Romania Sociala logo
Menu

MODELUL CHINEZESC DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ – UN EXPERIMENT SOCIAL REUŞIT (eseu sociologic)

autor:   16 September 2016  

România socială este bucuroasă a introduce în premieră o carte de excepție a lui Ștefan Buzărnescu. O carte pe o temă demult așteptată: miracolul Chinez. O analiză sociologică originală care ne îndeamnă la reflecție. Ce putem învăța din orice experiență de succes. Publicăm aici un scurt eșantion din carte. Textul integral poate fi găsit în Biblioteca virtuală de sociologie. Vă asigur că lectura ei este captivantă.  – Cătălin Zamfir

“Dacă despre China s-au scris biblioteci întregi în jargon preponderent ideologic, economic, politic şi chiar politicianist (înainte de 1989), constanta sa creştere economică începând din anul 1978 până în cel mai imediat prezent impune o nouă abordare, compatibilă cu statutul său de Mare Putere globală; noi ne rezervăm perspectiva sociologică. În consecinţă, scopul prezentului eseu sociologic este acela de a formula câteva răspunsuri (discutabile, şi ele, desigur!) la o singură întrebare: Cum a fost posibil saltul de la sărăcia cu reminiscenţe medievale din secolul trecut la creşteri care sfidează standardele dezvoltării contemporane din ţările „capitaliste dezvoltate”, deoarece conducerea Chinei a iniţiat şi a gestionat reformele din 1978 sub controlul autorităţilor comuniste? Mai mult, rangul său actual, de actor global al dezvoltării, a fost câştigat prin promovarea consecventă a unui model original de punere în ecuaţie managerială a problemelor sociale aferente unei comunităţi fără un palmares internaţional remarcabil de relaţionare cu alterii, la nivel planetar…

…Un fapt este cert: creşterea, nu doar cea economică, a Chinei în timpul guvernării comuniste nu mai poate fi apreciată doar în registru emoţional, ci se cuvin a fi explorate şi cauzele care stau la baza a ceea ce poate fi numit un nou model de dezvoltare sustenabilă pe termen lung: noi propunem o modelare sociologică a acestui tip de dezvoltare….

… Acest model a fost replicat la nivel regional, fapt care a transformat fiecare areal regional într-un pol de dezvoltare în cadrul căruia s-a generat o reţea de parteneriate profesionale în jurul cărora au început să graviteze arii locale de dezvoltare atractive sub raportul ofertelor de job. Coerenţa acestor reţele de dezvoltare integrată a contribuit la susţinerea creşterii economice, iar pe plan social a asigurat coeziunea socială a comunităţii chinezeşti la nivel global: profilul identitar al Chinei, de obicei redus la confucianism şi la tradiţiile imperiale, s-a asociat treptat cu imaginea unui actor global al dezvoltării, care nu mai poate fi ignorat în scenariile globalizării, fie că ele sunt făcute de apologeţii sau de detractorii acestui proces aflat în desfăşurare şi indiferent ce nume i s-ar mai putea atribui pe viitor procesului în chestiune….

Dacă am face recurs la sistemul conceptual al sociologului Emil Durkheim, putem preciza că în reformele Chinei post-1978 au operat comportamente manageriale de tip restitutiv, focalizate pe inserţie şi pe diminuarea asimetriilor de aşteptare a segmentelor de opinie, spre deosebire de comportamentele de tip represiv, specifice socialismului bolşevic. Această deosebire este esenţială în formularea unei perspective explicative corecte asupra dinamicii spaţiului social chinezesc din timpul şi după Deng Xiaoping.[1]

Pentru a fi mai persuasiv în demersul nostru, focalizat pe modelarea sociologică a spaţiului social chinezesc, am prezentat, în registru comparativ: 1) modelul socialismului bolşevic de management macrosocial, care a devenit istorie; 2) modelul capitalismului occidental care se află în criză structurală deoarece continuă paradigma neocolonială în varianta neoliberalismului; şi 3) modelul chinezesc al economiei socialiste de piaţă – o inovaţie socială la scară istorică, cu speranţa că orice om bine intenţionat poate înţelege care este „secretul” unei creşteri economice de aproape patru decenii. Asumându-ne perspectiva eminamente sociologică de abordare, am făcut abstracţie de sensibilităţile politicianiste ale actorilor politici, dar şi de simpatiile sau partizanatele individuale, cu convingerea că o radiografie a unei evoluţii sociale se cuvine a fi cunoscută de toate segmentele de opinie; imperativul cunoaşterii ştiinţifice ne obligă să relevăm şi segmentele de realitate care contravin tradiţionalelor noastre reprezentări, chiar dacă acestea au vechi stagii de serviciu în diverse modele practice de comportament decizional ori s-au obiectivat în doctrine care se dovedesc uzate moral sau hermeneutic…

