Împlinirea unei vârste este un moment emoționant. Oamenii și
instituțiile construite de ei sunt sisteme vii. Se marchează momentul
„nașterii” și o trecere în revistă a ce au făcut în viața lor ființele vii.
Nașterea lor este un moment important, dar doar ca o virtualitate. Viața cuiva
este umplută cu ce a făcut, faptele care îi definesc existența. Celebrarea
datei nașterii marchează intrarea în ființă, dar și cum a fost umplută viața și
ce noi oportunități sunt pentru viitor.
ICCV este o ființă vie. A fost una dintre noile instituții
românești înființate după Revoluția Română. Surpriza a fost că noua instituție
avea, de la naștere, un titlu neobișnuit: calitatea vieții.
Preistoria ICCV. Orice ființă „vie” nu apare din
neant. Există mereu un context care a pregătit-o și a produs-o.
În conștiința colectivă, termenul calitate a vieții începuse să fie utilizat în anii 60, exprimând
sintetic punctul central al unei noi cute a istoriei. În Occident explozia
economică post-război promitea intrarea într-o nouă fază: raritatea este în curs de
depășire. Economia se va apropia, în fine, de nivelul nevoilor. Este momentul
să gândești ce faci cu prosperitatea, cum o convertești într-o calitate a
vieții. Un grup de sociologi americani, la începutul anilor 70, au asimilat
tema calității vieții în sociologie: ce înseamnă calitatea vieții ca stare socială,
structura sa și mai ales ce metodologie de măsură trebuie utilizată.
Promisiunea ca noua temă să ocupe un loc central în gândirea
epocii nu s-a îndeplinit. Lumea dezvoltată nu a intrat într-o nouă epocă de
post-prosperitate. Creșterea economică a fost rapidă, dar părea că nu este, cum
se credea, suficientă. Noua fază a istoriei, neoliberalismul, a fost
dominată nu de întrebarea cum utilizezi prosperitatea, ci cum continui
creșterea ei. Economicul a continuat să fie obiectivul prioritar. Tema calității
vieții nu a ocupat centrul preocupărilor, ci a fost împinsă spre margine. În
anii 80 ea a fost privită mai mult ca o ciudățenie. În sociologia americană
interesul pentru această temă s-a subțiat. În sociologia europeană, termenul nu
a prins deloc.
Paradigma socialistă nu a asimilat noua temă: avem un termen
al nostru, mai bun: modul de viață socialist.
România a fost o excepție: termenul de calitate a vieții nu
a fost respins ideologic, ci chiar acceptat ca legitim. La început, ca expresie
a politicii de independență a României, s-a instaurat o toleranță față de
inițiativa filozofilor și apoi a sociologilor de a introduce tema calității
vieții. S-au publicat studii și, mai mult, s-au făcut cercetări empirice
sociologice pe tema calității vieții.
În anii 70-80 sistemul ceaușist a intrat însă progresiv într-o fază de criză cronică. Confuzie ideologică și creșterea atitudinii negative față de știință. În 1977, sociologia este practic din nou desființată. Universitățile și instituțiile de cercetare nu mai fac cercetări sociologice empirice. În acest context confuz s-a lansat de către sociologi programul românesc de calitatea vieții. Cercetări empirice pe diferite aspecte ale calității vieții, surprinzător, au fost realizate la sfârșitului anilor 70, când cercetări sociologice academice nu au mai fost realizate. Ele au fost însă realizate din inițiative particulare, dar tolerate politic.[1]
În anii 70-80, surprinzător, în România tema calității vieții a primit o atenție mai accentuată decât în Occidentul neoliberal. Ea a fost promovată drept criteriu de performanță pe care programul comunist îl promisese. Un alt tip de critică a sistemului. S-au publicat studii, cărți. S-au făcut cercetări empirice, utilizând variante ale metodologiei americane. Confuzia ideologică și încurajarea tacită a unei gândiri independente a fost un context favorizant. Cercetările empirice pe temea calității vieții s-au bucurat de un suport social impresionant. Secretarul cu propaganda de atunci al centrului universitar București, Livia Clătici, a dat girul politic aplicării chestionarului controversat pe tema calității vieții. Cercetările empirice au fost susținute de o atitudine pozitivă nu numai a celor care au participat la interviuri, dar și de factorii de decizie din instituțiile în care cercetările s-au realizat. Cercetarea s-a făcut fără nicio resursă financiară: conducerea diferitelor instituții a asigurat multiplicarea chestionarelor, a aprobat realizarea de interviuri în instituțiile lor, prelucrarea pe calculator a datelor. Cutii de carton cu carduri de informații și multe ore de prelucrare a datelor pe uriașelor calculatoare existente pe atunci.
