Istoria ca mostenire Roman familial și traiectorie socială, de Vincent Gaulejac cea mai bună lucrare de sociologie clinică, acum și în limba română

Recent la Editura Philobia din București a fost publicată traducerea în limba română a lucrării renumitului sociolog francez Vincent de Gaulejac, Istoria ca moștenire Roman familial și traiectorie socială,  realizată după lucrarea originală L’histoire en héritage: Roman familial et trajectoire sociale, publicată în 1999, la Editura Desclee de Brower (DDB), din Franța.

Este prima lucrare științifică de sociologie clinică în limba română, care ne prezintă importanța cunoașterii poveștilor de viață și a istoriei moștenite, ca filiație familială, teoretică sau ideologică, a impactului lor asupra formării indivizilor, într-o interacțiune permanentă între ființa omului și ființa societății. 

Pentru înțelegerea acestor determinări asupra activităților subiectului, dar și a celor la nivel inconștient și biologic, a modului în care fiecare contribuim la realizarea propriului destin,  Vincent de Gaulejac aduce, prin intermediul acestei lucrări, un veritabil dispozitiv metodologic al sociologiei clinice pe care îl utilizează în cadrul grupurilor de implicare și cercetare. Astfel, cercetătorul creează un spațiu de lucru dinamic, în care antrenează participanții animați de motivații profesionale, intelectuale și personale, într-un travaliu ce experimentează contradicția de a fi obiectul și subiectul cercetării, într-un proces de gândire colectivă care pendulează între gândirea intuitivă și cunoașterea științifică, între exprimarea de sine și construirea de ipoteze. 

Temele abordate în ciclul Roman familial și traiectorie socială – moștenirea, familia, credința, banii, alegerile personale, permit totodată și analiza modului în care indivizii sunt produși și producători ai societății.  Pornind de la această premisă, autorul apreciază că nu putem aborda problema subiectului în câmpul științelor sociale, fără a-l înscrie într-o dublă determinare – socială și psihică, apelând totodată și la suportul psihanalizei pentru a analiza dimensiunea umană inconștientă. 

„Dacă individul este produsul unei istorii, această istorie condensează, pe de o parte, totalitatea factorilor socio-istorici care intervin în procesul de socializare, și, pe de altă parte, totalitatea factorilor intra-psihici care îi determină capacitățile de acțiune asupra existenței sale, dar și asupra contextului social în care se înscrie.” (p.269)

Structurată pe cinci capitole tematice, lucrarea este facil de parcurs, deoarece încă de la primul capitol ne familiarizează cu problematica socio-psihică a individului care poate fi dobândită pe parcursul socializării primare în familie. 

Istoriile personale de viață, povestite în cadrul grupului de implicație și cercetare, în jurul temei Roman familial și traiectorie socială, ne permit să înțelegem complexitatea și importanța relațiilor sociale cu familia de proveniență, pentru echilibrul socio-emoțional al individului, dar și pentru de-dramatizarea conflictelor și complexelor inconștiente.

Potrivit autorului, termenul de „roman familial” face trimitere la fantasma analizată de Freud conform căreia copiii abandonați și prin extensie cei nefericiți își imaginează că provin dintr-o familie prestigioasă și într-o zi adevărul despre adevărata lor origine va ieși la iveală. Această fantasmă permite, pe de o parte, corectarea realității, prin inventarea unei vieți mai bune și, pe de altă parte, suportarea realității prin reducerea importanței destinului. 

Omul este istorie. Povestea fiecărui individ este cuibărită într-o istorie de familie, ea însăși inserată într-o istorie socială.  Fabricarea destinelor umane este o întrebare centrală în științele sociale.  Din grupurile de implicare și cercetare pe care le conduce în jurul temei Roman de familie și traiectorie socială, Vincent de Gaulejac explorează dinamica construcției subiectului confruntându-se cu istoria sa, genealogia sa, cu procesele de transmitere inter-generațională sub ponderea socială a determinării.

Pe baza scenariilor de viață analizate în cadrul grupurilor de intervenție și cercetare, Vincent de Gaulejac aprofundează întrebări legate de geneza conflictelor psihice, dezvoltând noțiunea de „nevroză de clasă” (1987), pentru a descrie dificultățile întâlnite de persoanele care își schimbă clasa socială sau cultura, în care una este dominantă față de cealaltă. 

