Romania Sociala logo
Menu

Influenţa mass-media: „Ce?” sau „Cum?”

autor:   5 August 2019  

Septimiu Chelcea

În lumea cercetătorilor influenţei mass-media asupra opiniei publice este bine cunoscută teza profesorului Bernard C. Cohen, şeful Departamentului de ştiinţe politice de la Universitatea Wisconsin–Madison, despre presă: „Este posibil să nu aibă succes, în cea mai mare parte a timpului, în a le spune oamenilor cum să gândească, dar are un succes surprinzător spunându-le cititorilor la ce să se gândească” (Cohen, 1963, p. 13). Politologul Bernard C. Cohen se referea la relaţia dintre presă şi politica externă a SUA.

Aşa a început cariera teoriei „Stabilirea agendei” (Agenda setting theory), menţionată pe plan internaţional în mii de studii de sociologie a comunicării, de analiză a comunicării sau de politologie şi formare a opiniei publice. Este, foarte probabil, cea mai influentă teorie din mass-media. O dovadă în plus: apariţia în SUA, în 2017, a unei reviste cu titlul The Agenda Setting Journal: Theory, Practice, Critique, focalizată pe dezvoltarea teoriei, pe aplicaţiile ei în mass-media şi în alte arii decât în comunicarea socială. Nu cred că există pe mapamond o altă revistă care să aibă ca titlu o teorie mass-media.



Se acceptă cvasiunanim că teoria „Stabilirea agendei” „oferă o explicaţie de ce în democraţie informaţiile despre anumite probleme sunt accesibile publicului şi despre alte probleme nu; cum este influenţată opinia publică; şi de ce anumite probleme trimit la acţiune politică şi altele nu. Studiul stabilirii agendei este studiul schimbării şi stabilităţii sociale” (Dearing, Rogers, 1996, p. 2).

Ce este agenda?

Înainte de a analiza fenomenul translaţiei de la agenda mass-media la agenda publică, se impune – cred eu – să precizăm conţinutul termenului de „agendă”.  În limba română, cuvântul „agendă”, provenit din limba latină, are un înţeles dublu: „1. Carnet de însemnări (organizat calendaristic); 2. Rubrică a unei publicaţii” (Ciobanu et al., 2009, p. 31). În limba engleză i se asociază un al treilea înţeles: ordine de zi (Leviţchi, 1974, p. 14). Unii cercetători de la noi au echivalat sintagma „agenda setting” cu „stabilirea ordinei de zi”. Aşa am procedat şi eu (Chelcea, 2006). Nu mi se pare greşit, dar prefer acum traducerea „stabilirea agendei” („ordinea de zi” prea aminteşte de şedinţele de partid de altădată). În teoria „Stabilirea agendei”, semnificaţia termenului de „agendă” are un înţeles neutru, se distanţează de înţelesul lui din limbajul colocvial: semnifică lista de probleme relevante pentru un anumit public (publicul general, jurnaliştii, oamenii politici).

Eugene F. Shaw (1977) a propus să se facă distincţie între eveniment (event) şi problemă (issue). Un eveniment este un fapt deosebit de important, limitat în timp şi spaţiu; problema reprezintă un cumul de evenimente cuprinse în aceeaşi categorie. Evenimentele sunt părţi componente ale problemei.

Cazul Alexandra

Să exemplificăm în perspectiva teoriei „Stabilirea agendei” deosebirea dintre un eveniment şi o problemă. Iată evenimentul: la 24 iulie 2019, în oraşul Caracal, o elevă de liceu – Alexandra, o adolescentă de numai 15 ani – a fost sechestrată, bătută, violată şi în cele din urmă ucisă (analizele biologice efectuate de Institutul de Medicină Legală au confirmat decesul Alexandrei). Victima reuşise să sune de trei ori la 112, cerând disperată ajutor şi descriind locul unde este sechestrată. Alexandra ar fi putut fi salvată dacă instituţiilor statului nu le-ar fi „trebuit” 19 ore de la implorarea ei de ajutor până la găsirea locaţiei şi la intervenţia pentru arestarea criminalului.

