Romania Sociala logo
Menu

Originalitatea modelului chinezesc de dezvoltare

autor:   30 June 2017   

Ștefan Buzărnescu

În contextul prăbușirii  sistemului socialist de tip bolșevic , profețiile duratei supraviețuirii regimurilor comuniste din afara Europei de Est au amplificat interogațiile noilor autorități postcomuniste din fostele țări ”frățești” referitoare la ”calea” pe care va trebui să pășească toate comunitățile ”eliberate”… În retorica ideologică românească inginerii, majoritari în  noua echipă managerială postdecembristă, invocau modelul suedez fără să-l prezinte explicit, iar în statele stelite perestroikăi ”benevole” se pronunțau pentru asumarea modelului occidental de dezvoltare… Dincolo de controverse, modelul occidental a fost apreciat ca mai atractiv pentru noile majorități postcomuniste, și s-a trecut la competiția pentru acceptarea cererilor de aderare la ”structurile euroatlantice”, o competiție soldată cu  generarea mai multor ”valuri de aderare”, noi românii fiind etichetați ca nepregatiți pentru intrarea în ”clubul select al economiei de piață”(din prima…), centralizarea economiei românești, care-și plătise toată datoria externă, fiind  invocată ca parametru inerțial ce se cuvenea rapid “reformat” !

În acest context, desființarea cenzurii a făcut posibilă organizarea unor conferințe internaționale de comunicări științifice în care și profesorii  români de științe sociale, adică cei care aveau o percepție calificată și asupra socialismului bolsevic trăit pe cord deschis, dar  și asupra economiei de piață decretată zeitatea iminentei prosperități pentru țările ”sărăcite de comunism”, să participe ca parteneri de dialog  . Ca simplu participant la un astfel de eveniment, am aflat de la un occidental că economia Chinei a avut o creștere economică permanentă, din 1978, cu prețul restrângerii drepturilor omului și libertăților  cetățenești, în timp ce alți analiști ne îndemnau  să-i cântăm prohodul, deoarece   Partidul Comunist din China nu va putea să reziste  presiunilor internaționale, în pofida stabilității sale zonale și  a comportamentului republicanilor chinezi. Personal, pronosticurile avansate nonșalant de unii comunicatori m-au povocat să încerc explorarea răspunsului la o singură întrebare  : ”Cum au putut chinezii să asigure această creștere economică ” ?! De atunci (1992) până în anul 2015 am continuat să lucrez la acest proiect            care-mi amintea de ”convergența sistemelor”, sintagmă cu care Daniel Bell a șocat occidentalii , convinși mai degrabă de Alvin Toffler, care lansase în circuitul științific de profil perspectiva unei ”divergențe la infinit” a sistemelor, că o ”convergență” este imposibilă. Sfidând aceste controverse, Istoria a mers înainte  cum a dorit…

Evenimentele din 1989, au demonstrat un faliment răsunător al acestor ”previziuni” deoarece sistemul ”socialist” de tip bolșevic, prăbușit prin implozie, și-a dizolvat structurile și principiile, iar cel capitalist, de tip occidental, a rămas fără competitorul demonizat de zeci de   ani . În consecință, trebuia plecat de la o altă premisă  în hermeneutica  noilor realități postdecembriste,  dar  echidistant atât față de vechile prejudecăți ( estice), cât și față de noile prejudecăți (vestice). În consecință, singurul demers ceva mai realist era acesta : identificarea mecanismelor instituționale care pot permite  o dezvoltare sustenabilă. Nu spun dezvoltare durabilă, deoarece dezvoltarea durabilă a fost chiar în România pe toată perioada în care am avut intrări din resurse externe, provenite din îndatorarea externă a țării. Când a  trebuit să se continue dezvoltarea prin resurse proprii, întregul eșafodaj s-a prăbușit ; dezvoltarea s-a dovedit a fi nesustenabilă ! Deci : dezvoltarea durabilă nu este același lucru cu dezvoltarea sustenabilă.

