Prăbuşirea spectaculoasă a sistemului comunist din Europa de Est şi, corelativ, schimbarea regimului instituţional în această arie geopolitică, a însemnat căderea cortinei de fier, adică desfiinţarea principalei bariere dintre două sisteme geopolitice complet diferite, apărute pe scena istoriei după cel de Al Doilea Război Mondial. Dacă privim lucrurile prin prisma legilor termodinamicii (aşa cum chiar ne propunem să procedăm), atunci efectul demografic imediat al căderii cortinei de fier nu este deloc surprinzător. El s-a manifestat prin apariţia unor fluxuri de deplasare a populaţiilor dinspre Europa Răsăriteană spre Europa Occidentală. Toate vechile cortine (care nu au lipsit în istoria Europei¹) nu au împiedicat circulaţia indivizilor dintr-o parte în alta a „bătrânului continent” şi – după Marile Descoperiri Geografice – chiar dincolo de marginile lui, spre teritoriile nou descoperite şi colonizate. Se migra şi în epocile anterioare, dar mobilurile erau altele. Cercetările de istorie şi de antropologie au relevat că, în vechime, oamenii migrau fie pentru că regiunea în care locuiau îşi epuiza resursele de hrană, fie pentru că voiau să scape de vreo epidemie, de vreun război, sau de vreun conflict local (de ordin politic sau religios). Ce-i mână astăzi pe atâţia indivizi umani (în număr de mii, sute de mii, milioane) să-şi părăsească pe timp nedeteminat vatra şi familia şi să plece în necunoscut?

În epoca modernă migraţiile nu mai sunt determinate de cauzele tocmai enumerate. În general, migranţii se deplasează în căutarea unui trai mai bun, a unei mai bune remunerări, sau fiindcă instituţiile (de pildă justiţia, sau mecanismul democraţiei) în ţara de baştină nu le satisfac aşteptările. Nu în puţine cazuri factorul care îi stimulează pe indivizii umani să migreze este nevoia de libertate. Să remarcăm că liberă (sau, dimpotrivă, legată) poate fi şi energia, în termodinamică (free energy şi bound energy). Antropomorfism? Mai degrabă nişte însuşiri universale ale elementelor existenţei. Pe de altă parte, referindu-se în mod concret la procesul economic, Nicholas Georgescu-Roegen atrăgea atenţia că „plăcerea de a trăi” (enjoyment of life) este (= se urmăreşte a fi) adevăratul rezultat al acestuia. „Dacă nu îl recunoaştem şi nu introducem conceptul de «plăcere de a trăi» în arsenalul nostru analitic, atunci nu ne aflăm în lumea economică” (Georgescu-Roegen 1999 [1971]: 282).

Dar toate motivele pentru care oamenii migrează sunt guvernate de aspiraţii şi opţiuni; altfel spus, acele motive sunt forme de manifestare a unor valori. Aici apare cu claritate specificitatea pe care o căutăm: dacă în sistemele termodinamice clasice, naturale, parametrii operaţionali sunt de ordin fizic (temperatura, presiunea), în sistemele sociale de tip termodinamic locul acestui parametru îl ia standardul valoric. Prin analogie, putem afirma că sistemele sociale sunt sisteme axiodinamice.

    Aşadar, ne vom lăsa în voia următoarei întrebări, inevitabilă în virtutea argumentării de până aici: cum caracterizăm această stare de lucruri dacă o privim din perspectiva teoriei termodinamice? Răspunsul vine de la sine: ca un proces entropic; mai precis: ca o stare ce urmează un proces de entropie valorică.

În demersul de faţă, nu trebuie să pierdem din vedere nici o clipă că indivizii umani sunt purtători de valori. Pe unele dintre ele ei le moştenesc, sau le învaţă în mediul originar; acestea sunt valori native. Cu altele se întâlnesc atunci când – fie temporar, fie definitiv – trec din cultura lor originară într-o altă cultură, fiind astfel puşi în situaţia de a se adapta la ele; acestea sunt valori adaptative. Facilitând migraţiile, globalizarea şi (în cadrele continentului nostru) integrarea europeană au făcut să prolifereze cazurile de impact dintre valorile native şi valorile adaptative. Secole la rând astfel de cazuri (mult mai rare decât în prezent, dar oricum frecvente) erau reglementate de principiul comportamental: „La Roma să te porţi ca Romanii”². Acest principiu (să-l numim principiul priorităţii locului) a contribuit discret, dar eficient, la stabilitatea societăţilor în care a fost aplicat. În epoca noastră, însă, mobilitatea cvasi-nelimitată a indivizilor umani generează un potenţial de provocare la adresa acelui principiu. Provocarea vine dinspre etica drepturilor omului: ajunsă în prim planul vieţii sociale transnaţionale, această etică nouă este orientată de astă dată de principiul priorităţii rezidentului şi lasă loc unor manifestări (religioase, de exemplu, dar nu numai) ce cad alături de principiul anterior (al priorităţii locului). În asemenea împrejurări, Umberto Eco se întreba, între altele: ce se întâmplă dacă un ins dintr-o ţară unde persistă canibalismul emigrează într-o ţară europeană şi are chef să mănânce la prânzul de duminică un om al locului, gătit la proţap – trebuie să i se satisfacă această dorinţă (Eco 2001: 34)? De unde se vede că multiculturalitatea nu este de la sine o stare paradisiacă. E de aşteptat ca neconcordanţa despre care vorbim să lucreze ca un stimul pentru înţelepciunea umană, astfel încât aceasta să găsească soluţii de evitare a conflictelor dintre cele două principii.

