Ajutorul medical pentru a muri este o nouă practică de gestiune a sfârșitului de viață, practică legiferată în mai multe țări. Statisticile spun că, cei care cer acest ajutor nu sunt persoane vulnerabile social; ele sunt mai degrabă persoane privilegiate, în termeni de educație și mijloace financiare. AMM (vom folosi și acronimul AMM, pentru economie de spațiu) nu este legalizat în Romania, dar cum societatea de servicii tinde spre uniformizare…
Discuția despre ajutorul medical pentru a muri a devenit o veritabilă psihodramă colectivă : DA sau NU ? Pentru cei din tabăra NU, este evocată dimensiunea de planificare a morții : moartea devansată, moartea scurtată, moartea planificată, moartea programată, sinuciderea asistată. Pentru cei din tabara DA, se evocă un act medical legitim în numele dreptului de a muri în demnitate. Este dreptul individual de a decide de scurtarea suferinței în caz de boală incurabilă și de a limita terapiile ce prelungesc artificial viața. Fataliştii şi intervenţioniştii, pesimiştii şi optimiştii, umaniştii şi pragmaticii îşi pot confruntă public argumentele.
Cum este gestionată această nouă practică societală ? Cum și unde se practică acest « act medical » ? Care sunt derivele posibile ?
1. Punct de plecare : o știre din presă
Am citit în presa canadiană o știre care mi-a atras atenția. Știre, publicitate ? Aș spune și una și alta. Principalul cotidian din Quebec, La presse (19 mai 2023) publica o mică anchetă despre Complexul funerar Haut Richelieu, care oferă un nou serviciu integrat în procesarea morții ; este vorba de serviciul AMM oferit chiar în incinta complexului funerar. Pentru a implementa acest nou produs, iată publicitatea, fără complexe a instituției despre care vorbim. (N.A. folosim citatul și caracterele italice, pentru a sublinia simbolismul limbajului de tip publicitar) :
« Instituția se bucură de respect în comunitate. Este a patra generație care gestionează acest complex. La fiecare generație s-a procedat la îmbunătățirea serviciului, în funcție de nevoile clientelei. Această formulă nouă și îmbogățită evită inconvenientele de a muri la spital. Se știe că nu se mai moare acasă, se moare la spital. Serviciile de îngrijire paleativă din spitale sunt supra aglomerate. Nu sunt destule locuri. Personalul medical nu face față. Nu există serviciul individualizat pentru pacient. În mod frecvent, pacientul moare fără să fie anunțată familia. AMM este un serviciu integrat, raționalizat și sustenabil.»
Această știre suscită o serie de întrebări și îndoieli societale. În provincia canadiană Quebec, AMM a fost legiferat din 2015. Actul medical se face la cererea pacientului și are loc într-un spital sau instituție medicală. În Quebec au fost 63 de cereri de AMM în 2015-2016, și 3663 în 2021-2022. Cererea este în creștere ; de altfel 5% din decesele din Quebec, din anul 2022, au implicat AMM. După ultimele calcule, administrarea (legală) de AMM, costă de 20 de ori mai puțin ca îngrijirile paleative.
Direcția Complexului explică jurnaliștilor care au efectuat ancheta, cum funcționează acest nou serviciu. Primul pas este pre-aranjarea și contractul. Pacientul care vrea să beneficieze de acest act medical vine, însoțit sau nu de familie, pentru aș manifesta cererea. Cu care ocazie se evaluează nevoile pacientului și i se explică procesarea. Costul de 700 $ și reprezintă suma necesară pentru închirierea spațiului. Actul medical este plătit de Asigurarea medicală. Complexul funerar propune un serviciu de calitate :
«În ziua stabilită pentru administrarea AMM, este vorba nu doar de un act medical, dar și de o ceremonie. E o sărbătoare pentru familie. Ai muzică, sandwich, vin și șampanie. Poți viziona un film. Casa funerară este echipată. Are săli, echipamente audiovizuale, mese și scaune. Este evoluția normală a pieții. Complexul poate fi vizitat pentru informarea directă a pachetului de servicii oferite» (…) «Actul medical va fi administrat de un medic angajat de complexul funerar, într-o sală special amenajată. Sala are o ambianță senină și liniștitoare; muzică în surdină, pereți colorați în tonuri calde, câteva plante și un fotoliu alb în care pacientul, va primi acest serviciu medical.» (…) «Pentru a marca ultimul suflu al pacientului, este folosit un Halleluyah, interpretat de celebrul Leonard Cohen, figură de referință în decorul muzical din Quebec. După care urmează procesarea defunctului.»
