Romania Sociala logo
Menu

Jocul politic

autor:   28 October 2019   

Gina Stoiciu

Dacă regii moșteneau tronul, în democrație puterea se obține și se păstrează prin rivalitate, confruntare politică și campanii electorale. Dincolo de aceste aspecte vizibile ale jocului politic, există și aspecte opace,  invizibile în exersarea puterii; ne referim la dispozitivul politic, la construirea secretului, la marketingul comunicării politice și de ce nu, la democrația numerică.  

1. Rivalitatea și confruntarea politică

Rivalitatea între diferitele personaje politice o vedem la televizor. Televiziunea rămâne canalul principal de comunicare politică, pentru că dincolo de vorbe ea permite și conexiunea vizuală și emoțională cu alegătorul. Această rivalitate presupune confruntare prin oralitate și verb, dar și o impresie psihologică legată de imagine. Imaginea și retorica sunt așadar două ingrediente fundamentale în confruntarea pentru putere. Dacă retorica este prin indicii săi verbali, alegerea de cuvinte, argumente și raționamente, un factor de credibilitate, imaginea este, prin postură, gesturi, voce și ton, un element important în inducerea unui  capital de simpatie asociat cu un personaj politic. Lasă el impresia de empatie, de compasiune, de proximitate afectivă sau de distanță psihologică fată de „popor’’?      

Confruntare critică și argumentativă între personajele politice este o caracteristică a democrației. Ceea ce nu înseamnă că personajul politic nu folosește piruete retorice și atacuri la adresa opozanților politici. Sindromul Pinocchio este frecvent în viața politică; el ia forma ipocriziei promisiunilor, a minciunii prin omisiune și a ascunderii unei părți de adevăr. În Romania, confruntarea politică este axată mai ales pe răzbunare, pe pedepsirea hoților și pe nevoia de dreptate (Hoții la pușcărie!).

2. Campanii electorale

 Se spune că, în secolul 21, campania electorală are un caracter permanent, în sensul dialogului cu cetățenii. În Canada, în octombrie 2019, au avut loc alegeri pentru postul de Prim Ministru. Prim Ministru Justin Trudeau, candidat la propria sa succesiune, a fost prezent timp de 3 luni înaintea votului, în toate provinciile canadiene. Odată pentru aș prezenta bilanțul primului mandat și apoi pentru aș prezenta programul de campanie.  Întînlirile cu cetațeanul de rând au constituit nodul strategic al guvernării sale, și al campaniei sale electorale. Percepția pe care o avem despre un personaj politic este undeva la mijloc între receptori și enunțiatori. Și în acest mijloc se plasează consilierii politici (spin doctors) care ajustează strategiile și elaborează tactici de teren.   

În timpul campaniilor electorale intervin sondajele care evaluează performanța candidaților. Sondajele presupun ceea ce sociologii, la nivelul gândirii savante, numesc operaționalizare de concept. Un fel de spargere a unui concept în dimensiuni, indici și indicatori, astfel ca fenomenul construit prin concept să devină observabil și măsurabil. De exemplu, pentru evaluarea performanței unui candidat, de care depind șansele de a fi ales, sociologul reține adesea trei dimensiuni fundamentale: partidul pe care candidatul îl reprezintă, programul (promisiunile) și personalitatea candidatului. Acest gen de operaționalizare permite construirea chestionarului și analiza rezultatelor sondajului, pentru o evaluare și o comparare a performanței candidaților, pe bază de criterii observabile.

Ne întrebăm naiv dacă sunt cunoscute programele candidaților în competiție în cursa pentru Preșidenție în toamna anului 2019, în România ? În ce constă de fapt cursă electorală? Unde sunt dezbaterile televizate între candidați și cine ar trebui să le organizeze ? Pe ce criterii poate cetățeanul vota?