Celor care s-au pronunţat de câteva decenii încoace pentru diminuarea rolului statului în evoluţia societăţilor contemporane, preşedintele Barak Obama, liderul experimentului neoliberal contemporan, le preciza în anul 2010: „în acest moment numai guvernul are capacitatea de a oferi stimulentul necesar pentru a ridica economia dintr-o recesiune severă şi profundă”. Ideea care a făcut carieră în noul folclor politicianist, conform căreia piaţa se autoreglează cu celebra sa „mână invizibilă”, a eşuat în aceeaşi măsură ca şi ideea planificării centralizate care poate ţine sub control viitorul. Dinamismul social comunitar nu mai poate fi lăsat exclusiv pe seama sectorului privat, ci se cuvine a fi ocrotit (şi) acest sector al liberei iniţiative, în complementaritate cu sectorul guvernamental care are responsabilitatea promovării politicilor publice focalizate pe educaţie, sănătate. mediu, emigraţie etc., adică pe sectoarele care nu intră în aria intereselor multinaţionalelor şi marilor investitori centraţi, cu precădere, pe investiţii private în ramuri care aduc profit imediat…

Prăbuşirea sistemului bolşevic nu a fost o întâmplare, ci un final aşteptat nu doar de anticomuniştii din afara URSS sau de dizidenţii ruşi din străinătate, ci chiar şi de unii activişti „aparatnici” care s-au convins că sistemul nu poate fi reformat nici din interior, nici din exterior[2].

În acest context, nu este lipsit de relevanţă momentul cunoscut ca „revizionism” afirmat în interiorul socialismului „real”, plecând de la premisa că presupusele „dezvoltări creatoare” ale marxismului de tip leninist şi stalinist ar fi singurele aspecte lacunare ale intrării în recesiune ideologică şi practică a ţărilor din sistemul sovietic. După Congresul al XX-lea, în special la cel de al XXII-lea Congres al PCUS, s-a observat că nici măcar recesiunea ideologică nu mai putea fi oprită în Polonia şi Ungaria (cu mijloacele dezbaterilor ideologice), iar în România acest aspect a primit drept de manifestare numai în literatură, mijloacele literare fiind mai esopice.

În acel context, în Polonia, s-au auzit voci de următorul calibru: „Avem nevoie de un socialism care să ne ajute să ne găsim calea în realitatea complexă a forţelor care acţionează în istoria umană, un socialism care să ne întărească hotărârea în lupta cu sărăcia şi injustiţia. Avem nevoie de o tradiţie socialistă conştientă de propriile sale limitări, pentru că visul salvării finale nu este decât disperarea ascunsă sub mantia speranţei, dorinţa de putere înveşmântată în roba justiţiei” (Adam Michnik[3], 1983).

În concluzie, modelul chinezesc actual nu poate fi privit prin dioptriile ideologice ale socialismului de tip sovietic, chiar dacă analiştii occidentali şi cercetătorii sociali din aceeaşi arie simt că vechile lor concepte nu mai au potenţial explicativ pentru dinamica dezvoltării contemporane….

Concluzie: supraîndatorarea tuturor ţărilor care au urmat modelul occidental multe zeci de ani, sau numai după 1989 şi-au asumat modelul occidental, demonstrează că acest model nu mai poate asigura o dezvoltare durabilă, adică prin cicluri de boom urmat de criză şi reluându-se dezvoltarea în condiţii noi. Problemele fostelor ţări „socialiste” care au trecut după 1989 la „capitalism” demonstrează şi ele că dezvoltarea durabilă nu mai poate fi asigurată de experimentul social de tip „capitalist”, deoarece sursele sale de creativitate istorică au fost epuizate. Polarizarea socială tot mai accentuată, chiar dacă a devenit transfrontalieră, nu poate salva esenţa colonialistă a modelului occidental de dezvoltare fundamentat pe resurse exogene – în trecut, materiale şi umane, iar în prezent, cu precădere resurse financiare. Globalizarea, ca fenomen de conservare a asimetriilor multisecular structurate, se cuvine a fi sever reexaminată, deoarece în prezent nu se mai poate opera asupra masei indefinite de analfabeţi, ci este imperios necesar de a se găsi alte modalităţi de a promova parteneriate între ţări cu civilizaţii diferite, dar cu mult mai mari niveluri de înţelegere şi de implicare conştientă şi responsabilă decât în vremea marilor colonizări…