Limbajul ne atrage atenția. Son stil marketing este evident: pacient, procesarea AMM, produs, pachet de servicii , evoluția pieții, nevoile clientelei, informare, negociere, procesare, închiriere de spațiu, programare, dotare cu echipament adecvat , regruparea de servicii, procesarea defunctului.
2. Comentarii posibile pe marginea anchetei
Comentariu sociologic. Logica pieții lucrează. Este evident că societatea de servicii este în expansiune. Am scris deja despre medicalizarea vieții, Medicalizarea se extinde și la moarte, ca și cum moartea ar fi o problemă medicală ce poate fi anticipată și tratată. În legalizarea acestui drept se evocă înainte de toate logica drepturilor individului. Dacă individul are dreptul să decidă pentru modul în care trăieşte, de ce nu ar avea dreptul să decidă și pentru modul în care își va sfârși viața, pentru când și cum să moară ? Individul care suferă de o boală incurabilă, consideră că o moarte asistată medical este dreptul de a muri în demnitate. Individul contemporan nu vrea să vadă moartea venind; atâta vreme cât legislația țării o permite, moartea asistată, moartea programată, moartea scurtată devine un drept individual. Dealtfel, acolo unde acest drept nu este legalizat, pacienții și familia se pot deplasa în țările în care AMM este autorizat legal.
Am văzut asta în filme ; imaginarul epocii devansează și anticipă practicile societale și influențează mentalitățile. În vara 2023, la Cannes, a fost prezentat filmul regizorului francez Francois Ozon, numit Tout s’est bien passée, în care este vorba de sinucidere asistată. Un tată, bogat om de afaceri, suferă un atac cerebral în urmă căruia riscă să rămână fără capacitatea de vorbi, de a se hrăni. El apelează la fiica cea mare -interpretată de actrița Sophie Marceau- pentru formalitățile de sinucidere asistată în Elveția. Cum procedura este ilegală în Franța, ea se adresează unei clinici din Elveția, dar încearcă să înțeleagă, ea și sora ei mai mică, dorința tatălui lor.
Ce a declarat regizorul pe marginea acestui film :
Nu consider că acest film este pentru sau împotriva eutanasiei. Ce oferă spectatorilor este o poveste foarte personală, şi fiecare îşi va formă propriile opinii despre viaţă, despre moarte, despre ce ar face ei într-o situaţie similară.
Cunoscuta actriță, care joacă rolul principal, Sophie Mraceau , declara la rândul său :
Acest film are o dimensiune care ne pune pe toţi pe gânduri. Nu ne place ideea acestui tip de moarte, dar la un moment dat trebuie să ne pregătim şi pentru asta. Nu ne gândim la asta şi când totuşi se întâmplă ne stupefiază.
Comentariu medical și psihologic
AMM presupune asistența medicală. Dacă vorbim de compasiune și scurtarea suferinţei, ajutorul pentru a muri în demnitate poate însemna a adormi pacientul cu pilule. Dar poate însemna și eutanasie, actul de a da moartea printr-o injecţie, un gest de întrerupere a vieții. Sedative sau eutanasie? Adormitul definitiv sau moartea la capătul unei injecţii? A adormi pacientul cu ajutorul unor sedative seamănă cu promisiunea de a nu mai simți suferința. Eutanasia, ca act medical brusc, poate fi perceput mai degrabă cu un soi de executare de sentință. Dacă sedarea pacientului pare o promisiune, eutanasia apare ca o ameninţare: o să muriţi în câteva minute. Dar în amândouă cazurile se evocă un act medical care duce la moartea devansată, moartea scurtată, moartea instituţionalizată, moartea medicalizată. Dealfel, nu toți medicii au aceiași viziune asupra limitelor unui act medical. Nu toți medicii acceptă să se implice într-un astfel de gest medical.
Comentariu cultural și umanist. A da moartea cuiva este o transgresiune religioasă și umanistă. Putem vorbi de dreptul de a interveni asupra firului vieţii? Pentru filozoful umanist francez Robert Badinter, îndoiala vine din faptul că nimeni nu ştie să răspundă la întrebarea dacă dincolo este nimic sau este ceva. Și dacă dincolo este ceva, atunci vom şti ce este acest altceva. Dacă dincolo nu este nimic, nu vom şti că nu este nimic. Trebuie aşteptat. Moartea va veni când îi va veni vremea.