Dacă retorica și imaginea sunt arme de performanță electorală, tăcerea și absența din spațiul public nu sunt ingrediente de performanță și de popularitate și cu atît mai puțin de conexiune emotională cu alegătorul. Spunem asta pentru că, în gîndirea profană, și mă refer aici la sociologii vieții cotidiene, la taximetriști care aud de toate și știu tot  există credința că atunci „Cînd Președintele Iohanis începe sa tacă, nimeni nu-l mai poate opri!” Oricum, cercetătorul trebuie să țină cont în analizele sale atât de sociologia profană,  expresia vieții cotidiene și a simțului comun cât și de sociologia savantă, rezultat al unei construcții teoretice. 

Mulțimea electorală reacționează ca o mulțime psihologică, o comunitate de simțire.  Ea este sensibilă la retorica promisiunilor, dar și la personalitatea carismatică a candidatului. Acest stil de campanie ne vine din America de Nord. Să ne amintim de faimoasele formule electorale: It’s morning again în America (Reagan), I feel your pain (Bill Clinton), Yes, We can (Obama), Canada is back (Justin Trudeau), America first (Donald Trump). Dacă Președintele Obama, excelent orator, miza pe emoțiile pozitive, precum speranța, solidaritatea, drepturile și libertățile, Președintele Trump, reputat om de afaceri, a pus accent pe emoțiile negative, pericolul imigrației, necesitatea unor ziduri de protecție. Să amintim un slogan de campanie în Romania (Băsescu): Nu pot ei fura cât voi puteți vota! În toamna lui 2019, sloganurile publicitare ale candidaților în cursa președințială sunt invizibile, inaudibile. Sloganul pentru o Românie normală, afișat pe poza Președintelui, a cărui mandat se termină, pare mai degrabă o întrebare, decât un raspuns.  Ce înseamnă o Românie normală în următorii 5 ani, dacă ea nu a fost normală în ultimii 5 ani?

3. Dispozitivul politic  

Dacă rivalitatea politică și jocul electoral sunt zgomotoase, dispozitivul politic, adică știința rețelelor și a conexiunilor cu lumea de afaceri, este invizibil. Filozoful francez Michel Foucault definea dispozitivul politic ca ansamblu eterogen care comportă discursuri, instituții, decizii reglementare, enunțuri științifice, propoziții filozofice, morale și filantropice, precum și rețeaua invizibilă care leagă toate aceste elemente. Un politician versat are contacte și un carnet de adrese impresionant. Foucault folosește și exemplu întemnițării. Condamnare și statul la închisoare este un întreg dispozitiv care pune în evidență maniera în care se constituie în rețea enunțurile despre criminalitate, enunțuri care emană de la tribunale, închisori, paznici de închisoare, delincvenți. Cu ajutorul acestui concept de dispozitiv, Foucault ne propune să observăm, în fiecare epocă, legăturile complexe între elemente foarte diferite, precum discursuri, tehnici și instituții. Aceste legături invizibile structurează raporturile de forță, raporturile de putere. 

Filozoful italian Georgio Agamben vorbește de dispozitivul politic ca de un ansamblu de conexiuni , un mecanism invizibil prin care se realizează activitatea de guvernare. Un politician versat are un „dispozitiv” de guvernare: el știe cu cine, când și cum trebuie să facă alianțe. El are capacitatea de a contacta, a orienta, a determina, a intercepta, a modela, a controla decizii, opinii și conduite.

4. Societatea de spectacol    

Machiavelli spunea că ingredientul esențial care dă forță Puterii este secretul și opacitatea. Dacă, pe vremuri, metodele electorale implicau discursuri patriotice patetice, corupția, frauda electorală și chiar datul cu bâta în cap la recalcitranți (ne gândim la imortalitatea teatrului electoral descris de Caragiale), astăzi este nevoie de punerea în scenă a unui spectacol politic, cu decor, scenariu și regie. 