Fără să producă „zgomot” ideologic, dar şi fără să invoce diverse complexe faţă de varii instanţe internaţionale, comunitatea chinezilor din partea continentală a ţării a avansat cu calm şi cu loialitate faţă de valorile sale tradiţionale, fiind obligată, în prezent, să-şi intre în rolul de actor global al dezvoltării, imposibil de ignorat din orice scenariu al viitorului planetar, fără deosebire de platforma doctrinară de pe care ar fi proiectat sau numai ar fi privit acesta. Emergenţa unui proiect global de dezvoltare şi consecvenţa cu care se continuă acesta, la confluenţa factorilor endogeni cu dinamica factorilor exogeni, par a fi punctul de plecare al explicaţiilor pentru definirea obiectivă a locului Chinei de astăzi în fenomenalitatea geopolitică internaţională. În ceea ce priveşte rangul Chinei Populare în ierarhia mondială, acest aspect constituie preocuparea foştilor lideri mondiali din secolele trecute, îngrijorate de posibila lideranţă a Chinei pentru secolul al XXI-lea. Similar cu picăturile mici, insignifiante ale ploii, care pot produce mari viituri cu puteri inimaginabil de mari, tot aşa şi contribuţiile anonime ale unui miliard şi jumătate de chinezi, ca nişte mici vectori de compunere sinergică în spaţiul social al comunităţii chinezilor, au generat o mare putere economică; o putere care nu se va opri numai la componenta economică.”

 

Notă. Cartea este rezultatul unei analize de mulți ani, dezvoltată în cadrul unei instituții ea însăși creată de autor. Ca urmare a transformării Departamentelor de cercetare empirică, existente în cadrul   Asociației Sociologilor din România, (înființate în februarie 1990) în Laboratoare  de cercetare socială, Laboratorul de profil din Timișoara  a  finalizat proiectul cu tema : ”Modelul chinezesc de dezvoltare durabilă și sustenabilă – un experiment social reușit ”. Semnat de prof.univ.dr. Ștefan   Buzărnescu, prezentul eseu sociologic a început în anul 1995 ca o comunicare științifică, și a constituit o preocupare constantă  pentru autor, ca profesor de specialitate , dar și ca membru al comunității universitare timișorene  –Universitatea de Vest din Timisoara– care a și conferit titlul științific de Doctor  Honoris Causa fostului Ambassador Plenipotențiar și Extraordinar al Chinei la București, Excelența Sa  Liu Zengweng (2010). Lansând în dezbatere acest text, așteptăm criticile constructive , inclusiv ale sinologilor , pentru a definitiva un precedent absolut în domeniu : modelarea sociologică a spațiului social chinezesc.

Pe viitor, Asociația Sociologilor din România își va desfășura activitatea în formula acestor laboratoare zonale, existente la nivel național, revista  România socială  fiind modalitatea cea mai rapidă de diseminare a rezultatelor din toate ariile tematice ale autorilor, aceștia având totala libertate de alegere a temelor de cercetare, dar și deplina responsabilitate pentru  conținuturile demersurilor lor științifice. Pe aceste coordonate, reiterăm  convingerea  noastră  potrivit  căreia nu există niiciun segment de realitate socială care să nu poată fi încadrat epistemologic în scopul scoaterii cunoșterii sociale din veleitarismul, superficialitatea și aprecierile  de factură impresionistă care grevează eforturile de reconstrucție a comunității românești la cotele contemporaneității. – Prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, Președinte al Asociației Sociologilor din România,

 

[1] În deceniul şapte al secolului trecut, România a primit un credit fără dobândă pe termen lung din partea Chinei.

[2] Geyer Dietrich, Die Russische Revolution, Göttingen, 1985.

[3] Adam Michnik, Conversaţie în citadelă, 1983.



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...