Romania Sociala logo
Menu

O formă de opresiune socială: discriminarea vârstnicilor pe piaţa muncii

autor:   24 May 2016  

Septimiu Chelcea

Cuvântul „discriminare” a intrat în vocabularul de zi cu zi. Este folosit uneori cu înţeles nespecificat sau incorect definit. Nici printre specialişti (sociologi, psihosociologi, psihologi, jurişti, economişti, asistenţi sociali etc.) nu există un consens privind conţinutul acestui termen. În esența ei, discriminarea constă în „tratarea inegală a indivizilor egali” (Boudon şi Besnard, 1993/1996, p. 90).

Asemenea multor concepte din ştiinţele socioumane, „discriminarea socială” este un concept umbrelă, acoperă tipuri, forme şi manifestări multiple, uneori fiind dificil de sesizat legătura dintre ele.

Discriminarea negativă versus discriminarea pozitivă

Cel mai adesea, cuvântului „discriminare socială” i se asociază un sens negativ: numai pentru că aparţin anumitor categorii sociale, indivizii egali sunt trataţi inegal. Dar discriminarea socială nu este totdeauna negativă. Există şi discriminare pozitivă,  înţelegându-se prin aceasta „politici şi practici care favorizează grupurile (în primul rând, grupurile etnice şi femeile) dezavantajate de-a lungul istoriei (de obicei, în domeniile ocupării şi educaţiei)” (Marshall, 1994/2003, p. 180).

În ţările occidentale dezvoltate, deşi discriminarea pozitivă a influenţat într-o oarecare măsură piaţa muncii, în sensul accesului mai larg al minorităţilor oprimate la joburi rezervate anterior categoriilor dominante, în prezent acest tip de discriminare este adus în discuţie. În prezent, discriminarea pozitivă „este o temă permanentă de dezbatere în special în domeniul şcolar şi profesional” (Dagot, 2006/2007, p. 111). Susţinătorii politicilor de discriminare pozitivă apreciază că, prin acţiunea de favorizare a categoriilor sociale oprimate, se asigură „egalitatea de şanse” cu categoriile privilegiate în decursul istoriei (Marshall, 1994/2003, p. 180).

Ar merita să reflectăm cu responsabilitate asupra acestei probleme. Până unde se poate accepta discriminarea pozitivă a categoriilor sociale oprimate de-a lungul istoriei (de exemplu, femeile, minoritatea rromilor/ţiganilor) sau a celor care s-au opus comunismului etc.? Ce efecte sociale „perverse” – în sensul de repercusiuni neintenţionate ale acţiunilor umane intenţionate – au acţiunile afirmative? Prin discriminarea pozitivă se realizează într-adevăr „dreptatea socială”?

Discriminarea deschisă şi individuală versus discriminarea nedeclarată şi instituţională

Tratarea inegală a membrilor anumitor categorii sociale poate fi practicată nu numai explicit de către indivizi, dar şi nedeclarat de către instituţii, în pofida faptului că în ţările democratice legislaţia interzice acest lucru.

Peste tot în lume, în organizaţiile guvernamentale, în companii şi firme, în şcoli sau spitale se manifestă, într-o măsură sau alta, discriminarea socială. Este posibil ca instituţiile să nu fi introdus reguli sau practici cu scopul expres al discriminării, dar aplicarea acestora să conducă la discriminare socială (de exemplu, obligativitatea funcţionarilor din instituţiile de stat să cunoască limba minorităţilor etnice majoritare dintr-un judeţ sau altul).

Defavorizarea unor persoane care au capacităţi intelectuale şi comportamente similare pe baza apartenenţei la o naţiune, etnie, rasă, confesiune etc. nu mai îmbracă în ţările cu regimuri democratice formele brutale de altădată (interzicerea exercitării unor drepturi cetăţeneşti, precum dreptul de a alege şi de a fi ales în organismele de decizie la nivel naţional sau local). Vechile practici rasiste sau sexiste au fost înlocuite cu modalităţi de discriminare mai subtile: discriminarea simbolică tinde să se substituie discriminării manifeste.

Discriminarea subiectivă versus discriminarea obiectivă

Discriminarea obiectivă este cea identificată de un „observator nonparticipant” pe baza unor criterii obiective prestabilite; discriminarea subiectivă constă în percepţia persoanelor despre situaţia lor faţă de situaţia celorlalţi. Anne H. Hopkins (1980, p. 131), profesoară în Departamentul de Științe politice de la University of North Florida, consideră că ambele tipuri de discriminare vizează acelaşi fenomen, dar din perspective diferite.

