Romania Sociala logo
Menu

O dilemă: Cine nu a greșit să arunce cu piatra

autor:   12 April 2016  

Cătălin Zamfir

În cei 26 ani ai tranziției  ne-am confruntat cu multe probleme grave: căderea cronică a economiei, sărăcia, lipsa locurilor de muncă, demoralizarea populației. Acum suntem în fața unei alte probleme de natură politică și morală: o adevărată explozie a corupției, devenită noua problemă centrală a funcționării societății noastre. Complementar, vânătoarea de ”corupți” a devenit tema centrală a preocupărilor publice.

Vinovăția nu e ceva nou. Și Isus a asistat la o asemenea situație: o persoană, învinovățită de comunitate, este pe punctul de a fi linșată prin aruncarea tradițională cu pietre. Cu siguranță, Isus nu a respins principiul pedepsirii vinovatului. Dar el a vrut să facă un act de conștientizare dramatică: să arunce cu piatra cel care nu a greșit vreodată. Creștinismul consideră că nimeni nu este mai presus de păcat. Intervenția justiției pământești este normală, dar dincolo de ea, toți oamenii trebuie să se căiască pentru a fi absolviți moral de vinovăție; adevărata judecată va fi cea divină. În fapt,  Isus a sesizat încă cu două mii în urmă că unul din riscurile oricărei societăți este ruperea în două a comunității: cei vinovați, și cei care stabilesc și sancționează vinovăția celorlalți. Și sociologul de origine rusă Sorokin, prin anii 30, a publicat o carte cu un titlu semnificativ, ”Cine controlează pe controlori”, în care aduce o mulțime de probe istorice că cei care exercită puterea socială sunt mai presus de orice putere.

Corupția există în toate societățile și timpurile. Dar cu toții estimăm că România se confruntă în prezent cu o explozie a corupției. În această situație, e nevoie să căutăm explicația acestei situații șocante.

În istorie putem găsi multe situații în care comunitățile au considerat că vinovăția este problema lor centrală: ar fi făcut vrăji, de a fi reprezentantul mentalității capitaliste sau comuniste, sau de a fi fost securist; acum de a fi corupt.  În aceste perioade, instituțiile represive tind să ocupe locuri centrale.

Sunt două perspective explicative distincte: morală și sociologică. Explicația morală se fundează pe presupoziția că omul este în mod absolut liber. Singura explicație trebuie căutată în responsabilitatea fiecăruia. Dar cum explicăm explozia corupției, dincolo de nivelurile uzuale. Perspectiva morală nu reprezintă întregul adevăr, ci doar o parte a lui. Complementar este perspectiva sociologiei. Sunt condiții în care probabilitatea unor comportamente delincvente este ridicată. Desigur, vina este individuală și trebuie sancționată; dar vinovăția trebuie plasată și la nivelul contextului și în loc să arunci cu piatra în toți oamenii, mai bine schimbi condițiile care generează asemenea comportamente.

Într-o lucrare a mea, am propus un mode explicativ al exploziei corupției în perioada tranziției pe care o rezum pe scurt aici. Modelul conține trei componente structurale. În primul rând, strategia privatizării rapide, chiar ”pe un leu”. Privatizarea rapidă a fost mai importantă decât corectitudinea ei. În al doilea rând, privatizarea ”pe un leu” generează o nouă structură socială: pe de o parte viitorii bogați/ capitaliști care preiau ”pe un leu” imense proprietăți; pe de altă parte oamenii politic, cu salarii relativ mici în România, dar a căror funcție a fost de a da proprietăți imense altora care de fapt aveau un drept destul de neclar la un asemenea profit. Această ultimă categorie erau sfinții morali ai tranziției: împart bunurile statului, fără a beneficia de privatizarea rapidă, altfel ar fi fost acuzați de conflict de interese și deci de corupție. Împărțitorii proprietății statului, funcționarii publici, rămân la sfârșitul procesului, săracii față de noii bogați. Se produce un imens dezechilibru social. În această situație structurală este predictibilă o explozie a corupției ca mecanism de echilibrare a procesului de privatizare: o distribuție mai echitabilă, dar ilegală a beneficiilor privatizării între noile clase sociale. Mecanismul social al privatizării rapide a implicat în mod necesar un al treilea principiu: statul mic și toleranța la corupție. Dacă dorești o privatizare rapidă, realizată ”oricum”, este nevoie de o intervenție minimă a organelor de control ale satului. Să ne imaginăm dacă în procesul privatizării rapide ar fi existat un DNA care ar fi intervenit tot atât de activ ca în momentul actual. Ar mai fi fost posibilă privatizarea rapidă sau aceasta ar fi fost blocată ? Mulți se întreabă dacă nu cumva instituțiile cu misiunea de a combate corupția au avut  o toleranță greu de explicat față de explozia corupției din prima parte a tranziției, dar devenite foarte active doar în ultimul unu, doi ani. Politica statului mic este responsabilă și de explozia unei alt tip de corupție: exploatarea ilegală și a altor resurse publice.

De ce de abia acum, după 25 ani, combaterea corupției a devenit obiectivul central al politicii sociale românești ne poate surprinde, dar este un fapt. Putem fi de acord, cu argumente solide, că amploarea corupției a devenit un blocaj major al funcționării societății românești. DNA-ul a lansat o campanie anti-corupție de o amplitudine fără precedent. Multe persoane suspecte de corupție, inclusiv personalități politice de vârf, sunt arestate, băgate ”preventiv” în închisoare, purtate în cătușe în fața publicului. Nici o personalitate politică nu se poate simți în siguranță. O avalanșe de arestări. Un comentator politic concludea: nu știu dacă este vreun om politic care nu ar putea fi acuzat de DNA.

