În ultima perioadă pensiile speciale au devenit obiect de preocupare în societate. Principala problemă este modul de calcul şi de aici niveluri exagerat de mari are prestaţiilor, depăşindu-se în unele cazuri chiar nivelul salariului.
Fără a intra în detalii privind categoriile de beneficiari şi calculul actual al pensiilor speciale (aceste informaţii fiind cunoscute în urma dezbaterilor publice), consider că rezolvarea ar fi aplicarea şi aici a procedurii de determinare a pensiilor de asigurări sociale (publice), respectiv veniturile realizate pe toată perioada de activitate şi a formulei de calcul a punctajului mediu. Cum personalul vizat a avut de-a lungul timpului venituri salariale consistente, rezultatul va fi pe măsură. La final se adaugă un spor procentual asemănător celui pentru condiţii deosebite de muncă (grupa a II-a), eventual în cote diferenţiate pe categorii de personal cu maximul prevăzut pentru pensiile din sistemul public.
Dacă se adoptă procedura de mai sus, mai rămâne de rezolvat situaţia pensiilor speciale deja în plată. Intervenţia este de această dată mai dificil de rezolvat, în cazul în care se porneşte de la o ideea neîntemeiată, dar adusă ca argument de apărătorii beneficiilor respective, că ar fi un drept câştigat şi care s-ar baza pe faptul că persoanele în cauză nu au avut un drept extins de a avea şi un alt loc de muncă. În realitate această restricţie a fost compensată prin cuantumurile salariilor şi sporurile primite la locul lor de muncă. Prin urmare, trebuie ajuns la un consens. Se poate trece şi aici la o recalculare după formula prezentată anterior, dacă pensia rezultată este mai mare decât cea actuală, puţin probabil, se acordă noul cuantum cu impozitarea de 10% a valorii de peste 2000 de lei, aşa cum se procedează şi la pensiile publice. Dacă însă pensia în plată este mai mare decât cea rezultată prin recalculare atunci diferenţa ar trebui impozitată într-o proporţie mai mare. Rezonabil ar fi de 50%. Nici de această dată nu se încalcă un drept câştigat, ci se corectează parţial favoarea acordată anterior, şi astfel se realizează un echilibru pierdere-câştig între beneficiarul, care rămâne în continuare cu un surplus, şi sursa de plată.
