Romania Sociala logo
Menu

Interviu – Cătălin Zamfir (2023), România în criză, Editura Academiei Române, București

autor:   30 January 2024  

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premisele publicării acestui volum?

Ce aduce nou cartea dumneavoastră față de literatura existentă în domeniu?

Cred că ar trebui mai întâi să spunem câteva cuvinte despre profilul sociologiei românești din această perioadă, după 1989. Sociologia românească a adoptat paradigma occidentală: o știință a „socialului”, așa cum realitatea socială există, și o metodologie de descriere a realității sociale așa cum ea este. Conceptul de alternativă la nivelul social global nu există în sociologie. Societatea care există, pe care o vedem și o analizăm, este singurul obiect de cercetare al sociologiei. O putem îmbunătăți, dar nu explorăm întrebări de genul: nu cumva nu suntem pe un drum bun și ar fi cazul să explorăm alternative posibil mai bune? Sociologia actuală este prizonieră a realității sociale existente, cu o scăzută capacitate de a explora alternativele de organizare socială.

În sociologie nu există o teorie a organizării globale a societății. „Golul” de teorie a societății globale este ocupat de ideologie.

Să fiu mai clar. La nivel macrosocial, sociologia a preluat ideologia elaborată în Occident: modelul „tranziției”. Suntem o societate în tranziție de la modelul comunist sovietic la modelul societăților capitaliste occidentale. Ce este societatea românească actuală? Clar o societate capitalistă de tip occidental, în proces de formare, imperfectă. La nivelul societății globale, lucrurile sunt clare. Nu avem ce discuta. Și această paradigmă a reprezentat ochelarii prin care vedem realitatea: o societate capitalist occidentală imperfectă; elegant spus, o societate în tranziție spre…. Acest model nu este produs de sociologie, ci de ideologia occidentală, preluată de sociologie.

Toate societățile post-comuniste sunt angajate într-un proces de schimbare, similar, realizat cu aceeași strategie, desigur cu unele variații. În toate societățile post-comuniste există aceeași tranziție.

Ce se întâmplă acum în România este rezultatul unui proces inevitabil. Putem accepta că nu este cel mai bun rezultat la tranziției, dar asta pentru că suntem „români” și noi suntem responsabili de problemele cu care ne confruntăm.

În anii ‘90 am încercat să iau informații despre cum se întâmplă tranziția în celelalte țări. Am fost șocat de un fapt: deficit de informații. Comunicarea cu sociologii din celelalte țări, care se confruntă și ei cu aceleași probleme, era foarte redusă. Comunicarea aproape exclusivă era cu experții occidentali. Iar experții occidentali promovau un model suspect de  coerent și unitar, pe care mai târziu am înțeles că nu era produs de sociologie, ci mai mult de o „ideologie a tranziției”.

Am avut oportunitatea de a avea o experiență sociologică-politică într-un moment critic: cristalizarea viziunii tranziției. Era în 1990. Profesorul Postolache a lansat un program  național de producere a unei strategii de construcție a unei noi societăți: Schiță privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România[1] (mai 1990). Am colaborat la acel program cu componenta socială. În 1990 am avut oportunitatea de a fi invitat ca sociolog, și apoi ca Ministru al Muncii și Protecției Sociale să iau contact cu instituții americane și experți cu autoritate în domeniu. Unul dintre ei, un specialist de vârf dintr-un mare institut de cercetare american, cu care m-am împrietenit, s-a oferit să vină ca delegat al respectivului institut american  în România să mă sprijine ca expert. Am discutat mult cu el problemele politicii ministerului și mai general viziunea schimbării societății românești.  

Stilul comunicării: ne-am relaționat ca specialiști, să zic egali, el având o experiență foarte mare în sfera construcției sistemului public, dar amândoi am pornit de la ideea că era o temă complet nouă, că nimeni nu știe clar ce trebuie făcut și că împreună vom trebui să mobilizăm cunoștințele existente și să căutăm împreună soluții. De fapt era o atmosferă generală de reflecție asupra viitorului României. Era o provocare. O problemă istorică absolut nouă. O reconstrucție din temelii a unei societăți.

