Romania Sociala logo
Menu

Migrație, integrare, dezintegrare

autor:   4 September 2021  

Cum sociologia este analiza stării nației dar și a timpului prezent, am dori să ne oprim puțin asupra problemelor legate de migrație. De ce migrația? Pentru că problema națională, ecologia și  migrația fac parte din cele trei mari evenimente care agită astăzi planeta. România se confruntă și ea cu aceste probleme ale prezentului. Conflictele din Siria sau mai nou cele din Afganistan au un impact asupra emigrării pornite din aceste zone.  Obsesia trecutului comunist în România nu poate ține loc de reconstrucție a prezentului, iar negarea prezentului poate deveni o cronopatologie. Perspectiva pe care o privilegiem în analiza migrației ar putea fi sintetizată în formula simbolică : gestiunea migrației: grandoare și decadență.

Am ales aici cazul Franței, mai apropiat geografic și cultural de România.  

Cazul Franței

Integrarea republicană este modelul politic de gestiune a imigrației în Franța. Ea presupune aderarea individuală la valorile republicane. Aceste valori sunttransmise noilor veniți prin instituțiile statului : școala, armată, locul de muncă. Individul are drepturi și obligații  și se integrează la valorile republicane. Laicitatea este o valoare reper a nației și a integrării imigranților . Dacă multiculturalismul se corelează cu o integrare mai degrabă comunitară, integrarea republicană pune accent pe adaptarea individuală. 

După anii 2000, apar și în Franța republicană cartiere și izolate comunitare. Astăzi se vorbește chair de «marea resetare». Se practică  « mixitatea socială» care este de fapt o mixitate etnică. Prin politica de locuințe sociale și de mixitate în școli, composanta demografică arabo-africano-musulmană este implantată în țesutul social francez, ceea ce nu frîneaza tendința acestei categorii de populație să se regrupeze în  izolate comunitare. O mare derivă, care alimentează astăzi teza marii resetări în Franța, este problema laicității. Să amintim că adoptarea legii franceze a separării Bisericii și a Statului, dateaza din 1905; nimeni nu a îndrăznit de atunci să o modifice și ea ramîne soclul consensului republican, stîlpul de susținere al societății franceze. Ori inserția religiei în viața socială și cotidiană a imigranților proveniți din composanta majoritară arabo-africano-musulmană a devenit o evidență. Laicitatea la școală este în pericol. Studii recente asupra acestei imigrației  în Franța demonstrează că există trei categorii de raportare la laicitate. O mică minoritate, musulmanii de cultură (care practică islamul moderat),  adoptă neutralitatea religioasă. Marea majoritate din comunitatea musulmană «  trăiesc cu laicitatea franceză  » contextuală, dar în fapt practică islamul acasă și condamna  « necredința occidentală », pe care o denunță în fața copiilor lor. Generația copiilor este inițiată la islam și astfel trăiește între două culturi opunente când e vorba de religie și morală. A altă minoritate militează deschis pentru separatism religios; militantismul poate merge pîna la a prona djihadul (războiul sfînt) și a încita la acte teroriste în numele lui Allah. Așadar prima minoritate se teme de represiune din partea propriei comunități iar marea majoritate așteaptă victoria religiei din partea celei de a treia minorități.  

Cum bine remarca Mounia Kabboura, membră a CELAT, regrupare de cercetători din trei universități din Quebec (corelînd datele cu   cele referitoare la a doua generație din Franța),  violența face parte din mișcarea de separatism religios, care contribuie la radicalizarea tinerilor (copii de imigranți de confesiune musulamană) și militează pentru a-i  « pedepsi pe necredincioși » în numele Statului islamic.  

În 15 august 2021, OID, Observatoire de l,immigration et de la demographie în Franța marca un an de la creația sa; cu această ocazie a fost produs un raport demografic. Rețin aici două tendințe majore : regruparea comunitară a imigranților (imigrant este definit ca cetățean care s-a născut într-o țară exterioară spațiului european) și explozia natalității la această categorie de imigranți, o natalitate care depășeste cu mult pe cea a localnicilor. Diagnosticul viitorului este angajat. 

În noiembrie 2020, cu ocazia celui de al șaselea Forum al Dizidenței, s-a pus problema imigrației de masă, pornind de la argumentul demografic. În condițiile în care fluxul imigrației s-a intensificat în ultimele trei decenii, a apărut  firesc și întrebarea  Despre ce integrare vorbim ? De ce asimilarea a devenit imposibilă ? Michel Geoffray a lansat cîteva piste de analiză :  

(1) Argumentul demografic. Imigrația a devenit o mare presiune pentru țările gazde. O presiune bugetară , pentru că gestiunea imigrației costă. O presiune sanitară pentru că  spitalele și serviciile sanitare sunt debordate în fața solicitărilor acestei noi categorii de populație, care nu are asigurări medicale. O presiune ecologică : noi construcții în beton pentru a adăposti pe noii veniți. O presiune de securitate legată de delicvență și uneori de amenințarea teroristă. O presiune și asupra școlii, pentru că școala și profesorii trebuie să se adapteze la elevi și nu elevii la școală. 

