Sanda Golopenția, profesoară emerită la Brown University din Statele Unite, a editat una dintre cele mai ample recuperări ale operelor unui om de știință român, Anton Golopenția. După cele cinci volume de Opere complete și cele patru de corespondență cu intelectuali și prieteni din perioada interbelică, fiica sociologului, statisticianului și geopoliticianului român a publicat de curând un nou volum de corespondență, de data aceasta bilingv, care cuprinde scrisorile primite și trimise de Anton Golopenția în perioada studiilor doctorale desfășurate în Germania între 1933 și 1936: Corespondența germană (1933–1936)/Deutsche Korrespondenz (1933–1936), volum editat de Sanda Golopenția, București, Editura Spandugino, 2022, 865 de pagini.
Theodora-Eliza Văcărescu: – Au apărut deja, între 2004 și 2014, patru volume de corespondență a lui Anton Golopenția cu sute de personalități și prieteni ai acestuia. Cum încadrați acest volum aparte în seria anterioară de schimburi epistolare?
Sanda Golopenția: – Corespondența germană este un capitol important al Rapsodiei epistolare[1]. Îl singularizează împrejurările în care au fost scrise scrisorile: în Germania național-socialistă a anilor 1933–1936 – în care Anton Golopenția este bursier Rockefeller și, din 1935, bursier Humboldt –, precum și caracterul pronunțat al căutărilor în materie de sociologie, prin drumuri la instituții și specialiști cărora Anton Golopenția le împărtășește rezultatele de etapă ale reflecției sale și le așteaptă reacția. Scrisorile ilustrează modul în care Anton Golopenția s-a construit ca sociolog, planurile sale de viitor, reacțiile lui la ce vede în jur.
T.E.V.: – Care este povestea acestor mii de scrisori trimise și primite de Anton Golopenția? De ce ați decis să le publicați integral, nu doar sub forma unei selecții, pe modelul volumului Ceasul misiunilor reale[2], editat de Ștefania Cristescu-Golopenția? Cum ați lucrat cu ele, dată fiind cantitatea enormă de documente?
S.G.: – Scrisorile m-au interesat întotdeauna. Pătrundeam, prin ele, în mintea corespondenților, cu reacțiile lor de moment, ceea ce nu se întâmplă în cazul memoriilor, al amintirilor etc., expuse raționalizărilor ulterioare. Timpul operase o selecție și, la fel, Anton Golopenția, care, prin păstrarea scrisorilor pe care le parcurgeam, îmi părea a le fi acordat o atenție deosebită. Pe de altă parte, mi-a devenit evident că scrisorile alcătuiau tabloul vibrant al epocii interbelice în România, la care s-a adăugat, prin Corespondența germană, o imagine parțială a interbelicului german și european. Publicarea lor mi s-a impus mai cu seamă după publicarea unei părți importante din opera[3] lui Anton Golopenția, când mi-am pus problema contextului mai larg în care lucrase, a alianțelor temporare sau de durată în cercetare și scris.
T.E.V. – Volumul este bilingv, aspect evident și din titlu. De ce ați decis să includeți și originalele în limba germană și cui considerați că se adresează acest volum?
S.G.: – Cred că în publicarea de documente se impune reproducerea originalului. Ea permite cititorului să evalueze precizia traducerii sau a interpretării. În plus, îmi place să îmi imaginez că, la un moment dat, printr-un concurs de împrejurări în care sper, textele corespondenței germane vor ajunge să fie citite și în Germania. Începutul îl vor face, nădăjduiesc, vorbitorii de limbă germană din România și diaspora română din Germania.
T.E.V. – Temele despre care scriu Anton Golopenția și corespondenții săi sunt extrem de bogate și de diverse. Aparatul critic ce însoțește scrisorile accesibilizează conținutul, evenimentele și persoanele menționate în scrisori. Cum ați gândit această dinamică a publicurilor român și german și cum ați dus la îndeplinire muncă masivă pe care o presupune?
S.G.: – Volumul este rodul muncii unei echipe complexe, în care traducătorii principali – Maria Anghelescu și Rareș Munteanu – au avut un rol important. Ei au redactat, semnându-le, o mare parte a notelor la scrisori, din perspectiva cititorului român, căruia era posibil ca persoanele, instituțiile, detaliile geografice sau momentele istorice amintite – profesori universitari, savanți de diverse specialități, scriitori, universități și academii germane – să îi fie necunoscute. M-am alăturat cu bucurie, insistând asupra câte unui aspect neabordat și, ori de câte ori mi-a apărut necesar, asupra biografiei intelectuale a lui Anton Golopenția, a corespondenților săi, sau asupra preocupărilor Școlii Sociologice de la București. Am avut apoi norocul colaborării doamnelor Lavinia Spandonide și Cristina Stoian, care au asigurat cu acribie și generozitate coordonarea muncii la volum.
T.E.V. – Care considerați că sunt cele mai importante și mai prezente teme în corespondența din volumul de față?