Mass-media din România a consacrat pagini întregi şi multe ore de emisie pentru informarea publicului despre mersul anchetei acestei fărădelegi. Declaraţiile oficiale contradictorii şi politizate, ca şi opiniile divergente ale experţilor şi jurnaliştilor, sau speculaţiile unor comentatorilori TV ne avizaţi, precum şi postările emoţionante pe reţelele de socializare au făcut ca oamenii să discute intens despre acest caz, acceptând sau contestând ştirile vehiculate în mass-media tradiţională sau digitală. Acest caz abominabil ce a şocat populaţia din România constituie un eveniment – tragic, zguduitor –, nu o problemă. Este o problemă incapacitatea instituţiilor abilitate (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Poliţia, Procuratura) de a apăra dreptul la viaţă, un drept fundamental, înscris în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (Articolul 3: „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale“), în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Articolul 2: „Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege”) şi consfinţit în Constituţia României (Capitolul II, Articolul 22: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”).

Aşa cum precizează Clóvis de Barros Filho, profesor de jurnalism la Universitatea din Sao Paulo, stabilirea agendei este un efect social al mass-media, care „prin selecţia, plasarea şi incidenţa ştirilor determină subiectele despre care publicul va vorbi şi pe care le va dezbate” (Barros Filho, 2001, p. 169). De exemplu, la nivelul anului 2019, în România, elementele agendei ar putea fi: corupţia, independenţa justiţiei, violenţa în familie şi în societate, poluarea ş.a. Mass-media selectează din aceste elemente de agendă, acordă prioritate unora, le scoate în prim-plan sau le diminuează importanţa şi, chiar mai rău, le omite pe altele, în funcţie de partizanatul politic, de organizarea internă a instituţiei de presă, de legislaţia în vigoare. Probleme grave, precum criza demografică, incapacitatea statului de a asigura dreptul la viaţă al cetăţenilor, prăpastia dintre bogaţi şi săraci din ţara noastră, sau încălzirea globală, pericolul neo-nazismului pe plan mondial, sunt rar abordate în mass-media şi pe platformele de socializare. În schimb, gâlceava politică, acuzele reciproce Preşedinţie – Guvern PSD+ALDE, precum şi între partidele politice, viaţa mondenă a divelor, horoscopul şi alte bazaconii acoperă agenda mass-media.

Cercetarea empirică fondatoare

Teoria „Stabilirea agendei” a fost prefigurată în lucrarea Television and the Political Image de Joseph Trenaman şi Denis McQuail, în care s-a analizat rolul televiziunii în alegerile parlamentare din Marea Britanie: „dovezile sugerează robust că oamenii se gândesc la ce se spune […], dar ei nu gândesc cum li se spune” (Trenaman, Mc Quail, 1961, p. 178,).

Adevăraţii părinţi ai teoriei sunt însă consideraţi Maxwell McCombs, profesor de jurnalism la Universitatea din Texas, Austin, şi Donald Shaw, profesor de jurnalism la Universitatea din Carolina de Nord, Chapell Hill, care în 1968 au realizat prima cercetare empirică pentru a testa ipoteza că „mass-media are influenţă redusă asupra direcţiei şi intensităţii atitudinilor, dar că mijloacele de informare în masă stabilesc agenda fiecărei campanii politice, influenţând proeminenţa atitudinilor faţă de problemele politice” (McCombs, Shaw, 1972, p. 177). Cei doi profesori de jurnalism au pornit de la teza lui Walter Lippman (1922), conform căreia informaţiile din mass-media constituie cea mai importantă sursă a percepţiei publicului despre problemele din societate.

