Dacă vrem să evaluăm activitatea unui institut de cercetare, cum este Institutul de Cercetare a Calității Vieții, e necesar mai întâi să limpezim două probleme epistemologice care domină discuțiile actuale. Ambele afectează direct funcționarea institutului nostru.    

Sociologia ca știință universalistă sau a ”locului”

Adesea, discutând cu colegi din diferite domenii alei  științei, am impresia că venim din planete diferite. Când spun asta, desigur, e o metaforă. Toți avem ca obiect de cercetare realitatea. Dar realitatea cu care se ocupă fiecare știință este altceva.

Un fizician nu se ocupă cu pietre și fulgi, ci cu ”corpuri” fizice. Chimistul analizează nu realitatea în întreaga ei complexitate, de exemplu o ”marmeladă”, ci substanțe pure separate cu grije, atomi și molecule. Realitatea cu care se ocupă științele ”naturii” este omogenă, cu o structură internă universală. Pentru chimiștii din România sau din Australia, realitatea de cercetare este aceeași: substanțele chimice din laborator. Realitatea socială este extrem de variată. Sociologul nu caută în realitatea socială ”universalul”, ”comunul”,  ci diversitatea: diferitele ”locuri”. Tocmai distinctivitatea în varietate este de interes prioritar pentru sociologie. Sociologul român analizează realitatea socială românească, diferită de realitatea cercetată de sociologul din Australia.

”Locurile” sunt sisteme existențiale care, pe lângă caracteristicile lor universale, prezintă o importantă diferențiere care tocmai aceasta le conferă un obiectiv distinct de cercetare. Nu există o istorie universală, ci istorii ale ”locurilor” și ale perioadelor de timp: isotria României  sau istoria Europei medievale. Geografia nu este știința tuturor planetelor posibile, ci a Pământului. Sociologia este știință a  societății umane pământene, nu a oricărei ”societăți posibile”. Și, pe lângă o sociolgie a oricărei formații sociale, evident pământene, sunt sociologii ale diferitelor comunități: sociologia României, sociologia Franței…

Principiile generale ale socialului, desigur foarte importante, sunt însă neoperante pentru a explica varietatea comunităților, foarte importantă pentru oamenii care trăiesc în acestea. ”Sociologia românească” nu este pur și simplu ce cercetează sociologii români, ci, în primul rând, sociologia care are ca obiect societatea românească.

Există și o altă diferență care provine din prima: laborator versus teren. Chimistul sau fizicianul nu trebuie să iasă din laborator ”afară” pentru a cerceta realitatea, ci bagă în laborator o parte a realității, fragmente ”distilate” ale ei. Ce cercetează chimistul sau fizicianul este bucățica de realitate pe care o ”văd” cu instrumentele laboratorului chimist/ fizician din lume.

Sociologii sau geografii sunt interesați de întreaga complexitate a realității pe care nu o pate aduce în bucățele în  laboratoare. Ei nu pot băga în laborator societatea românească sau munții României, ci, pentru a le cerceta, trebuie să meargă pe teren. Fizicianul sau chimistul nu trebuie să meargă pe ”teren”. Ce să vadă acolo ? Ei se uită la ce le oferă laboratorul.

Specialistul universitar și cercetătorul științific

Profesorul universitar are o activitate predominant individuală: predă un curs în care este specialist și publică în acel domeniu; desigur poate coopera cu alți specialiști, dar nu necesar.

Un institut este o capacitate colectivă de cercetare. Institutele de cercetare sunt înființate de a face programe complexe, nu de a reprezenta un simplu număr de cercetători care fac cercetări individuale.            

Și finanțarea celor două tipuri de specialiști este diferită. Universitarul este finanțat în mod special pe norma universitară didactică. Cercetătorul științific este finanțat pe programele de cercetare ale Institutlui.

Institutului de Cercetare a Calității Vieții: o scurtă istorie

ICCV, înființat pe 2 ianuarie 1990, are deja o istorie. În cei 34 de ani de viață, el a parcurs 3 faze distincte.