O intervenție energică este absolut necesară. Întrebarea este ce strategie trebuie utilizată pentru a lichida gradul enorm de corupție moștenit de la tranziție ?  Sunt mai multe strategii posibile.

Ignorarea/ tolerarea tacită în continuare a corupției moștenite, în speranța că așa cum un prieten din Basarabia a formulat: tranziția, deci și corupția, se va termina când nu va mai exista nimic de furat. Pentru sănătatea morală a colectivității o asemenea strategie ar avea cu siguranță efecte morale dezastroase pe termen lung.

O amnistie generală: se șterge cu buretele tot trecutul și se pleacă de la zero, în forță, pentru impunerea normelor sociale. O asemenea opțiune poate fi găsită în anumite momente ale istoriei. Dar ea are grave probleme morale și de aceea greu de acceptat.

Represiunea dură a tuturor celor vinovați de corupție, pusă ca obiectiv central al funcționării statului. Speranța este că toți vom fi atât de înspăimântați încât ne-am gândi de zece ori înainte de a ne implica în acte de corupție. Este strategia intervenției în forță a DNA. Problema acestei strategii este însă nesustenabilitatea ei. Publicitatea inevitabilă a cazurilor de corupție internă, abuzuri sau incompetență va face ca suportul public pentru acțiuni anticorupție în forță să se erodeze rapid. În plus, rămâne întrebarea: este suficient să combați efectele, dar să ignori cauzele ?

Strategia pe care aș numi-o complexă. Accentul cade pe prevenție: schimbarea condițiilor care generează corupția și o fac posibilă. Ea nu scuză pe nimeni, dar asigură reducerea rapidă a ei nu prin frica de pedeapsă. O preocupare specială trebuie acordată asigurării corectitudinii funcționării sistemului de sancționare a corupției, dublată de respectul pentru demnitatea umană. Trebuie abandonată mascarada încarcerării preventive cu zăngănirea de cătușe. Utilizarea aparatului represiv în interese politice sau chiar personale trebuie prevenită și sancționată cu fermitate. Complementar, recuperarea daunelor produse de corupție trebuie să devină convingătoare pentru comunitate.

Devenim tot mai conștienți că pentru lichidarea exploziei corupției este importantă nu numai voința politică, dar și ce strategie alegem.



Facebook

Umbra globalizarii s-a aşternut peste clasa de mijloc

Liderii opoziției de stânga în Olanda, Jesse Klaver (GL, verzi), Lodewijk Asscher (PvdA,Partidul Laburist) și Lilian Marijnissen (SP, Partidul Socialist) au organizat un miting comun la începutul anului 2020 pentru a-și uni forțele împotriva Cabinetului (Ministrii si Secretarii de Stat). Ei văd Cabinetul (format din VVD - liberali, CDA - ...

Pe aripile cenzurii sau Opriți cenzura! Vreau să cobor!

Unele zile ne îndeamnă la tristețe deși ar trebui să avem toate motivele să fim doar fericiți. Mi se pare, uneori, că asist la instaurarea unui nou tip de cenzură. O nouă formă de totalitarism dar cu alte mijloace. Deja telefonul meu îmi numără pașii, îmi spune „Drum bun” atunci ...

The Great Lockdown şi pisicile care nu prind şoareci

După cum este cunoscut, banca centrală a Japoniei a „brevetat” în 1999 o nouă politică monetară în scopul relansării creşterii economice şi a contracarării insolvenţei acute determinate de supraîndatorarea guvernului, a băncilor, a companiilor nefinanciare şi a populaţiei. Această politică, denumită ulterior Quantitative Easing (QE), implică trei instrumente acţionale: rate ...

Sfârșitul visului american

În opinia mea, recentele mișcări de protest din marile orașe americane, extrem de radicale și de violente, reflectă faptul că visul american a devenit o mare iluzie pierdută. Dar cum ar putea fi explicată acestă devastatoare implozie ideologică care a scindat dramatic, în doar câteva zile, și establishmentul american și ...

Apel la utilizarea responsabilă a datelor publice

Indicatorii Covid-19 nu reprezintă o simplă statistică medicală, ci au devenit unii dintre indicatorii sociali critici ai României, generând măsuri politice care ne afectează pe toți. Citesc/ aud/ văd la TV mesaje înspăimântătoare: „creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri”. Astăzi s-a înregistrat o cifră enormă: 460 noi îmbolnăviri. Mesajul: suntem într-o ...

Boala și moartea în prim plan

De la moarte la mortalitate De la psihologie la sociologie În primăvara 2020, boala și moartea au revenit cu brutalitate în prim plan. S-a vorbit de dimineață pîna seara de boală și de moarte. De fapt s-a vorbit de mortalitatea covid. Irupția brutală a îmbolnăvirii și a morții a fost percepută ca ...

A murit Marx în colapsul Uniunii Sovietice?

Timp de aproape un secol lumea a fost dominată de un conflict între două mari grupuri de țări, Occidentul capitalist și sistemul comunist sovietic. Am crezut că de fapt a fost conflictul între sisteme social-politice incompatibile: capitalism și comunism. Mai profund, a fost conflictul între două sisteme de gândire: marxismul ...

Profesorul Septimiu Chelcea la 80 de ani

Volumul „Emoțiile sociale. Despre rușine, vinovăție, regret și deziluzie”, apărut în preziua împlinirii vârstei de 80 de ani, dă seamă despre vocația sa de psihosociolog, mereu preocupat de aducerea în atenția unui public mai larg, nu doar în cercul specialiștilor din domeniul științelor socio-umaniste, a temelor la zi, dezbătute în ...