Dar și modelul occidental, construit pe paradigma  colonială prin care resursele  și forța de muncă ieftină din colonii au susținut o dezvoltare consistentă a metropolelor, după desființarea sistemului colonial a cunoscut crize severe, iar în prezent țările care urmează modelul occidental nu-și mai pot  asigura suportul  pentru propria dezvoltare decât prin escaladarea îndatorării lor externe ; deci tot resursele exogene mai pot susține dezvoltarea lor, similar cu situția din regimul colonial ! În concluzie : modelul occidental nu poate asigura o dezvoltare sustenabilă, ci dor o dezvoltare durabilă ciclică, caracterizată prin  cicluri de creștere-criză-stabilizare-reluarea creșterii, evident prin recurgerea la  împrumuturi externe…

China a demonstrat că este posibilă și o  creștere sustenabilă, fără  dependență de împrumuturile externe… Cum a fost și este posibilă această manieră de gestionare macronomică a spațiului social ? Iată o întrebare firească, la care  răspunsurile  ideologice au eșuat de fiecare data. Noi, vă propunem o perspectivă sociologică  de abordare, după cum urmează :

Prăbușirea Imperiului Chinez (1919) a fost posibilă datorită polarizării sociale exagerate care a generat, cu timpul, o disjuncție  categorică între guvernanți și guvernați, mulțimile răsturnând ordinea politică multimilenară a Chinei, cu speranța că noii lideri vor fi mai interesați de ridicarea calității vieții cetățeanului anonim. Actorii decizionali care au urmat la conducerea comunității chineze după 1919, dincolo de rivalitățile pentru putere, au continut că perpetueze polarizarea socială spre nemulțumirea ”maselor” care au rămas să supraviețuiască în sărăcia tradițională. Nici chiar Sun Iat Sen, care s-a impus temporar în calitate de comandant al unei efemere Republici Chineze nu a reușit atenuarea disparităților și a polarizării sociale severe. Acesta a fost contextul în care ideile marxiste ale unei societăți a ”tuturor oamenilor muncii” lipsite de inegalități și de ”exploatare”, au început  să fie diseminate și să cuprindă ”masele” devenind, ”forțe materiale,  transformatoare”. Pe  aceste coordonate, debutul  comunismului de tip chinezesc nu a suferit contaminarea deformărilor leniniste, sau staliniste, în aria cărora s-a instituționalizat incompatibilitatea dintre idea de socialism și economia de piață. Fără nici un fel de  obedință față de practica bolșevică a teoriei  marxiste, comuniștii chinezi au plecat de la premisa că  toate genurile de experimente sociale care produc dezvoltare sunt inclusive ideii de socialism, deoarece socialismul este o societate care trebuie să genereze prosperitate pentru toți. În consecință, au luat de la practica economiei de piață ceea ce le-a corespuns mentalului lor colectiv, iar de la practica socialismului accesul gratuit și nediscriminatoriu la educație, la sănătate, la un loc de muncă, lichidarea șomajului, planificarea pe termen lung, ș.a.m.d. Sub aspectul gestionării puterii, Partidul  Comunist a menținut numai autoritatea, dar a liberalizat  proprietatea , dar nu prin înstrăinarea acesteia, posibilă prin privatizarea care implică riscul pierderii dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate asupra terenurilor, asupra imobilelor și asupra capacităților productive este inalienabil, și trebuie garantat de autoritățile are dețin puterea; în speță partidul communist!  Deoarece această perspectivă  a avut, pe lângă multe efecte pozitive și unele consecințe  negative, comuniștii chinezi au recurs la corecții periodice fără să mai ceară vreo ”aprobare” de la alte instanțe exogene… Astfel, în anul 1978, Deng Xiaoping , în calitate de lider necontestat al Partidului a promovat o politică de deschidere  sub deviza ”prosperitate pentru toți , cu participarea fiecăruia!”, cu efecte favorabile nu numai asupra creșterii  popularității sale, ci și în ceea ce privește atractivitatea partidului în rândul ”maselor” ; și nu doar din China continentală. Beneficind de transformarea   întreprinderilor socialiste în societăți pe acțiuni , au venit în  China nu doar oameni de afaceri străini, ci în primul rând chinezi din străinătate, chiar din Hong-Kong și Taiwan care au procedat la un masiv transfer tehnologic și au investit în ramuri de vârf contribuind hotărâtor la moderizarea proceselor de dezvoltare aflate în curs. Astfel privatizarea s-a operat numai prin concesionarea managementului, nu a activelor, iar fluxurile de capital și fluxurile profiturilor au rămas în raza de autoritate a partidului comunist prin instituțiile specializate ale acestuia. Controlul politic nemijlocit a fost înlocuit de instrumente financiare de autoreglaj, originale, create în cadrul  econmiei ”socialiste de piață”. Experimentarea cu succes a acestui model de organizare, s-a materializat prin  instituționalizarea, în anul 1992, a ”economiei socialiste de piață” ca model de dezvoltare sustenabilă. Acest model a făcut ca dezvoltarea armonioasă a  Chinei populare să o transforme dintr-o țară subdezvoltată, cu remiscențe feudale in 1978, în cea de a doua putere economică a lumii care are, în present (2017), o strategie globală de dezvoltare similară cu cea a  SUA !  Acest model se cuvine a fi studiat fără angajamente emoționale de tipul  ”miracolul chinezesc”, dar și fără conotații ideologice de tipul, ”dezvoltarea economică nu scuză încălcarea drepturilor omului ”, cum vocalizează occidentalii care nu se jenează, totuși, să ceară  împrumuturi financiare autorităților chineze … Fără a deschide  polemici de îndoielnică utilitate, chinezii replică în manieră confucianistă :  ”modelul chinezesc este cel mai bun pentru poporul chinez, noi nu intenționăm să-l exportăm, dar suntem mai selectivi în a importa  standardele occidentale , deoarece noi avem propriile standarde. De exemplu, noi asigurăm drepturile fundamentale ale omului la educație, sănătate, la ocuparea unui loc de muncă,ș.a.m.d[1].; chiar în învățământul superior noi avem standardul Shanghai, care ne-a adus competitivitate chiar și în cercetarea științifică .”