Cartea sintetică pe calitatea vieții, Indicatori și surse de variație a calității vieții, a fost definitivată în 1980-81. Dar publicarea ei s-a izbit de o altă problemă. În noul context politic, nicio editură nu a fost tentată să publice o asemenea carte. Eram convins că proiectul este încheiat, iar manuscrisul cărții avea să se piardă într-un sertar. Șansa de publicare în noul context politic părea să fie zero. Cartea va trece în uitarea colectivă prin nepublicare.
Dar pot interveni factori personali neprevăzuți: profesorul Tudorel Postolache, un economist cu mare deschidere științifică, beneficiind de un prestigiu politic consolidat. I-a plăcut programul calității vieții. Când soarta cărții părea pecetluită, profesorul Postolache merge cu manuscrisul la o persoană importantă în sistemul politic: rudă cu Ceaușescu. Cu siguranță, fără să înțeleagă semnificația cărții, dar din respect pentru profesorul Postolache a semnat acceptul pentru publicarea cărții. Cu prețioasa semnătura, cartea a fost publicată în 1984. Cartea de sociologie pe tema calității vieții a fost se pare a doua sau a treia carte sociologică din lume pe această temă.
Publicarea cărții Indicatori și surse de variație a calității
vieții, însoțită de alte cărți și studii pe această temă, a fost fără
îndoială un eveniment sociologic în România. A fost o probă că sociologia nu a
murit.
Nașterea ICCV. Revoluția din 1989. Starea de spirit
s-a schimbat. O nouă oportunitate istorică: o reconstrucție a societății
românești.
Al doilea act care a stat la baza construcției unui nou
institut: profesorul Tudorel Postolache a mers la noul prim-ministru, Petre
Roman, și l-a convins că e nevoie de o nouă instituție de cercetare pentru
construcția noii societăți: Institutul de Cercetare a Calității Vieții.
Petre Roman, încântat și el de această idee, a semnat pe 2 ianuarie 1990 actul
de naștere al ICCV. 120 de posturi de cercetare, din care 84 de posturi
finanțate imediat, urmând ca în următorii ani să se completeze la nivelul
aprobat. S-a înființat și revista de Calitate
a vieții. Revistă de politici sociale.
ICCV a fost primul și singurul mare institut de cercetare a
calității vieții din lume. Tema supraviețuise în știința occidentală, dar mai
mult ca o ciudățenie. Cercetări empirice de amploare nu se mai făceau, după cât
știu, din anii 70. Cred că, și în prezent ICCV este institutul de cercetare pe
această temă cel mai mare din lume.
De la început, Institutul a fost conceput ca fiind cu profil
sociologic, dar multidisciplinar: economie, istorie, psihologie, antropologie,
demografie. El trebuia să aibă o funcție esențială de a susține, cu mijloacele
științei, procesul de schimbare socială declanșat de Revoluție. Să realizeze
cercetări sociologice empirice, să monitorizeze și evalueze procesul de
schimbare/ dezvoltare socială a României.
A fost un vis sau un program instituțional de cercetare realizat de cercetătorii din ICCV în acești 30 de ani?
Tematica cercetării a ICCV:
* Calitatea vieții, standard e viață, venituri, consum, ocupare; stiluri
de viață.
* Politicile socială: funcțiile sociale ale statului.
* Teoria și metodologia schimbării sociale proiectate.
* Analiza societății românești în tranziție.
* Problemele societății românești: sărăcie, inegalitate socială, situația romilor, egalitatea de șanse, copii și tineri, vârstnici …
Difuzarea rezultatelor
științei:
- Publicații:
- Cărți: 280
- Studii: 3 000
- Rapoarte sociale: 320. Multe dintre ele cu peste 1 000 cititori.
- Articole/eseuri în mass-media: câteva mii.
- Crearea de instituții de difuzare a rezultatelor cercetării:
- Revista Calitatea vieții: 4 numere pe an = 124 numere
- Sociologie românească (parteneriat): 4 numere pe an = 124 numere
- România socială din 2016: 345 articole; articolul cu cei mai mulți cititori: 18 365, cu peste 500 cititori ai fiecărui articol.
- Inovația socială, din 2009: 156 articole, cu 1 283 cititori în medie/ articol.
- Biblioteca virtuală de sociologie: sunt puse la dispoziția publicului 120 cărți și mii de studii și articole
- Biblioteca ICCV: peste 5 000 cărți și studii
[1] Centrul de Cercetări pentru
Problemele Tineretului a continuat să facă unele cercetări, dar cu alt profil
și publicarea rezultatelor lor a fost restrânsă.