Faza 1990-2004.

1989. România era în fața unei schimbări radicale a societății românești. Prof. Postolache a avut viziunea de a crea un institut care părea ciudat multora: Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) cu misiunea de a contribui la reconstrucției României. Institutul a reluat o tradiție lansată în USA în anii 70 și un program dezvoltat în România în anii 70-80. Este cert că ICCV este singurul institut, oricum  cel mai mare din lume cu un asemenea obiectiv.

Care este relația ICCV cu guvernările ? Greu de spus de cooperare, dar pentru a utiliza o formulare din sfera relațiilor internaționale, ar fi mai potrivit de ”coexistență pașnică”, completată cu încercări reciproce de cooperare, dar și cu multe dificultăți. ICCV adesea nici el nu știa prea bine ce să facă pentru guvernare, și nici guvernarea nu știa ce să ceară și nici ce să facă cu produsele ICCV. E o relație care se poate dezvolta în timp.

În acești primi 15 ani ICCV s-a concentrat pe tematica macrosocială  importantă pentru procesul de reconstrucție social-economică a țării: politici sociale, calitatea vieții, standard de viață, venituri, consum, stiluri de viață, pe problemele cu care societatea românească începea să se confrunte: sărăcia, situația copiilor, tinerilor și vârstnicilor, situația social-economică, culturală și politică a populației de țigani, conflictele sociale. În aceste domenii, ICCV a publicat cărți care s-au bucurat de  un mare interes public.

 O experiență importantă avut-o Institutul colaborând la constituirea strategiei tranziției la economia de piață al programului coordonat de Prof. Postolache, contribuind cu componenta de politică social a strategiei.

În această perioadă, Institutul a lansat mari programe de cercetare sociologică empirică. 16 programe de cercetare sociologică empirică pe eșantioane naționale reprezentative pe tema calității vieții, între 1990 și 2010. Este singurul program în lume de evaluare a dinamicii stării de calitate a vieții pe eșantioane reprezentative, pe o perioadă critică de schimbare socială. Prima evaluare a stării de sărăcie a unei țări, foarte rar pe plan mondial: 1994. Primul, și cu siguranță singur program de o asemenea amploare în lume, de evaluare a situației social-economice a populației de romi, pe eșantioane reprezentative național: 1993 și 1998.

ICCV, pe lângă misiunea de a dezvolta programe de cercetare științifică, de la început și-a asumat și misiune de a dezvolta ceea noi numim programe instituționale. Un larg pachet de funcții: publicare rezultatelor cercetării, și difuzarea lor, crearea unor spații de comunicare științifică și instrumente necesare pentru activitatea de cercetare. Din 1990 ICCV a înființat două reviste științifice: Calitatea Vieții, Revistă de politici sociale și Sociologie românească.

Un alt exemplu de program instituțional lansat din 1990, care a a obținut o apreciere de importanță națională: Programul Coșul minim de subzistență și decent: teorie, metodologie și monitorizare cu acest instrument a evoluției standardului de viață din1990 până în prezent.

Din  1990 s-a creat o Bibliotecă a ICCV, centrată pe tematica calității vieții și politicile sociale, desigur, și mai genera de sociologie, cu acces public liber. Peste 25 000 volume.   

A existat o finanțare adecvată pentru toate aceste programe desfășurate la nivel național ? Aș zice rezonabilă. Institutul a avut resurse financiare interne și o mică finanțare a UNICEF pentru prima cercetare empirică pe tema romilor din 1993  și pentru cercetarea situației copiilor. Bugetul Institutului, pe lângă finanțarea salariilor, avea resurse pentru cercetările de teren și pentru echipament. Multe programe nu au beneficiat de nicio finanțare specială, ci realizate prin efortul entuziast al colegilor: nu există de exemplu finanțare  pentru difuzarea rezultatelor științei, reviste și rapoartele sociale ale ICCV.