Perplex în fața noilor realități chinezești, un jurnalist american, l-a abordat pe guvernatorul  provinciei Guandong,  în următorii termeni :”ce fel de comuniști sunteți voi, dacă vă comportați după regulile  capitaliste ale economiei  de piață ?!”. Răspunsul a fost antologic și nu poate lipsi din aceste însemnări : ” Voi sunteți sclavii raționamentelor bolșevice, care împărțeau totul în alb și negru. Nu uitați că și lumina   soarelui, are mai multe nuanțe decât acelea pe care le percepem noi în mod obișnuit … În China, noi suntem comuniști  și noi suntem legitimi a spune ce este comunismul, nu voi, occidentalii care aveți păreri profund depășite.. . Pentru noi comunismul este libertatea de a ne dezvolta țara în interesul poporului, respectând dreptul altor popoare de a se dezvolta în conformitate cu propriile valori.”

În concluzie, originalitatea modelului chinezesc începe de la premisa conjuncției dintre socialism și economia de piață, focalizarea pe tot ceea ce produce dezvoltare , fără nici o îngrădire ideologică, dar prin cultivarea potențialului de evoluție a mentalului colectiv propriu ca valoare de patrimoniu. Partidul a  menținut monopulul autorității, dar a liberalizat proprietatea prin concesionare; mai precis, prin concesionarea numai a managementului, nu a activelor sau a pământului, acestea fiind proprietatea indivizibilă a poporului chinez !

Ca răspuns la provocările globalizării, în aria căreia se vehiculează ideea că doar multinaționalele pot fi singurii actori ai  noului mod de internaționalizare a istoriei, autoritățile Chinei populare au formulat un răspuns care nu poate a fi  ignorat : actorii principali ai globalizării sunt și vor rămâne statele naționale! Deci : globalizarea este un proces ireversibil, dar numai  statele naționale pot asigura , în același timp, etica în afaceri  prin lichidarea asimetriilor din raporturile economice contemporane, precum  și prin garantarea stabilității sociale regionale și internaționale. Performanțele economice ale Chinei contemporane demonstrează că natiunea  nu și-a epuizat potențialul de creativitate istorică, în pofida sirenelor globalizării care au declanșat o ofensivă generalizată pentru a convinge actorii decizionali că numai renunțarea la suveranitatea cadrelor naționale  ar putea fi soluția pentru problemele sociale cu care se confruntă comunitățile atât la nivel local, cât și zonal și national.