În aproape un an am regândit organizarea ministerului, a politicii sociale, am trecut prin Parlament un pachet cred de șase legi noi în sfera salarizării, statutului sindicatelor, mecanismelor de dialog social și soluționare a conflictelor de muncă.

Dar s-a produs o schimbare neașteptată. Experții occidentali, cu care cooperam la soluționarea unei probleme noi de vastă complexitate, asumându-ne cu toți incertitudinea oricărei noi construcții, au fost înlocuiți cu instituții internaționale care și-au asumat competența exclusivă a coordonării procesului de tranziție.

Din poziția de a fi un participant al procesului de gândire a viitorului țării m-am trezit ca simplu funcționar tutelat de experți ai unor instituții administrative internaționale. Și am luat o decizie pe care și acum o consider foarte bună: să mă reîntorc la libertatea științei. 

Treptat am înțeles că procesul tranziției europene a fost bazat pe două ideologii, cu multe puncte comune, dar și cu diferențe substanțiale. Ideologia neo-liberală ocupa spațiul gândirii ideologice globale. Ea a stat la baza programelor instituțiilor internaționale, FMI și Banca Mondială, care au misiunea de a susține tehnic și politic  țările subdezvoltate, și ulterior țările în tranziție. Programele fundate pe ideologia neo-liberală au fost foarte active în toate țările europene în tranziție, dar mult mai „directive” în țările din Estul Europei: România și Bulgaria. Celelalte țări europene în tranziție au beneficiat mai mult în primii ani de suportul instituțiilor internaționale, dar apoi au preluat modelul social-economic al acestor țări, relativ diferit de modelul neo-liberal.

Această carte supune testării această ipoteză. Datele empirice din studiile românești și din cele europene, au identificat diferențe structurale de orientare din cele două grupuri de țări europene în tranziție.

Obiectivul cărții este deci de a oferi o diagnoză a României în criză.

Care au fost cele mai mari provocări întâmpinate în realizarea volumului?

Da, au fost aș zice două „provocări” teoretice.

În analiza crizei cu care România se confruntă am realizat că există un „gol” în paradigma sociologiei teoretice: nu am găsit o teorie generală a crizei sociale.  În sociologia occidentală există doar schițe, datorită faptului că țările occidentale aveau experiența societăți lor aflate într-un unui proces de creștere continuă, fără probleme majore. Desigur unele crize erau generate de factori externi care vin și trec, cum se întâmplă într-o societate cu resurse puternice.

Deci în prima partea a cărții am propus trei „paradigme” ale crizei sociale: A. Criza cu sursă externă a societăților în proces rapid de creștere. B. Criza structurală care duce adesea la dispariția sistemelor sociale: crizele marilor imperii. C. Criza unei „alternative” și identificarea „alternativelor” mai bune. Tot o schimbare structurală a sistemului existent, dar o criză a unei alternative care are alternative,  fapt care duce la dezvoltare. România actuală oferă un asemenea caz: criza unei strategiei neoliberale. În acest caz, criza nu se rezolvă prin mici îmbunătățiri, ci prin restructurări profunde de viziune: schimbarea strategiei.

Paradigma crizelor sociale este continuată cu analiza crizei societății românești în tranziție după modelul neoliberal, diferită de strategiile utilizate de majoritatea celorlalte țări în tranziție. Ipoteza diferențelor structurale între cele două grupuri de țări este probată cu analiza multor indicatori sociali și economici oferiți de statistica europeana. Cred că este a doua „inovație”. E o ipoteză „dură” foarte importantă pentru sociologia românească. Aștept cu mare interes reacțiile colegilor.

Ce rezultate de cercetare v-au surprins cel mai mult?

