Mulți au considerat că 1989 a fost anul înmormântării ideii de socialism.

Statele din sistemul sovietic au renunțat zgomotos la socialism și au optat pentru capitalism. În occident, neoliberalismul a devenit dominant, inhibând asumarea deschisă a socialismului chiar și în statele europene nordice unde socialismul avea o tradiție consolidată. Socialismul suedez era cu totul diferit de cel sovietic: o economie deschisă, democrație, cu rol important al statului în distribuirea echitabilă a bunăstării.

Viziunea occidentală axată pe neoliberalism s-a împiedicat însă de succesul Chinei. China e o societate socialistă care s-a schimbat spectaculos. Gândirea occidentală obsedată de viziunea neoliberală nu e pregătită să înțeleagă noua experiență chineză. Nici eu nu înțeleg prea bine „miracolul chinez”.

De ce s-a prăbușit socialismul sovietic? Cred că acest eșec s-a datorat în primul rând opțiunii pentru două strategii.

Prima, obsesia problemei proprietății. Socialismul sovietic a avut ca obiectiv central înlocuirea completă a proprietății private asupra mijloacelor de producție cu proprietatea de stat. Și, odată cu aceasta, administrarea politică a economiei cu instrumentul birocrației de stat care a înlocuit aproape complet piața. La început, programul a reușit să asigure o creștere economică spectaculoasă. Dar doar voința politică, cu subiectivismul și birocrație ei, dincolo de un punct, economia a intrat într-o criză cronică.

A doua, înțelegerea democrației. S-a crezut că  „rolul conducător al partidului” este o formă a democrației. Populația nu a considerat că partidul comunist exprimă voința sa. Partidul comunist, de fapt conducerea lui, a fost perceput de la început nu ca o instituție democrată, ci un instrument al dictaturii. În mod real, programul comunist a fost acceptat de populație nu cu entuziasm, ci de frică și resemnare.  Nu trebuie să ignorăm nici contribuția foarte activă a occidentului la coagularea stării de spirit anticomunist al populației.

În Rusia, la început, în haosul social economic al unei societăți înapoiate, dezorganizată și de război, un proces democratic de schimbare ar fi fost imposibil. Cu siguranță Partidul comunist sovietic s-a bucurat la început de un larg suport popular. Victoria sovietică în cel de al doilea război mondial a crescut și mai mult, în ciuda dificultăților, suportul popular pentru programul comunist. În noile țărisocialiste, partidele comuniste au fost percepute de populații ca instrumente sovietice de impunere a modelului sovietic. În aceste țări s-a produs de la început o ruptură între programul comunist și populație. 

Este disputa capitalism/socialism definitiv închisă ? A murit definitiv ideea de socialism ? În forma ei sovietică, cu siguranță. China a reușit însă să lanseze cu succes o nouă viziune a socialismului. O diversificare a proprietății, cu introducerea pieței, și, cât se pare, un larg suport popular. Problema partidului unic nu s-a tranșat încă. Viitorul va duce cu siguranță schimbări spectaculoase și aici. Și situația Vietnamului, în care forțele comuniste au obținut o victorie militară jenantă, este un alt caz care ar trebui analizat cu atenție. 

Capitalismul se confruntă și el cu o problemă structurală: economia capitalistă devine tot mai mult mondializată, cu o adaptare dificilă la cadrele social-politice naționale. Se poate prevede o creștere a tensiunii între economia care se vrea tot mai reglată de logica mondială și cerințele comunității locale/ naționale, exprimate în politica statului.  Statului social exprimă interesele societății, limitând logica capitalului. Putem vorbi de un conflict potențial, sau cel puțin o tensiune, între economia orientată spre profitul individual și ”societate”. Capitalismul acceptă rolul social al statului mai mult de nevoie. El presează pentru un stat social minimal. Economia promovează interesele capitalului, statul este presat să promoveze interesele colectivității. Este probabil o accentuare a tensiunii între economie și stat/ societate. O creștere continuă a economiei asigură într-o oarecare măsură un echilibru între economie și social. Dar dacă economia încetinește sau, datorită tehnologiei, se eliberează forța de muncă ? Două soluții diferite pot exista în această ultimă situație: fie scăderea numărului orelor de muncă, dar menținerea nivelului salarial și al ocupării, fie creșterea polarizării sociale, ocupare redusă bine plătită și, complementar, un nivel ridicat al neocupării, susținută social la un nivel minim de supraviețuire.

Socialismul, altul decât cel sovietic, poate oferi o soluție durabilă la tensiunea structurală actuală între capital și societate.  Soluția neoliberală a unei economii integral privată și mondializată și-a atins limitele. Dincolo de ele ea devine distructivă. O structură de proprietate diversificată va accentua orientarea prosocială a economiei. Va rezulta un nou echilibru tripartit: interesul capitalului, interesul muncii și interesul societății.  Funcțiile sociale ale statului se vor consolida: o centrare nu numai pe segmentul social vulnerabil, ci pe susținerea globală a vieții sociale în ansamblul ei.

Ce va fi socialismul în noul context ? O prioritate a interesului social global, pe baza unui nou echilibru între toate sferele vieții, între economie și societate. Instrumentele acestui nou echilibru vor fi însă diferite de cele ale trecutului.