În perioada 2001 -2004, Institutul a dezvoltat o colaborare specială cu guvernul: constituirea unei noi instituții în subordinea Primului Ministru, CASPIS (Comisia Anti-sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale) și  a elaborat PNAinc (Planul Național Anti-sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale) adoptat de guvern printr-o Hotărâre Guvernamentală în 2003. Pe baza acestui Plan s-a negociat cu Comisia Europeană un document comun obligatoriu pentru integrarea României în UE: Joint Inclusion Memoranda on Social Inclusion (JIM).    

Faza II: 2005 – 2022

Un nou context politic

 * Conducerea politică a țării a fost preluată de doi președinți cu o orientare accentuat explicit declarată de dreapta și de guvernele decise și coordonate de președinți.

 * Instituțiile internaționale, FMI, Banca Mondială, UNICEF, și-au accentuat responsabilitatea de a susține politic România. Alături de orientarea politică directă a guvernelor române, ele au preluat și responsabilitatea de a organiza și programe de cercetare social-economică de importanță națională: sărăcie, incluziune socială, romi, politici sociale. Efectul a fost o răcire a relațiilor dintre guverne și institutele române de cercetare științifică. Cercetarea românească nu a fost considerată o sursă importantă pentru actul politic. Expertiza utilizată de guverne nu a mai fost și cea internă, ci predominant internațională.

* Finanțarea cercetării științifice s-a redus substanțial în întreaga această perioadă. Ea este de trei-patru ori mai redusă decât media UE. Finanțarea cercetării în sfera socialului a fost și mai redusă datorită unei politici din această perioadă: ONGurile au fost finanțate preferențial pentru programe de cercetare științifică socială; în unii ani, Academia a fost exclusă de la fondurile Ministerului Cercetării.

* Institutul dispune în această perioadă de resurse financiare ultra modeste, reduse practic la limita bugetului pentru salarii. S-au adăugat resurse financiare modeste și fluctuante din contracte (și acestea foarte puține) la solicitarea unor instituții publice și din granturi pentru cercetătorii tineri. Nu au mai existat resurse financiare pentru echiparea Institutului. Unii cercetători au putut obține unele echipamente din contractele lor în Institut sau cumpărate din venituri proprii. 

* În condițiile de reducere a veniturilor și de creștere a prețurilor, suntem să dăm ”din buzunar” pentru publicații și alte cheltuieli de cercetare. Și aceasta e probabil o premieră mondială.

* Cercetări sociologice empirice de interes național nu au mai putut fi realizate din lipsa resurselor.

* Programele de interes național sunt sever reduse în limita resurselor modeste și realizate cu mari dificultăți. Cercetarea a fost împinsă mai mult spre probleme sociale sectoriale. Misiunea Institutului fixată prin înființarea Institutului nu a mai putut fi realizată, decât cu mari eforturi și cu rezultate care ar fi putut fi mult mai bune. Această politică a cercetării științifice a împins Institutul într-o criză cronică.

Datorită nefinanțării unor programe de interes național și neutilizarea de către guverne a competenței științifice românești s-a produs o deplasarea priorității în cercetare de la tematica macro  la tematici sectoriale sau chiar minore. O segmentare a cercetării: proiecte individuale; dificultăți de cristalizare a unor mari proiecte.

* ”Fugă” din misiunea Institutului. Mici colaborări/ contracte care aduc unele beneficii mai mult personale, dar subdezvoltarea capacității de cercetare pe temele importante ale sistemului academic.

* Interes scăzut pentru valoarea rezultatelor. Interesul s-a concentrat pe procedurile de obținere de granturi și ignorarea aproape completă a evaluării rezultatelor. Paradigma eficienței sociale aproape a dispărut din preocupările publice.

* Ce a distorsionat cel mai mult orientarea cercetării sociologice: promovarea drept criteriu, nu numai prioritar, dar exclusiv al evaluării cercetării în domeniul social pe publicații în reviste din Occident (în special ISI) și marginalizarea interesului pentru publicații pe tematica socială de interes național. Prioritar a devenit publicarea în străinătate, pe teme de interes extern, iar nu problemele sociale relevante pentru societatea românească.

