Romania Sociala logo
Menu

Interviu cu câștigătorul premiului Academiei Române „Henry H. Stahl” în sociologie 2017

autor:   11 September 2020  

Interviu cu Adrian Majuru, căștigătorul premiului Academiei Române, „Henri H. Stahl” în sociologie, pentru cartea „Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viață (1874-1944), 2017, Editura Oscar Print.

SS: Bună dimineața și felicitări pentru premiu! Ce înseamnă acest premiu pentru cariera dvs.?

A.M.: Înseamnă obligația de a construi pozitiv și mai ales obligația de a-i ajuta pe alții să caute drumuri care pot fi de mare folos și în ceea ce privește viața lor, dar mai ales în ceea ce ar trebui să legăm în societatea românească, și anume un lanț trofic al profesiilor, care la rândul lor sa echilibreze toate inadecvările pe care le trăim în ultimii 30 de ani.

S.S.: Cum a luat naștere ideea acestei cărți?

A.M.: Știam că urma să fie o carte pentru că eram integrat într-o școală postdoctorală, organizată de Academia Română, eu fiind afiliat Institutului de Antropologie Francisc Rainer, iar tema bineînțeles că odată ce am aplicat pentru ea o știam, era vorba de Francisc Rainer și ceea ce mai știam atunci la început de drum, era că aveam posibilitatea de a studia în premieră arhiva lăsată de soția lui Rainer la institut, la începutul anilor ʼ50. Eu am mai intrat în arhive, știam cum să lucrez mai ales pe surse inedite pentru că au fost de tot felul, și corespondență, și jurnale dar și materiale universitare prin care el își pregătea cursul (el nu a  publicat cursuri dar sunt materialele pregătitoare în spate) dar punctul care a însemnat pentru mine primii pași au fost jurnalele. Francisc Rainer si-a ținut jurnalele de calatorie și din perspectiva patrimoniului muzeal pe care l-a studiat pentru a-și preda cursul de anatomie artistică, la Scoala de Belle Arte din Bucuresti, insa unele exemple punctuale le putea oferi și studenților de la Medicină. De exemplu mergea cu ei la Muzeul Anastase Simu, care exista în perioada interbelică, și îi oprea în fața unei statui a zeului Mercur și le punea următoarea întrebare: „Prin ce obiect vestimentar artistul ne arată că acest zeu nu mergea ci zbura?”. Și fiecare spunea: „Păi are sandale ușoare, ori sunt aripi la sandale” Si Rainer raspundea: „nu-i asta!”.  Și atunci i-a chemat în jurul său pe studenți și le-a arătat că sub talpa zeului era amplasată o rozetă de către artist, „deci vedeți, dacă ar fi mers s-ar fi înțepat în ea. De aceea a pus-o artistul acolo.” Deci totul avea până la urmă, un exemplu de viață reală. Nu neapărat imaginea lui, chiar dacă se referea la un zeu, deoarece omul antic chiar când își proiecta zeul într-o statuie, tot la viața lui obișnuită se raporta. Rainer exemplifica foarte frumos că anatomia este până la urmă știința corpului în mișcare, a omului viu nu numai a cadavrului pe care-l diseci, deci este o evoluție care este prinsă în viața ta și crește odată cu tine pe măsură ce trec anii.

Am folosit jurnalele lui de calatorie, mai ales pentru orașul Viena, pentru că el a fost mai frecvent la Viena, si de aceea m-am dus și eu 3 luni acolo, și am fost în același muzeu unde a fost și el în anii ʼ30: Muzeul de Istoria Artei. Acolo am avut șansa să văd aceleași lucrări, sute de lucrări  pe care le-am fotografiat și mi-am făcut notări cu referințe antropologice legate de diferențe de vârstă între omul medieval sau modern și cel de astăzi pentru că adesea dacă nu este trecută vârsta în cazul  picturilor medievale, cu precădere Flamande, cel puțin legenda, când ai de-a face cu un portret, îți spune când a fost realizat și atunci integrezi în perioada de viață a celui portretizat, când a fost realizat portretul. M-au interesat comparativ așadar diferențe de vârstă dar și de atitudine, de gesturi, pe statut social sau profesional. Când am revenit in tara după cele trei luni de stagiu, din întâmplare am făcut asocieri cu alte imagini din arhiva mea, de portrete recente.