S.G.: – Atât Anton Golopenția cât și corespondenții lui își scriu despre universitățile la care studiază, profesorii lor și cei de la care caută lămuriri. Anton Golopenția scrie despre Nicolai Hartmann, Eduard Spranger, Alfred Vierkandt, Ludwig Klages, Werner Sombart, pe care îi audiază la Berlin; despre Hans Freyer, inițiatorul, la Leipzig, al primei catedre de sociologie din Germania, și despre seminarele de filosofie ale lui Gehlen, ambii devenind ulterior membri în comisia lui de doctorat; despre antropologul Georg Christian Thilenius sau despre biologul Jakob von Uexküll, pe care-i întâlnește la Hamburg; despre întâlniri memorabile cu Karl Jaspers sau Erich Rothacker. Își descrie călătoriile de explorare a Germaniei, în urma cărora plănuia să publice un volum. Interesul lui pentru regiunile de graniță, despre care scrisese în România, pornind de la exemplul Banatului, continuă în Germania, unde Anton Golopenția cercetează Silezia și regionalismul creator și este activ prin conferințe și organizare de colocvii în cadrul școlii de graniță de la Boberhaus, alături de alți tineri din Europa de Sud-Est aflați la studii în Germania momentului. Îndreptarul pentru tineret,la care lucrează în anii 1934 și 1935, prilejuiește, de asemenea scrisori. Anton Golopenția corespondează cu Hugo Fischer, „magistrul rătăcitor”, cu colegi de generație ca Helmut Haufe, bursier Rockefeller în România, unde studiază Școala Sociologică de la București. Marianne Partsch, Heinz Maus, Adam Hufner, cu prieteni apropiați, cum îi devin învățătorul Martin Herrmann sau pictorul Herbert Schmidt, cu gazdele lui din Berlin și Leipzig, cu consultanți de la Fundația Rockefeller, între care se detașează figura luminoasă a lui August Wilhelm Fehling. În volum apar momente din viața de zi cu zi, cu „omogenizarea” și „disciplinarea” tineretului, cu prezentarea mai mult sau mai puțin voalată a înlăturării din universități a celor care critică politica de cadre, cu emigrări, demisii și arestări.
T.E.V.: – Imensul demers de recuperare a operei lui Anton Golopenția, pe care îl desfășurați de peste douăzeci de ani, este unul dintre cele mai ample, dacă nu chiar cel mai aproape de completitudine din cultura română. Cum evaluați receptarea moștenirii lui Anton Golopenția?
S.G.: – Cred că receptarea moștenirii lui Anton Golopenția se află în prima fază, a lansărilor de cărți, a recenziilor etc. Sper ca, într-un viitor pe care-l doresc apropiat, ea să înainteze spre aplicări și continuări ale gândirii lui, care are ce oferi.
T.E.V.: – Va mulțumesc pentru această conversație îmbogățitoare!
[1] Anton Golopenția, Rapsodia epistolară. Scrisori primite și trimise de Anton Golopenția (1923–1950)(Ion Adameșteanu – Nina Crainic), vol. I (ediție îngrijită de Sanda Golopenția și Ruxandra Guțu Pelazza, introducere și note de Sanda Golopenția), București, Editura Albatros, 2004; Anton Golopenția, Rapsodia epistolară. Scrisori primite și trimise de Anton Golopenția (1932–1950) (Ștefania Cristescu-Golopenția), vol. II, (ediție îngrijită de Sanda Golopenția și Ruxandra Guțu Pelazza, introducere și note de Sanda Golopenția), București, Editura Enciclopedică, 2010; Anton Golopenția, Rapsodia epistolară. Scrisori primite și trimise de Anton Golopenția (1932–1950) (Radu Cretzulescu – Sabin Manuilă), vol. III (ediție îngrijită de Sanda Golopenția, Ruxandra Guțu Pelazza și Lidia Bradley, introducere și note de Sanda Golopenția), București, Editura Enciclopedică, 2012; Anton Golopenția, Rapsodia epistolară. Scrisori primite și trimise de Anton Golopenția (1932–1950) (Marele Stat Major – Iuhim Zeleciuc), vol. IV (text stabilit de Sanda Golopenția, Ruxandra Guțu Pelazza, introducere și note de Sanda Golopenția), București, Editura Enciclopedică, 2014.
[2] Anton Golopenția, Ceasul misiunilor reale. Scrisori către Petru Comarnescu, Ștefania Cristescu (Golopenția), Dimitrie Gusti, Sabin Manuilă, Iacob Mihăilă, H. H. Stahl și Tudor Vianu, ediție îngrijită, introducere și note de Ștefania Golopenția, București, Editura Fundației Culturale Române, 1999.
[3] Anton Golopenția, Opere II. Statistică, demografie și geopolitică (ediție alcătuită și adnotată de Sanda Golopenția, introducere și evocare de Vladimir Trebici), București, Editura Enciclopedică/Editura Univers Enciclopedic, [2000]; Anton Golopenția, Opere complete I. Sociologie (ediție alcătuită de Sanda Golopenția, studiu introductiv de Ștefan Costea), București, Editura Enciclopedică, 2002; Anton Golopenția, Românii de la est de Bug, vol. I–II (volum editat, cu introducere, note și comentarii de Sanda Golopenția), București, Editura Enciclopedică, 2016; Anton Golopenția, Opere III. Literatura, estetică și filozofie (ediție alcătuită și adnotată de Sanda Golopenția), București, Editura Enciclopedică/Editura Univers Enciclopedic, 2018; Anton Golopenția, Opere V. Statistică, demografie și geopolitică. Postume (ediție alcătuită și adnotată de Sanda Golopenția), București, Editura Enciclopedică/Editura Univers Enciclopedic, 2019; Anton Golopenția, Opere complete IV, Sociologie.Postume, București, Editura Enciclopedică/Univers Enciclopedic Gold, 2021.