Cercetarea de teren s-a desfăşurat în oraşul Chapel Hill din Carolina de Nord. Au fost intervievate, în timpul campaniei electorale (18 septembrie – 6 octombrie 1968), o sută de persoane nehotărâte în privinţa votului. Respondenţii au fost selectaţi aleator din listele de la cinci circumscripţii electorale, reprezentative economic, social şi rasial pentru comunitatea din Chapel Hill. S-a presupus că persoanele care declarau că nu sunt definitiv decise cum vor vota (întrebare filtru) vor fi mai susceptibile de a fi influenţate de mass-media. Totodată, s-a făcut analiza conţinutului articolelor din patru ziare locale (Morning Herald, Sun, News, Observer) şi din trei publicaţii cu acoperire naţională (Time, New York Times, Newsweek), precum şi analiza conţinutului ştirilor TV ale companiilor NBC şi CBS. Informaţiile au fost clasificate în 15 categorii, reprezentând problemele-cheie abordate în mass-media în campania electorală. Conţinuturile materialelor de presă au fost împărţite în „majore” şi „minore”.

Mi se pare sugestiv modul în care au fost clasificate informaţiile: „Pentru presa tipărită, clasificarea major/minor s-a făcut în termenii de spaţiu şi poziţie; pentru televiziune s-a luat în considerare poziţia şi timpul alocat” (McCombs, Shaw, 1972, p. 178). Astfel, la emisiunile TV au fost considerate „ştiri majore” cele care durau cel puţin 45 de secunde sau care se prezentau printre primele trei într-un buletin de informaţii. În cazul ziarelor, erau clasificate „ştiri majore” informaţiile de pe prima pagină sau de pe oricare altă pagină, dacă ocupau minimum trei coloane şi dacă cel puţin cinci paragrafe erau consacrate problemelor politice. În cazul revistelor, au intrat în categoria „ştirilor majore” acele informaţii care se extindeau pe mai mult de o coloană sau care apăreau la începutul fiecărei secţiuni a revistei.

Rezultatele cercetării au condus la concluzia că există o corelaţie puternică între importanţa acordată de mass-media unor probleme şi importanţa acordată aceloraşi probleme de către persoanele intervievate. „Datele arată o relaţie foarte puternică între accentul pus de mass-media asupra diferitelor probleme ale campaniei (reflectând în mare măsură accentul pus asupra candidaţilor) şi opiniile alegătorilor cu privire la importanţa diferitelor subiecte ale campaniei” (Mc Combs, Shaw, 1972, p. 181). Altfel spus, mass-media mai degrabă ne atrage atenţia la ce să ne gândim decât ne influenţează cum să evaluăm problemele la care ne gândim: oamenii au tendinţa să aprecieze importanţa unor probleme din societate după frecvenţa cu care sunt abordate în mass-media şi după importanţa pe care editorii le-o acordă.

Aşadar, mass-media nu le spune oamenilor „cum” să gândească, ci la „ce” să se gândească; le arată care este relieful evenimentelor din spaţiul public, le stabileşte despre ce să discute: agenda mass-media (gradul de atenţie acordat problemelor) devine agenda publicului. Chiar şi numai prin faptul că dă oamenilor un subiect de discuţie, mass-media contribuie la emergenţa opiniei publice: ne amintim că opinia individuală devine publică prin comunicare în public.