Cum vă spuneam am reușit să fac asocieri între portrete recente, așadar fotografii, din perioada interbelică sau ușor antebelică, din anul 1900, cu lucrări medievale, dar pe palier profesional. De exemplu între Învingătorul de la Lepanto, pictat spre finalul secolului al XVI -lea către 1571, care era generalul venețian Sebastiano Verneir(1496-1578), pictat de Tintoretto Jacobo si am descoperit o asemănare izbitoare cu generalul Cantacuzino Grănicerul, de pildă. Amandoi erau reprezentati la anii senectutii, in zona varstei de 70-75 de ani. Bine, difereau uniformele pentru că și timpurile istorice erau diferite, dar apoi între un alt portret realizat în zona flamandă a unui personaj masculin, care făcea calcule matematice. Este vorba despre Benedict V.Hertnstein, pictat in 1517 de Hans Holbein cel Tanar. Benedict a fost fiul unui negustor faimos din Lucerna(azi Elvetia), care avea deja spadă, deci era înnobilat, și chiar dacă cei de la Kunst îl consideră matematician sau negustor, îl putem integra în zona antreprenoriatului actual, ca termen, în fond asta făcea el în Evul Mediu. Si se se aseamănă foarte mult cu Dr.I.Costinescu(1871-1951)ministrul comerțului și industriei in 1935. Eu am făcut aceste asocieri într-un șantier, sunt mai multe de fapt, luate pe profesii, și pedagogul, și liberul profesionist și aristocrația este prezentă, cu o asociere între Maria De Medici și Nadeja Știrbey de pildă, și am integrat această asociere la mare distanță, pornind de la asocieri mai ușor de parcurs, cum este aceea a vârstelor, unde putem vedea în ce măsură profesia modifică fizionomia către senectute, dacă stai într-o profesie câteva decenii, deoarece într-un fel îmbătrânește un militar,  altfel un preot, într-un alt fel un comis voiajor. Pornind de aici și ajungând la diferențele de timp și asocierile de fizionomie între anumite profesii la scară mare de timp. Iar această prezentare (și eu am vrut să zic așa: botezul la Columbia University, în septembrie 2013), a funcționat în sensul că nici nu au atacat-o dar nici nu au avut ce să spună iar șantierul a rămas deschis de-atunci pentru că trebuie timp pentru diseminarea lui și continuarea lucrurilor. Pentru că în anul 2014 am intrat în administrație la Muzeul Municipiului București și din acel an sunt în continuare în aceeași poziție, care este o mare consumatoare de timp și de energie, dar care, mi-a oferit prilejul să duc proiectul Rainer mai departe. Astfel am creat o Secție de antropologie urbană pentru a dinamiza cercetarea. În această secție sunt incluse muzeele cele mai dinamice, printre care Muzeul „Dr. Nicolae Minovici”, Muzeul „Dr. Victor Babeș”, Observatorul Astronomic, vedeți, chestii legate de știință, dar și casa Filipescu Cesianu, unde, folosindu-mă de acest vehicul instituțional și de, evident, bugetul său, am amenajat prima expoziție de antropologie urbană, eu consider că, din România. Nu e vorba de o istorie a vieții la oraș că asta avem și la Brașov, de pildă, ci de maniera în care tehnologia a modificat spațiul privat în ultimii 300 de ani, iar această expoziție, «Muzeul vârstelor» se numește acest proiect, este de fapt o narațiune pe trei viteze diferite și poți practic să vizitezi una dintre  viteze, pentru că iți ia aproape o oră să le vezi sincron în perspectivă holistică. Este o expunere clasica, pe de o parte, a unor amenajări interioare și vezi ce înseamnă evoluția acestui spațiu interior din secolul 18 pina in interbelic, după care este o perpsectiva istorica filtrata prin micro-narațiuni privind evoluția tehnologiei pe un subiect, si sunt vreo 7-8 astfel de povești susținute de obiecte. Vă dau un exemplu, si anume ce a însemnat cucerirea nopții de către profesii, și, în expunere avem de la un opaiț medieval până la becul led de azi, pe care-l prinzi de ureche și citești. Însă povestea din spate a acestei investiții enorme cu o serie de obiecte intermediare între opaiț și becul led, pe care îl avem în expunere, a însemnat o foarte interesantă și extraordinară cucerire umană pentru că unele profesii s-au strecurat în noapte, mai ales în perioada modernă când ziua nu ne mai ajunge de atunci ca să putem face lucrurile, mai ales când e vorba de consumul de masa și vrei câștiguri mari. Unele profesii au rămas agățate aproape de noapte și nu mă refer la industria distracțiilor neapărat, mai ales când ochelarii n-au mai fost scumpi și au fost accesibili și pentru clasa de mijloc, la finalul evului mediu european. Astfel unele profesii s-au nișat și specializat, ma refer pentru inceput la profesiile de bijutier și ceasornicar, cu precădere, și mai ales că oamenii puteau lucra datorită acestor inovatii și dincolo de 40 de ani, ceea ce înseamnă un plus de confort și o creștere a nivelului de trai dar și a vârstei profesionale. Castigul constant si siguranta de sine a ridicat si nivelul de viata treptat si astfel, in anumite profesii nu se mai murea de nefericire si neputinta la 38-40 ci către 50-60 pentru că  puteai în spațiul de lucru să ai lumina și după apusul soarelui și vederea mai bună cu aceste invenții. Asta apropo de schimbările, iată, care se petrec datorită tehnologiei, în viața unor generații, într-o mică poveste, dar sunt și alte lucruri trecute practic în filtrul acestui proiect narativ și expozițional deopotrivă. A treia secțiune este cea interactivă. Cea mai interesantă este a microtopiilor, și anume asocierea dintre fizionomie și cartografie, adică am ales cinci perioade istorice din secolul 18 până în anii ʼ80 și fiecare fizionomie, de exemplu una de la 1790, deci veacul al XVIII – lea final, este însoțită de harta orașului, harta țării și harta continentului, toate contemporane cu fizionomia respectivă. Și-așa avem nu numai secolul XVIII, dar avem si secolul XIX, avem anul 1900, avem perioada interbelică, avem si anii 80,  iar elevii pot învăța mai ușor geografie, istorie dar și evoluția țărilor și a orașelor, sunt mai multe hărți suprapuse de informații care sunt oferite dintr-o dată.