Totodată, autorul aprofundează din punct de vedere sociologic originile rușinii, situată la interferența factorilor psihici cu situațiile sociale, contexte care necesită abordări clinice complexe, dezvoltate pe cele trei dimensiuni intime ale subiectului – stima de sine, idealul egoului, valorile, cât și pe emoții cum ar fi umilirile sociale și familiale care provoacă rușinea.

Dacă ar fi să rezumăm succint tematica abordată pe cele cinci capitole,  pe parcursul lecturării se va evidenția, în prima parte, travaliul efectuat pe poveștile de viață în timpul mai multor seminare,  cum să se păstreze anonimatul subiectului, fără să afecteze adevărul, problemă cu atât mai delicată, cu cât povestea este dominată de secrete și rușine. A doua parte este dedicată subiectului și reconstrucției de sine, în raport cu moștenirea familială. In a treia parte a cărții Vincent Gaulejac analizează contradicțiile care au marcat povestea de viață, plecând de la importanța istoriei familiale și de la impactul asupra descendenților, accentuând importanța ordinii genealogice care se afla la baza identității sociale și oferă un loc în momentul nașterii, permițând fiecărui individ să se individualizeze. In partea a patra putem citi despre actul de transmitere a moștenirii de familie, care pare să reprezinte o obligație a familiilor ce marchează pe diferiții săi membri, chiar si pe cei care nu doresc această moștenire. „Întrebări legate de misterul istoriilor care se repetă de la o generație la alta, de ce descendenții care au trecut prin dificultăți familiale și care caută să scape cu orice preț, par câteodată condamnați să le reproducă? De ce secretele de familie, provocate de dorința de a proteja familia de rușine și de dezonoare, îi marchează implacabil pe descendenți? In fața acestor defecte de transmitere, familia joacă un rol esențial. Este purtătoare de scenarii de viață, le indică moștenitorilor metode de a fi și metode de a face pentru a înfrunta avatarurile existenței.” (p.17) Partea a cincea abordează mizele de clasă în poveștile de viață. „Raportarea față de istoria familială  este un element major de valorificare sau invalidare, de mândrie sau de rușine, de integrare sau diferențiere” (18). Este considerat și un raport central al relațiilor sociale, prin care acest joc de diferențiere poate provoaca sentimente diverse cum sunt invidia, fascinația sau ura.

Romanul familial prezintă poveștile de familie pe care le transmitem din generație în generație, care evocă evenimente din trecut, destinul diferitelor personaje din saga familială. Totodată, prin intermediul cărții putem afla și despre instrumentele sociologiei clinice, utilizate cadrul grupurilor de lucru de cercetare, cum ar fi: desenul, teatrul (sociodrama), expresia corporală, dansul, precum și suporturi de explorare a universului personal – desenul suportului parental, arborele genealogic, traiectoria socio-profesională, prin care se realizează o alternanță între poziția de subiect si cea de obiect în activitatea de investigare și cercetare.

Cunoscut cercetător în domeniul sociologiei clinice, Vincent de Gaulejac s-a născut la 10 aprilie 1946, în  Croissy-sur-Seine, în nordul Franței. Pasionat de istoria familiilor, descoperă încă din 1970 științele umaniste și parcurge mai multe etape ale devenirii profesionale, urmând studii de drept și administrație, cursuri de psihanaliză, cu durata de cinci ani, face parte din grupuri de cercetare, unde experimentează metodologia sociologiei clinice.

Este fondatorul Institutului Internațional de Sociologie Clinică, membru fondator al Comitetului de cercetare în sociologie clinică (CR19) al Asociației Internaționale a Sociologilor de Limbă Franceză , din 1992, membru fondator al Rețelei tematice de sociologie clinică a Asociației Française de Sociologie, autor a douăzeci de cărți, creatorul colecției ÉRÈS de sociologie clinică și unul dintre principalii inițiatori ai orientării științifice care se concentrează pe dimensiunea existențială a relațiilor sociale, din perspectiva sociologiei clinice. 