(2) Argumentul ideologiei revendicative a comunităților imigrante. În 2010, Președintele turc Erdogan se adresa comunităților de turci din Franța : «  Nimeni nu vă poate cere să vă asimilați. Pentru mine, faptul de a pretinde asimilarea e o crimă contra umanității. Nimeni nu poate spune : renunțați la valorile voastre ». Liderul comunității franco-marocane, Yassine Belattar, declara în 2019: « Noi musulmanii, nu suntem într-un proiect de asimilare. Franța trebuie să se obișnuiască cu faptul că noi vrem să rămînem. Dacă nu ne iubiți, noi ne-am pregătit copii ! ».  Cele două declarații, seamană nu numai cu o revendicare, ci și cu o amenințare. 

(3) Argumentul distanței culturale. Cum imigrația de azi vine mai ales din țări arabe, africane și musulmane, diferența de civilizație presupune diferențe de limbă, religie și cultură. Militantismul islamic nu facilitează adaptarea. Regruparea comunitară presupune adesea căsătorii endogame; alegerea partenerului se face în interiorul comunității. Perpetuarea unor structuri familiale și culturale în comunități anulează aculturarea. Anclavele comunitare devin veritabile structuri izolate, în care există locuri de cult, magazine, restaurante etnice, școli de limbă de origină. Se practică căsătoriile aranjate de familie și crimele de onoare, când o fată nu acceptă decizia tatălui. Sunt permise căsătoriile aranjate de tip căsătorie arabă (între verișori provenind de la doi frați), sau căsătoria asiatică (căsătoria între verișori provenind de la două surori). Șocul civilizatioal este trăit nu doar la frontierele între civilizații ci și în interiorul țărilor cu imigrație. 

(4) Argumentul tehnologic. Dacă înainte emigrarea era un voiaj în sens unic, astăzi există avion, transfer bancar, internet, telefon mobil. Imigranții își pot face vacanțele în țara de origină și pot viziona zilnic televiziunea din țara lor. Apartenența lor de origină este constant alimentată, iar apartenența lor adoptivă este constant diminuată de ideologiile diversitare.  

(5) Argumentul fragilității Occidentului. În contextul mondializării și a ideologiilor care se auto-taxează de progresiste, identităție naționale sunt deconstruite: nu frontiere, nu patrie, nu patriotism, doar indivizi libertari. Ce rămîne atunci din valorile naționale ? Dogma diversității produce un soi de exasperare la nivelul populației majoritare din țara gazdă, care se simte neputincioasă.

O societate diversitară sau o societate multiconflictuală ?  

Ne putem întreba ce se întîmplă când importul de religie musulmană într-o țară gazdă se întînlește cu o cultură laică și republicana? Filozoful francez Marcel Gauchet spune că, în acest caz, două vârste ale fenomenului religios se confruntă. Pentru ţările occidentale « ieşirea din religie » nu înseamnă abandonul credinţelor, ci faptul că ordinea socială este autonomă de religie şi supusă legilor şi contractului social. Dacă Occidentul laic este tolerant şi aproape indiferent la faptul religios, imigrantul de confesiune musulmană, mobilizat de lideri religioşi radicalizaţi, se vede constrîns la un stil de viaţă conform Islamului.  

Kamel Daoud, jurnalist algerian şi musulman moderat, care trăiește în Algeria, afirmă că imigrantul de confesiune musulmană, nu este nici barbar, dar nici înger. Occidentul nu trebuie să închidă frontierele, dar nici să închidă ochii în faţa unor excese şi derive « civilizaţionale ». Dacă isteria colectivă nu rezolvă nimic, nici islamofobia şi angelismul nu sunt potrivite în fața extremismului religios. Atunci când compatrioţii săi îi împută « admiraţia pentru valorile Occidentului », Daoud le răspunde că nu este vorba de valori occidentale ci de valori universale, precum libertatea de expresie și egalitatea între femei şi bărbaţi. Kamel Daoud a încercat să explice incidentul din noaptea de anul nou 2016, din oraşul Cologne. În piaţa gării, cîteva sute de nemţoaice au fost agresate de refugiaţi de origina arabo-muslmană și au făcut plîngeri pentru insecuritatea resimțită. Refugiatul lui Allah, spune Daoud, trăieşte suferinţa între libertatea pe care şi-o doreşte, dar pe care nu o poate asuma. Şi aici este vorba de raportul echivoc pe care Islamul, ca religie, îl întreţine cu corpul femeii, « acest corp care trebuie acoperit, când de fapt el este reflexul vieţii pe care nu vrem să o acceptăm… Dacă nu ne vom elibera femeile, nu o să ne liberăm niciodată ».  