Pentru a înțelege secretul și opacitatea în jocul politic trebuie să apelăm la Guy Debord care, în cartea Societatea de spectacol, devenită manual de supraviețuire a cetățeanului în democrațiile occidentale, ne demonstrează cum spectacolul inundă societatea, o rupe de real prin transformarea valorilor în marfă vandabilă și a falsului în adevăr. Secretul generalizat devine un mecanism fundamental în producerea dominației. Fără secret, modul de conducere ar apărea în toată nuditatea sa. Marele secret este „complotul dominației”. Debord vorbește de o societate divizată în manipulatori și manipulați. Critica pe care o face societății de spectacol este o pledoarie pentru ca „cetățeanul consumator”  să devină un cetățean avizat, capabil să vadă ce se ascunde în spatele decorului. 

5. Cum se organizează secretul ?

Debord numește patru instanțe în construirea opacității politicii : serviciile secrete, experții consilieri, media și societățile secrete.

Serviciile secrete, al căror obiectiv declarat este protejarea cetățenilor, constituie adesea o rețea de spionare a cetățenilor pentru a prevedea și contracara orice mișcare contra puterii. Agenții sub acoperire dețin informații compromițătoare, care la nevoie se transformă în armă de contrângere. Experții au rolul de a organiza un fel de amnezie colectivă prin reinterpretarea și falsificarea faptelor, prin manevrarea de declarații neverificabile și de statistici incontrolabile. Sistemul mediatic și mai ales televiziunea dau  comentariilor politice un caracter de divertisment, iar folosirea de zvonuri, contribuie la întreținerea unei confuzii generalizate. Cât privește societățile secrete, ele devin complice ale puterii; este cazul unor rețele criminale de tip Mafia și a unor înțelegeri ascunse între puterea politică și puterea economică.   

Am putea spune deasemeni că spectacolul alegerilor începe să semene cu un serial popular în care candidații sunt supuși la tot felul de probe, și ei sunt eliminați progresiv, până când în cursă rămâne Cîștigătorul, Favoritul, Campionul, Alesul. În România, probele de concurs nu sunt nici progresive, nici publice. Cum știe toată lumea și cum se spune pe unele posturi de televiziune, servicile secrete se implică în jocul politic „scoțând la iveală” pe piața mediatică, la momentul oportun, dosare secrete, acuzații sau informații compromițatoare (recent cazul Barna). Serviciile secrete sunt prezente în justiție (faimoasele protocoale care au dat un cadru oficial implicării în anchete de justiție și în prezentarea selectivă de probe către instanțe), în reglementarea administrativa (doar serviciile secrete au dreptul de a oferi diverse certificate de acces la informații de stat, pe care le ofera sau retrag selectiv restricționand și controlând accesul la funcții publice).

6. Marketingul comunicării politice și democrația electronică

Marketingul politic presupune că omul politic dispune de o armată de analiști, comunicatori și relaționiști, care îi sugerează strategii și tactici și îi scriu discursurile. Marketingul politic este o aplicare a tehnicilor de vînzare din comerț la organizațiile politice și puterile publice. Vindem un produs-candidat, încercînd să convingem clientul de „calitățile produsului”. Acest tip de expertiză presupune că putem compara comportamentul alegătorului cu cel al consumatorului. Se încearcă de exemplu să se vîndă „caracterul bun” al candidatului: el este un bun familist, este onest și autentic, apropiat de electorii săi și preocupat de bunăstarea lor. Pe scurt, un produs pe care merită să îl cumpăram. 

Democrația electronică este legată de noile tehnologii de comunicare. Așa cum studentul se informează peinternet în legătură cu tema care îl interesează, așa cum bolnavul frecventează bloguri specializate pentru a afla tratamente alternative, tot așa cetățenii se informează pe rețelele numerice, pe teme politice. Oamenii politici pot fi discreditați cu întrebări simple: Cât costă un bilet de tramvai? Care este salariul minim pe economia națională? Democrația electronică se extinde la bloguri și comentarii care pot avea o influență asupra imaginii candidaților. Ar fi interesant de cunoscut impactul acestei democrații electronice în actuala campanie electorală din România.