Din 1981 conduce Laboratorul de Schimbări Sociale din cadrul Universității din Paris VII – Diderot, fondat de Max Pages, care a pus bazele unei echipe de cercetare pluridisciplinară pentru studierea fenomenelor sociale. Cercetările sale l-au determinat să exploreze teme precum: procesele de construcție a subiectului în societățile hipermoderne, violența socială / violența psihologică, clinica istoricității, fundamentele epistemologice ale intervenției în sociologia clinică, nevroza de clasă, sursele rușinii, lupta pentru locuri (poziții într-o ierarhie socială), costul excelenței în managementul organizației, temă pe care o vom regăsi aprofundată într-una dintre cele mai importante dintre lucrările sale, Nevroza de clasă, 2021. 

Deține titlurile de Doctor în Științe Organizaționale, Universitatea Paris-Dauphine (1970), Doctor în Sociologie, Universitatea Paris-Descartes (1975), Doctor în Litere și Științe Umane, Universitatea Paris-Diderot (1986), Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Mons (Belgia). In prezent Vincent de Gaulejac este  profesor emerit de sociologie la Facultatea de Științe Sociale a Universității din Paris. A dezvoltat grupuri de cercetare și participare în cincisprezece țări din Europa, America de Nord și America de Sud. Este autorul mai multor cărți, între care regăsim:  Nevroza de clasă,  traiectoria socială și conflictul de identitate (2021), Sursele rușinii (2021), Le coût de l’excellence (1991), Le capitalisme paradoxant, Un système qui rend fou (2015), Les sources de la honte (2015), Mon enfant se radicalise (2018), Dénouer les nœuds sociopsychiques (2020),  Mettre sa vie en jeux (2021), scrisă împreună cu René Badache. 

Cartea Istoria ca Moștenire Roman Familial și traiectorie socială poate trezi curiozitatea oricărui cititor, deoarece temele abordate în cuprinsul celor 279 de pagini nu se adresează doar specialiștilor, ci tuturor celor care își pun întrebări despre destinul social uman, despre istoria și genealogia sa sau despre procesele de transmitere a istoriei, ca moștenire de la o generație la alta, sub ponderea determinărilor sociale. 

Si ce este mai interesant în această lucrare, este că Vincent de Gaulejac nu se limitează doar la a prezenta fenomenele sociale și psihice, care se amplifică și se influențează reciproc, în special în jurul secretelor de familie, urii de clasă, rușinii sociale sau invidiei, ci realizează și o  reflecție asupra numeroaselor dimensiuni ale experienței umane. El pledează cu fermitate pentru o reabilitare a subiectului, cu instrumentele științifice ale sociologiei clinice, într-un proces de co-constructie, în cadrul grupurilor de cercetare și intervenție, prin desfacerea nodurilor socio-psihice care s-au legat în diverse contexte sociale de viață, care în cea mai mare parte aparțin familiei și s-au transmis din generație în generație.

„Socialul și psihicul sunt două scene autonome și independente în același timp, pe care se joacă destinele umane. Povestea de viață se înscrie într-o mișcare dialectică esențială, acolo unde subiectul uman confruntat cu multiple determinări sociale, familiale și psihice, încearcă să găsească o unitate și să dea sens propriei sale existențe.” (p.18)

Concluzie

Uneori, simțim nevoia să ne așezăm la marginea poveștilor noastre de viață, să privim înlăuntrul lor, să iscodim trecutul, ca într-o vatră pe care mai scânteiază un jăratec, oferindu-ne șansa de a ne încălzi sau de a-l aprinde. Istoria ca moștenire Roman familial și traiectorie socială este un instrument de istoricitate care ne ajută să ne prelucrăm viața.

Cunoașterea și înțelegerea istoriei, ca poveste personală de viață, este singura care ne permite să mergem pe firul său, inversând timpul social, care se supune cronologiei derulării evenimentelor, să restaurăm trecutul și să îl rescriem într-o derulare inversă a secvențelor care îl compun, pe coordonatele timpului psihologic. In tot acest travaliu pe trecut, putem afirma că prezentul schimbă trecutul, dar în esență este doar o schimbare a relației pe care subiectul o are cu istoria sa, folosind acest instrument de joc cu timpul vieții, de reconstrucție a trecutului, de suportare a prezentului și de înfrumusețare a viitorului.