Verificarea teoriei

Din 1972 până în 1996, conform metaanalizei realizate de James W. Dearing şi Rogers M. Everett (1996), influenţa agendei mass-media asupra agendei publice a fost relevată în mai mult de două sute de studii efectuate atât în legătură cu campaniile electorale, cât şi în legătură cu alte probleme (sociale, financiare, morale etc.). Astfel, teoria „Stabilirea agendei” a fost dezvoltată prin contribuţia unor cercetători precum Roger W. Cobb şi Charles D. Elder (1972), care au evidenţiat corelaţia dintre agenda mass-media şi agenda politică (discursul oamenilor politici) sau Ray G. Funkhouser (1973), care a analizat comparativ agenda mass-media şi importanţa reală a evenimentelor (determinată prin indicatori statistici). Ray G. Funkhouser a constatat că există o concordanţă între atenţia acordată de mass-media unei probleme şi importanţa conferită acestei probleme de către opinia publică (agenda publică). Cercetătorul american anterior menţionat a numărat articolele din ziare şi reviste publicate în intervalul 1960-1970, clasificându-le tematic (războiul din Vietnam, revoltele studenţilor, criminalitatea, conflictele rasiale ş.a.). Procedând la o testare indirectă, luând în calcul răspunsurile la întrebările: „Care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă SUA?”, „Care sunt problemele pe care guvernul SUA trebuie să le soluţioneze cu prioritate?” şi „Ce probleme vă preocupă personal?”, Ray G. Funkhouser a pus în evidenţă faptul că opinia publică reproduce agenda mass-media, dar că între aceasta din urmă şi ierarhia stabilită de public a problemelor puse în discuţie există o anumită discrepanţă.

De aici decurge posibilitatea ca oamenii simpli (îmi displace profund acest adjectiv asociat „diamantului firii” – cum numea William Shackespeare omul), ca şi oamenii politici, să fie manipulaţi de către mass-media. În discursurile şi în deciziile lor, este de presupus că politicienii încearcă să ţină seama de dorinţele şi părerile electoratului. Intuind corelaţia dintre agenda mass-media şi agenda publicului, ei vor pune probabil accentul pe primele elemente de pe lista publicului şi vor ignora elementele de la sfârşitul ei. Robert M. Entman (1989) a sesizat „că mijloacele de comunicare în masă induc o anumită percepţie a factorului politic despre agenda cetăţeanului. Ambele agende [a politicienilor şi a cetăţenilor – n.n.] au ceva deformat în ele, iar sursa acestei deformări este media” (după Dobrescu, Bârgăoanu, 2001, p. 160). De asemenea, este posibil ca să se confunde agenda mass-media cu importanţa reală a faptelor şi proceselor sociale.

Despre „confuzia jurnalistică” a atras atenţia, încă în 1937, Floyd H. Allport. Cred că ar merita să se întreprindă cercetări ştiinţifice în această direcţie şi în ţara noastră, pentru că mas-media prezintă de cele mai multe ori opinia unor aşa-zişi „formatori de opinie”, nu realitatea aşa cum este relevată de cercetările ştiinţifice.

Teoria „Stabilirea agendei” a fost verificată prin numeroase cercetări empirice în SUA, ca şi în alte ţări (cf. Wanta, Alkazemi, 2017). Au fost puse în evidenţă „condiţiile contingente” ale efectului stabilirii agendei. În unele cercetări s-a ajuns la concluzia că această teorie se confirmă în cazul persoanelor cu spirit critic mai redus, nu şi în cazul persoanelor bine informate, cu spirit critic dezvoltat, cu nivel de şcolarizare ridicat (Hill, 1986). S-a documentat că stabilirea agendei nu are acelaşi efect asupra tuturor persoanelor, indiferent de sursa şi de conţinutul mesajelor. Importanţa sursei a fost subliniată de Gladys E. Lang şi Kurt Lang (1983), care au utilizat primii termenul de „construire a agendei”, susţinând că procesul stabilirii agendei implică trei factori, în strânsă corelaţie: mass-media, publicul şi sursa ştirilor.