Ageism-ul – discriminarea socială a vârstnicilor     

stop-diiscriminareDiscriminarea bazată pe vârstă, alături de discriminarea rasială, religioasă, naţională, economică etc., reprezintă o formă de opresiune socială, care – după opinia mea – se extinde în societăţile contemporane, dată fiind tendinţa accentuată de îmbătrânire a populaţiei.

Termenul de „ageism” (echivalentul în limba română ar fi „vârstism”) a fost creat de Robert N. Butler, director la National Institute on Aging (Maryland, SUA), pentru a designa stereotipurile sociale referitoare la persoanele vârstnice şi discriminarea lor socială (Butler, 1975). Potenţial, persoanele din orice grupă de vârstă pot fi discriminate, dar termenul de „ageism” este cel mai frecvent asociat cu discriminarea persoanelor vârstnice.

Sociologul Alex Yui-Huen Kwan, profesor la City University of Hong Kong, apreciază că ageism-ul are două dimensiuni intercorelate: a) ideologia bazată pe vârstă, în care sunt incluse stereotipurile negative, credinţele şi atitudinile; b) discriminarea bazată pe vârstă, care constă din comportamentele individuale sau instituţionalizate de excludere datorită vârstei a anumitor persoane sau din plasarea acestora în situaţii dezavantajoase comparativ cu alte persoane (Kwan, 2006, p. 13).

Discriminarea de către şefi a subordonaţilor de aceeaşi vârstă cu ei

În 1991, profesorul de psihologie de la Florida State University Gerald R. Ferris și colaboratorii săi  au verificat, printr-un „experiment mental”, relaţia dintre vârsta şefelor de echipă şi vârsta  membrilor echipelor pe care le conduc. Unor infirmiere-şef li s-a cerut să-şi evalueze subordonatele. Infirmierele-şef au fost împărţite în două grupe: cele cu vârsta de până la 40 de ani (G 1) şi cele cu vârsta de peste 40 de ani (G 2). Echipele au fost de asemenea formate după criteriul vârstei: echipe în care vârsta infirmierelor era de până la 40 de ani (G 3) şi echipe în care vârsta infirmierelor era de peste 40 de ani. S-a constatat că infirmierele-şef îşi evaluau mai bine echipele dacă membrele acestora aveau o vârstă diferită de a lor. Aceasta înseamnă că adesea suntem mai puţin apreciaţi de şef dacă acesta este de o vârstă cu noi. Explicaţia propusă de psihosociologul francez Lionel Dagot (2006/2007, p. 48) face trimitere la „efectul similarităţii”, potrivit căruia oamenii au tendinţa de a-i prefera pe cei asemănători lor, pe cei cu care se pot identifica. Însă, pentru a-şi menţine o imagine pozitivă faţă de subordonaţi, şefii de echipă, prin aprecierile lor, tind să arate că fac parte din altă generaţie, defavorizându-i pe cei de vârsta lor.

În logica rezultatelor experimentului lui Gerald R. Ferris et al. (1991), dar şi pe baza propriilor observaţii (nesistematice), putem să afirmăm că acelaşi fenomen de descurajare şi defavorizare apare când atât şefii, cât şi subalternii sunt tineri. A avea ca şef o persoană tânără nu reprezintă pentru subordonaţii tineri o garanţie a tratării lor nediscriminatorii.

Discriminarea pe piaţa muncii a persoanelor în vârstă

Până în prezent, discriminarea vârstnicilor şi inegalitatea în tratamentul lor la locul de muncă au atras mai puţin atenţia sociologilor, comparativ cu discriminarea bazată pe clasă socială, rasă sau apartenenţă la gen. Pentru unele state, acest tip de discriminare reprezintă „ultima frontieră în lupta pentru egalitate la locul de muncă” (O’Dempsey et al., 2006, p. 3).

Pentru România, discriminarea persoanelor în vârstă, în general, şi discriminarea lor pe piaţa muncii, în special, reprezintă o problemă  de stringentă actualitate. Ea s-a oficializat imediat după evenimentele din Decembrie 1989, când puterea politică „emanată” a susţinut în mass-media şi, uneori, în actul de conducere că experienţa persoanelor în vârstă nu are valoare în condiţiile edificării unei societăţi noi. S-a şi fixat o limită de vârstă pentru cei chemaţi să înfăptuiască schimbarea social-politică: până la 35 de ani!