Comentariu antropologic. Societatea contemporană a expulzat moartea din viața comunitară, cu excepția morții oamenilor de stat sau a vedetelor, care este ritualizată și acompaniată de un fast ceremonial. Se pare că suntem mai dotați pentru dolii planetare spectaculare, decât pentru doliul comunitar și familial. Să ne gândim la moartea Reginei Elisabeta II a Angliei, în 2022, la vârsta de 96 de ani. Să ne gândim și la moartea tragică a prințesei Diana în august 1997, la vârsta de 36 de ani. Aceste două evenimente au fost veritabile ceremonii planetare. Ceremonii înscrise în agenda mondenă a familiei regale britanice, în care ritualurile de trecere – nașteri, nunți și funeralii- sunt marcate public. Ele fac parte și din respirația colectivă a nației, atașată instituției monarhice.
Să ne amintim de transmiterea, în direct la televiziune, a funeraliilor pentru Lady Diana. Între 30 august 1997, data accidentului de mașină în care prințesa și-a pierdut viața, și 6 septembrie 1997, când a avut loc ceremonia de adio, telespectatorii din Anglia și din lumea întreagă, au urmărit într-un soi de comuniune și emoție colectivă, narativul acestei morți tragice. Două milioane de spectatori la trecerea cortegiului la Londra și două miliarde în lume. Televiziunea, stapânul suprem al procesiunii a plonjat pe telespectatori într-un doliu planetar, cu alură de Holywood dar și de tragedie greacă. O veritabilă ceremonie pentru a resuscita temele universale de dragoste și trădare, fericire și nenorocire, viață fastuoasă și moarte tragică. Ceremonia a ritualizat funeraliile într-o perspectivă de ritual de trecere, cu cele trei mari secvențe ceremoniale. Prima secvență : accidentul, ruptura și începutul doliului național. A două secvență : intervalul-între, preparativele , separarea de trecut și trăirea emoțională a unui interval de reflectare colectivă. Și a treia secvență, intervalul după-Diana, cu punerea în evidență a moștenirii simbolice a vieții tumultoase a prințesei, moștenire pentru familia regală și pentru nație. Diana o prințesă de suflet, o prințesă profund umană, ambasadoare UNICEF.
Amintim că în literatura antropologică găsim referințe fundamentale legate de riturile de trecere. Este vorba de schemele secvențiale explicate de VanGennep ‒ separarea, tranziția și agregarea comunitară ‒ și de Victor Turner – faza preliminară, faza liminală și faza post liminară. În cazul AMM evocat mai sus, cele trei secvențe sunt lizibile, dar simbolică lor se schimbă. Secvența de ruptură, moartea, devine un act programat ; moartea devine o ruptură brutală într-un spațiu/timp artificial. Secvența de tranziție, liminalitatea, faza de maturare a doliului este deja integrată în ritualul tehnic de procesare a morții, care are loc, chiar în complexul funerar. Moartea este instituționalizată, iar decedații sunt « procesați » de servicii specializate ale industriei funerare. Ceea ce poate fi trăit ca o desacralizare a ritualului de trecere către dincolo.
Să amintim că istoricul Philippe Ariès, ne spune că moartea nu mai constituie în societățile occidentale un eveniment care structurează comunitatea. Ariès (L’Homme devant la mort. 1977) evocă «la démission de la communauté». Cum să explicăm faptul că o comunitate a demisionat de la rolul de a acompania acest ritual de trecere? Încrederea în progresele tehnologice și medicale a permis oamenilor să nu se mai simtă implicați în moartea unui individ. Dar nu numai. Simțul solidarității colective s-a estompat, pentru că societatea a devenit un soi de conglomerat de indivizi atomizați. Amintim că Ariès distinge trei mari tipuri de reprezentări culturale ale morții în societățile occidentale. Moartea familiară și domesticită, care a dominat spiritele pâna în secolul 13. Oamenii erau familiarizați cu prezența morții în propria lor comunitate; cel decedat era acompaniat de comunitate în trecerea către dincolo. Moartea era trăită ca un eveniment firesc. Va urma moartea de sine, în care moartea devine o dramă personală și solitară. Este epoca în care moartea este dramatizată, exaltată; așa se explică apariția, începând cu secolul 18, cultului cimitirului și al monumentelor funerare. După Primul Război Mondial, în Europa trăim sentimentul de moarte interzisă, o mentalitate care va reuși să evacueze moartea din viața comunității. Moartea devine ruptură, separare, ceva ce provoacă frică, moarte sălbatică, imposibil de domesticit. Percepută că intolerabilă, ea trebuie evacuată din viața comunității.