O concluzie se impune

Cred că intervine aici marea problemă a limitei. Acel limes, moștenire de la Imperiul roman, care însemna în latină: drum pentru a patrula frontieră. Limes materializa frontiera imperiului cu lumea barbara (termenul desemna popoarele care nu vorbeau nici latina, nici greaca).  Astăzi limes are dincolo de sensul fizic de zid, barieră, un sens simbolic: unde se plasează limita între comunitar și național, între minoritați și cultură națională ?  Dacă nu sacralizăm anumite locuri, anumite legături care țin de rădăcini, de tradiții, de educație și de suveranitate, adică de tot ce depășește și înglobează indivizii unei țări, atunci limita, și cu ea toate limitele, vor fi repede depășite, pulverizate. 

Cum ar spune Hamlet : A fi sau a nu fi! Aceasta este întrebarea



Facebook

Așteptările populației – factor explicativ al ratei de vaccinare anti-COVID-19

Este salutară formarea grupului de inițiativă pentru cristalizarea „Proiectului de Țară Post-criză” și de bun augur angajamentul colectivului de cercetători știițifici de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții de a sprijini „depășirea actualei crize și promovarea dezvoltării sociale și economice coerentă și durabilă a țării” – după cum anunță, ...

O dilemă morală fundamentală: vinovăția sau cârnații

Ieri am văzut un film românesc, ”Examenul”. În 1977 a fost un caz real, cazul Râmaru, care a șocat întreaga comunitate: o crimă oribilă. S-a scris foarte multe despre el de atunci. M-a surprins că acesta este primul film, pe care eu îl știu, cotat nu cu uzualul 16+ pentru multe ...

Romanul, un laborator sociologic! Surse de imaginație sociologică

În sociologie am învățat să dezbatem idei, concepte, paradigme. Așa s-a consolidat disciplina. Sociologia a impus un limbaj, paradigme, metode și cercetări diversificate. Nu e vorba de a face aici un proces sociologiei. Este vorba de o posibilă și necesară complementaritate între sociologie și roman. De ce nu o posibilă ...

România ruptă între două paradigme[1]. Cum se explică subdezvoltarea României ?

1989. Românii în stradă. Entuziasm: șansa amețitoare de a crea un alt tip de societate. Îndoieli: nimic nu se schimbă. În mintea oamenilor un model difuz: o societate liberă și prosperă, o societate ”ca în Occident”; modelul țărilor europene dezvoltate. Ianuarie1990. Intelectualii și-au asumat responsabilitatea de a clarifica modelul de societate pe ...

Sociologii români pentru Proiectul de Țară Post-criză

S-a încheiat Conferința internațională ”Inegalitățile sociale și calitatea Vieții”, Noiembrie 15-19, 2021, organizată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Asociația Română de Sociologie.  S-au înscris 125 participanți, 102 comunicări dintre care 25 din alte țări: Canada, Cehia, Danemarca, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, Spania,  Spania, UK, USA, Belarus. Ce putem spune ...

România deleuziană, fragmentul XLIII. Romanul „Răscoala” ( Liviu Rebreanu) într-o citire postmodernă (partea I). Lecturi posibile (IX)

lui Mihai Dinu Gheorghiu, ca recunoaștere a meritului de a fi deschizător de drum  al sociologiei literaturii în spațiul cultural  românesc Scrierea este o formă de dragostea susține Sloterdijk, citându-l pe Nietzsche, căci ea „ transformă iubirea faţă de cel mai aproape şi faţă de oricine în iubirea faţă de viaţa necunoscută, ...

România deleuziană, fragmentul XLIV (44). Romanul „Răscoala” ( Liviu Rebreanu) într-o citire postmodernă (partea a II-a). Lecturi posibile (X)

Octav Băncilă „1907” [Muzeului Național de Artă al României] Componenta social-umană a dispozitivului. Întreg acest asamblaj economic-juridic funcționează pe baza învoielilor agricole încheiate între deținătorul de pământ și țăran. Sistemul era construit pe ciclul: înfometare – muncă - ameninţarea cu moartea prin înfometare. În condițiile în care, cum spune Leonte Onișor, ...

Henri H. Stahl – metodologul Școlii sociologice de la București

„Regula cea mare de la care nu trebuie să se abată cercetătorul comunităților rurale, sociologul în general, este aceea a respectului, mai mult decât atât, a iubirii pentru cei pe care-i cercetează” (Stahl, 1934/2001, p. 10) S-au împlinit la 4 august a.c. 120 de ani de la nașterea celui care va ...