezat  castelul, a fost un centru foarte important al celților, iar muzeul dispune de monezi celte, denumite biatek, care ar fi numele unei persoane, probabil un rege, care a apărut pe monedele celtice în secolul I î.Hr. Sub orașul Bratislava sunt multe vestigii celte.

Ghidul ne-a spus că sala Camerei Trezoreriei a fost deschisă în 1988, cu o colecție de descoperiri arheologice și alte obiecte din Slovacia. Ne-a atras atenția statuia Venus din Moravia.

O întâlnire de la care se aștepta mult a fost cea de la Uniunea Scriitorilor Slovaci din 16 iulie 1994, desfășurată la sediul acesteia, în restaurantul de la subsol. Erau de față 10 scriitori slovaci, majoritatea în vârstă și se pare de notorietate, care l-au primit cu mult respect și deferență pe Sorescu. În anul 1970 a fost publicat un volum de Marin Sorescu la Bratislava. Din păcate, traducătorul slovac decedase. Discuția a fost banală. Și slovacii aveau aceleași probleme cu finanțarea culturii. La ei însă funcționau asociațiile scriitorilor. Revistele apar cu  multă greutate. Sorescu le-a cerut colegilor slovaci să-i dea poezii pentru a fi traduse și publicate în ,,Literatorul”. Pe loc, Sorescu desenează portretul a trei scriitori slovaci. La rândul lor gazdele ne-au cerut să semnăm toți cei prezenți pe un exemplar din revista slovacă ,,Săptămânalul literar”. Am constatat că practic nu s-a dialogat la această întâlnire scriitoricească. Nu a fost pusă nici o întrebare deranjantă. Să fi fost o înțelegere între ministrul culturii slovace și scriitorii slovaci? Sau de vină este și ,,zgârcenia” lui Sorescu în discuții. Oricum întâlnirea a fost strict protocolară, cu întrebări de genul ,,Acum mai aveți timp de scris, domnule ministru? ” 



Facebook

„Femei în noapte”. Lumea în care am intrat

Ieri am văzut un film serial, Women in Night. De regulă filmele mă relaxează și aproape le uit. Acesta a fost o excepție. M-a tulburat cum rar mi se întâmplă. La terminarea filmului m-am simțit bolnav. Fragmente ale filmului m-au obsedat toată noaptea.  O agenție olandeză: se aranja participarea unui grup ...

Avem o problemă: ce facem cu creșterea perioadei de viață?

Crizele creează probleme noi, dar și pune în centrul atenției problemele latente.   Eram puști și mă pasionau cărțile științifico-fantastice. Am citit o carte despre conflictul mașinilor cu oamenii. Stăteam sub un pom și în minte îmi compuneam și eu o poveste pe această temă. „Povestea” mea mi-o aduc aminte. O hală imensă ...

Sensibilitatea sociologică. În timp ce…

În stare de urgență sanitară (pandemia cu coronavirus obligă), focul actualității pune la încercare sensibilitatea sociologică. Sociologul încearcă să practice gîndirea vie și să descifreze jocul de umbră și lumină a «anormalității». Sau  poate a unei «noi normalități », care ar putea fi prelungită.  Ce se simte, ce se vede ...

COVID 19 și ce va fi după: Digitalizarea

Auzim tot mai des vehiculată sintagma „după COVID 19 lumea nu va mai arăta la fel ca înainte”. Este un adevăr incontestabil, care implică schimbări în bine, dar nu numai. Crizele provocă pagube umane sau/și materiale și aduc multă suferință pe diverse paliere ale vieții. Efortul de a găsi soluții ...

Să reînvățăm alfabetul empatiei

În plină euforie a globalizării cotată, deja, ca ”mișcare istorică ireversibilă” coronavirus a trimis la coșul de gunoi al prognozelor toate așteptările globaliștilor: o anonimă epidemie a evoluat, fulgerător, către stadiul de pandemie, sfidând vremelnicele alcătuiri ale limitelor de decizie ale tuturor autorităților de pe toate continentele! După cum se știe, Globalizarea, ca proiect, și-a propus ...

Drepturi și responsabilități în contextul pandemiei COVID-19

La data de 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a semnalat faptul că infecția cu virusul COVID-19, identificat pentru prima dată în decembrie 2019 la Wuhan - China, a atins nivelul unei pandemii. În ultimul deceniu, OMS a declarat stare de pandemie în alte cinci situații de urgență pentru sănătatea publică: „gripa porcină” ...

Recenzie: Vlad Ovidiu Cioacă, Viața cotidiană în România comunistă, Ed. Beladi & Sitech, Craiova, 2019

Prof.univ.dr. Stefan Buzărnescu; Asist.univ.dr. Liliana Gabriela Ilie Schimbarea de paradigmă ideologică din Decembrie 1989, dincolo de controversele inevitabile, a generat scrieri de factură impresionistă și continuă să genereze și astăzi, după trei decenii, scrieri de profiluri foarte deosebite: de la mărturii ale participanților nemijlociți la Eveniment, la pretinse analize ”obiective” ale ...

Profesiune de credință. Să stai acasă nu e chiar așa de rău!

Restez chez vous! Stay at home! State a casa! Quedata en casa!  Trăim timpuri excepționale. Neliniște, uimire, siderație. În situația asta de criză sanitară mondială,  produsă de pandemia cu coronavirus, ni se spune în toate limbile: Stați acasă. Asta pentru că  virusul se mișcă odată cu noi, și riscăm să-l infectăm ...