Am redescoperit datele produse de ICCV despre calitatea percepută/ subiectivă a vieții. Este o istorie ciudată a acestei metodologii. În aii ‘70 am adus o metodologie a analizei empirice a calității subiective a vieții dezvoltată în America. Un caz foarte interesant pentru relația dintre sociologie și puterea politică într-o societate dominată tot mai mult sub dictatura personală a lui Ceaușescu. În 1977 Ceaușescu a desființat practic sistemul public de sociologie. Secțiile universitare de sociologie au fost desființate. Nu s-au mai produs sociologi universitari. Cei câțiva cercetători în  domeniul sociologiei au fost îngrămădiți în câteva încăperi. Nu s-au mai făcut cercetări sociologice empirice de către instituțiile publice. Dar un efect ciudat, clar neintenționat, al politicii de independență a lui Ceaușescu: s-a creat un spațiu de libertate intelectuală adesea mai largă decât în celelalte țări, dominate de ideologia mai coerentă a comunismului sovietic. În România nu se mai putea să se vorbească despre „marxism-leninism”; tot mai puțin chiar despre „marxism”; mai mult despre „materialism dialectic și istoric” care devenise și el un teritoriu confuz în creștere, dar dominat de citatele din Ceaușescu. Era o dictatură în creștere, dar a crescut și libertatea intelectuală, dar limitată de subfinanțarea tot mai dură.

În anii ‘80, cruntă dictatură, s-au publicat totuși cărți care înainte nu ar fi putut fi publicate.

În acest spațiu „liber” s-au dezvoltat inițiative „private” susținute de mediul intelectual. Calitatea vieții, considerată în țările comuniste o temă burgheză, a devenit foarte populară în România ceaușistă. Nu s-au mai făcut cercetări sociologice empirice în instituțiile publice, dar s-au făcut prin inițiative private, cu sprijin colegial și din propriul buzunar. Și cu suport masiv informal al specialiștilor din instituțiile publice. Cartea publicată despre calitatea vieții în România, cu datele sociologice multe dintre ele șocante, este un astfel de caz. Nicio editură nu a vrut să o publice. Dar neașteptat a fost publicată în 1984, devenită foarte populară. Nu pot să nu remarc: a fost a doua carte în lume bazată pe date sociologice pe tema calității vieții. Prima în America, a doua în România.

Înființarea Institutului de Cercetare a Calității Vieții în 1990: un vis al Revoluției, a rezistat până în prezent, cu multe dificultăți și piedici, dar și cu mult suport. Profesorul  Ioan Mărginean a realizat în ICCV un proiect incredibil, unic în lume: reluând programul empiric al calității vieții din anii 1970-80, a realizat 13 evaluări pe eșantioane reprezentative național a calității vieții în perioada 1990-2010. S-a produs o bază de date uluitoare care intră în istoria sociologiei. Nelu Mărginean împreună cu colectivul lui a publicat multe cărți și studii pe baza acestor cercetări. Ciudat. Iar un proiect care pare a fi început să treacă în uitare.

Scriind această carte am redescoperit baza de indicatori ai calității vieții a lui Mărginean. În  noul context, datele au început să vorbească lucruri surprinzător de interesante și actuale. Este nevoie de o nouă paradigmă a tranziției românești în care datele lui Mărginean  să înceapă să vorbească din nou.

Concluzia cărții. Cartea este doar a crizei. Se așteaptă o carte, mult mai importantă, care să exploreze oportunitățile de dezvoltare post-criză ale României. Ieșirea din criză nu va veni de la sine. Fără noi, adică fără gândirea noastră a sociologilor, nu va ieși.

Cui se adresează lucrarea dumneavoastră?

            E o întrebare care mă tulbură. Cui? Ar trebui să sperăm că este bine să ne adresăm în primul rând întregii comunități românești aflată în criză și, desigur, în special corpului politic care are puterea schimbării. Cred că ar trebui să discutăm pe larg această chestiune.

            Am scris-o  în cinci luni și voiam să fie difuzată rapid la mijlocul anului 2023. Am făcut tot ce ținea de mine ca să fie cât mai mult difuzată. Editura Academie a sprijinit acest efort. Multe mulțumiri!

            Difuzarea precară a tuturor ideilor relevante pentru situația României este un indicator  că ne aflăm încă prizonieri în subdezvoltare. Să luăm ca exemplu sociologia. În librării rafturile de sociologie sunt jenante. Cărțile românești de sociologie aproape că nu există. Da, se publică, dar nu circulă! Problema nu este că nu pot fi prea mult citate, ci că nu sunt discutate. 

Ce mesaj ați dori să adresați cititorilor interesați de această carte?

