Romania Sociala logo
Menu

O evoluție sintetică a căutării ”ADEVĂRULUI” Ne-am eliberat de paradigma ”Agamiță Dandanache”?

autor:   11 September 2021  

Ieri am fost șocat, nu numai eu, de ceea ce mulți au etichetat ca ”bâlciul” de la Parlament.  În minte mi-a venit o istorie a eforturilor omenirii de a ajunge la adevăr.

Prima fază. În antichitate, grecii au inventat logica, regulile gândirii corecte. Ei au crezut că logica este instrumentul de a ajunge la adevăr. Dacă gândești corect, adică logic, ajungi inevitabil la adevăr. Platon a inițiat o formă de obținere a adevărului: dialogul. Socrate, profesorul lui Platon, este actorul cheie al dialogurilor platonice. Locul de desfășurare a dialogurilor nu este un cadru instituțional, ci un spațiu deschis public, agora. Prin discuții, grecii vor să ajungă la adevăr și, ceea ce este la fel de important, la difuzarea cunoașterii și obținerea consensului, acceptarea publică a adevărului. Prin forța dialogului se ajunge la construcția unei întregi cunoașteri, inclusiv a modelului de cetate ideală. Și azi este o plăcere să citești dialogurile lui Platon. Dialogul a fost o mare descoperire a umanității. 

Grecii antici au ajuns însă și la o concluzie tristă. Prin discuții, în agora, oamenii ajung din aproape în aproape la Adevăr. Dar cum vor reacționa ceilalți la adevărul produs de dialogul socratic? Istoria grecilor antici a oferit o situație devenită clasică. Nu știm anume cât ar fi convins Socrate pe greci, dar este clar că pe mulți i-a enervat. Și aceștia l-au condamnat pe Socrate la moarte. Mesajul? Da, adevărul poate convinge, dar poate și enerva, poate produce reacții violente care nu au nicio legătură cu dialogul filosofic.

A doua fază: latinii. Sper că interpretez corect istoria. Latinii au schimbat complet perspectiva. La Roma antică agora grecilor a fost spartă în două, separărând producerea adevărului de convingere. Instituția stabilirii ”adevărului”, a producerii legilor, politicul, și o instituție care se ocupă de aplicarea legii, justiția. Latinii au realizat însă că producerea adevărului este o chestiune mult mai complicată decât s-a crezut și, în final, au delegat-o unei instituții: împăratul.

Consensul nu mai este realizat prin dialog public. Judecătorul ascultă ”părțile” decide cine are dreptate. Prin dialog, oamenii nu reușesc să se înțeleagă. E nevoie de o instituție care își asumă autoritatea de a stabili consensul. Latinii au adus o contribuție fundamentală la cristalizarea paradigmei legislației și la aplicarea legilor.  

Lumea modernă a înlocuit împăratul cu democrația. Separarea puterilor s-a conservat: parlamentul care produce prin dialog politic adevărul și instituția justiției care rezolvă problema consensului, prin decizie judecătorească. Este drept, nu dialogul, ci justiția ”convinge”.

Ascult șocant și amuzat discuțiile din parlamentul român. Credeam că în Parlament toți comunică logic punctele lor de vedere, cu o înaltă competență. Tot respectul pentru parlamentari. Realizez însă că, pentru a înțelege ce s-a întâmplat, nu mă ajută tratatele juridice, ci am recurs la alt text de paradigmă a politicului: ”O scrisoare pierdută”. Ca să înțelegem cum sunt parlamentarii, trebuie să vedem cine și cum au ajuns ei în Parlament. Lucrările juridice explică întreaga procedură. Legală, dar nu și cea reală. Caragiale oferă o explicație paradigmatică la cum ajunge în parlament celebrul Agamiță Dandanache. La început ni se pare că Dandanache e un idiot. Spre sfârșit aflăm că Dandanache nu e numai idiot, dar și șarlatan: a folosit o scrisoare pentru a șantaja și a obține locul în parlament. Este o simplă glumă? Paradigma Agamiță Dandanache, imaginată de Caragiale la sfârșitul secolului XIX, ne prezintă, desigur caricatural, o procedură credibilă și acum a sistemului politic. Mecanismul politic al Scrisorii pierdute nu are nicio legătură cu adevărul, nici cu calitatea argumentării. Ascultând discuțiile din Parlamentul mă întreb: câți în parlamentul actual sunt Agamiță Dandanache ?

