Romania Sociala logo
Menu

Pe aripile cenzurii sau Opriți cenzura! Vreau să cobor!

autor:   21 June 2020  

Unele zile ne îndeamnă la tristețe deși ar trebui să avem toate motivele să fim doar fericiți. Mi se pare, uneori, că asist la instaurarea unui nou tip de cenzură. O nouă formă de totalitarism dar cu alte mijloace. Deja telefonul meu îmi numără pașii, îmi spune „Drum bun” atunci când ies din oraș, „Bine ai venit” atunci când intru într-un local nou, îmi amintește în fiecare zi ce poză am făcut și unde. Laptopul îmi reamintește, fără să îi fi cerut asta, că am o programare pe care știe el că am trecut-o în telefon. Youtube-ul știe ce ascult, nici nu îmi recomandă alt gen de muzică pentru că el a făcut deja evaluarea preferințelor mele. Netflix știe ce filme văd, unde am pus pauză, ce recomandări trebuie să îmi facă. Un prieten și-a instalat un progrămel în care află în orice secundă unde îi este copilul, unde îi este nevasta și chiar poate asculta ce vorbesc aceștia. Facebook îmi face filmulețe de aniversare a prieteniei cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Google îmi plasează reclame în funcție de căutările mele din ultima perioadă. Lucruri extrem de utile, pentru unii. Însă pentru mine devine o frustrare personală generată de o senzație de control și supraveghere din toate punctele de vedere. Să mă uit la un tablou pe internet care ar trata un nud ?! Iese de multă vreme din discuție de teamă să nu îmi umple google-ul toate paginile cu reclame la nuduri. Sau cine știe către ce alte căi mă îndreaptă! Așa că: „Adio Renaștere! Adio Botticelli & co !”.

Am aflat că s-a scos din grila de programe a unui post celebru filmul „Pe aripile vântului” pentru că s-a constatat că tratează o temă a diferențelor rasiale și a unui fapt istoric (a sclaviei). Această formulă de politically correctness mi se pare că devine o nouă formă de cenzură. Sper din tot sufletul să greșesc și să nu fie o formă modernă, o găselniță, o idee precursoare a unei noi forme de totalitarism. Sper! Ideile și conceptele sunt împărțite. Nu iau partea nimănui, doar sper ca lucrurile să nu ia o turnură în detrimentul factorului uman. Însă, sincer, de foarte multe ori nu îmi place ce văd. Dacă se interzice un film artistic care tratează un fapt istoric și nu se interzic filmele care, nu tratează! ci instigă! la devianțe comportamentale . . . atunci cred că nu suntem pe un drum tocmai bun. Cred…

Dacă mergem pe această nouă conceptualizare a societății atunci ar trebui să ardem foarte multe pelicule. Trebuie să dispară „Lista lui Schindler”, trebuie să dispară cam 80% din cinematografia americană, Clint Eastwood trebuie spânzurat cât încă mai poate fi prins, Sidney Poitier, Tony Curtis trebuiau condamnați pe eșafod, piesa Othello trebuie interzisă pe scenă și scoasă rapid din literatură, piramidele trebuie dărâmate pentru că au fost construite de sclavi, bisericile trebuie arse  din temelii pentru că nu tratează toate aceeași credință, manualele de istorie trebuie arse și rescrise fără a leza auzul fin al noii generații, iar fiecare dintre noi ar trebui să fim dotați cu câte un glonț în cazul în care asistăm la câte un cuvânt greșit în societate, să putem pedepsi pe loc nedreptatea cuvântului. Ba chiar să ne autopedepsim. Parcă am mai auzit de astfel de tendințe în istorie, și chiar în istoria recentă. Dar, DOAMNE FEREȘTE! să ne treacă prin minte să pedepsim devianțele societății. Doamne ferește să spunem că nu ne place un film care tratează sau încurajează anumite devianțe comportamentale! O să fim condamnați pentru discriminare. Doamne ferește să spunem că nu vrem să furăm inocența copiilor sau că nu vrem să dăm jos icoana credinței a fiecăruia dintre noi (indiferent care ar fi ea). Toți trebuie să fim/sa ne comportăm politically correct! Eu, personal, nu am niciun fel de problemă cu acest aspect, cu acest nou concept. Dimpotrivă! Am, însă, o problemă cu exagerarea acestui gând care, în ultimul timp, mi se pare că este doar un lup turbat îmbrăcat cu blănița unui mielușel necopt. Și de data aceasta sper, din tot sufletul, să mă înșel. Și, nu pot, în continuare, decât să îndemn către un progres al normalității (care o mai fi această normalitate…), al îngăduinței fiecăruia dintre noi, al bunului simț, al întrajutorării, al carității și al înțelepciunii înțelegerii lucrurilor din trecut ca un fapt istoric din care să învățăm spre îndreptarea comportamentului societății ci nu îndemnarea către alte devianțe, nu în ultimul rând, al iubirii față de semeni indiferent de culoare, rasă sau credință.