În această perioadă au fost rare programele de cercetare științifică de interes național, cu două excepții de anvergură: Programul Istoria socială a României în proces de modernizare și Programul Istoria sociologiei românești.

Deși în această perioadă Institutul nu a dispus decât de o finanțare bugetară practic redusă la salarii, prin efort personal cercetătorii din Institutul au introdus un pachet nou de programe instituționale care au stârnit un mare interes. 

În 2018 s-a introdusun nou tip de revistăon line România socială, un spațiu mai deschid pentru eseuri, puncte de vedere, lansarea de discuții, cu avantajul de a reduce timpul de publicare la 1-2 zile, nu la multe luni, chiar ani ca în cazul revistelor științifice clasice. Revista s-a bucurat de o popularitate deosebită: peste 100 articole pe anși foarte mulți cititori.

În 2017 s-a înființat Biblioteca Virtuală de Sociologie a ICCV, cu acces liber: circa 1 655 volume, reviste, studii. Sunt incluse în general doar lucrări de sociologie românească. Biblioteca virtuală de sociologie a ICCV a de venit o foarte importantă sursă de documentare pentru comunitatea sociologică nu numai cea internă, dar și internațională.

Un alt exemplu: experimentul Revista Inovația socială.

Baza de 13 estimări a calității vieții (1990-2010), pe eșantioane naționale reprezentative, cu aproape 100 indicatori fiecare. Cu siguranță o bază de date  unică în lume: oferă o imagine empirică a stării subiective a unei țări în perioada dificilă a tranziției.

O bază (completă) de publicații sociologice, cărți și studii, începând în 1900 până în prezent: peste 25 000 de titluri de cărți și studii de sociologie.

Faza III: 2023-

* Este clar că suntem într-un moment de cumpănă pentru societatea românească. În consecință,  și  cercetare științifică în domeniul social trebuie să-și reconsidere orientarea.

*  Redefinirea misiunii si viziunii ICCV. În Institut sunt discuții pe această problemă și am decis să deplasăm interesul pe problematica socială macro a României: Criza României și Strategia ieșirii din situația de subdezvoltare și angajarea într-un proces de dezvoltare social-economică a țării.

* Modificarea sistemului de finanțare a institutelor de cercetare este o problemă critică. Sistemul actual de finanțare a institutelor Academiei  pe programe, complementar cu finanțarea de bază doar pe salarii, în general corectă, dar aplicată mecanic și nediferențiat a produs blocajul activității de cercetare academică în domeniul social. Este necesar un sistem de finanțare pe programe cu o finanțare a institutelor care să ofere un spațiu de inițiativă a institutelor de a răspunde rapid și flexibil la nevoile de cercetarea ale științei și ale societății. Sistemul actual a creat o creștere disfuncțională a birocratizării, incertitudinii și chiar demoralizare a cercetătorilor. Deci un sistem de finanțare a institutelor de interes național care să susțină inițiativa de dezvoltare de programe proprii,  complementar cu finanțare pe programe în sistem competitiv. De fapt acesta este sistemul occidental de finanțare a institutelor de cercetare de interes național.   

* Schimbarea criteriilor de evaluare a activității științifice și a cercetătorilor din ICCV devine o necesitate urgentă. Criteriile utilizate în ultimii ani creează mari probleme în funcționare a institutelor din domeniul nostru. Suntem într-o situație de blocaj. Noi am dezvoltat un proces de restabilire a criteriilor de evaluare a institutului nostru și a cercetătorilor din Institut și de a convinge Academia și Ministerul de adopta o viziune în concordanță cu situația instituțiilor de cercetare ale Academiei în domeniul social. 

* Este necesară lansarea unor programe de susținere a inițiativelor institutelor de cercetare pe teme critice ale științei și societății românești, prin proceduri mult mai vizibile public, flexibile și rapide.

* Reorientarea cercetării sociologice trebuie să o facă fiecare cercetător, fiecare institut, dar aceasta nu poate fi un proces sustenabil fără o reorientare a politicii României.