În România, cetățeanul este convins că jocul politic se face și în afară și înăuntru, și pe văzute și pe nevăzute.  Cum s-ar exprima vecinul de palier generic: „sunt total confuzat Domnule!”

Ce este relevant pentru aceste alegeri ? Vom afla probabil când și cum se va termina.



Facebook

„Femei în noapte”. Lumea în care am intrat

Ieri am văzut un film serial, Women in Night. De regulă filmele mă relaxează și aproape le uit. Acesta a fost o excepție. M-a tulburat cum rar mi se întâmplă. La terminarea filmului m-am simțit bolnav. Fragmente ale filmului m-au obsedat toată noaptea.  O agenție olandeză: se aranja participarea unui grup ...

Avem o problemă: ce facem cu creșterea perioadei de viață?

Crizele creează probleme noi, dar și pune în centrul atenției problemele latente.   Eram puști și mă pasionau cărțile științifico-fantastice. Am citit o carte despre conflictul mașinilor cu oamenii. Stăteam sub un pom și în minte îmi compuneam și eu o poveste pe această temă. „Povestea” mea mi-o aduc aminte. O hală imensă ...

Sensibilitatea sociologică. În timp ce…

În stare de urgență sanitară (pandemia cu coronavirus obligă), focul actualității pune la încercare sensibilitatea sociologică. Sociologul încearcă să practice gîndirea vie și să descifreze jocul de umbră și lumină a «anormalității». Sau  poate a unei «noi normalități », care ar putea fi prelungită.  Ce se simte, ce se vede ...

COVID 19 și ce va fi după: Digitalizarea

Auzim tot mai des vehiculată sintagma „după COVID 19 lumea nu va mai arăta la fel ca înainte”. Este un adevăr incontestabil, care implică schimbări în bine, dar nu numai. Crizele provocă pagube umane sau/și materiale și aduc multă suferință pe diverse paliere ale vieții. Efortul de a găsi soluții ...

Să reînvățăm alfabetul empatiei

În plină euforie a globalizării cotată, deja, ca ”mișcare istorică ireversibilă” coronavirus a trimis la coșul de gunoi al prognozelor toate așteptările globaliștilor: o anonimă epidemie a evoluat, fulgerător, către stadiul de pandemie, sfidând vremelnicele alcătuiri ale limitelor de decizie ale tuturor autorităților de pe toate continentele! După cum se știe, Globalizarea, ca proiect, și-a propus ...

Drepturi și responsabilități în contextul pandemiei COVID-19

La data de 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a semnalat faptul că infecția cu virusul COVID-19, identificat pentru prima dată în decembrie 2019 la Wuhan - China, a atins nivelul unei pandemii. În ultimul deceniu, OMS a declarat stare de pandemie în alte cinci situații de urgență pentru sănătatea publică: „gripa porcină” ...

Recenzie: Vlad Ovidiu Cioacă, Viața cotidiană în România comunistă, Ed. Beladi & Sitech, Craiova, 2019

Prof.univ.dr. Stefan Buzărnescu; Asist.univ.dr. Liliana Gabriela Ilie Schimbarea de paradigmă ideologică din Decembrie 1989, dincolo de controversele inevitabile, a generat scrieri de factură impresionistă și continuă să genereze și astăzi, după trei decenii, scrieri de profiluri foarte deosebite: de la mărturii ale participanților nemijlociți la Eveniment, la pretinse analize ”obiective” ale ...

Profesiune de credință. Să stai acasă nu e chiar așa de rău!

Restez chez vous! Stay at home! State a casa! Quedata en casa!  Trăim timpuri excepționale. Neliniște, uimire, siderație. În situația asta de criză sanitară mondială,  produsă de pandemia cu coronavirus, ni se spune în toate limbile: Stați acasă. Asta pentru că  virusul se mișcă odată cu noi, și riscăm să-l infectăm ...