Și justiția e o problemă mult mai complicată decât s-a crezut. Alecsandri a explicat cum se poate exercita justiția. În fața boierului se prezintă cei care nu se înțeleg. Și el judecă: cine a adus gâsca cea mai grasă ? Gluma lui Alecsandri de acum un secol și jumătate sună credibil și acum. Este o vulnerabilitate a sistemului juridic.  Sistemul juridic actual are însă și o prolemă structurală. Credeam, naiv, că nu este o problemă să conving pe judecător de dreptatea mea. Mi s-a spus însă că am nevoie de un avocat care cunoaște legislația. Înțeleg deci că decizia juridică depinde, desigur dacă am sau nu dreptate, dar și dacă avocatul e bun și știe cum să prezinte situația. Marii juriști măsoară performanța lor ca număr de procese câștigate, nu contează dacă a avut sau nu dreptate. Dar atunci justiția mai stabilește dreptatea?  Fapt: în zilele noastre justiția a devenit în România una dintre cele mai puțin credibile instituții.

E mult de făcut pentru a pune ordine în justiție. Cu ce să începem? Prima idee care îmi vine în minte: reforma sistemului de formare a juriștilor. În prezent, studenții au ca bibliografie doar legile și tratatele juridice. Foarte important. Dar formarea lor nu este suficientă. Ca să înțeleagă cum merge sistemul juridic real, e vital să studieze și scriitori cum sunt Alecsandri și neapărat Caragiale. Și sociologia care oferă date despre cum evaluează oamenii sistemul juridic.

Voi putea considera că ciclul s-a încheiat când cineva, citind piesa lui Caragiale, exclamă: ce aiureală; cine a văzut așa ceva? Acel cineva nu știu când va exista.



Facebook

Așteptările populației – factor explicativ al ratei de vaccinare anti-COVID-19

Este salutară formarea grupului de inițiativă pentru cristalizarea „Proiectului de Țară Post-criză” și de bun augur angajamentul colectivului de cercetători știițifici de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții de a sprijini „depășirea actualei crize și promovarea dezvoltării sociale și economice coerentă și durabilă a țării” – după cum anunță, ...

O dilemă morală fundamentală: vinovăția sau cârnații

Ieri am văzut un film românesc, ”Examenul”. În 1977 a fost un caz real, cazul Râmaru, care a șocat întreaga comunitate: o crimă oribilă. S-a scris foarte multe despre el de atunci. M-a surprins că acesta este primul film, pe care eu îl știu, cotat nu cu uzualul 16+ pentru multe ...

Romanul, un laborator sociologic! Surse de imaginație sociologică

În sociologie am învățat să dezbatem idei, concepte, paradigme. Așa s-a consolidat disciplina. Sociologia a impus un limbaj, paradigme, metode și cercetări diversificate. Nu e vorba de a face aici un proces sociologiei. Este vorba de o posibilă și necesară complementaritate între sociologie și roman. De ce nu o posibilă ...

România ruptă între două paradigme[1]. Cum se explică subdezvoltarea României ?

1989. Românii în stradă. Entuziasm: șansa amețitoare de a crea un alt tip de societate. Îndoieli: nimic nu se schimbă. În mintea oamenilor un model difuz: o societate liberă și prosperă, o societate ”ca în Occident”; modelul țărilor europene dezvoltate. Ianuarie1990. Intelectualii și-au asumat responsabilitatea de a clarifica modelul de societate pe ...

Sociologii români pentru Proiectul de Țară Post-criză

S-a încheiat Conferința internațională ”Inegalitățile sociale și calitatea Vieții”, Noiembrie 15-19, 2021, organizată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Asociația Română de Sociologie.  S-au înscris 125 participanți, 102 comunicări dintre care 25 din alte țări: Canada, Cehia, Danemarca, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, Spania,  Spania, UK, USA, Belarus. Ce putem spune ...

România deleuziană, fragmentul XLIII. Romanul „Răscoala” ( Liviu Rebreanu) într-o citire postmodernă (partea I). Lecturi posibile (IX)

lui Mihai Dinu Gheorghiu, ca recunoaștere a meritului de a fi deschizător de drum  al sociologiei literaturii în spațiul cultural  românesc Scrierea este o formă de dragostea susține Sloterdijk, citându-l pe Nietzsche, căci ea „ transformă iubirea faţă de cel mai aproape şi faţă de oricine în iubirea faţă de viaţa necunoscută, ...

România deleuziană, fragmentul XLIV (44). Romanul „Răscoala” ( Liviu Rebreanu) într-o citire postmodernă (partea a II-a). Lecturi posibile (X)

Octav Băncilă „1907” [Muzeului Național de Artă al României] Componenta social-umană a dispozitivului. Întreg acest asamblaj economic-juridic funcționează pe baza învoielilor agricole încheiate între deținătorul de pământ și țăran. Sistemul era construit pe ciclul: înfometare – muncă - ameninţarea cu moartea prin înfometare. În condițiile în care, cum spune Leonte Onișor, ...

Henri H. Stahl – metodologul Școlii sociologice de la București

„Regula cea mare de la care nu trebuie să se abată cercetătorul comunităților rurale, sociologul în general, este aceea a respectului, mai mult decât atât, a iubirii pentru cei pe care-i cercetează” (Stahl, 1934/2001, p. 10) S-au împlinit la 4 august a.c. 120 de ani de la nașterea celui care va ...