            Ce aș vrea? Să fie interesați de problemele pe care cartea le ridică. Nu să fie neapărat de acord cu ele. M-ar bucura și critici colegiale, cât de dure posibil. Cartea ar fi un mare succes dacă tot mai mulți sociologi români, desigur nu numai, vor scrie despre criza României și despre oportunitățile dezvoltării ei.

            Vreau să închei mulțumind colegei mele, Simona Stănescu, care a considerat că ar fi interesantă inițierea acestei discuții, punând întrebările pe care și eu mi le-ași fi dorit.  

Vă mulțumim pentru timpul acordat!

Volumul este disponibil în Biblioteca Virtuală de Sociologie la adresa:


[1] https://bibliotecadesociologie.ro/download/postolache-tudorel-1990-schita-privind-strategia-infaptuirii-economiei-de-piata-in-romania-bucuresti-iccv/



Facebook

Manifestare științifică organizată de Agenția Națională pentru Romi „Dezrobirea romilor şi semnificaţia sa pentru minoritatea romă şi societatea românească”

În data de 20.02.2024, a fost organizat evenimentul „Dezrobirea romilor şi semnificaţia sa pentru minoritatea romă şi societatea românească”, Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. Manifestarea științifică a fost organizată de Agenția Națională pentru Romi, sub egida Academiei Române și a fost ocazionată de Ziua Dezrobicrii Romilor din ...

Sprijinul oferit României de FMI

FMI ne-a vizitat. Un moment foarte important. FMI este o instituție internațională foarte importantă, cu o forță de competență și economică extraordinară. E important să utilizăm competența acestei instituții și, desigur, sprijinul ei. Pe baza informațiilor obținute din mass-media mi-am făcut o imagine asupra situației. Scuze dacă ea nu este ...

NOUA LEGE A PENSIEI: un moment al SPERNȚELOR sau al ADEVĂRULUI?

Ieri, la Realitatea a fost o nouă discuție pe tema pensiilor. De 3 ani, aproape zilnic, sunt discuții pe metodologia calcului pensiilor. Concluzia discuțiilor din ultimii ani de dezbatere a fost că pensiile sunt foarte scăzute și, desigur, e necesar o creștere a lor. În plus, sistemul este plin de ...

Autodezvăluirea și deschizătorii

Oamenii se autodezvăluie de bună voie, pentru că acest lucru reprezintă o activitate cu valoare intrinsecă, la fel de recompensatoare ca alimentația și sexul.                                           Diana I. Tamir, Jason P. Mitchell Unii oameni au o fire deschisă, îi „citești” ca pe o poezie pentru copii. Alții sunt închiși în ei, nu ar ...

Interviu cu Ciprian Iftimoaei – “Sociologia elitelor. Abordări clasice și contemporane”

Ciprian Iftimoaei (2023). Sociologia elitelor. Abordări clasice și contemporane, Iași: Editura Institutul European Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum? Această carte este despre cei ce ne conduc, elita sau elitele conducătoare, care se află în vârful sistemului de putere sau al ...

”Pentru România”

24 ianuarie, sărbătoare națională. Este ziua unirii românilor. La 165 de ani, o nouă etapă a unirii noastre: Moldova și Țara Românească, împreună, au creat România Mică. Sentimentul unirii era mult mai vechi, de două milenii: o limbă comună. În 1859 a avut loc o unire „oficială”, administrativ-politică. 1918: România ...

Interviu cu Aurelian Muntean – Date cantitative și calitative. Introducere în metode și tehnici de analiză a datelor, cu aplicații în R, Stata, Excel și NVIVO

Aurelian Muntean și Andreea Stancea (2022) Date cantitative și calitative. Introducere în metode și tehnici de analiză a datelor, cu aplicații în R, Stata, Excel și NVIVO, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca Interviu cu Aurelian Muntean. Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum? ...

2024 e un fel de 1907?

Eram copil. O realitate confuză și mule poze. Nu înțelegeam ce spuneau acele poze. Era însă un fond difuz de suspiciune care plutea în aer: astea nu sunt realitate, ci ceva contrafăcut.  Era însă o singur imagine, mare, mare, care mă impresiona. Țin minte cu precizie: un tablou care mi-a rămas ...