De asemenea, s-a făcut observaţia, foarte pertinentă de altfel, că evaluarea evenimentelor de către publicuri nu depinde exclusiv de agenda mass-media. Intervin, fără îndoială, şi alţi factori, precum relaţiile interpersonale, experienţa personală, „nevoia de ghidare” resimţită de unele persoane. Noţiunea de „nevoie de ghidare” a fost introdusă în analiza efectelor agendei mass-media de către David H. Weaver (1977). S-a constatat că agenda mass-media are un efect mai mare asupra persoanelor care participă la discutarea problemelor selectate de mass-media decât asupra persoanelor care nu participă la astfel de discuţii. Oamenii au nevoie de ghidare, care, conform lui David H. Weaver şi Maxwell E. McCombs (1980), constă din combinaţia variabilelor: interesul major pentru problema pusă în discuţie şi nivelul de incertitudine ridicat al acesteia. Cercetările recente au relevat că nevoia de ghidare are trei dimensiuni: 1) nevoia de ghidare spre probleme; 2) nevoia de ghidare spre fapte; 3) nevoia de ghidare spre evaluarea jurnalistică (Matthes, 2005, p. 440). Persoanele caracterizate printr-un grad mai ridicat al nevoii de ghidare sunt mai expuse efectelor agendei mass-media.

În mod firesc, cercetătorii s-au întrebat şi dacă mass-media are funcţie de stabilire a agendei publice în orice cultură sau doar în cultura americană. Studiile făcute în Brazilia, Canada, Germania, Israel, Japonia, Spania, Taiwan ş.a. au probat impactul dintre agenda mass-media şi agenda publică. S-a pus şi problema: în cât timp o problemă de pe agenda mass-media trece în agenda publică? Gerald C. Stone (1975) a găsit că există o creştere monotonă a corelaţiei dintre cele două agende, în special cu două luni înaintea verificării pe teren a agendei publice.

Comparând pe o perioadă de opt ani emisiunile TV cu rezultatele sondajelor Gallup, Harold G. Zucker (1978) a pus în evidenţă că agenda mass-media din ultima lună de dinaintea sondajelor constituie un predictor mai bun pentru agenda publică decât conţinutul emisiunilor TV mai vechi. James P. Winter şi Chaim H. Eyal (1981, p. 376) consideră – pe deplin întemeiat – că variabila timp este crucială în testarea relaţiei dintre importanţa acordată problemelor şi personalităţilor de către mijloacele de comunicare în masă şi proeminenţa acestor probleme şi persoane în percepţia publicului. Cei doi cercetători au studiat agenda publică conturată de rezultatele unui număr de 27 de sondaje Gallup realizate între 1954 şi 1976 şi agenda mass-media, aşa cum a rezultat din analiza articolelor despre drepturile cetăţeneşti, publicate pe prima pagină a ziarului Times, considerat elita presei americane. S-a constatat că „efectul optim se înregistrează în perioada de la patru la şase săptămâni de dinaintea efectuării cercetării de teren pentru aflarea agendei publice” (Winter, Eyal, 1981, p. 381). Conform acestui studiu, agenda mass-media recentă a influenţat mai puternic agenda publică. Pe baza cercetărilor empirice, Gerald C. Stone şi Maxwell E. McCombs (1981) au ajuns la concluzia că sunt necesare între două şi şase luni pentru o astfel de translaţie.

Și proeminenţa problemei joacă un rol important – aşa cum a explicat Harold G. Zucker (1978). Problemele proeminente, cele de care se izbeşte cetăţeanul zilnic, sunt incluse concomitent în agenda mass-media şi în agenda publicului, dar atenţia mare acordată de mass-media problemelor mai puţin proeminente contribuie la sensibilizarea publicului. Cercetătorii au investigat şi efectele stabilirii agendei pe termen scurt, precum şi pe termen lung; efectele pentru ştirile difuzate în format tipărit şi online; pentru problemele locale şi pentru probleme non-locale; pentru conţinutul de divertisment; pentru conţinutul vizual. „În ciuda robusteţii generale a efectelor agenda-setting, au fost identificaţi factori care diminuează sau amplifică amploarea efectelor. Câţiva dintre aceşti factorii au efecte mixte, în timp ce alţii factori apar în mod mai consistent în cercetările efectuate. De exemplu, comunicarea interpersonală poate îmbunătăţi efectele stabilirii agendei” (Moy, Bosch, 2013, p. 295).