Avem și filme documentare, este un spot dedicat vieții la scală mare de timp, adică cum vom trăi în următoarele 200-300 de ani, bazat pe literatura de specialitate occidentală, dar a fost construit un film cu narațiune mai facilă să spun așa, pentru că vine tot felul de public foarte tânăr și nu neapărat cu studii superioare, dar trebuie să înțeleagă ce-l așteaptă, dar sunt și interviuri cu Neagu Djuvara, cu Bălăceanu Stolnici, despre timpul vieții lor și cum văd ei perspectiva, deci martor ocular al trecutului si marturisitor a ceea ce urmează în viitorul mai îndepărtat. Iar cea mai frumoasă concluzie a fost anul acesta, legat de acest proiect „Rainerian” sa-i spunem, da, a fost a unor vizitatori americani din California, care au vizitat muzeul, care au fost impresionați de explicații, și-au spus „Domne’ seamănă cu cartea Behave a lui Robert Sapolsky și ce bine ar fi dacă Majuru și Sapolsky s-ar cunoaște”. Și asta m-a bucurat foarte mult din două motive, o dată pentru că iată, avem un proiect fezabil și îți spune asta cineva de «afară», obisnuit cu o frecventa a acestor proiecte în lumea noua, în America, și apoi,  face o asociere cu un cercetător remarcabil în fond, în domeniul holistic, care îmbină neuroștiințele cu cotidianul în continuă mișcare. Drept urmare, consider că dincolo de cartea care a fost publicată de Academia Română, gândirea raineriană e nebănuit de interesantă și  dacă ai curajul să rămâi perseverent, te duce pe căi nebănuite la început de drum.