3. Întrebări și îndoieli
Oare cum ar fi numit Ariès acest ajutor medical pentru a muri? Moarte instituționalizată ? De ce nu comerțul cu moartea? Dealtfel, ne putem întreba cum ar fi numit Ariès sugestia ecologică actuală de a transforma corpul decedaților în Compost? Recuperare ecologică a corpului uman ?
Cum am putea evoca gestiunea brutală a morții în timpul pandemiei Covid? S-a spus că pandemia era ceva inedit. Nu pandemia a fost inedită. Inedită a fost gestionarea ei politică și politizată. Vocea medicilor a fost supusă cenzurei. Înspăimântarea și controlul polițienesc au generalizat frica de boală și moarte, au stârnit confuzie și neîncredere în autorități. Moartea și ceremoniile de adio au fost transformate într-un soi de amenințare pentru comunitate. Morții erau asociați cu agenți patogeni. Să o fi numit moartea infracțiune ?
Cum vom trăi gestiunea morții pe rețelele de socializare ? Moartea numerică ? Statisticile spun că în 2012, aproape 3 milioane de persoane înscrise pe Facebook au murit, ceea ce a creat o veritabilă problemă de gestiune de conturi. Statisticile mai spun că aproximativ 5 internauți mor în fiecare minut în lume. Desigur statisticile se modifică rapid, dar întrebările despre moartea numerică se multiplică. A devenit Facebook și Google cimitirul extins al vremurilor noastre? Google propune internauților să stocheze codul de acces, precum și mesaje pe care vor să le lase moștenire după moarte.Deasemeni serviciul de « testament al morții numerice » ; putem cere blocarea paginii personale sau anularea după un anume timp de inactivitate. Începând cu anul 2009, Facebook anunța că poate evita situația penibilă ca, după decesul persoanei apropiate, familia să constate că ea a rămas activă pe Facebook. După trimiterea unui act de deces, există două opțiuni: fie dezactivarea paginei persoanei dispărute, fie transformarea ei în memorial. Dar și în cazul dezactivării unui profil, un internaut nu dispare din spațiul numeric, el rămâne în norul numeric, într-o « eternitate virtuală ».
Facebookul propune mereu noi servicii. « Aplicația pagina comemorativă » Familia și cei apropiați pot alimenta un spațiu virtual pentru a onora memoria dispărutului. Iată câteva practici numerice care permit celebrarea în grup a unei deces. Crearea unei « platforme memoriale » , care poate fi activată începând cu perioada de doliu, și care presupune un « caiet de condoleanțe » , în care membrii grupului pot depune fotografii, mesajede condoleanțe ca manifestare simbolică a prezenței lor virtuale alături de familia persoanei decedate. Cu ocazia unei aniversări, membrii grupului își pot transmite urări de bine și își pot aminti împreună evenimente trăite cu dispărutul. Platforma memorială poate fi folosită și pentru a redacta un jurnal intim. În acest caz, o rudă apropiată își poate exprima durerea pierderii, dificultatea de a accepta dispariția persoanei dragi. Forma redactării poate fi „scrisoare adresată persoanei decedate”. Jurnalul intim este recomandat ca o terapie pentru cei care trăiesc doliul. O altă practică posibilă pe această platformă memorială este rugăciunea adresată persoanei decedate, căreia i se cere să protejeze și să vegheze asupra celui în doliu. Există și opțiunea « arhiva decedatului » , în care se pot depune mărturii, fotografii, poze din voiaj, de la o aniversare, certificate de studii, anecdote trăite. Aceste mărturii pun în scenă persoana decedată în diferite ocazii din viața lui.
Cuvântul de la urmă. Pâna la urmă, industria funerară, ca orice altă industrie, trebuie să fie dinamică, inventivă și profitabilă. Fără mari considerente spirituale și umaniste. Individualism, economism, comercializare, gestionare, medicalizarea vieții și a morții, toate la un loc, conduc la schimbarea de practici societale, par să contureze o « altă normalitate ». Dar mentalitățile și ritualurile tradiționale pot fi ele asociate cu comerțul și rentabilitatea ? Multe din păcatele epocii contemporane invită la psihodrame colective.