Stabilirea agendei în era digitală

În momentul formulării teoriei „Stabilirea agendei”, mass-media însemna presa scrisă, radioul, televiziunea. În prezent, noile media (comunicarea cu ajutorul tehnologiilor digitale) dă posibilitatea informării rapide din surse foarte variate: Google, Groups, MySpace, Facebook, YouTube, Flickr şi Twitter. Există o varietate de forme ale noilor media; internet forums, blogs, wikis, podcasts, picture-sharing, music-sharing şi video-sharing. Popularitatea noii mass-media se extinde continuu. Nu numai adolescenţii şi tinerii preferă să se informeze din noile mijloace de comunicare în masă, ci şi din ce în ce mai multe persoane trecute de a doua tinereţe. În aceste condiţii, cercetătorii şi-au pus problema relaţiei dintre vechea şi noua mass-media. Mai concret, influenţează internetul presa scrisă? Dar blogurile sunt influenţate de postările facebook? S-a conturat o nouă temă de cercetare în conexiune cu agenda-setting: construirea inter-agendei (The inter-media building), studiul felului în care o agendă influenţează altă agendă. Se apreciază că noile mijloace de comunicare în masă influenţează vechea mass-media în stabilirea agendei datorită rapidităţii transmiterii informaţiilor, accesibilităţii şi popularităţii în rândul consumatorilor de mass-media (Jenkins, 2006; Singer, 2005; Weimann, Brosius, 2016).

Comunicarea online poate construi o agendă alternativă pentru diferite grupuri din societatea civilă, care contestă agenda vechii mass-media. Pe baza literaturii de specialitate,  profesoara de teoria comunicării Barbara Pfetsch şi colaboratorii săi de la Universitatea Liberă din Berlin apreciază că noile mijloace de comunicare în masă fragmentează dezbaterea publică şi că, în era digitală, datorită multitudinii agendelor mass-media partizane, se produce o polarizare politică acentuată a publicului. În aceste condiţii, este necesară revizuirea modelelor clasice ale construirii agendei, în sensul includerii în procesul de construire a agendei atât a comunicării online, cât şi a sistemului hybrid media (utilizarea strategică a vechii şi noii mass-media pentru a spori eficacitatea comunicării) (Pfetsch, 2016, p. 54).

În prezent, cercetătorii explorează intens cel de-al doilea nivel al teoriei „Stabilirea agendei”: influenţa cadrajului (framing) obiectelor din agenda mass-media asupra imaginii acestor obiecte în mintea noastră (primul nivel fiind dat de influenţa proeminenţei obiectelor din agenda mass-media asupra agendei publice).



Teoria „Stabilirea agendei” nu a fost scutită de critici, fiind considerată când doar o ipoteză, când un „concept umbrelă”. S-a reproşat cercetărilor o anumită lipsă de rigoare în utilizarea termenilor, o neconcordanţă în măsurarea duratei de acţiune a efectului mass-media (unii cercetători au luat în considerare efectele pe termen scurt, alţii pe termen lung), neclaritatea metodologiei de alcătuire a listei de probleme, concentrarea asupra campaniilor electorale, neglijindu-se alte subiecte precum sportul, economia, divertismentul (Barros Filho, 2001, p. 181, apud Brum, 2003). Cu toate acestea, teoria „Stabilirea agendei” rămâne una dintre cele mai influente în domeniul mass-media.