Pe scurt, integrarea europeană este un fenomen comparabil din punct de vedere structural cu un proces termodinamic, ce se manifestă ca entropie a valorilor. Însă, aşa cum afirmam la început, entropia naturală presupune o deplasare a energiei în sens unic, de la un nivel înalt la un nivel scăzut. Aşa ceva este de neacceptat când avem de-a face cu o mişcare în lumea valorilor; ar însemna, în cazul aici discutat, ca standardele de civilizaţie (includem aici şi civilitatea³) ale lumii occidentale să coboare, spre a se întâlni undeva, într-un punct median, cu standardele (urnite într-o mişcare ascendentă) ale lumii răsăritene. Menirea Uniunii Europene este, dimpotrivă, aceea de a realiza o entropie a valorilor la nivel înalt! Aceasta înseamnă că entropia îşi pierde conotaţia de măsură a dezordinii, pe care o deţinea în fizică. Depăşind graniţele fizicii, Erwin Schrödinger observa odinioară că organismul viu pare de-a dreptul enigmatic prin faptul că izbuteşte să întârzie decăderea în acel echilibru inert echivalent cu moartea. Cum realizează el această performanţă? Hrănindu-se cu „entropie negativă”: „Ceea ce hrăneşte puternic un organism este entropia negativă. Sau, spus mai puţin paradoxal, lucrul esenţial în metabolism e faptul că organismul izbuteşte să se elibereze de toată entropia pe care nu poate să nu o producă în timp ce este viu” (Schrödinger 2012 [1944]: 71).

Entropia negativă se bazează pe o selecţie a energiei asimilate, în cadrul procesului de metabolism. Revenind, acum, la cazul societăţii, este oare posibilă o entropie controlată a valorilor, astfel încât să fie împiedicată entropia joasă şi să fie stimulată entropia înaltă (mai adecvat spus: la nivel înalt)? „Demonul lui Maxwell” ne-ar putea răspunde la această întrebare. În 1871, fizicianul britanic James Clerk Maxwell a imaginat două recipiente egale – A şi B – pline cu gaz la aceeaşi temperatură şi despărţite de un perete prevăzut cu o mică uşă. Plasat la uşă, un demon minuscul îndeplineşte rolul de dispecer; acest rol i-a fost încredinţat cu o dispoziţie precisă: să dea voie să treacă din A în B numai moleculelor ce se mişcă repede, iar din B în A numai moleculelor ce se mişcă lent. Procedând aşa, micul demon face ca gazul din recipientul B să devină mai cald decât cel din recipientul A. Nu ne rămâne acum decât să vedem, la rândul nostru, în Comisia Uniunii Europene un asemenea demon Maxwell; ba întrucât acea Comisie operează printr-un ansamblu de departamente specializate pe domenii (agricultură, justiţie, drepturile cetăţeneşti etc.), avem de-a face, în fond, cu o trupă de demoni Maxwell, puşi câte unul la uşa fiecăruia dintre departamentele respective.

1. Alte asemenea veritabile cortine interioare ale Europei au produs: împărţirea Imperiului Roman în pars Orientis şi pars Occidentis, marea schismă religioasă între ortodoxie şi catolicism etc.

2. În întregime, principiul suna astfel: „Si fueris Romae, Romano vivito more; si fueris alibi, vivito sicut ibi” (în trad. din lat.: „Dacă te vei afla la Roma, trăieşte după obiceiul roman; dacă te vei afla în altă parte, trăieşte după obiceiul de-acolo”).

3. Înţelegem prin „civilitate” civilizaţia asimilată: respectul pentru bunul public, principialitate în relaţiile sociale, cultivarea valorilor autentice.

Bibliografie

Eco, Umberto. 2001. “Holy wars, passion and reason. Scattered thoughts on cultural superiority”. La Repubblica, 5 October.

Georgescu-Roegen, Nicholas. 1999 (1971). The Entropy Law and the Economic Process. Cambridge, Massachussetts, Harvard University Press.

Schrödinger, Erwin. 2012. What is Life? [1944], with Mind and Matter,and Autobiographical Sketches. Cambridge: Cambridge University Press.