Într-o societate atât de bulversată de evoluția rapidă a tehnologiei, de boala ce a stârnit haosul economic și social, de încăierările de stradă care par să nu revendice drepturi clare ci doar o manifestare a unei crize identitare, de așa numita pace menținută în unele state cu ajutorul armatei, de sărăcia pronunțată din anumite state sau pături sociale și multe alte probleme pe care umanitatea le întâmpină în ciuda progresului tehnologic, încep să mă întreb din ce în ce mai serios care este normalitatea, unde începe și unde se termină libertatea în ziua de astăzi? Personal, cred că nu numai totalitarismul, socialismul etc, au dat greș ci însăși democrația se află într-o perioadă de declin. Este o opinie de moment, desigur. Iar în ea încă persistă optimismul dintotdeauna către o lume mai îngăduitoare și mai fericită!

Până când timpul îmi va dovedi că am greșit în temerea mea (și sper din tot sufletul să facă așa), vă invit să nu înclinăm pe o pantă a exagerărilor ci pe una a înțelepciunii, a frumuseții vieții. Să ne îngăduim unii pe ceilalți și să conștientizăm că Pământul este suficient de mare pentru fiecare dintre noi.



Facebook

Florin Georgescu, Capitalism și capitaliști fără capital în România

O carte nouă care se va dovedi a fi una fundamentală pentru gândirea românească. Paradigma tradițională a unei economii de piață liberă, deși cu imperfecțiunile ei, este înlocuită cu o nouă paradigmă a economiei societății românești actuale, ”capitalism fără capital”, cu implicațiile ei pentru înțelegerea întregii societăți. Dragi sociologi, nu este o carte ...

Cum ne vede Occidentul

Este surprinzător că nu putem găsi prea multe analize globale ale României în această perioadă de tranziție. Încă de la începutul anilor 90 am încercat să avertizez asupra riscurilor unei tranziții prost construite, dar adesea m-am simțit singur. Dar cum percep specialiștii occidentali tranziția în țările noastre ? Mărturisesc, am avut ...

Neoliberalism și șocul civilizațiilor

Fukuyama și Huntington Doi autori și două cărți majore au marcat percepția generației noastre despre noua ordine mondială. Este vorba de Francis Fukuyama : The End of History and the last Man (1992) și de Samuel Huntington : The Clash of Civilisations and the Remaking of World Order. 1996.  Fukuyama anunța universalizarea pieții libere ...

O evoluție sintetică a căutării ”ADEVĂRULUI” Ne-am eliberat de paradigma ”Agamiță Dandanache”?

Ieri am fost șocat, nu numai eu, de ceea ce mulți au etichetat ca ”bâlciul” de la Parlament.  În minte mi-a venit o istorie a eforturilor omenirii de a ajunge la adevăr. Prima fază. În antichitate, grecii au inventat logica, regulile gândirii corecte. Ei au crezut că logica este instrumentul de ...

Lansare de carte. Elena Olariu și o nouă înțelegere a spațiului privat în secolul al XIX-lea

Onorată comunitate academică, dragi colegi și dragi cititori,   vă anunțăm că au apărut două cărți semnate de istoricul de artă Elena Olariu, lucrări care sunt dedicate civilizației românești: ”Boieri și aristocrați români în secolul al XIX-lea” (studiu de mentalitate și moravuri în spațiu privat), respectiv ”Stil de viață aristocratic românesc ...

Migrație, integrare, dezintegrare

Cum sociologia este analiza stării nației dar și a timpului prezent, am dori să ne oprim puțin asupra problemelor legate de migrație. De ce migrația? Pentru că problema națională, ecologia și  migrația fac parte din cele trei mari evenimente care agită astăzi planeta. România se confruntă și ea cu aceste ...

În cercetarea sociologică, o fotografie valorează cât o mie de statistici

Imaginea foametei din Sudanul de Sud: vulturul pândind un copil care s-a prăbușit în drum spre Centrul de hrănire ONU (Fotografie realizată de jurnalistul sud-african Kevin Carter, publicată în The New York Times, pentru care a primit Premiul Pulizer în 1993) În urmă cu aproape 50 de ani, jurnalista și scriitoarea ...

Impactul creșterii prețului la energie electrică, gaze, apă asupra bugetului familiilor

Traiul decent poate fi descris ca situația în care o familie își poate permite o alimentație echilibrată și sănătoasă, îmbrăcăminte și încălțăminte noi din magazine de specialitate, de a dispune de o locuință care oferă adăpost și siguranță, locuința să fie mobilată și echipată cu aparate electrocasnice în stare bună ...