În general, cercetările referitoare la stabilirea agendei au găsit o corelaţie pozitivă între proeminenţa unei probleme în mass-media şi proeminenţa ei în agenda publică, dar aceasta nu înseamnă că mass-media constituie singurul factor care influenţează opinia publică. Aşa cum subliniau Charles R. Wright, profesor de jurnalism la Universitatea Indiana, şi colaboratorii săi, „Procesele sociale, altele decât comunicarea în masă, afectează părerea publicului despre o problemă sau o persoană dacă sunt importante. Oamenii vorbesc unii cu alţii despre problemele sociale şi aceste conversaţii pot juca un rol important în judecăţile lor.” (Wright et al., 1986, p. 155, apud Weaver et al., 1992, p. 856). Uneori, în anumite probleme, experienţa personală trăită sau experienţele prietenilor, ale persoanelor de încredere, pe care le aflăm prin comunicarea interpersonală ne influenţează opiniile mai mult decât informaţiile transmise prin mass-media. Cine mai crede azi că mass-media acţionează ca un „glonţ magic”?!

Bibliografie

Barros Filho, Clóvis de.(2001). Ética na Comunicação: da informação ao receptor. São Paulo: Moderna.

Brum, Juliana de (2003). „The agenda setting hypothesis: Studies and Perspectives”, Razón y Palabra,
35.  (www.razomypalabra.org.mx) 

Chelcea, Septimiu (2006). Opinia publică. Strategii de persuasiune şi manipulare. Bucureşti, Editura Economică.

Ciobanu, Elena et al. (2009). Dicţionar explicativ al limbii române şi enciclopedic de nume proprii. Bucureşti, Editura Corint.

Cobb, Roger W., Elder, Charles D. (1972). Participation in American Politics: The Dynamics of Agenda Building. Boston, Allyn and Bacon.

Dearing, James W., Rogers, Everett M. (1996). Agenda-setting. Thousand Oaks, CA, Sage.

Dobrescu, Paul, Bârgăoanu, Alina (2002). Mass media. Puterea fără contraputere. Bucureşti, Editura All.

Entman, Robert M. (1989). „How the media affect what people think: An information processing approach”, Journal of Politics, 51, 2, pp. 347-370.

Hill, David (1986). „Viewer characteristics and agenda-setting by television news”. Public Opinion Quarterly, 49, 3, pp. 340–350.

Jenkins, Henry (2006). Convergence Culture: Where Old and New Media Collide. New York, New York University Press.

Lang, Gladys E., Lang, Kurt (1983). The Battle for Public Opinion:The President, the Press and the Polls during Watergate. New York, Columbia University Press.

Leviţchi, Leon (ed.) (1974). Dicţionar englez-român. Bucureşti, Editura Academiei R.S.R.

Matthes, Jörg (2005). „The need for orientation towards news media: Revising and validating a classic concept”, International Journal of Public Opinion Research, 18, 4, pp. 422-444.

Moy, Patricia, Bosch, Brandon (2013). „Theories of public opinion”, în  P. Cobley, P. J. Schultz (eds.). Handbook of Communication Science. Vol. 1: Theories and Models of Communication (pp. 289-308). Berlin, De Gruyter Mouton.

Pfetsch, Barbara, Miltner, Peter, Maier, Daniel (2016). „Old nad new dynamics of agenda Building in a hybrid media system”, în G. Vowe, P. Henn (eds.). The Evolution Political Communication in the Online World. Theoretical Approaches and Research Designs (pp. 45-58). New York, Routledge.

Singer, Jane B. (2005). „The political j-blogger. Normalizing a new media form to fit old norms and practices”, Journalism, 6, 2, pp. 173-198.

Trenaman, Joseph, McQuail, Denis. (1961). Television and the Political Image. Londra, Methuen.

Wanta, Wayne, Alkazemi, Mariam F. (2017). „Agenda-setting: History and research tradition”, în P. Rössler (ed.). The International Encyclopedia of Media Effects. New York, John Wiley & Sons.

Weaver, David H., McCombs, Maxwell E. (1980). „Journalism and social science. A new relationship”, Public Opinon Quarterly, 44, 4, pp. 477-494.

Weaver, David H., Zhu, Jinn-Hua, Willnat, Lars (1992). „The bridging function of interpersonal communication in agenda-setting”, Journalism Quarterly, 69, 4, pp. 856-867.