S. S. : În muzeele pe care le coordonați, acordați o deosebită atenție tinerei generații și în general accesibilizării mesajului. Este un aport fantastic la cultura românească.

A.M.: Întotdeauna de când știu eu, in mesajul expozițional, nu există o narațiune decât în pliant. Nici in Occident nu prea vezi altfel, dar în muzeele mari sunt expoziții cu caracter temporar, care te includ într-o poveste, iar noi am făcut asta și cu expozițiile permanente. Totul este bilingv pe de altă parte, iar textul trebuie să fie holistic, adică nu ne interesează o prezentare de manual, ci o explicare a unui fenomen, care pornește de undeva și ajunge până în prezent, astfel încât cititorul să se regăsească și să poată intui ce urmează, ori asta prinde, e captivant, și asta se întâmplă și la Muzeul Minovici, apoi la Muzeul Victor Babeș avem o expoziție despre cardiologie cu caracter temporar inclusă în povestea asta, inclusiv posibilitatea de a îți asculta inima, prezentată de Academician Iliescu, care a fost un reputat cardiolog și care explică bătăile inimii în funcție de diverse întâmplări din viața ta, fericite sau mai puțin fericite. Expozițiile de artă sunt și ele comentate mai mult, iar proiectul de viitor care ne leagă și ne animă este al Pinacotecii București. Imobilul a fost primit in administrate in anul 2019, dar subfinanțarea nu ne-a ajutat să putem urni ceva, practic văd o galerie modernă în Palatul Dacia România de lângă Banca Naționala, care să aibă un plus față de celelalte galerii pe care le gasim în Occident, și-anume, circuitul dincolo de școli și stiluri. Merită să aibă și un comentariu antropologic legat de integrarea subiectului de către autor și ce se află în spatele lucrării, reprezentat de către el. Sunt informații legate de cotidianul care l-a modelat pe pictor și pe model deopotrivă, iar apoi concluziile sunt evident legate de o serie de atitudini de gesturi, de vestimentație, de micile obiecte înconjurătoare care pentru un istoric de artă au un conținut  iar pentru un antropolog au altă trimitere.

S.S. : În finalul interviului, ce va propuneți în continuare din paleta largă pe care ați descris-o?

A.M: Sunt foarte angajat în a descoperi oameni de variate vârste, care să publice ceva din munca lor. Când spun asta mă refer la colecția pe care am deshis=o la editura Corint,  serie de carti numita Istorii urbane. Sau la Revista de Antropologie Urbană, de care mă ocup din anul 2012, si este o revistă bianuală; sau la Muzeul Municipiului București unde sunt destui colegi care au publicat cărți în ultimii cinci ani. Apoi marea satisfacție este că am echilibrat alături de colegii mei această instituție, am scos-o din abisuri maloase iar acum este o «insulă plutitoare», deci a prins viata, asadar putem construi un panel mai variat de întâmplări. Iar faptul ca într-o țară disfuncțională o instituție poate fi funcțională, daca nu e sabotată evident din perspectiva finanțelor, înseamnă că se pot face lucruri, nu este inutil efortul, acesta este mesajul de fapt și proiectele sunt de viitor apropiat, nu îndepărtat neaparat, pentru că uneori sunt viteze amețitoare ale întâmplărilor și e bine să nu ne scape detalii printre degete.

S.S. : Vă mulțumesc frumos!

A.M.: Cu drag!



Facebook

Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024

Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of Work and Family Life. A Secondary Descriptive Analysis in the Romanian ContextMaria Simionescu (Vlăsceanu) Răspunsuri la criza ocupării. Transformări ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...