Dincolo de controversele aferente imperialismului colonial, ale capitalismului ”statului bunăstării generale” din Occident, sau ale socialismului mediocrității generale din fostul ”sistem socialist”, rămâne o certitudine  imposibil de eludat : comuniștii chinezi au plasat țara lor pe harta celor mai stabile perioade de dezvoltare, chiar dacă brand-ul lor de țară  –economia socialistă de piață—face , încă, obiectul  predilect al detractorilor de toate culorile ideologice. Chinezii sunt conviși că au  ”descoperit ” și gestionează cu succes a treia cale de dezvoltare : nici capitalistă de tipul modelului occidental, nici socialistă de tipul socialismului bolșevic. Numele ei este economia socialistă de piață.

În simpla calitate de autor al acestor rânduri, v-am propus o radiografie foarte  sumară a unei realități emergente a lumii contemporane : China cucerește continentele prin produse  atractive pentru multe milioane de cumpătărori care întrețin, și ei, dezvoltarea generată de creativitatea muncii miliardului și aproape jumătate de chinezi din interiorul țării lor.

[1] Șomajul, după standardele chinezești, esta o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului de a trăi decent din propria muncă, onestă.



Facebook

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 4. Companiile nefinanciare cu capital străin, mai competitive decât cele autohtone

Boomul economic din România ultimilor ani nu reprezintă doar o consecinţă a mixului de politici  fiscal-monetare pus în practică de guvernul român şi de BNR. În opinia mea, pe lângă relaxarea fiscală şi creşterea semnificativă a pensiilor şi a salariilor din sectorul public, performanţele remarcabile ale companiilor nefinanciare cu capital ...

O zi specială

1 Decembrie 1918 pune pentru mine problema identităţii într-o altă perspectivă.  În fiecare zi îmi pun întrebarea ce sunt eu? Simplu: sunt Cătălin, sunt soţ, părinte, bunic; sunt prieten; sunt sociolog; sunt cetăţean al României, adică sunt român. Azi însă am un sentiment cu totul deosebit: e mult mai mult decât ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 3. Datoria publică şi privată

Aşa cum am arătat anterior, reducerea fiscalităţii, respectiv majorarea pensiilor și a salariilor din sectorul public  implică o creştere a cererii solvabile şi a ofertei agregate, respectiv a produsului intern brut. Dacă acest balon de oxigen sau „magnetou”, aşa cum spunea Keynes, nu generează o creştere a deficitelor fiscale, sustenabilitatea ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 1. Cea mai stimulativă politică fiscală din UE

După cum este cunoscut, locuitorii ţării noastre şi investitorii străini au beneficiat în ultimii cinci ani de o diminuare semnificativă a fiscalităţii. Pe de altă parte, această relaxare fiscală a fost contrabalansată de o politică bugetară extrem de restrictivă în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor guvernamentale. În acest context, ponderea ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 2. Inflaţia şi investiţiile

Politica financiară practicată de guvernele susţinute de coaliţia PSD-ALDE este extrem de criticată şi contestată de anumiţi  lideri de opinie din ţară şi din străinătate. În ce mă priveşte, nu intenţionez să devin „avocatul diavolului” şi să polemizez cu adversarii ideologici sau neideologici ai coaliţiei PSD-ALDE. Nu acesta este rolul ...

O urare pentru noul ministru al cercetării

A fost un timp când era vehiculată formularea România – societate a cunoașterii. S-a dovedit însă că această formulare nu exprimă nici realitatea românească și nici programele politice. Semnificativ, ea a fost abandonată de mulți ani. Guvernările române constant au ignorat cercetarea românească[1]. Alocările bugetare pentru cercetare au variat în jur ...

România deleuziană: fragmentul XXVII, despre Brașov (I)

Eseurile despre Brașov sunt dedicate celor care îndrăgesc acest oraș. În spiritul lui Heidegger, a iubi sau a îndrăgi înseamnă a purta de grijă unui lucru sau unei persoane. Ca atare, cele scrise se cuvine a fi citite ca un apel la grijă. O formă de îndrăgire este să-ți pese ...

Coș minim de consum pentru un trai decent pentru populația României

Ștefan Guga (Syndex), Adina Mihăilescu (ICCV), Marcel Spătari (Syndex) În perioada iulie-septembrie 2018, Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Syndex România au derulat o cercetare la nivel național pentru fundamentarea unui coș minim de consum pentru un trai decent pentru populația României. Rezultatele acestei cercetări ar trebui să constituie o ...