Weimann, Gabriel, Brosus, Hans-Bernd (2016). „A new agenda for agenda-setting research in the digital era”, în G. Vowe, P. Henn (eds.). The Evolution Political Communication in the Online World. Theoretical Approaches and Research Designs (pp. 26-44). New York, Routledge.

Wright, Charles R. [1959] (1986). Mass Communication: A Sociological Perspective (ediţia a III-a). New York, Random House.

Zucker, Harold G. (1978). „The variable nature of news media influence”, în B. D. Ruben (ed.). Communication Yearbook (vol. 2). New Brunswick, NJ, Transaction Book.

______________________________________________________________________________

Din volumul „Opinia publică. Persuasiune şi manipulare”, în curs de apariţie la Alexandria Publishing House.



Facebook

Un test pentru viziunea politică a celor doi candidaţi pentru preşedinţie

Peste 10 zile vor fi alegerile prezidenţiale. Alegătorii se aşteaptă ca cei doi candidaţi din turul doi să-şi clarifice viziunile politice pe care vor să le promoveze. Constituţia cere ca preşedintele să nu aibă angajare politică, dar e normal să aibă o viziune politică. Noi, alegătorii, suntem îndreptăţiţi să ştim ce viziuni politice au ...

„Decalogul lui Chomsky” în actualitate

Lingvistul şi filozoful american, unul dintre fondatorii ştiinţelor cognitive, Avram Noam Chomsky (n. 1924) este cunoscut pe plan internaţional şi ca un percutant critic social şi activist politic. Este professor emeritus al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). A publicat peste 100 de cărţi, în limba română fiind traduse următoarele: Teorii ale limbajului. Teorii ...

Gina Stoiciu, Exilul : Viața în fragmente, Polirom , 2014.

De ce scriu exilul? Poate pentru că vreau să îl ințeleg. Poate pentru că vreau să las o dovadă a existenței exilului și a existenței mele . Sunt cuvintele testament ale autoarei, Gina Stoiciu, care pune exilul canadian în cuvinte, 30 de ani mai târziu. Exilul ca și emigrația se povestesc ...

De ce să ne implicăm activ prin participare și vot la alegerile prezidențiale

Orice alegere este importantă, mai ales acele alegeri care implică și destinele celorlalți, al familiei sau al comunității din care facem parte. Alegerile prezidențiale sunt o formă concretă de iubire față de aproapele nostru, prin civismul activ și prin efortul care nu așteaptă o răsplată personală. Vocile se fac auzite, ...

Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem

Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez. Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil. Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu ...

Jocul politic

Dacă regii moșteneau tronul, în democrație puterea se obține și se păstrează prin rivalitate, confruntare politică și campanii electorale. Dincolo de aceste aspecte vizibile ale jocului politic, există și aspecte opace,  invizibile în exersarea puterii; ne referim la dispozitivul politic, la construirea secretului, la marketingul comunicării politice și de ce nu, la democrația numerică.   1. Rivalitatea ...

România deleuziană. Fragmentul XXXIII, despre păsări și animale (IV)

Preambul: Lecturile sunt de două feluri, cele care produc iluminare și celelalte. „Gândirea trebuie să fie lansată ca o piatră de către o mașină de război” afirmă Deleuze. De aici și rostul scrierii: „A scrie ceva ce trebuie să producă viteză”. Aici vedem rostul metaforelor, acela de a fi producătoare de iluminare. De altfel, nu ...

Cu cortul `la noi`, pe un mal de Dunăre: raiul peștelui și raiul…la propriu – pescuitul, prin ochi de sociolog

În vara aceasta, în concediu, (asa cum merge omul de rând an de an), am cunoscut o microcomunitate, microregiune din țara noastră, una dintre cele, îmi închipui, foarte multe . Am fost pe malul Dunării, în apropiere de Fetești, cineva m-a invitat să-mi petrec câteva zile acolo cu cortul (altă poveste și aceasta, ...