Abordez tema aşa numitei „Oră de vară”, mult discutată în ultima perioadă, în legătură cu începerea anului şcolar, când elevii din ciclul primar trebuie să fie în clasă la ora 8 dimineaţa, dar de fapt este ora 7, aşa că trebuie să se scoale mult mai devreme şi să plece la şcoală. Aşa cum se cunoaşte, darea înainte a orei (3 noaptea devine ora 4) are loc în ultima zi de duminică din luna martie când ziua abia a ajuns să fie egală cu noaptea (echinocţiu de primăvară). Această schimbare durează câte 7 luni pe an, şi doar la sfârşitul lunii octombrie se revine la cursul normal, când durata mai mare a zilei comparativ cu noaptea a trecut de mult. S-a dovedit şi pentru România, situată la mijlocul emisferei nordice, că prin schimbarea regimului orar întreaga populaţie este afectată şi cu atât mai mult elevii mici şi părinţii lor.

Introducerea acestui sistem s-a justificat (impropriu, aş zice, cel pentru o parte din perioada vizată) prin realizarea economiei la consumul de energie, prin beneficierea de lumina solară. Prin urmare, dacă se doreşte menţinerea în continuare a schemei de decalare a ceasului cu o oră, atunci  trebuie să se refere strict la perioada în care ziua este mai lungă decât noaptea, iar acest fapt se petrece de la sfârşitul lunii aprilie şi până spre sfârşitul lunii septembrie, dar consider că perioada de aplicare nu ar trebui să treacă dincolo de ziua începerii anului şcolar.

Ceea ce susţin este renunţarea totală la schimbarea orei, iar magazinele, atelierele, întreprinderile, instituţiile, care doresc, îşi pot ele însele organiza programul de lucru, astfel că vara să înceapă activităţile mai devreme. Oricum, o bună parte din populaţie are în vedere condiţiile naturale.

Discutând despre şcoală şi elevi, aduc în atenţie şi alte două probleme majore cu care se confruntă învăţământul din România (temă abordată pe larg într-un capitol dedicat învăţământului din cadrul lucrării apărută recent „Enciclopedia calităţii vieţii în România, coord. Ioan Mărginean şi Iuliana Precupeţu, Editura Academiei Române, 2019”). Primul aspect este în legătură cu organizarea instruirii şcolare pe două schimburi, situaţie care se regăseşte aproape peste tot în ţară, ceea ce impune construcţia de şcoli şi de săli de clasă în urgenţă maximă, pentru a înlătura neajunsul respectiv. A doua problemă, mai dificil de realizat, dar şi ea necesar a fi tratată, se referă la deplasările pe distanţe mari, cu alocarea de timp pe măsură, a copiilor care locuiesc în sate şi cătune fără şcoală. Soluţia imediată constă în asigurarea transportului de acasă la şcoală şi înapoi în toate cazurile. După cum s-ar putea adopta începerea activităţii în şcoli la o oră mai târzie.