 

Bibliografie

Boudon, Raymond şi Besnard, Philippe (eds.) [1993](1996). Dicţionar de sociologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.

Butler, Robert N. (1975). Why Survive? Being Old in America, New York: Harper & Row.

Dagot, Lionel [2006](2007). Experimente de psihologie organizaţională. Optimizarea relaţiilor la locul de muncă. Iaşi: Editura Polirom.

Ferris, Gerald R. et al. (1991). The age context of performance evaluation decisions. Psychology an Ageing, 6, 4, pp. 616-622.

Hopkins, Anne H. (1980). Perception of employment discrimination in the public sector. Public Administration Review, 40, 2, pp. 131-137.

Kwan, Alex Yui-Huen (2006). Ageism. În T. Fizpatrick et al. (eds.). International Encyclopedia of Social Policy (vol. 1, pp. 13-14). Londra: Routledge.

Marshall, Gordon (ed.) [1994](2003). Dicţionar de sociologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.

O’Dempsey, Declan, Jolly, Schona şi Harrop, Andrew (2006). Age Discrimination Handbook. Londra: Legal Action Group.



Facebook

Apariție editorială: Septimiu Chelcea – OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare

Ne face plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare, apărută la Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion C. Brătianu” (București, 2020, 424 de pagini). Cartea include două părți. În prima parte este analizată opinia publică. Cele cinci capitole (Opinia publică: o perspectivă ...

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească, Asociația Română de Sociologie, Expert Projects, Iași. Revista a fost înfiinţată în 1936 de reputatul sociolog român Dimitrie Gusti, membru al Academiei Române din anul 1919 și președinte al Academiei Române (1944-1946). Revista a fost desfiinţată în 1946 de regimul comunist ...

Sociologia românească și sociologia occidentală

România s-a gândit mereu pe sine ca o parte a societății occidentale. România, o societate occidentală, dar în curs de dezvoltare, de lichidare a decalajul față de modelul occidental. Această viziune se regăsește, însă doar parțial, și în relația sociologiei românești cu sociologia occidentală. Cu un decalaj doar de câteva decenii, ...

O boală veche : filoxenia

În urmă cu peste un secol și jumătate, gazetarul Mihai Eminescu, umilit peste măsură de temenelele autorităților românești din Acel timp, față de un Occident care suferea de complexe de superioritate (glazurate de megalomanie egolatră) cu nimic diferite de cele de astăzi, făcând un succint examen al etiologiei lipsei de ...

Interviu cu Iuliana Precupețu, coordonatoarea proiectului AMASE finanțat de Norway Grants și UEFISCDI

Iuliana Precupețu, cercetător științific I în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, este coordonatoarea proiectului  AMASE A multidimensional approach to social exclusion in later life – health consequences for ageing populations finanțat de Norway Grants și UEFISCDI pentru perioada 1.09.2020–31.08.2023. Buna ziua si felicitări pentru câștigarea proiectului! Cum ...

Opțiuni politice în fața alegerilor din decembrie

Urmează, posibil, alegerile. Cum se prezintă partidele, ce propun ele electoratului ? La ce ne așteptăm noi, alegătorii ? România e de mult timp în criză. Sistemul nostru politic se confruntă acum, înainte de alegeri, cu o criză medicală care pare a sintetiza fondul profund al crizei României din ultima perioadă. ...

Starea socială a României: tranziție și post-tranziție

Am fost solicitat să particip la Volumul IX al Istoriei României al Academiei Române cu două capitole: Starea socială a României în perioada socialistă și Starea socială a României în tranziție și post-tranziție. Despre perioada de după 1989 s-a scris mult, dar analize globale sunt foarte rare. E o perioadă foarte ...

Cozile de azi și cozile de ieri

Coada ca microsocietate Coada sau rândul sunt forme concentrate de microsocietate, a căror menire este ordonarea și raționalizarea spațiului și a timpului de așteptare. Ele sunt forme de relaționare socială, dar și de control social; ele funcționează după reguli impuse, controlate, sau sunt autoreglate de cei care își așteaptă rândul. Nerespectarea ...